Aseară m-am reîntâlnit cu tinerii de la Bembi. Mi-a plăcut să-i ascult vorbind. Nu mai sunt adolescenții de altădată. Au ajuns bărbați în toată puterea cuvântului. Și dialogul lor este altfel, mai adânc. Iată o concluzia la care am tras cu urechea, pentru că fusesem plecat pentru câteva minute afară.

«Viața vine peste noi nu cum ne așteptăm noi, ci așa cum vrea ea. Planificările noastre sunt adesea date peste cap. Dar este întotdeauna mai bine cum le rânduiește Dumnezeu.»

Auzeam vorbele lor, dar în urechile mele răsuna ecoul unor alte cuvinte, învățate nu prea de mult:

«Viața veșnică este aceasta: Să Te cunoască pe Tine, Singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Christos, pe care L-ai trimis Tu» – Ioan 17:3

Viața, în valoarea ei cea mai înaltă, este mereu altceva decât ne imaginăm noi, înăuntrul acestei cutii de improvizații numită existență. Noi numim viață ceea ce trece, Dumnezeu numește viață ceea ce rămâne. Noi numim viață evenimentele care se succed asemenea stâlpilor de telegraf și peisajelor prin fața geamului de tren. Dumnezeu numește viață relația pe care o stabilim cu El în interiorul compartimentului de tren în care călătorim împreună … Viața nu este niciodată ceea ce cunoaștem, ci cât Îl cunoaștem pe El prin această interfață numită circumstanțial existență.

Sau așa

Categories: Amintiri, Maxime si cugetari