Cea de a doua epistolă a lui Pavel către Corinteni este o mângăiere pentru toți cei ce trec prin mari încercări. Creștinii, chiar și atunci când se apleacă sub vânturile teribile ale încercărilor, sunt în mâinile unui Dumnezeu atotputernic. În acest context, m-a frapat întotdeauna un pasaj care pare, cel puțin pentru Pavel, foarte ciudat:

În adevăr,  fraţilor,  nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai pe sus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care înviază morţii. – 2 Cor. 1:8-9

Cum se poate explica o contemplare a morții, a înfrângerii, a resemnării, în gândirea unui om al lui Dumnezeu izbăvit de atâtea ori prin minuni ?! Aceeași epistolă cuprinde

o listă incredibilă de întâmplări prin care l-a trecut Dumnezeu pe Pavel și de fiecare dată l-a … izbăvit! Cum de s-a îndoit Pavel că Dumnezeu ar fi putut să nu-l mai izbăvească și în Asia?

Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu desnădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. – 2 Cor. 4:8-10

Sunt ei slujitori ai lui Christos? – vorbesc ca un ieşit din minţi -eu sunt şi mai mult. În osteneli şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte! De cinci ori am căpătat dela Iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; odată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. … În Damasc, dregătorul împăratului Areta păzea cetatea Damascenilor, ca să mă prindă. Dar am fost dat jos pe o fereastră, într’o coşniţă, prin zid, şi am scăpat din mâinile lor. – 2 Cor. 11:23-26, 32-33

Cu asemenea experiențe personale familiarizate cu supranaturalul miraculos, cum de s-a mai îndoit Pavel că putea Domnul să-l scape în Asia? Cum de i-a venit în minte perspectiva morții?

Există cel puțin două răspunsuri la această întrebare. Din ele desprindem filosofia de viață a marelui Apostol.

1. Pavel nu s-a socotit niciodată stăpân pe puteri deosebite, miraculoase, invincibile. Izbăvirile, atunci când au venit, au venit din partea lui Dumnezeu. Pavel nu scrie: ,,Eu am făcut și eu am dres …“. El admiră doar lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o, atunci când a vrut El, prin Pavel. Minunile n-au fost niciodată lucrarea lui Pavel, ci întotdeauna lucrarea lui Dumnezeu:

Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n’a fost zădarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine. – 1 Cor 15:10

Nu că noi prin noi înşine suntem în stare să gândim ceva ca venind dela noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine dela Dumnezeu – 2 Cor. 3:5 (vezi și Gal 2:8)

Căci n’aş îndrăzni să pomenesc nici un lucru, pe care să nu-l fi făcut Christos prin mine, ca să aducă Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele, fie prin puterea semnelor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt“ (Rom. 15:18-19 (vezi și Efes. 3:7-8)

Pavel L-a lăsat pe Dumnezeu să fie Dumnezeu și să aibe ultimul cuvânt în toate situațiile. Pavel n-a fost ,,independent“, ci dependent de Dumnezeu în acțiunile sale. Pentru că n-a fost stăpân pe puterea care face minuni, Pavel s-a deprins să accepte și înfrângerile, atât în viața sa, cât și în viața tovarășilor săi de slujire.  Pe Trofim l-a lăsat bolnav în Milet, lui Timotei i-a recomandat un tratament medical pentru boala lui de stomac, a stat neputincios lângă agonia lui Epafrodit și s-a bucurat ca un copil de hotarârea de vindecare venită de la Domnul:

Am socotit de trebuinţă să vă trimet pe Epafrodit, fratele şi tovarăşul meu de lucru şi de luptă, trimesul şi slujitorul vostru pentru nevoile mele. Căci dorea ferbinte să vă vadă pe toţi; şi era foarte mâhnit, pentru că aflaserăţi că a fost bolnav. Ce-i drept, a fost bolnav, şi foarte aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el. Şi nu numai de el, ci şi de mine, ca să n’am întristare peste întristare – Filip. 2:25-27

Tradusă în cuvintele unui general al îngâmfatului Napoleon, filosofia de viață a lui Pavel ar putea suna și așa: ,,Omul propune, Dumnezeu dispune!“

2. Pavel a privit toate împrejurările vieții de aici din perspectiva vieții viitoare. Numai așa se poate explica concluzia la care aproape că ajunsese el în Asia.

Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care înviază morţii – 2 Cor. 1:8-9

Ultima și cea mai deplină izbăvire a credincioșilor este dincolo de moarte, prin intrarea în viața de dincolo de învierea morților. Nu că se grăbea să ajungă acolo, dar apostolul Pavel a știut că nu toate crizele se rezolvă aici pe pământ. Până la urmă va veni o criză, o boală, o persecuție din care nu vom mai putea ieși prin minunile lui Dumnezeu, ci vom fi trimiși dincolo de moarte, pe tărâmul învierii. Va veni un naufragiu din care nu vom scăpa. Va fi o bătaie care ne va da gata. Vor fi niște frați mincinoși care ne vor arunca în gura leului …
Este clar că Pavel nu dorea încă să moară. Era prea pasionat de lucrarea pentru salvarea sufletelor ca s-o dorească. El a fost bucuros că Domnul n-a socotit că i-a venit ceasul și l-a mai lăsat încă să poarte de grijă bisericilor:

El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr’o astfel de moarte, şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă. Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej de mulţămiri lui Dumnezeu pentru noi. … În această încredinţare, voiam să vin mai înainte la voi, ca să aveţi un al doilea har. Voiam să trec pe la voi ca să mă duc în Macedonia; apoi din Macedonia să mă întorc la voi, şi să fiu petrecut de voi în Iudea“ – 2 Cor. 1:10-11,15-16

Ce ne privesc toate acestea pe noi? Cum aplicăm aceste adevăruri la viața și activitatea noastră?

Iată câteva sfaturi: Fii pregătit și pentru rău, dar roagă-te întotdeauna pentru bine. Sau și mai înțelept, fii pregătit pentru orice eventualitate! Nu tu ești stăpânul! Tu ești doar sluga, robul, lucrătorul tocmit cu ziua. Fii mereu la dispoziția Domnului și a harului care face minuni, dar lasă mereu decizia finală în mâinile Celui care singurul este Înțelept și care singur le rânduiește pe toate:

Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea – Filip. 2:13

Categories: Amintiri, Maxime si cugetari