11. Ezechiel – Judecata neamurilor – Ezechiel 25 – 28

Popoarele din jur s-au bucurat foarte mult de căderea împărăției lui Israel. În vremurile ei de glorie, națiunea lui Israel s-a ținut ca un neam separat de celelalte și fără îndoială, asta i-a iritat foarte tare. Pretenția evreilor că Yahweh este singurul Dumnezeu viu și adevărat a aruncat asupra lor imaginea unor popoare care se închină la niște idoli morți și neputincioși. Saul și David s-au confruntat pe câmpul de luptă cu aceste neamuri vecine și ele n-au uitat umilirea înfrângerilor de atunci.

Vremea însă a trecut și evreii au început să se închine și ei la idolii neamurilor. Asta le-a părut acestora pură ipocrizie! Dacă Yahweh era singurul Dumnezeu adevărat, cum de veneau ei acuma să se închine la alți dumnezei? Și de ce umblau evreii așa de umili după ajutorul națiunilor puternice din jur dacă Dumnezeul lor era așa de … atotputernic? Mare trebuie să fi fost bucuria popoarelor din jur când i-au văzut pe evrei zdrobiți în ziua smeririi lor. Se părea că dumnezeii Babilonului au fost cu mult mai tari decât Dumnezeul căruia I se închinau evreii …

Ce nu puteau să înțeleagă atunci neamurile din jurul Israelului era că distrugerea Ierusalimului nu era numai o pedeapsă pentru evrei, ci și un teribil avertisment dat tuturor popoarelor!

„Iată, cel neprihănit este răsplătit pe pământ; cu cât mai mult cel rău şi păcătos!“ (Prov. 11:31)

Căci dacă Dumnezeu își dezlănțuie mânia asupra poporului Său, „care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?“ (1 Petru 4:17).

Este o mare diferență înre disciplinarea părintească plină de dragoste și pedepsirea necruțătoare a unui criminal vinovat. Israelul Îl cunoscuse pe Dumnezeu și păcatul lor se vedea clar în lumina clară a Cuvântului lui Dumnezeu, dar nici neamurile nu fuseseră chiar așa de neștiutoare. Dumnezeu le lăsase mărturia clară a creației (Rom. 1:18-32) și mărturia conștiinței din inima lor (Rom. 2:11-16) așa că nu se puteau dezvinovăți. Dumnezeu însă pedepsește namurile din jur și pentru felul în care s-au purtat cu poporul Său. Aceasta a fost una din prevederile legământului încheiat de Dumnezeu cu Avraam:

„Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe ceice te vor binecuvânta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine“ (Gen. 12: 2-3).

Dumnezeu i-a spus lui Ezechiel să-și întoarcă fața spre popoarele din jur și să vestească venirea pedepsei. Este interesant că această rostire merge în cercuri concentrice. Întâi sunt judecate și pedepsite popoarele care aveau înrudiri de sânge cu evreii, apoi sunt judecate și pedepsite popoarele din imediata vecinătate a Israelului, iar la urmă are loc judecarea celor două centre mari de influență asupra Israelului Tirul și Egiptul. Pentru că n-a vrut să-l expună pe Ezechiel la furia babilonienilor care-l stăpâneau ca rob sau poate din alte motive, necunoscute nouă, Dumnezeu nu-l face pe Ezechiel să rostească nici o condamnare împotriva Babilonului. Sarcina aceasta le fusese deja încredințată lui Isaia (Is. 13:1 – 14:23; 21:1-9) și mai ales lui Ieremia (Ier. 31; 40; 50 – 55).

A. Judecata popoarelor înrudite cu Israelul  – Ezec. 25:1-14

Amoniții, Moabiții și Edomiții au fost toți rude cu evreii. Amoniții și Moabiții se înrudeau cu evreii prin Lot, nepotul lui Avraam. Ei au fost descendenții celor doi copii născuți din incestul lui Lot cu cele două fiice, după ce Dumnezeu i-a scăpat din Sodoma (Gen. 19:29-38). Edom este un alt nume pentru Esau (Ezec. 25:30 – Edom înseamnă „roșu“), fratele geamăn al lui Iacov. Te-ai fi așteptat ca popoare înrudite să aibă simpatie unele pemtru altele, dar aceste trei popoare din vecinătatea Israelului întrețineau o ură seculară împotriva poporului lui Dumnezeu.

Notați structura mesajelor care anunță pedepsele acestor popoare: Fiecare este motivată și introdusă prin expresia „pentru că“ (Ezec. 25:3, 6, 8, 12, 15; 26:2) și argumentată prin expresia „de aceea“ (Ezec. 25:4, 7, 9, 16;26:3).

Pe lângă conflictele din trecut, vinovăția celor trei popoare a fost și că s-au uitat cu satisfacție la cucerirea evreilor și ducerea lor în robie. A fost un fel de funciară și perversă bucurie a celor slabi care, așa cum spune românul, „s-au bucurat că a murit și capra vecinului“. Dumnezeu anunță distrugerea totală și scoaterea celor trei popoare din istorie.

„De aceea, deschid ţinutul Moabului dinspre cetăţi, dinspre cetăţile lui dela hotare, cari sunt podoaba ţării şi anume: Bet-Ieşimotul, Baal-Meonul şi Chiriataim, îl deschid şi-l dau în stăpânire fiilor Răsăritului împreună cu ţara Amoniţilor, ca să nu mai fie pomeniţi printre neamuri copiii lui Amon“ (Ezec. 25:9-10).

„Îmi întind mâna împotriva Edomului, îi voi nimici cu desăvârşire oamenii şi vitele, îl voi preface într-un pustiu, dela Teman până la Dedan; vor cădea loviţi de sabie. Îmi voi răzbuna pe Edom prin poporul Meu Israel. El va face Edomului după mânia şi urgia Mea; ca să vadă răzbunarea Mea, zice Domnul, Dumnezeu“ (Ezec. 25:13-14).

(Judecata lui Dumnezeu a fost dusă la îndeplinire. Astăzi, doar istoria și arheologia mai amintesc despre ele. Unul din regretele mele este că, deși am fost în Israel de cîteva ori, nu m-am dus și la Petra, în Iordania, să văd rămășițele cetății din defileul stâncos roșiatic – notă D.B.)

B. Judecata popoarelor învecinate cu Israelul – Ezec. 25:15 – 26:21

Ezechiel își întoarce fața împotriva Filistenilor (25:15-17) și a Fenicienilor, în mod special asupra cetăților feniciene Tir (Ezec. 26:1 – 28:19) și Sidon (Ezec. 28:20-24).

Ezechiel n-a fost singurul profet care a vorbit împotriva filistenilor (Ier. 47; Amos 1:6-8; Zah. 2:4-7). Pedeapsa rostită împotriva lor s-a împlinit prin mâna babilonienilor. Ca să se împotrivească cuceritorilor, filistenii s-au aliat cu Egiptul, dar asta nu i-a ajutat la nimic. Tăvălugul babilonian le-a cucerit țara și le-a deportat toată populația în nisipurile mișcătoare ale celorlalte popoare din imperiu, unde au dispărut prin asimilare.

Fenicienii au fost un popor al mării. Veniți probabil dinspre Grecia de azi, acești oameni au fost buni comercianți și buni constructori. În timpul lui David și Solomon a existat o alianță cu Hiram, regele Tirului, care le-a dat ajutor în proiectele lor de construcții (1 Regi 16:31). Mai târziu, din Tir și Sidon s-a revărsat asupra Israelului mareea mortală de contaminare idolatră. Regele Ahab s-a căsătorit cu păgâna Izabela și din această mezalianță s-a născut mult necaz pentru poporul lui Dumnezeu.

Limbajul folosit de Dumnezeu în profeția lui Ezechiel spre a anunța pedepsirea Tirului este plin de metafore foarte bine alese. Dumnezeu vorbește de o „furtună“ care va ridica valurile mării asupra cetății (Ezec. 26:3,19). Tirul era o cetate plasată jumătate pe uscat și jumătate pe o insulă aflată cam la 800 de metrii depărtare de țărm. Dumnezeu s-a supărat pe Tir pentru că s-a bucurat de distrugerea evreilor și a căutat să profite din acest eveniment:

„Fiul omului, pentrucă Tirul a zis despre Ierusalim: „Ha! Ha!“ Este zdrobită poarta popoarelor! Şi se întoarce la mine! Mă voi îmbogăţi, căci el a rămas pustiu!“ deaceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,,Iată că am necaz pe tine, Tirule, şi voi aduce împotriva ta multe neamuri, cum îşi ridică marea valurile! Ele vor dărâma zidurile Tirului, îi vor surpa turnurile, îi voi răzui şi ţărâna, şi o voi face o stâncă goală. Va rămânea o mare ca un loc unde se vor întinde mreji de prins peşte; Eu am vorbit, zice Domnul, Dumnezeu. Va fi prada neamurilor!“ (Ezec. 26:2-5).

Numele „Tir“ înseamnă „stâncă“, ceea ce-i prilejuiește lui Dumnezeu în textul de mai sus un joc de cuvinte: „… şi o voi face o stâncă goală“, reluat apoi în versetul 14:

„Te voi face o stâncă goală; vei fi ca un loc în mare unde se vor întinde mreji de prins peştii; şi nu vei mai fi zidit la loc. Căci Eu, Domnul, am vorbit, zice Domnul, Dumnezeu“ (Ezec. 26:14).

Atacurile asupra Tirului au venit succesiv, ca valurile unei furtuni. Tirul a supraviețuit asalturilor asiriene, iar apoi au venit babilonienii care au asediat cetatea timp de cincisprezece ani (586-571 î.Ch.). Aceștia i-au spart zidurile și au cucerit partea continentală a Tirului, dar n-au putut ajunge să cucerească și partea maritimă, pentru că nu aveau vase de război. Dumnezeu a găsit cu cale că Babilonul nu a fost răsplătit suficient pentru eforturile depuse în asedierea Tirului, probabil pentru că cetatea își mutase bogățiile pe partea insulară. El a hotărât să-l despăgubească printr-o mare pradă dată în Egipt:

„Fiul omului, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi-a pus oastea să facă o slujbă grea împotriva Tirului. Toate capetele au ajuns pleşuve, toţi umerii sunt jupuiţi, şi n-a luat dela Tir nici o plată, nici el, nici oastea lui, pentru slujba pe care a făcut-o împotriva lui. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că dau lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, ţara Egiptului; el îi va ridica bogăţiile, o va prăda, şi o va jăfui; aceasta va fi plata oastei lui! Ca plată pentru slujba făcută împotriva Tirului, îi dau ţara Egiptului; căci pentru Mine s-au ostenit, zice Domnul Dumnezeu“ (Ezec. 29:18-20).

În 322 î.Ch. Alexandru al Greciei a arătat încă o dată tuturor de ce merita să i se spună „cel mare“! El a dat poruncă trupelor sale să transporte în coșuri purtate pe umeri toate dărâmăturile de pe partea continentală și să le arunce în mare, construind astfel un dig pe care a ajuns la cei care trăiau sfidător pe insulă.

Cei familiarizați cu Biblia știu că partea de narațiune conține învățături, dar revelațiile cela mai adânci sunt date în forma poeziilor, numite și cântări. Capitolul 27 din Ezechiel conține o astfel de „cântare de jale“ făcută asupra Tirului. Fără a intra prea adânc în conținutul acestor revelații, vreau să vă arăt forma extraordinar de elegantă sub care ne sunt date. Întreaga cântare este o metaforă extinsă, care prezintă soarta cetății prin imaginea unei corăbii. Este o satiră despre niște constructori pricepuți, dar neînțelepți, care au reușit o capodoperă, dar au privit-o apoi neputincioși cum se scufundă.

Construirea corăbiei:

„Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ,,Şi tu, fiul omului, rosteşte această cântare de jale asupra Tirului! Spune Tirului: „Tu, care stai pe malul mării, şi faci negoţ cu popoarele unui mare număr de ostroave, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:

„Tirule, tu ziceai: „Eu sunt de o desăvârşită frumuseţe!“

Ţinutul tău este în inima mărilor, şi cei ce te-au zidit te-au făcut desăvârşit de frumos. Cu chiparoşi din Senir ţi-au făcut toate laturile corăbiilor. Au luat cedri din Liban, ca să-ţi ridice catargurile; lopeţile ţi le-au făcut din stejari de Basan, şi laviţele cu fildeş prins în cimişir, adus din ostroavele Chitim. Pânzele cari-ţi slujeau ca steag erau de in subţire din Egipt, cusut la gherghef, iar învelitoarea ta era de purpură albastră şi roşie, din ostroavele Elişei“ (Ezec. 27:1-7).

Angajarea echipajului corăbiei:

„Locuitorii Sidonului şi Arvadului îţi erau vâslaşi, şi cei mai înţelepţi din mijlocul tău, Tirule, îţi erau cârmaci. Bătrânii Ghebalului şi lucrătorii lui iscusiţi erau la tine, şi-ţi dregeau crăpăturile. Toate corăbiile mării cu marinarii lor erau la tine, ca să facă schimb de mărfuri cu tine. Cei din Persia, din Lud şi din Put, slujeau în oastea ta, ca oameni de război; ei îşi spânzurau în tine scutul şi coiful, şi-ţi dădeau strălucire. Cei din Arvad îţi umpleau zidurile cu războinicii tăi, şi oamenii viteji erau în turnurile tale. Ei îşi atârnau pavezele pe toate zidurile tale, şi-ţi desăvârşeau astfel frumuseţea“ (Ezec. 27:8-11).

Nici o corabie nu este făcută pentru a fi admirată, ci pentru a fi folosită spre câștigul celor care au investit în ea. Corabia nu trebuie să stea în port, ci să străbată mările. Ezechiel descrie comerțul plin de succes din călătoriile corăbiei minunate:

„Cei din Tars făceau negoţ cu tine, cu tot felul de mărfuri pe cari le aveai din belşug. Veneau la târgul tău cu argint, cu fier, cu cositor şi cu plumb.

Iavanul, Tubalul şi Meşecul făceau negoţ cu tine; dădeau robi şi unelte de aramă în schimbul mărfurilor tale.

Cei din casa Togarmei aduceau la târgul tău cai, călăreţi şi catâri.

Cei din Dedan făceau negoţ cu tine; negoţul multor ostroave trecea prin mâinile tale; îţi aduceau ca bir coarne de fildeş şi de abanos.

Siria făcea negoţ cu tine, cu marele număr de lucruri făcute de tine; ei veneau la târgul tău de smaragd, purpură, şi materii pestriţe cu in supţire, mărgean şi agat.

Iuda şi ţara lui Israel făceau negoţ cu tine; îţi dădeau grâu de Minit, turte, miere, untdelemn şi leac alinător, în schimbul mărfurilor tale.

Damascul făcea negoţ cu tine, cu marele număr de lucruri făcute de tine, cu tot felul de mărfuri, pe cari le aveai din belşug; îţi dădea vin din Helbon şi lână albă.

Vedanul şi Iavanul, dela Uzal, veneau la târgul tău; fier lucrat, casie şi trestie mirositoare, erau schimbate cu tine.

Dedanul făcea negoţ cu tine cu învelitori de pus pe cal.

Arabia şi toţi voivozii Chedarului erau negustorii tăi, şi-ţi aduceau miei, berbeci şi ţapi.

Negustorii din Seba şi din Raema făceau negoţ cu tine; îţi plăteau cu cele mai bune mirezme, cu pietre scumpe şi aur, mărfurile tale.

Haranul, Canehul şi Edenul, negustorii din Seba, din Asiria, din Chilmad, făceau negoţ cu tine; făceau negoţ cu tine de haine scumpe, de mantale de purpură albastră şi cusături la gherghef, de covoare scumpe puse în lăzi de funii, sucite şi bine împletite, aduse la târgul tău.

Corăbiile din Tars îţi aduceau mărfurile pe mare; erai în culmea bogăţiei şi slavei, în inima mărilor!“ (Ezec. 27:12-25).

Admirația s-a transformat însă în disperare. Cei din corabie au pierit în furtună, iar cei de pe țărm au rămas fluierând a pagubă. Corabia s-a … scufundat:

„Vâslaşii tăi te duceau pe ape mari: dar un vânt dela răsărit te va sfărâma în inima mărilor! Bogăţiile tale, târgurile tale şi mărfurile tale, marinarii şi cârmacii tăi, cei ce îţi dreg crăpăturile corăbiilor, şi ceice fac schimb de mărfuri cu tine, toţi oamenii de război cari sunt în tine, şi toată mulţimea, care este în mijlocul tău, se vor prăbuşi în inima mărilor, în ziua căderii tale.

Toate valurile mării se vor cutremura de ţipetele cârmacilor tăi! Şi toţi vâslaşii, marinarii, toţi cârmacii de pe mare, se vor da jos din corăbii şi vor păşi pe uscat. Vor striga cu glas tare din pricina ta, şi vor scoate ţipete amarnice. Îşi vor arunca ţărână în cap şi se vor tăvăli în cenuşă. Îşi vor rade capul din pricina ta, şi se vor îmbrăca în saci, te vor plânge cu sufletul amărât, şi cu mâhnire mare. În durerea lor, vor face un cântec de jale asupra ta, te vor boci, şi vor zice: ,,Cine era ca Tirul, cel nimicit în mijlocul mării?“

Când ieşeau mărfurile tale pe mări, săturai un mare număr de popoare; cu belşugul avuţiilor şi mărfurilor tale, îmbogăţeai pe împăraţii pământului. Acum însă eşti sfărâmat de mări, negoţul tău a pierit în adâncimea apelor, şi toată mulţimea ta de oameni s-a cufundat odată cu tine! Toţi locuitorii ostroavelor stau înmărmuriţi din pricina ta, împăraţii lor stau cu părul vâlvoi de groază, şi le tremură faţa! Negustorii popoarelor fluieră asupra ta! Eşti nimicit de tot, şi te-ai dus pentru totdeauna!“ (Ezech. 27:26-36).

„Sic transit gloria mundi!“. „Așa trece slava lumii!“ Toate puterile lumii vor mușca până la urmă din țărână, chiar și cele mai semețe. Ce le îndeamnă însă să se înalțe așa de sus? Cine este în spatele insolenței lor păgâne? La aceste întrebări vom căuta împreună răspunsuri în capitolul viitor.

(Înapoi la Cupris)



Categories: Teologice, Uncategorized

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: