Tesaloniceni – cap. 4 – Pavel – un apostol forțat să se apere

În general, un lucrător al lui Dumnezeu nu trebuie să se apere. O va face Dumnezeu la vremea Lui. Uneori însă este vorba despre  mult mai mult decât poziția și reputația lucrătorului! Este vorba despre reputația și progresul lucrării. Îmi aduc aminte de o ocazie de prin 1979 în care fratele Geabou Pascu, pastor pe atunci la Alexandria, a venit la amvonul bisericii noastre din București,  N. Titulescu 56a, și a trântit la pământ un exemplar al revistei „Pentru Patrie“, spunând: „O revistă murdară și mincinoasă! Te scuipă și nu-ți dă nici măcar dreptul să te stergi pe obraz de scuipatul lor“.

Ce se întâmplase? Revista, editată de ministerul armatei din România socialistă, publicase un articol despre presupusele delapidări săvârșite de un grup de păstori baptiști. „Întâmplător“ erau exact aceiași păstori care inițiaseră semnarea unui memoriu către președintele Nicolae Ceaușescu, cerând libertatea garantată credincioșilor baptiști prin Constituția țării. Iar „delapidările“ de care erau învinuiți nu erau de fapt decât niște cheltuieli ale bisericilor pentru care ei s-au hotărât că legea nu le cere să mai aștepte „aprobările“ din partea Departamentului Cultelor.

Vorba fratelui Liviu Olah, când a fost și el luat la întrebări pentru această lipsă de așteptare după aprobările Departamentului Cultelor:
„Domnule împuternicit, eu discut cu orice problemă vreți cu dumneavoastră, dar nu din cele care privesc lucrarea lui Dumnezeu.“
„Dar de ce, domnule Olah, noi suntem reprezentanții Statului pentru binele dumneavoastră?“
Răspunsul a venit simplu și clar: „Pentru că nu aveți Duhul Sfânt.“

Gestul fratelui Geabou Pascu a fost șocant și curajos. Cei din sală au amuțit. Nu se mai văzuse așa ceva și era de neconceput pentru debutul unei predici rostită în inima Bucureștiului. Nu a fost însă singurul gest șocant al păstorului din Alexandria. Când a aflat că prietenii și colegii lui fuseseră închiși de Securitate în arestul miliției din București, Geabou Pascu a venit din proprie inițiativă, cât a putut de repede, și a bătut la poarta Securității ca să fie arestat și el alături de cei „vinovați“.

Astfel de gesture au fost apoi „criticate și osândite“ de informatorii plătiți care se aflau printre păstorii din cultul Baptist. Începuse Campania de „dezinformare“ și cei cu solda lui Iuda deplăngeau obrăznicia grupului care nu accepta suferința în anonimatul tăcerii „creștine“. Slavă Domnului că glasul acestor „slujitori vânduți“ care mulțumeau Statului ateu care încerca să reducă la tăcere și să discrediteze propovăduirea Evangheliei în societatea românească a fost neutralizat de publicitatea făcută grupului de păstori curajoși de postul de radio „Europa Liberă“. Am ascultat întâmplător la o conversație iscată între doi cetățeni pe culoarul unui vagon de tren în care unul din interlocutori declara: „Domnule, am auzit de curajul creștin al grupului de păstori baptiști. Grozavi oameni! Dacă aș știi unde să-i găsesc m-aș face și eu membru în … partidul lor!“

Nerecomandată atunci când este vorba de suferințe personale, apărarea publică este nu numai recomandată, ci chiar obligatorie, atunci când este vorba despre apărarea lucrării lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a făcut-o de câteva ori, când, a spus el, și-a permis să vorbească „în nebunie“:

„O, de aţi putea suferi puţintică nebunie din partea mea! Ei, haide, suferiţi-mă!  … Ce spun în această îndrăsneală, ca să mă laud, nu spun după Domnul, ci ca şi cum aş spune din nebunie…. Spre ruşinea mea o spun, că am fost slabi! Totuş, orice poate să pună înainte cineva-vorbesc în nebunie-pot pune şi eu înainte“ (2 Cor. 11:1, 17, 21).

Capitolul doi al primei epistole scrise de apostolul Pavel celor din Tesalonic conține căteva afirmații prin care Pavel se dezvinovățește de niște acuzații care i s-au adus. Metoda diavolului pentru distrugerea adunărilor creștine nou formate este, mai întâi, să discrediteze reputația mesagerului Evangheliei, iar apoi să atace conținutul mesajului adus.  La Tesalonic, diavolul le făcuse deja pe amândouă.

Ca să distrugă reputația mesagerului, diavolul atacă motivația activității lui. Dacă vom citi „printre rânduri“ vom descoperi apărarea lui Pavel și, implicit, acuzele care i s-au adus. Apostolul nu se apără din cauza mândriei, ci pentru ca tesalonicieni să poată să stea tari pe temelia mesajului primit. Putem enumera nu mai puțin de nouă astfel de lucruri.

Pavel este acuzat …

… că încurcă lucrurile, că este un fel de „încurcă-lume“.

… că este un fricos, un răufăcător pus pe fugă de cei care stau pentru adevăr. În realitate, Pavel a plecat pentru ca cei credincioși să nu sufere. Ei puseseră o „cauțiune“ bănească ca gaj că nu va mai fi tulburare în cetate.

… că este un fanatic periculos.

… că este un afemeiat, din cauză că erau multe femei printre noii convertiți, mai cu seamă dintre cele mai bogate.

… că este un farsor, care i-a păcălit pe cei din Tesalonic.

… că este un lingușitor care știe să profite spunând oamenilor ceea ce vor ei să audă.

… că este un oportunist lacom care urmărește să le ia banii.

… că este un puturos căruia îi place să trăiască din munca altora.

… că este un dictator, căruia îi place să stăpânească peste alții, mereu în căutare de naivi care să-l admire.

Niciuna din aceste nu era adevărată, dar diavolul le aruncase în calea credincioșilor din Tesalonic. De fapt, acestea erau adevărate pentru diavol, așa lucrează el cu oamenii.

Apostolul Pavel face apel la mărturia tesalonicenilor și a lui Dumnezeu însuși.

1. El le arată realitatea frumoasă a vieții celei noi din adunarea lor . Poate fi aceasta lucrarea unui „încurcă-lume“ ?

„Voi înşivă ştiţi, fraţilor, că venirea noastră la voi n’a fost zadarnică“ (2:1)

2. El le aduce aminte despre îndrăzneala lui în lucrare. După ce a fost aruncat în închisoare în Filipi, în prima cetate în care a venit s-a apucat de-ndată să predice Evanghelia. Așa se poartă un fricos? Dacă ar fi fost fricos s-ar fi grăbit să fugă în altă țară.

„Dupăce am suferit şi am fost batjocoriţi în Filipi, cum ştiţi, am venit plini de încredere în Dumnezeul nostru, să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul multor lupte“ (2:2).

3. El le spune că nu este nici lingușitor și nici mincinos, ci un om care spune ceea ce crede și crede ceea ce spune. Pavel n-a căutat să păcălească pe nimeni.

„Căci propovăduirea noastră nu se întemeiază nici pe rătăcire, nici pe necurăţie, nici pe viclenie.În adevăr, cum bine ştiţi, niciodată n’am întrebuinţat vorbe măgulitoare, nici haina lăcomiei: martor este Dumnezeu“ (2:4)

4. El le vorbește despre evlavia sa. Dumnezeu l-a socotit vrednic și asta este cea mai bună dovadă.

„Ci, fiindcă Dumnezeu ne -a găsit vrednici să ne încredinţeze Evanghelia, căutăm să vorbim aşa ca să placem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inima. “ (2:5).

5. El le amintește despre smerenia și blândețea comportamentului lui printre ei.

„N’am căutat slavă dela oameni: nici dela voi, nici dela alţii, deşi, ca apostoli ai lui Hristos, am fi putut să cerem cinste. Dimpotrivă, ne-am arătat blînzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii“ (2:6-7).

6. El le aduce aminte că s-a ostenit să le dea din timpul, din banii și chiar din sine însuși.

„Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar şi viaţa noastră, atît de scumpi ne ajunseserăţi“ (2:8).

7. El le aduce aminte de hărnicia cu care a lucrat ca să nu le fie o povară.

„Vă aduceţi aminte, fraţilor, de osteneala şi munca noastră. Cum lucram zi şi noapte, ca să nu fim sarcină niciunuia din voi, şi vă propovăduiam Evanghelia lui Dumnezeu“ (2:9).

8. El îi face pe ei martori ai sfințenie cu care a trăit printre ei.

„Voi sînteţi martori, şi Dumnezeu deasemenea, că am avut o purtare sfîntă, dreaptă şi fără prihană faţă de voi, cari credeţi“ (2:10).

9. El le aduce aminte că, departe de a fi un dictator între ei, a fost mai degrabă ca un tată care-și educă cu drag copiii pentru viața în Împărăția lui Dumnezeu.

„Ştiţi iarăş că am fost pentru fiecare din voi, ca un tată cu copiii lui: vă sfătuiam, vă mîngîiam şi vă adeveream, să vă purtaţi într’un chip vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la Împărăţia şi slava Sa“ (2:11-12).

Situația cu care s-a confruntat apostolul Pavel față de biserica din Tesalonic este o ocazie excelentă să înțelegem cum atacă diavolul pe lucrătorii din biserici. Lui îi place teribil să arunce îndoială și criticism la adresa lor, ca să-i descurajeze pe ei și ca să-i facă pe ceilalți să nu-i mai asculte.

„Deaceea mulţămim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci cînd aţi primit Cuvîntul lui Dumnezeu, auzit dela noi, l-aţi primit nu ca pe cuvîntul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvîntul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi cari credeţi“ (2:13).

Apostolul Pavel n-a fost surprins de acest aspect al luptei duhovnicești. Îl experimentase deja încă de pe când lucra și lupta în bisericile din Iudeea.

„Căci, fraţilor, voi aţi călcat pe urmele Bisericilor lui Dumnezeu, cari sînt în Hristos Isus, în Iudea; pentrucă şi voi aţi suferit din partea celor de un neam cu voi aceleaşi rele, pe cari le-au suferit ele din partea Iudeilor. Iudeii aceştia au omorît pe Domnul Isus şi pe prooroci, pe noi ne-au prigonit, nu plac lui Dumnezeu, şi sînt vrăjmaşi tuturor oamenilor, căci ne opresc să vorbim Neamurilor, ca să fie mîntuite. Astfel, ei totdeauna pun vîrf păcatelor lor. Dar, la urmă, i -a ajuns mînia lui Dumnezeu!“ (2:14-16).

Pentru Pavel, înverșunarea dușmanului era normală. Dumnezeu smulgea oameni de sub stăpânirea lui așa că reacția lui era de așteptat, era firească. Așa cum spunea cineva: „Dacă nu te întâlnești din când în când frontal cu diavolul, s-ar putea să mergeți în aceeași direcție!“ Unii creștini ar vrea  să trăiască fără suferințe. Pentru Pavel, suferința era un semn al alegerii divine, un semn de cinste, o pecete a autenticității. Nu-i de mirare că apostolul a vrut să le transmită acest fel de gândire și credincioșilor din Tesalonic.

„Noi, fraţilor, după ce am fost despărţiţi cîtăva vreme de voi, cu faţa dar nu cu inima, am avut cu atît mai mult dorinţa să vă vedem. Astfel, odată, şi chiar de două ori, am voit (eu, Pavel, cel puţin) să venim la voi; dar ne -a împedecat Satana. Căci cine este, în adevăr, nădejdea, sau bucuria, sau cununa noastră de slavă? Nu sînteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui? Da, voi sînteţi slava şi bucuria noastră“ (2:17-20).

Capitolul 3 conține pasaje de destăinuiri duioase, asemănătoare unei spovedanii. Departe de a pleca ușor din Tesalonic, ca să-și scape pielea, cum îl învinuiau unii, Pavel s-a gândit în toate doar la binele lor și a tremurat pentru credincioșia lor față de Domnul.

„Deaceea, fiindcă nu mai puteam răbda, am socotit mai bine să fim lăsaţi singuri în Atena, şi v’am trimes pe Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze în credinţa voastră, pentruca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri; căci ştiţi singuri că la aceasta sîntem rînduiţi. Şi cînd eram la voi, v’am spus mai dinainte că vom avea să suferim necazuri, ceeace s’a şi întîmplat, cum bine ştiţi. Astfel, în nerăbdarea mea, am trimes să-mi aducă ştiri despre credinţa voastră, de teamă ca nu cumva să vă fi ispitit Ispititorul, şi osteneala noastră să fi fost degeaba. Dar chiar acum a venit Timotei dela voi la noi, şi ne -a adus veşti bune despre credinţa şi dragostea voastră, că totdeauna păstraţi o plăcută aducere aminte despre noi, şi că doriţi să ne vedeţi, cum dorim şi noi să vă vedem pe voi. Deaceea, fraţilor, în toate strîmtorările şi necazurile noastre, am fost mîngîiaţi cu privire la voi, prin credinţa voastră. Acum, da, trăim, fiindcă voi staţi tari în Domnul“ (3:1-8).

Acum, că aflase de la Timotei vești bune despre ei, apostolul le face o declarație de dragoste și își mărturisește dorința vie de a fi iar în mijlocul lor. Un lucrător creștin poate lucra și prin scrisori, dar eficiența lui cea mai mare, bucuria lui cea mai deplină este atunci când este ca un păstor în mijlocul turmei sale.

„Cum putem noi oare să mulţămim în deajuns lui Dumnezeu cu privire la voi, pentru toată bucuria, pe care o avem din pricina voastră, înaintea Dumnezeului nostru? Zi şi noapte Îl rugăm nespus să vă putem vedea faţa, şi să putem împlini ce mai lipseşte credinţei voastre. Însuş Dumnezeu, Tatăl nostru, şi Domnul nostru Isus Hristos să ne netezească drumul la voi! Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, cum facem şi noi înşine pentru voi, ca să vi se întărească inimile, şi să fie fără prihană în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toţi sfinţii Săi“ (3:9-13).

Vorbirea de rău se alungă prin faptele bune. Pavel dorea să meargă iar printre tesaloniceni pentru ca purtarea lui să alunge calomniile spuse despre el.

(Înapoi la Cuprins)



Categories: Studiu biblic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: