4. Contextul istoric al cărții lui Ezechiel

Ezechiel a ajuns în Babilon 9 ani după Daniel, făcând parte din cei 10.000 de captivi luați de Nebucadnețar în timpul domniei lui Ioiachin (2 Imp. 24:11-18). El își începe activitatea profetică după 5 ani de robie, spulberând chiar de la început nădejdile false ale celor care credeau că robia va fi scurtă și că evreii se vor întoarce foarte repede acasă.

Cu mulți ani înainte, cele zece națiuni din regatul de nord, cu capitala la Samaria, au ignorat avertismentele din mesajele profeților Amos și Osea și au sfârșit prin a fi cucerite de Asirieni și deportate în imperiul. Acum, cele două seminții din regatul de sud ajunseseră chiar mai rău decât cele din regatul de nord. Cineva a spus că istoria trebuie să se repete pentru că nimeni nu ia aminte la ea. Singurul lucru pe care-l învățăm din istorie este că nimeni nu învață nimic din ea. Ce teribilă ironie! Ce tragică greșeală!

Asemenea regatului din nord, regatul lui Iuda a ignorat și el avertismentele profeților. Dumnezeu îi trimite din dragoste, ca purtători de cuvânt, dorind să-i cruțe de pedeapsă, dar ei n-au luat seama.  Cele două seminții din sud, micul Beniamin și mai marele Iuda, nu l-au bagat în seamă pe Isaia. De fapt, inima lor s-a făcut cu atât mai tare cu cât Isaia le-a profețit mai mult, iar marele profet a sfârșit-o prin a fi tăiat în două cu ferăstrăul. Regatul de sud a ignorat apoi avertismentele din mesajele profeților Ieremia și Habacuc! Regii de la Ierusalim și poporul din țară și-au astupat urechile și și-au înțepenit grumazul.

N-a fost însă o neascultare continuă. Au existat și mici, dar fericite, excepții. Există două mici apariții luminoase în întunerecul acestei perioade întunecate de istorie. Una a fost pe vremea lui Iosia. A ajuns rege la vârsta fragedă de opt anișori, dar a trăit sub influența unor oameni deosebiți, mama lui, preotul Iehoiada și Șafan, marele administrator de la curte. Iosia și-a pus inima să repare clădirile Templului și să facă curat în ele. Atunci au găsit cele cinci suluri ale Legii lui Moise. (Oare nu este sugestiv? Liturgiile mergeau înainte chiar și fără citirea Cuvântului! Numai muzică, așa cum se întâmplă și în urnele din bisericile noastre.) Au citit în cartea legii și au văzut că cine o apucă pe calea neascultării trebuie să ajungă neapărat la un momement al pedepsei. Regele s-a hotărât să împiedice aceasta și a întors toată țara la Domnul. A fost o reformă „de sus în jos“, pornită din casa regală și de la curtea împărătească. Iosia nu a trăit însă mult. Greșeala lui a fost că s-a amestecat într-un conflict care nu-l privea direct și la Meghido, răscrucea dintre marile căi comerciale ale lumii de atunci, a fost omorât de faraonul Egiptului, care se ducea să se lupte cu marea oștire a Babilonului.

După el a domnit la Ierusalim Ioahaz. Domnia lui a fost însă foarte scurtă, numai trei luni. Suficient timp însă ca să se dovedească a fi un rege rău. La întorcerea de la lupta cu Babilonul, faraonul Egiptului  l-a luat pus în lanțuri și l-a dus ca ostatec în Egipt, punându-l pe tron în locul lui pe Ioiachim, care a domnit apoi la Ierusalim pentru unsprezece ani. Omul acesta a făcut numai rău și a ajus să nu fie iubit de nimeni. Ioahaz fusese măcar alesul poporului. Ioiachim a fost alesul faraonului egiptean. Pe vremea lui, Nebucandețar, împăratul Babilonului a venit să cucerească regatul lui Iuda. Cele două mari puteri ale vremii se înfruntau și-și cucereau reciproc teritoriile. Aflat la mijloc, Israelul suferea ponoasele. Babilonienii au rămas în regiune cam trei ani, după care au plecat acasă. Pe vremea lui David și Solomon, Dumnezeu ținuse sub control marile puteri mondiale și Israelul cunoscuse glorioasa vrema a „regatului de aur“. Când s-au înmulțit însă păcatele, evreii au fost pedepsiți prin invaziile străine. Tot felul de popoare au început să atace regatul lui Iuda (2 Regi 24:2-4), rupând rând pe rând câte o bucată din regatul de sud. Pe vremea lui Ezechiel, regele de la Ierusalim, Zedechia, nu mai domnea decât peste bucata de pământ pe care era așezată cetatea Ierusalimului. Moștenirea lui Beniamin fusese furată. La fel și moștenirea lui Iuda. Pe vremea lui Ioiachim, Babilonienii au dus la Babilon parte din uneltele din Casa Domnului (2 Cron. 36:7). După Ioiachim a urmat la tron, Ioiachin, un alt rege rău. El s-a răsculat împotriva Babilonului și a refuzat să-i plătească tribut. Împăratul Babilonului a trimis trupe împotriva evreilor, au asediat iar cetatea, au cucerit-o, au luat visteria regatului, plus o parte din lucrurile sfinte de la Templu și au dus în robie pătura de sus a populației.

„A luat de acolo toate vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului; şi a sfărâmat toate vasele de aur pe cari le făcuse Solomon, împăratul lui Israel, în Templul Domnului, cum spusese Domnul. A dus în robie tot Ierusalimul, toate căpeteniile şi toţi oamenii viteji, în număr de zece mii, cu toţi teslarii şi ferarii; n-a mai rămas decât poporul sărac al ţării. A strămutat pe Ioiachin la Babilon; şi a dus robi din Ierusalim la Babilon pe mama împăratului, pe nevestele împăratului şi pe dregătorii lui, şi pe mai marii ţării, pe toţi războinicii, în număr de şapte mii, şi pe teslari şi ferari, în număr de o mie, toţi numai oameni viteji şi buni pentru război. Împăratul Babilonului i-a luat robi în Babilon“ (2 Regi 24:13-16).

Vă aduceți aminte că pe vremea lui Ezechia, profetul Isaia a fost trimis de Dumnezeu să-l mustre pe împăratul Ezechia pentru că se lăudase înaintea trimișilor de la Babilon cu toate bogățiile casei regale? Acum venise vremea împlinirii acelei profeții:

„Proorocul Isaia a venit în urmă la împăratul Ezechia, şi i-a zis: ,,Ce au zis oamenii aceia, şi de unde au venit la tine?“ Ezechia a răspuns: ,,Au venit dintr-o ţară depărtată, din Babilon.“ Isaia a mai zis: ,,Ce au văzut în casa ta?“ Ezechia a răspuns: ,,Au văzut tot ce este în casa mea: n-a fost nimic în vistieriile mele pe care să nu li-l fi arătat.“ Atunci Isaia a zis lui Ezechia: ,,Ascultă cuvântul Domnului! Iată că vor veni vremuri când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta şi ce au strâns părinţii tăi până în ziua de azi; nu va rămânea nimic, – zice Domnul. – Şi vor lua din fiii tăi, cari vor ieşi din tine, pe cari-i vei naşte, şi-i vor face fameni slujitori în casa împăratului Babilonului“ (2 Regi 20:14-18).

Aceasta a fost cea dintâi din cele trei deportări din Israel la Babilon, iar Daniel s-a numărat printre tinerii luați atunci din țară.

În locul lui Ioiachin, împăratul Babilonului l-a așezat pe tron pe Zedechia, ultimul din regii marionetă care au stat pe tronul de la Ierusalim ca vasal al marelui imperiu. Nici el n-a fost însă mai breaz. A urmat un alt asediu din partea babilonienilor, cel din urmă. Sub teribilul asediu care a durat ceva mai mult de doi ani. Fără să-i pese de cei din popor, regele Zedechia a încercat să scape din asediu și să fugă, dar, așa cum vom vedea și din cartea lui Ezechiel, asta nu i-a ajutat la nimic, pentru că fusese judecat deja și condamnat la curțile cerului. Cel Atotputernic îi pecetluise deja soarta:

„Atunci s-a făcut o spărtură în cetate; şi toţi oamenii de război au fugit noaptea, pe drumul porţii dintre cele două ziduri de lângă grădina împăratului, pe când Haldeii înconjurau cetatea. Fugarii au apucat pe drumul care duce în câmpie. Dar oştirea Haldeilor a urmărit pe împărat, şi l-a ajuns în câmpiile Ierihonului, şi toată oştirea lui s-a risipit dela el. Au prins pe împărat, şi l-au suit la împăratul Babilonului la Ribla; şi s-a rostit o hotărâre împotriva lui. Fiii lui Zedechia au fost junghiaţi în faţa lui; apoi lui Zedechia i-au scos ochii, l-au legat cu lanţuri de aramă, şi l-au dus la Babilon“ (2 Regi 25:4-7).

Chiar și în pedeapsă există însă har. Înainte de distrugerea Ierusalimului, Dumnezeu și-a trimis emisarii să pună un semn pe fruntea celor ce trebuiau cruțați de la moarte:

„Apoi a strigat cu glas tare la urechile mele: ,,Apropiaţi-vă voi cari trebuie să pedepsiţi cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână!“ Şi iată că au venit şase oameni de pe drumul porţii de sus dinspre miază noapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in, şi cu o călimară la brâu. Au venit şi s-au aşezat lângă altarul de aramă. Slava Dumnezeului lui Israel s-a ridicat de pe heruvimul pe care era, şi s-a îndreptat spre pragul casei; şi el a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina de in şi care avea călimara la brâu. Domnul i-a zis: ,,Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor, cari suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor, cari se săvârşesc acolo. Iar celorlalţi le-a zis, în auzul meu: ,,Treceţi după el în cetate, şi loviţi; ochiul vostru să fie fără milă, şi să nu vă înduraţi! Ucideţi, şi nimiciţi pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii şi pe femei; dar să nu vă atingeţi de nici unul din cei ce au semnul pe frunte! Începeţi însă cu Locaşul Meu cel sfânt!“ (Ezec. 9:1-6)

Petrecut în lumea nevăzută a dimensiunilor spirituale, evenimentul își găsește paralel în cartea Apocalipsei 7:3 și 14:1, unde același semn este pus pe fruntea celor cruțați din Necazul cel Mare. Se pare că până și în conflictele armate de pe pământ, Dumnezeu hotărăște cine moare și cine trăiește. Nu este de mirare, pentru că El este Cel ce ține „cheile morții și ale Locuinței morților“ (Apoc. 1:18). Cei ce mor, mor pe pământ, dar soarta lor este pecetluită în dimensiunile năvăzute ale universului.

Scrisă pe vremea lui Zedechia, cartea lui Ezechiel a fost un mesaj adresat națiunii. Evreii trebuiau convinși că nu poate fi vorba despre o întoarcere în țara promisă, mai înainte de a se produce o totală întoarcere la Dumnezeu. Acest mesaj își atinge punctul maxim în pasajul din Ezec. 18:30-32 :

„Întoarceți-vă și abateți-vă de la toate fărădelegile voastre, pentru ca să nu vă ducă nelegiuirea la pieire. Lepădați de la voi toate fărădelegile, prin care ați păcătuit, faceți-vă rost de o inimă nouă și un duh nou. Pentru ce vreți să muriți, casă a lui Israel? Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceți-vă dar la Dumnezeu, și veți trăi”.

Cartea lui Ezechiel are un caracter autobiografic și este aranjată într-o ordine cronologică. Profețiile rostite de Ezechiel pot fi rezumate și împărțite în felul următor:

(a) profeții adresate situației prezente: judecata Ierusalimului și a poporului (Ezec. 4-14),

(b) profeții despre viitor – destinul națiunilor (Ezec. 25-39)

(c) profeții despre vremea sfârșitului: Templul, închinarea, cetatea (Ezec. 40-48).

Pe vremea lui Ezechiel, Dumnezeu privea cu durere cum regatul lui Iuda n-a învățat nimic din soarta regatului lui Israel (celelalte zece seminții). Din pricina idolatriei și a imoralității, Dumnezeu îngăduise Asiriei să distrugă Samaria și să-i ducă în robie pe locuitorii regatului (2 Regi 17:1-23). În locul evreilor din regatul de nord, Asiria a repopulat țara cu oameni din grupe etnice diferite, care au ajuns apoi să fie cunoscuți sub numele generic de „samariteni“ (2 Regi 24-41). Ar fi fost normal ca cei din regatul de sud să învețe ceva din pățaniile fraților lor de la nord și, teama de Dumnezeu să-i facă să urmărească cu tot dinadinsul sfințenie. N-a fost însă deloc așa. Scandalul spiritual a fost că Ierusalimul a urmat calea Samariei, fără să le pese și fără să învețe nimic din vremea pedepsei. Nu-i de mirare că Dumnezeu l-a trimis pe Ezechiel să condamne hotarârile celor din Iuda și să-și sfârșească cuvântările prin a le prezenta pe cele două regate, Samaria și Ierusalimul, ca pe „două surori curve“ (Ezechiel 23). Ezechiel spune că vinovăția regatului de sud este cu atât mai mare cu cât văzuse deja soarta neascultătoarei Samarii:

„Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ,,Fiul omului, erau două femei, fiice ale aceleiaşi mame. Ele au curvit în Egipt, au curvit în tinereţa lor; acolo le-au fost strâns ţâţele, acolo le-a fost atins sânul fecioresc. Cea mai mare se chema Ohola, şi sora ei Oholiba. Erau ale Mele, şi au născut fii şi fiice. „Ohola este Samaria; Oholiba este Ierusalimul. Ohola nu Mi-a fost credincioasă; s-a aprins de dragoste pentru ibovnicii ei, după Asirieni, vecinii ei, îmbrăcaţi cu stofe văpsite în albastru, dregători şi căpetenii, toţi tineri şi plăcuţi, călăreţi călări pe cai. Ea a curvit cu ei, cu toată fruntea copiilor Asiriei; s-a spurcat cu toţi aceia pentru cari umbla nebună, s-a spurcat cu toţi idolii lor. Nu s-a lăsat nici de curviile ei din Egipt, căci aceştia se culcaseră cu ea din tinereţa ei, îi atinseseră sânul fecioresc, şi îşi vărsaseră curviile peste ea. De aceea, am dat-o în mâinile ibovnicilor ei, în mâinile copiilor Asiriei, pentru cari se aprinsese de dragoste. Ei i-au descoperit goliciunea, i-au luat fiii şi fiicele, şi pe ea au ucis-o cu sabia, de i s-a dus vestea printre femei, după judecăţile făcute de ei asupra ei.

Sora ei Oholiba a văzut lucrul acesta, şi a fost mai fără frâu, decât ea în patima ei; şi a întrecut pe soru-sa în curvii. Ea s-a aprins de dragoste după copiii Asiriei, după dregători şi căpetenii, vecinii ei, îmbrăcaţi în chip strălucit, călăreţi călări pe cai, toţi tineri şi plăcuţi.

Am văzut că se spurcase, întocmai ca cea dintâi din amândouă. Ea a mers chiar mai departe în curviile ei. A zărit pe ziduri nişte zugrăveli de bărbaţi, nişte icoane de Haldei zugrăviţi cu coloare roşie, cu brâie împrejurul coapselor lor, cu turbane de felurite colori pe cap, toţi având înfăţişarea unor viteji, după felul Babilonenilor, a căror ţară de naştere este Haldea; şi s-a aprins după ei, la cea dintâi privire, şi le-a trimes soli în Haldea. Şi copiii Babilonului au venit la ea, în patul de dragoste, şi au spurcat-o cu curviile lor. Aşa că ea s-a spurcat cu ei, şi apoi inima i s-a înstrăinat de ei. Şi când şi-a dezgolit ea necurăţia, şi-a descoperit goliciunea, şi inima Mea s-a înstrăinat de ea, cum se înstrăinase şi de soru-sa. Dar ea şi-a înmulţit curviile tot mai mult, gândindu-se iarăşi la zilele tinereţei ei, când curvea în ţara Egiptului. Ea s-a aprins după nişte necuraţi, a căror carne era ca a măgarilor, şi a căror apropiere era ca a armăsarilor. Astfel, ţi-ai înoit iarăşi nelegiuirile tinereţei tale, când Egiptenii îţi strângeau ţâţele, din pricina sânului tău fecioresc.

Deaceea, Oholiba, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Iată că aţâţ împotriva ta pe ibovnicii tăi, de cari ţi-ai înstrăinat inima, şi-i aduc din toate părţile împotriva ta: pe Babiloneni şi pe toţi Haldeii, căpitani, voivozi şi domni, şi pe toţi copiii Asiriei împreună cu ei, tineri şi plăcuţi, toţi dregători şi căpetenii, oameni vestiţi, toţi călări pe cai.

… Ai mers pe calea sorei tale, deaceea, şi Eu îţi pun potirul ei în mână. Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Vei bea potirul sorei tale, cel larg şi adânc; vei ajunge de râs şi de batjocură. Încape mult în el! Te vei umplea de beţie şi durere; căci potirul sorei tale Samaria este un potir de groază şi spaimă! Îl vei bea şi îl vei goli, îi vei roade cioburile, şi-ţi vei sfâşia tâţele. Căci Eu am vorbit, zice Domnul, Dumnezeu.“ De aceea aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Pentrucă M-ai uitat, pentrucă M-ai aruncat la spate-ţi, poartă-ţi şi tu acum pedeapsa nelegiuirilor şi curviilor tale.“

… Adunarea le va ucide cu pietre, şi le va doborî cu lovituri de sabie; le vor ucide fii şi fiicele lor, şi le vor arde casele cu foc. Voi face astfel să înceteze nelegiuirea în ţară; ca toate femeile să ia învăţătură, şi să nu mai facă o nelegiuire ca a voastră! Vi se va răsplăti astfel nelegiuirea, şi veţi purta păcatele săvârşite cu idolii voştri, şi veţi şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeu!“ (Ezec. 23:1-23; 31-35; 47-49)

În timp ce Ezechiel era în robie la Babilon, pe tronul lui Iuda domnea împăratul Zedechia (2 Regi 24:18 − 25:21; 2 Cron. 36:11-21). A fost un om rău și viclean, dispus să înșele nu numai așteptările lui Dumnezeu, ci și așteptările împăratului Babilonului. Supus aparent acestuia, Zedechia a cochetat cu faraonul Egiptului (Ezec. 12 − 17).

„Spune casei acesteia răzvrătite: ,,Nu ştiţi ce înseamnă aceasta?“

Şi spune: ,,Iată, împăratul Babilonului a venit la Ierusalim, a luat pe împăratul şi pe căpetenile lui, şi i-a dus cu el în Babilon. A luat un vlăstar de neam împărătesc, a făcut legământ cu el, şi l-a pus să jure; dar pe mai marii ţării i-a luat cu el, ca împărăţia să rămână smerită, să nu se mai poată ridica, ci împăratul să-şi ţină legământul, rămânându-i credincios. Dar el s-a răsculat împotriva lui, şi a trimes soli în Egipt, ca să-i dea cai şi un mare număr de oameni. Celce a făcut asemenea lucruri va izbuti el oare, va scăpa el oare? Cum să mai scape dacă a rupt legământul?“

,,Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că în ţara împăratului care l-a pus să domnească, faţă de care şi-a călcat jurământul şi al cărui legământ l-a rupt, lângă el, în mijlocul Babilonului va muri! Aşa că nici Faraon nu va veni cu o oaste mare şi popor mult să-l ajute în război, când se vor ridica întărituri şi se vor face şanţuri pentru nimicirea multor suflete. El a nesocotit jurământul, până într-atât, că a rupt legământul, ba încă şi-a dat mâna, şi a făcut toate aceste lucruri; nu va scăpa!

De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Pe viaţa Mea că, întrucât a nesootit jurământul făcut în Numele Meu, şi a rupt legământul Meu, voi face să se întoarcă asupra capului lui lucrul acesta. Îmi voi întinde mreaja peste el, şi va fi prins în laţul Meu. Îl voi duce în Babilon, şi acolo îl voi judeca pentru abaterea săvârşită de el faţă de Mine“ (Ezec. 17:12-20).

Robia lui Zedechia și risipirea poporului este descrisă de Ezeckiel în capitolul 12 și 17, iar căderea Ierusalimului în capitolul 24. Motivația acestor pedepse a fost întreită: idolatrie, imeoralitate și lipsă de recunoștință. Ezechiel folosește o serie de metafore și povestiri ca să ilustreze vinovăția iudeilor. Am identificat cinci pilde (parabole) folosite de Ezechiel:

1. Pilda viței sălbatice (15:1-8; 19:10-14)

2. Pilda unei fetițe abandonate care ajunge mai întâi regină și apoi o prostituată (16:1-63)

3. Pilda celor doi vulturi (17:1-24)

4. Pilda leoaicei cu doi pui (19:1-9)

5. Pilda celor două surori, Ohola și Oholiba (23:1-49)

Evenimentele istorice ale cărții sunt învăluite în dimensiunile realității lor spirituale, la care Ezechiel are acces pe calea vedeniilor dumnezeiești pe care le primește.

Disciplinarea evreilor prin robia babiloniană a fost primită de națiunile din jur, mici și mari, cu o mare bucurie. Ei le-au jefuit țara și i-au urmărit cu furie pe cei rămași în urmă. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu îi mângâie pe evrei prin vestirea mâniei Lui și a pedepselor pe care le va trimite asupra acestor neamuri. Ceea ce n-au priceput neamurile a fost că pedepsirea lui Israel era un avertisment teribil pentru toți. (Apostolul Pavel avertizează Biserica să nu facă aceeași greșeală în Romani 11:17-24).

„Iată, cel neprihănit este răsplătit pe pământ; cu cât mai mult cel rău şi păcătos!“ (Prov. 11:31)

„Câci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Și dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor ce n-ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Și dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit și cel păcătos? (1 Petru 4:17-18).

Acesta este conținutul mesajelor profetice trimise prin Ezechiel în capitolele 25 – 32. Popoarele care
s-au bucurat de pedepsirea lui Israel, Amon, Moab, Edomul, Tirul, Sidonul și Egiptul, vor cunoaște și ei efectele mâniei divine.

Departe de țara și de destinul lor, evreii din Babilon suspinau și oftau din greu. Psalmul 137 este o radiografie a stării lor. Cei din jur se mirau că evreii se purtau ca un neam fără bucurie, fără cântece și fără jocuri. Psalmistul explică motivația tristeții lor.

„Pe malurile râurilor Babilonului, şedeam jos şi plângeam, când ne aduceam aminte de Sion. În sălciile din ţinutul acela ne atârnaserăm arfele. Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cântări, şi asupritorii noştri ne cereau bucurie, zicând: ,,Cântaţi-ne câteva din cântările Sionului!“

–  Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin? Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei! Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele! Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii Edomului, cari, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: ,,Radeţi-l, radeţi-l din temelii!“ Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ţi va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut! Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi, şi-i va zdrobi de stâncă!“ (Ps. 137:1-7).

Când am fost prima dată în Israel, cam prin 1997, m-am așteptat să fiu unduit în melodiile lor cântate minore. Așa le știam din copilăria mea petrecută printre ei în București. Spre surprinderea mea, muzica contemporană evreiască este o muzică veselă, entuziastă. L-am întrebat pe unul de acolo cum de s-a făcut această schimbare. Mi-a răspuns cu sclipiri de soare în ochii: „Păi nu știi? Ne-am întors acasă!“

Cartea lui Ezechiel este un răspuns la întrebarea: Va putea Dumnezeul, care l-a chemat pe Avraam din Ur, să-și aducă iar copiii din Mesopotamia în străvechiul Canaan?

(Înapoi la Cupris)



Categories: Studiu biblic

2 replies

  1. Am trecut prin orasul dumneavoasra de doua ori. Este de vis. Nu este insa mai frumos ca ceea ce gasim in Biblie. Va dau perfecta dreptate.

  2. Drag frate păstor.Totdeauna cand rostesc numele dvs ceva plăcut imi vine in minte.Cam de 20 de ani am o biblie cu schite scrise de dvs.O citesc,citesc si iar citesc.Si multe articole pe internet scrise tot de dvs le citesc.Eu trăiesc in Salzburg dar cu inima sunt la tot ce e bun si frumos.Sunt născut in Bucovina.Simpatizez si pe poporul evreu.Acest articol despre cartea Ezechiel imi place de asemeni foarte mult.Fiti ninecuvantati de Domnul pt tot ce faceti

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: