Arhivele regale 36. – Ezechia – un demn urmaș al lui David – 2 Regi 18-20; 2 Cron. 29-32; Isaia 36-39

Sigiliul personal al lui Ezechia

Numele lui Ezechia se traduce prin „Domnul dă tărie“. În arhivele regale pe care le studiem, dosarul lui Ezechia este mare, frumos și curat. Dosarul este mare pentru că se întinde pe foarte multe capitole din Biblie: 2 Regi, 2 Cronici 29-32 și partea istorică din cartea profetului Isaia, capitolele 36-39. Este mare însă și pentru că se ocupă de o perioadă îndelungată de timp. Ezechia a domnit 14 ani împreună cu tatăl său, Ahaz  (729-715 î.Ch.), a domnit singur 18 ani (715-697 î.Vh.) și 11 ani împreună cu fiul său Manase (697-686 î.Ch.), pentru un total de 43 de ani.

„În al treilea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, a început să domnească Ezechia, fiul lui Ahaz, împăratul lui Iuda. Avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns împărat, şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Abi, fata lui Zaharia. El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David“ (2 Regi 18:1-3).

Dosarul este curat și frumos pentru că Ezechia a fost cel mai bun rege de după împăratul David. Concluzia lui Dumnezeu pentru faptele lui Ezechia este aceasta:

„Iată ce a făcut Ezechia în tot Iuda. El a făcut ce este bine, ce este drept, ce este adevărat, înaintea Domnului, Dumnezeului său. A lucrat cu toată inima, şi a izbutit în tot ce a făcut pentru Casa lui Dumnezeu, pentru lege şi pentru porunci, ca să caute pe Dumnezeul său“ (2 Cron. 31:20-21).

Îmi pare rău că nu există mai multe cărți scrise despre Ezechia. Voi încerca să vă trezesc pasiunea și admirația pentru acest om de excepție din istoria lui israel, cel mai frumos și mai bun rege pe care l-au avut cei din seminția lui Iuda:

„El şi-a pus încrederea în Domnul, Dumnezeul lui Israel; şi dintre toţi împăraţii lui Iuda, cari au venit după el sau cari au fost înainte de el, n-a fost niciunul ca el. El s-a alipit de Domnul, nu s-a abătut dela El, şi a păzit poruncile pe cari le dăduse lui Moise Domnul“ (2 Regi 18:5-6).

Autorul textului sacru nu așează evenimentele relatate în ordine cronologică, ci tematică. Cei mai mulți comentatori spun că evenimentele amintite în Isaia 38 și 39, boala lui Ezechia și primirea trimișilor de la Babilon s-au întâmplat înainte de invazia asiriană (Isaia 36-37). Vom lua în considerare acest lucru și vom încerca să sincronizăm materialul din Regi, Cronici și Isaia.

a. Râvna lui Ezechia

Rar s-a văzut ca un copil să fie așa de deosebit de tatăl său. Deși a domnit o vreme împreună cu Ahaz și a văzut toate lucrurile rele pe care le-a făcut acesta, de îndată ce a rămas singur la domnie, Ezechia a căutat să repare toate relele din țară. Domnind cronologic între Ahaz și Manase, vremea lui Ezechia este ca o zi luminoasă între două nopți de coșmar. Este interesant că 2 Regi acordă doar un verset pentru reformele lui Ezechia (2 Regi 18:4), în timp ce 2 Cronici acordă trei capitole acestei activități foarte importante din viața lui Ezechia (2 Cron. 29-31).

Tatăl său a stricat uneltele de la templu, a sfărâmat altarul de aramă și a închis ușile Casei Domnului (2 Regi 28:24). Ezechia s-a grăbit să le pună înapoi:

„În anul întâi al domniei lui, în luna întâi, a deschis uşile Casei Domnului, şi le-a dres. A adus pe preoţi şi pe Leviţi, pe cari i-a strâns în locul deschis dinspre răsărit, şi le-a zis: ,,Ascultaţi-mă, Leviţilor! Acum sfinţiţi-vă, sfinţiţi Casa Domnului, Dumnezeului părinţilor voştri, şi scoateţi afară din sfântul locaş ce este necurat. Căci părinţii noştri au păcătuit, au făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului nostru. L-au părăsit, şi-au abătut privirile dela cortul Domnului, şi i-au întors spatele. Au închis chiar uşile pridvorului şi au strâns candelele, şi n-au adus Dumnezeului lui Israel nici tămâie, nici arderi de tot în sfântul locaş. De aceea mânia Domnului a fost peste Iuda şi peste Ierusalim, şi i-a făcut de groază, de spaimă şi de bătaie de joc, cum vedeţi cu ochii voştri. Şi din pricina aceasta au căzut părinţii noştri ucişi de sabie, şi fiii noştri, fiicele noastre şi nevestele noastre sunt în robie. Am de gând dar să fac legământ cu Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la noi.

Acum, fiilor, nu mai staţi nepăsători; căci voi aţi fost aleşi de Domnul ca să staţi în slujbă înaintea Lui, să fiţi slujitorii Lui, şi să-I aduceţi tămâie“(2 Cron. 29:3-11).

Observați că Ezechia îi așează pe leviți sub autoritatea regală. Apelativul „fiilor“ adresat leviților este clar și răspicat. Terminologia „fiu“, „tată“ nu este aici un grad de rudenie, ci o structură de autoritate.

„Şi Leviţii s-au sculat: Mahat, fiul lui Amasai, Ioel, fiul lui Azaria, din fiii Chehatiţilor; şi din fiii Merariţilor: Chis, fiul lui Abdi, Azaria, fiul lui Iehaleleel; şi din Gherşoniţi: Ioah, fiul lui Zima, Eden, fiul lui Ioah; şi din fiii lui Eliţafan: Şimri şi Ieiel; şi din fiii lui Asaf: Zaharia şi Matania; şi din fiii lui Heman: Iehiel şi Şimei, şi din fiii lui Iedutun: Şemaia şi Uziel. Au adunat pe fraţii lor, şi, după ce s-au sfinţit, au venit să curăţească şi Casa Domnului, după porunca împăratului, şi după cuvintele Domnului. Preoţii au intrat înlăuntrul Casei Domnului ca s-o curăţească; au scos toate necurăţiile pe cari le-au găsit în Templul Domnului, şi le-au pus în curtea Casei Domnului, unde le-au adunat Leviţii ca să le ducă afară în pârâul Chedron. Au început aceste curăţiri în ziua întîi a lunii întâi; în a opta zi a lunii, au intrat în pridvorul Domnului, şi opt zile au curăţit Casa Domnului; în a şasesprezecea zi a lunii întâi, isprăviseră. S-au dus apoi la împăratul Ezechia, şi au zis: ,,Am curăţit toată Casa Domnului, altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui, şi masa pâinilor pentru punerea înainte cu toate uneltele ei. Am adus iarăş în bună stare şi am curăţit toate uneltele, pe cari le pângărise împăratul Ahaz în timpul domniei lui, când cu fărădelegile lui: sunt înaintea altarului Domnului“ (2 Cron. 29:12-19).

Apariția și râvna acestui om extraordniar este inexplicabilă în contextul socio-religios al vremii. Ezechia este un „tip“ profetic al Domnului Isus:

„Paştele Iudeilor erau aproape; şi Isus S’a suit la Ierusalim. În Templu a găsit pe cei ce vindeau boi, oi şi porumbei, şi pe schimbătorii de bani şezînd jos. A făcut un bici de ştreanguri, şi i -a scos pe toţi afară din Templu, împreună cu oile şi boii; a vărsat banii schimbătorilor, şi le -a răsturnat mesele. Şi a zis celor ce vindeau porumbei: ,,Ridicaţi acestea de aici, şi nu faceţi din casa Tatălui Meu o casă de negustorie.` Ucenicii Lui şi-au adus aminte că este scris: ,,Rîvna pentru casa Ta Mă mănîncă pe Mine“ (Ioan 2:13-17).

b. Reformele lui Ezechia

Lucrările lui Ezechia au urmărit să repare stricăciunile făcute de cei dinaintea lui, să readucă națiunea în tiparele zilelor de glorie din timpul lui David și să renască în evrei spiritul de închinare și ascultare față de Iehova.

Din prima categorie de lucrări trebuie să amintim nimicirea formelor de idolatrie și chiar a simbolurilor istorice care deveniseră idolatre:

„A îndepărtat înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti, a tăiat Astarteele şi a sfărâmat în bucăţi şarpele de aramă, pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuştan“ (2 Regi 18:4).

Copiii lui Israel ajunseseră să se închine la un … șarpe! Chipul ispititorului din Eden se suprapusese peste chipul simbolic ridicat de Moise în pustie (Num. 21: 4-10). „Nahaș“ înseamnă șarpe!

Cei de atunci au confundat „semnul“ care le arăta în CINE trebuie să se încreadă, cu ființa căreia trebuiau să i se închine. Semantic vorbind, ei au ajuns să confunde semnul cu semnificația, semnificantul cu semnificatul. Străvechiul și vicleanul dușman ajunsese să-i înșele iarăși.  Șarpele de aramă ajunsese un fel de amuletă cu puteri magice, asemenea „odoarelor sfinte“ din confuziile religioase de astăzi. Cum ar fi dacă toți creștinii de acum ar purta la gât semnul simbolic descris de Domnul Isus în Ioan 3:14 și și-ar agăța și ei de lănțișoare câte un micuț … șarpe de aramă?

„Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică“ (Ioan 3:14-16).

Reformele religioase sunt descrise generic astfel:

„El şi-a pus încrederea în Domnul, Dumnezeul lui Israel; şi dintre toţi împăraţii lui Iuda, cari au venit după el sau cari au fost înainte de el, n-a fost nici unul ca el. El s-a alipit de Domnul, nu s-a abătut dela El, şi a păzit poruncile pe cari le dăduse lui Moise Domnul“ (2 Regi 18:5-6).

Cartea 2 Cronici ne dă și alte amănunte. Ezechia a reașezat la Templu sistemul de jertfe și de închinare prin cântări:

„Împăratul Ezechia s-a sculat disdedimineaţă, a strâns pe mai marii cetăţii şi s-a suit la Casa Domnului. Au adus şapte viţei, şapte berbeci, şapte miei, şi şapte ţapi, ca jertfă de ispăşire pentru împărăţie, pentru sfântul locaş, şi pentru Iuda. Împăratul a poruncit preoţilor, fiii lui Aaron, să le aducă pe altarul Domnului. Preoţii au junghiat boii, şi au strâns sângele, pe care l-au stropit pe altar; au junghiat berbecii, şi au stropit sângele pe altar; au junghiat mieii, şi au stropit sângele pe altar. Au adus apoi ţapii ispăşitori înaintea împăratului şi înaintea adunării, cari şi-au pus mâinile peste ei. Preoţii i-au junghiat, şi au turnat sângele la piciorul altarului, ca ispăşire pentru păcatele întregului Israel; căci pentru tot Israelul poruncise împăratul să se aducă arderea de tot şi jertfa de ispăşire.

A pus pe Leviţi în Casa Domnului cu chimvale, alăute şi arfe, după rânduiala lui David, lui Gad, văzătorul împăratului, şi proorocului Natan; căci astfel era porunca Domnului, dată prin proorocii Săi. Leviţii au luat loc cu instrumentele lui David, şi preoţii cu trâmbițele. Ezechia a poruncit să aducă arderea de tot pe altar; şi, în clipa când a început arderea de tot, a început şi cântarea Domnului, în sunetul trâmbiţelor şi instrumentelor lui David, împăratul lui Israel. Toată adunarea s-a închinat, au cântat cântarea, şi au sunat din trâmbiţe, până s-a isprăvit arderea de tot. Şi când au isprăvit de adus ardere de tot, împăratul şi toţi ceice erau cu el au îngenunchiat şi s-au închinat. Apoi împăratul Ezechia şi căpeteniile au zis Leviţilor să laude pe Domnul cu cuvintele lui David şi ale proorocului Asaf. L-au lăudat cu bucurie, şi s-au plecat şi s-au închinat.

Ezechia a luat atunci cuvântul, şi a zis: ,,Acum, după ce v-aţi sfinţit în slujba Domnului, apropiaţi-vă, aduceţi dobitoacele pentru jertfă, şi aduceţi jertfe de mulţămire la Casa Domnului. Şi adunarea a adus dobitoacele pentru jertfă, şi a adus jertfe de mulţămire; şi toţi cei pe cari-i îndemna inima au adus arderi de tot. Numărul arderilor de tot aduse de adunare a fost de şaptezeci de boi, o sută de berbeci, şi două sute de miei; toate aceste vite au fost jertfite ca ardere de tot Domnului. Şi au mai închinat Domnului şase sute de boi şi trei mii de oi. Dar preoţii erau în număr mic, şi n-au putut să despoaie toate arderile de tot; i-au ajutat fraţii lor, Leviţii, până s-a isprăvit lucrarea, şi până s-au sfinţit şi ceilalţi preoţi; căci Leviţii s-au sfinţit mai de grabă decât preoţii. De altfel erau foarte multe arderi de tot, cu grăsimile jertfelor de mulţămire, şi cu jertfele de băutură ale arderilor de tot. Astfel a fost aşezată din nou slujba Casei Domnului. Ezechia şi tot poporul s-au bucurat că Dumnezeu făcuse pe popor cu voie bună, căci lucrul s-a făcut pe neaşteptate“ (2 Cron. 29:20-36).

Acest „s-a făcut pe neașteptate“ arată că reformele au fost inițiativa lui Ezechia, fără prea multă deliberare și fără să aștepte acordul tuturor. Din această cauză au trebuit să improvizeze pe alocuri, dar toată lumea a fost mulțumită și „cu voie bună“.

Ezechia a reașezat apoi prăznuirea Paștelor, cea mai importantă sărbătoare din istoria evreilor, ziua de început a calendarului existenței lor:

„Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: ,,Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. Vorbiţi întregei adunări a lui Israel, şi spuneţi-i: „În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. Dacă sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta. Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied. Să-l păstraţi până în ziua a patrusprezecea a lunii acesteia; şi toată adunarea lui Israel să-l junghie seara. Să ia din sângele lui, şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. Carnea s-o mănnce chiar în noaptea aceea, friptă la foc; şi anume s-o mănânce cu azimi şi cu verdeţuri amare. Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă; ci să fie fript la foc: atât capul, cât şi picioarele şi măruntaiele. Să nu lăsaţi nimic din el până a doua zi dimineaţa; şi, dacă va rămânea ceva din el pe a doua zi dimineaţa, să-l ardeţi în foc. Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintele în picioare, şi toiagul în mână; şi să-l mâncaţi în grabă; căci sunt Paştele Domnului. În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului, şi voi lovi pe toţi întâii-născuţi din ţara Egiptului, dela oameni până la dobitoace; şi voi face judecată împrotiva tuturor zeilor Egiptului; Eu, Domnul. Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele, şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nici o urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului. Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi, şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege vecinică pentru urmaşii voştri. Timp de şapte zile, veţi mânca azimi. Din cea dintâi zi veţi scoate aluatul din casele voastre: căci oricine va mânca pâine dospită, din ziua întâi până în ziua a şaptea, va fi nimicit din Israel. În ziua dintâi veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă; şi în ziua a şaptea, veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă. Să nu faceţi nici o muncă în zilele acelea; veţi putea numai să pregătiţi mâncarea fiecărui ins. Să ţineţi sărbătoarea azimilor, căci chiar în ziua aceea voi scoate oştile voastre din ţara Egiptului; să ţineţi ziua aceea ca o lege vecinică pentru urmaşii voştri“ (Exod 12:1-17).

Ezechia a chemat la această sărbătoare și rămășițele care nu fuseseră luate în robie și mai trăiau încă în Efraim și Manase. Unii și-au bătut joc de chemarea lui, dar alții au răspuns:

„Ezechia a trimes soli în tot Israelul şi Iuda, şi a scris scrisori şi lui Efraim şi lui Manase, ca să vină la Casa Domnului la Ierusalim să prăznuiască Paştele în cinstea Domnului, Dumnezeul lui Israel. Împăratul, căpeteniile lui, şi toată adunarea ţinuseră sfat la Ierusalim, ca Paştele să fie prăznuite în luna a doua; căci nu puteau fi prăznuite la vremea lor, pentrucă preoţii nu se sfinţiseră în număr destul de mare şi poporul nu se adunase la Ierusalim. Lucrul având încuviinţarea împăratului şi a întregei adunări, au hotărât să dea de veste în tot Israelul, dela Beer-Şeba până la Dan, ca să vină la Ierusalim să prăznuiască Paştele în cinstea Domnului, Dumnezeului lui Israel. Căci de mult nu mai fuseseră prăznuite după cum era scris. Alergătorii s-au dus cu scrisorile împăratului şi căpeteniilor lui în tot Israelul şi Iuda. Şi, după porunca împăratului, au zis: ,,Copii ai lui Israel, întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi Israel, ca să Se întoarcă şi El la voi, rămăşiţă scăpată din mâna împăraţilor Asiriei. Nu fiţi ca părinţii voştri şi ca fraţii voştri, cari au păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului părinţilor lor, şi pe cari de aceea i-a dat pradă pustiirii, cum vedeţi. Nu vă înţepeniţi grumazul, ca părinţii voştri; daţi mâna Domnului, veniţi la sfântul Lui locaş, pe care l-a sfinţit pe vecie, şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată dela voi. Dacă vă întoarceţi la Domnul, fraţii voştri şi fiii voştri vor găsi milă la ceice i-au luat robi, şi se vor întoarce în ţară. Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este milostiv şi îndurător, şi nu-Şi va întoarce Faţa dela voi, dacă vă întoarceţi la El.“ Alergătorii au mers astfel din cetate în cetate prin ţara lui Efraim şi Manase, până la Zabulon. Dar ei râdeau şi îşi băteau joc de ei. Însă câţiva oameni din Aşer, din Manase şi Zabulon, s-au smerit şi au venit la Ierusalim“ (2 Cron. 30:1-11).

Ni se spune iarăși că inițiativa lui Ezechia a luat prin surprindere poporul și că au trebuit să „improvizeze“ unele lucruri. Dumnezeu a luat însă seama la dorința și intențiile lor bune și a acceptat micile neorânduieli care se produseseră:

„În Iuda, deasemenea, mâna lui Dumnezeu a lucrat şi le-a dat o singură inimă ca să-i facă să împlinească porunca împăratului şi a căpeteniilor, după cuvântul Domnului. Un popor în mare număr s-a adunat la Ierusalim să prăznuiască sărbătoarea azimilor în luna a doua: a fost o adunare foarte mare. S-au sculat, şi au îndepărtat altarele pe cari se jertfea în Ierusalim şi pe toate acelea pe cari se aducea tămâie, şi le-au aruncat în pârâul Chedron. Au jertfit apoi Paştele în ziua a patrusprezecea a lunii a doua. Preoţii şi Leviţii, plini de ruşine, s-au sfinţit, şi au adus arderi de tot în Casa Domnului. Ei şedeau în locul lor obicinuit, după Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu, şi preoţii stropeau sângele, pe care-l luau din mâna Leviţilor. Fiindcă în adunare erau mulţi inşi, cari nu se sfinţiseră, Leviţii au junghiat ei jertfele de Paşte pentru toţi cei ce nu erau curaţi, ca să le închine Domnului. Căci o mare parte din popor, mulţi din Efraim, Manase, Isahar şi Zabulon nu se curăţiseră, şi au mâncat Paştele nu după cele scrise. Dar Ezechia s-a rugat pentru ei, zicând: ,,Domnul, care este bun, să ierte pe toţi cei ce şi-au pus inima să caute pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, măcar că n-au făcut sfânta curăţire!“ Domnul a ascultat pe Ezechia, şi a iertat poporul“ (2 Cron. 30:12-20).

Entuziasmul lui Ezechia s-a transmis întregului popor, iar dărnicia lui a asigurat cele necesare pentru ca acest paște să fie cu totul remarcabil, comparabil doar cu vremurile de glorie ale lui David și Solomon:

„Astfel copiii lui Israel, cari se aflau la Ierusalim, au prăznuit sărbătoarea azimilor, şapte zile, cu mare bucurie. Şi, în fiecare zi, Leviţii şi preoţii lăudau pe Domnul cu instrumente cari răsunau în cinstea Lui. Ezechia a vorbit inimii tuturor Leviţilor, cari arătau o mare pricepere pentru slujba Domnului. Şapte zile au mâncat dobitoacele jertfite, aducând jertfe de mulţămire, şi lăudând pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor. Toată adunarea a fost de părere să mai prăznuiască alte şapte zile. Şi au prăznuit cu bucurie încă şapte zile. Căci Ezechia, împăratul lui Iuda, dăduse adunării o mie de viţei şi şapte mii de oi, iar căpeteniile i-au dat o mie de viţei şi zece mii de oi, şi mulţi preoţi se sfinţiseră. Şi s-a bucurat toată adunarea lui Iuda, şi preoţii şi Leviţii, şi tot poporul venit din Israel, şi străinii veniţi din ţara lui Israel sau aşezaţi în Iuda. A fost mare veselie la Ierusalim. De pe vremea lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, nu mai fusese la Ierusalim aşa ceva. Preoţii şi Leviţii s-au sculat şi au binecuvântat poporul. Glasul lor a fost auzit, şi rugăciunea lor a ajuns până la ceruri, până la locuinţa sfântă a Domnului“ (2 Cron. 30:21-27).

Reforma religioasă începută la Ierusalim a fost apoi generalizată în toată țara:

„Când s-au isprăvit toate acestea, toţi cei din Israel cari erau de faţă au plecat în cetăţile lui Iuda, şi au sfărâmat stâlpii idoleşti, au tăiat Astarteele, şi au surpat de tot înălţimile şi altarele din tot Iuda şi Beniamin şi din Efraim şi Manase. Apoi toţi copiii lui Israel s-au întors în cetăţile lor, fiecare la moşia lui. Ezechia a aşezat din nou cetele preoţilor şi Leviţilor, după şirul lor, fiecare după slujbele sale, preoţi şi Leviţi, pentru arderile de tot şi jertfele de mulţămire, pentru slujbă, pentru cântări şi laude, la porţile taberii Domnului“ (2 Cron. 31:1-2).

Reformele au avut nevoie de finanțare și Ezechia a reașezat în popor legea zeciuielilor, după ce s-a dat el însuși drept exemplu de urmat:

„Împăratul a dat o parte din averile lui pentru arderi de tot, pentru arderile de tot de dimineaţă şi de seară, şi pentru arderile de tot din zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbători, cum este scris în legea Domnului. Şi a poruncit poporului, locuitorilor Ierusalimului, să dea preoţilor şi Leviţilor partea cuvenită lor, ca să ţină cu scumpătate legea Domnului. Când a ieşit porunca aceasta, copiii lui Israel au dat din belşug cele dintâi roade de grâu, de must, de untdelemn, de miere, şi din toate roadele de pe câmp; au adus din belşug şi zeciuiala din toate. Tot odată, copiii lui Israel şi Iuda, cari locuiau în cetăţile lui Iuda, au dat zeciuiala din boi şi oi, şi zeciuiala din lucrurile sfinte cari erau închinate Domnului, Dumnezeului lor, şi au făcut mai multe grămezi. Au început să facă grămezile în luna a treia, şi au isprăvit în luna a şaptea.

Ezechia şi căpeteniile au venit să vadă grămezile, şi au binecuvântat pe Domnul şi pe poporul Său Israel. Şi Ezechia a întrebat pe preoţi şi pe Leviţi de grămezile acestea. Atunci marele preot Azaria, din casa lui Ţadoc, i-a răspuns: ,,De când au început să se aducă darurile în Casa Domnului, noi am mâncat, ne-am săturat, şi a mai rămas mult, căci Domnul a binecuvântat pe poporul Său. Şi iată ce mare grămadă a mai rămas!“ Ezechia a dat poruncă să pregătească nişte cămări în Casa Domnului; şi le-au pregătit. Au adus în ele cu credincioşie darurile de mâncare, zeciuiala, şi lucrurile sfinte. Levitul Conania avea grija lor, şi fratele său Şimei era al doilea după el. Iehiel, Azazia, Nahat, Asael, Ierimot, Iozabad, Eliel, Ismachia, Mahat şi Benaia erau întrebuinţaţi sub cârmuirea lui Conania şi a fratelui său Şimei, după porunca împăratului Ezechia şi a lui Azaria, căpetenia Casei lui Dumnezeu. Levitul Core, fiul lui Imna, uşier în partea de răsărit, avea grijă de darurile de bună voie aduse lui Dumnezeu, ca să împartă ce era adus Domnului prin ridicare şi lucrurile prea sfinte. În cetăţile preoţeşti, Eden, Miniamin, Iosua, Şemaia, Amaria şi Şecania erau puşi sub cârmuirea lui ca să împartă cu credincioşie fraţilor lor, mari şi mici, partea cuvenită lor, după cetele lor: celor de parte bărbătească înscrişi dela vârsta de trei ani în sus; tuturor celor ce intrau zilnic în Casa Domnului ca să-şi facă slujba după însărcinările şi după cetele lor; preoţilor înscrişi după casele lor părinteşti, şi Leviţilor dela douăzeci de ani în sus, după slujbele şi după cetele lor: la toată adunarea preoţilor şi Leviţilor înscrişi cu toţi pruncii lor, cu nevestele lor, cu fiii şi fiicele lor, căci erau fără prihană în împărţirea lucrurilor sfinte. Şi pentru fiii lui Aaron, preoţii, cari locuiau la ţară în împrejurimile cetăţilor lor, erau în fiecare cetate oameni numiţi anume, ca să împartă părţile cuvenite tuturor celor de parte bărbătească din preoţi şi tuturor Leviţilor înscrişi. Iată ce a făcut Ezechia în tot Iuda. El a făcut ce este bine, ce este drept, ce este adevărat, înaintea Domnului, Dumnezeului său. A lucrat cu toată inima, şi a izbutit în tot ce a făcut pentru Casa lui Dumnezeu, pentru lege şi pentru porunci, ca să caute pe Dumnezeul său“ (2 Cron. 31:3-21).

Ezechia negociatorul – 2 Regi 18:7 – 19:37; 2 Cron. 32:1-23

„Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în om; mai bine să cauţi un adăpost în Domnul decât să te încrezi în cei mari“ (Ps. 118:8-9).

Este păgubos să negociezi cu oamenii. Mult mai bine ieși când negociezi cu Dumnezeu. Oamenii n-au milă, dar la Dumnezeu este și milă și putere și îndurare.

I. Negocieri păgubitoare cu Asiria

Regatul lui Iuda a fost vasal Asiriei încă de pe vremea lui Ahaz, tatăl lui Ezechia (2 Regi 16:7-18). Când Sargon, conducătorul Asiriei a murit pe câmpul de luptă și Sanherib, fiul său, s-a urcat pe tron, Ezechia a crezut că a sosit vremea să nu mai plătească tribut. Pentru o vreme, Sanherib a fost preocupat cu alte treburi din imperiu și șmecheria lui Ezechia a ținut. Faptul că i-a bătut pe filisteni l-a făcut pe Ezechia să se simtă puternic:

„Şi Domnul a fost cu Ezechia, care a izbutit în tot ce a făcut. El s-a răsculat împotriva împăratului Asiriei, şi nu i-a mai fost supus. A bătut pe Filisteni pînă la Gaza, şi le-a pustiit ţinutul, dela toate turnurile de pază până la cetăţile întărite“ (2 Regi 18:7-8).

Mișcările unui mare imperiu sunt lente, dar zdrobitoare. Sanherib și-a adus aminte de cele două regate ale evreilor și s-a suit să le readucă sub tutela imperială. După căderea Samariei și ducerea celor din Israel în robie (2 Regi 18:9-12), între Ezechia și Sanherib nu exista nici un fel de barieră. Tăvălugul imperial, care zdrobise în zece ani orice împotrivire din Israel, se așezase deja în cetățile învecinate cu regatul de nord:

„În al patrusprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva tuturor cetăţilor întărite din Iuda, şi a pus stăpânire pe ele“ (2 Regi 18:13).

În fața acestei amenințări, populația regatului de sud se împărțise în trei tabere; unii erau gată să se supună Asiriei, alții sperau într-o alianță izbăvitoare cu Egiptul, iar alții, o minoritate, ar fi vrut să se încreadă în Iehova și să lupte împotriva lui Sanherib. Pentru o vreme, Ezechia încearcă o negociere cu inamicul și este gata să plătească și datoriile din urmă, numai să scape:

„Ezechia, împăratul lui Iuda, a trimes să spună împăratului Asiriei la Lachis: ,,Am greşit! Depărtează-te de mine. Ce vei pune asupra mea, voi purta.“ Şi împăratul Asiriei a cerut lui Ezechia, împăratul lui Iuda, trei sute de talanţi de argint şi treizeci de talanţi de aur. Ezechia a dat tot argintul care se afla în Casa Domnului şi în vistieriile casei împăratului. Atunci a luat Ezechia, împăratul lui Iuda, şi a dat împăratului Asiriei, aurul cu care acoperise uşile şi uşiorii Templului Domnului“ (2 Regi 18:14-16).

Tărgul cu oamenii este însă întotdeauna păgubos. Ezechia a plătit echivalentul unei sume de 20 de milioane de dolari. Sanherib a prin gustul mierii și nu s-a mulțumit cu ce i-a trimis Ezechia. Din Lachiș, el a trimis la Ierusalim o parte a oștirii care a asediat Ierusalimul. Evreii s-au întărit în credința lor și s-au pregătit să reziste asirienilor:

„Ezechia, văzând că a venit Sanherib şi că are de gând să înceapă lupta împotriva Ierusalimului, s-a sfătuit cu căpeteniile sale şi cu oamenii lui cei viteji, ca să astupe izvoarele de apă cari erau afară din cetate. Şi ei au fost de părerea lui. S-au strâns o mulţime de oameni, şi au astupat toate izvoarele şi pârâul care curge prin mijlocul ţinutului aceluia. ,,Pentruce“, ziceau ei, ,,să găsească împăraţii Asiriei, la venirea lor, ape din belşug?“ Ezechia s-a îmbărbătat; a zidit din nou zidul care era stricat şi l-a ridicat până la turnuri. A mai zidit un alt zid în afară, a întărit Milo în cetatea lui David, şi a pregătit o mulţime de arme şi de scuturi. A pus căpetenii de război peste popor, şi i-a adunat la el pe locul deschis dela poarta cetăţii. Vorbindu-le inimii, a zis: ,,Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă. Nu vă temeţi şi nu vă spăimântaţi înaintea împăratul Asiriei şi înaintea întregei mulţimi care este cu el; căci cu noi sunt mai mulţi decât cu el. Cu el este un braţ de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, care ne va ajuta şi va lupta pentru noi.“ Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, împăratul lui Iuda“ (2 Cron. 32:2-8).

Intuind că încăpățânarea evreilor este datorată încrederii lui Ezechia în Iehova, Sanherib și-a trimis o delegație și un un purtător de cuvânt, Rabșache, să vorbească poporului.

„Împăratul Asiriei a trimes din Lachis la Ierusalim, la împăratul Ezechia, pe Tartan, Rab-Saris, şi pe Rabşache cu o oştire puternică. S-au suit şi au ajuns la Ierusalim. Când s-au suit şi au ajuns, s-au oprit la canalul de apă al iazului de sus, pe drumul care duce în ogorul nălbitorului. Au chemat pe împărat; şi Eliachim, fiul lui Hilchia, mai marele peste casa împăratului, s-a dus la ei, cu Şebna, logofătul, şi cu Ioah, fiul lui Asaf, arhivarul“ (2 Regi 18:17-18).

Traducerea engleză Revised Standard Version traduce numele celor din delegația lui Sanherib drept titluri imperiale. „Tartan“ ar însemna „comandant“, „Rab-Saris“ ar însemna căpetenia famenilor, iar „Rabșache“ ar fi „paharnicul împăratului“ (ca Neemia), oficial de curte, adesea implicat și cu responsabilități administrative.

Este clar că Rabșache n-a încercat să-l convingă pe Ezechia, ci a vrut să înmoaie inima poporului din jurul lui. Tirada lui conține grăunțe de adevăr, dar este în ansamblul ei o minciună sinistră, o ofensă adusă Dumnezeului evreilor. Asta s-a văzut foarte clar din faptul că a ales să vorbească în limba evreilor. În parte, strategia lui Rabșache a reușit pentru că vorbele lui au semănat panică în ascultătorii de pe zidurile cetății:

„Eliachim, fiul, lui Hilchia, Şebna şi Ioah, au zis lui Rabşache: ,,Vorbeşte robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înţelegem; nu ne vorbi în limba iudaică, în auzul poporului de pe zid.“ Rabşache le-a răspuns: ,,Oare stăpânului tău şi ţie m-a trimes stăpânul meu să spun aceste vorbe? Oare nu acestor oameni cari stau pe zid să-şi mănânce balega şi să-şi bea udul cu voi?“ Atunci Rabşache, înaintând, a strigat cu glas tare în limba iudaică, şi a zis: ,,Ascultaţi cuvântul marelui împărat, împăratul Asiriei! Aşa vorbeşte împăratul: „Să nu vă înşele Ezechia, căci nu va putea să vă izbăvească din mâna mea. Să nu vă facă Ezechia să vă încredeţi în Domnul, zicând: „Domnul ne va izbăvi, şi cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile împăratului Asiriei.“ N-ascultaţi de Ezechia; căci aşa vorbeşte împăratul Asiriei: „Faceţi pace cu mine, supuneţi-vă mie, şi fiecare din voi va mânca din via lui şi din smochinul lui, fiecare va bea apă din fântâna lui, până voi veni, şi vă voi duce într-o ţară ca a voastră, într-o ţară cu grâu şi cu vin, o ţară cu pâine şi vii, o ţară cu măslini de untdelemn şi miere, şi veţi trăi şi nu veţi muri. N-ascultaţi dar de Ezechia, care vă amăgeşte zicând: „Domnul ne va izbăvi.“ Oare dumnezeii neamurilor au izbăvit ei fiecare ţara lui din mâna împăratului Asiriei? Unde sunt dumnezeii Hamatului şi Arpadului? Unde sunt dumnezeii Sefarvaimului, Henei şi Ivei? Au izbăvit ei Samaria din mâna mea? Cari dintre toţi dumnezeii acestor ţări şi-au izbăvit ţara din mâna mea, pentru ca şi Domnul să izbăvească Ierusalimul din mâna mea?“ Poporul a tăcut, şi nu i-a răspuns o vorbă; căci împăratul dăduse porunca aceasta: ,,Să nu-i răspundeţi.“ Şi Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei împăratului, Şebna, logofătul, şi Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul, au venit la Ezechia, cu hainele sfâşiate, şi i-au spus cuvintele lui Rabşache“ (2Regi 18:26-37).

Ce le spusese acest Rabșache evreilor? Vă propun să analizăm împreună discursul acestui om abil nu numai cu armele, dar și cu cuvintele. Foarte bun orator și viclean din cale afară, Rabșache a urmărit să spulbere încrederea evreilor în Dumnezeul lui Ezechia. Argumentele lui sunt:

(1) Vinovăția lui Ezechia este pedepsită acum de Dumnezeu pentru dorința lui de a se alia cu Egiptul și pentru „reformele lui“ exagerate:

„Rabşache le-a zis: ,,Spuneţi lui Ezechia: „Aşa vorbeşte marele împărat, împăratul Asiriei: „Ce este încrederea aceasta pe care te bizuieşti?“ Tu ai zis: „Pentru război trebuie chibzuinţă şi putere.“ Dar acestea sunt doar vorbe în vânt. În cine dar ţi-ai pus încrederea de te-ai răsculat împotriva mea? Iată, ai pus-o în Egipt, ai luat în ajutor trestia aceea frântă, care înţeapă şi străpunge mâna oricui se sprijineşte pe ea: aşa este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toţi ceice se încred în el. Poate că îmi veţi spune: „În Domnul, Dumnezeul nostru, ne încredem.“ Dar nu este El acela ale cărui înălţimi şi altare le-a îndepărtat Ezechia, zicând lui Iuda şi Ierusalimului: „Să vă închinaţi înaintea altarului acestuia la Ierusalim?“ (2 Regi 18:19-22).

(2) Armata lui Ezechia este insuficientă și inadecvată ca să se poată împotrivi măreței oștiri imperiale:

„Acum fă o învoială cu stăpânul meu, împăratul Asiriei: îţi voi da două mii de cai, să vedem dacă poţi din partea ta să dai atâţia călăreţi ca să încalece pe ei. Şi cum ai putea îndepărta o căpetenie din cei mai mici slujitori ai stăpânului meu?“ (2 Regi 18:23-24)

(3) Ezechia nu înțelege că providența divină a hotărât ca Asiria să vină acum împotriva lui Iuda:

„Îţi pui încrederea în Egipt pentru cară şi călăreţi. De altfel, oare fără voia Domnului m-am suit eu împotriva acestui loc, ca să-l nimicesc? Domnul mi-a zis: ,,Suie-te împotriva ţării acesteia, şi nimiceşte-o.“ (2 Regi 18:25).

Autorul cărții Cronici daugă căteva amănunte la această întâmplare:

„Slujitorii lui Sanherib au mai vorbit şi alte lucruri împotriva Domnului Dumnezeu, şi împotriva robului Său Ezechia. Şi a trimes o scrisoare batjocoritoare pentru Domnul, Dumnezeul lui Israel, vorbind astfel împotriva Lui: ,,După cum dumnezeii neamurilor celorlalte ţări n-au putut să izbăvească pe poporul lor din mâna mea, tot aşa nici Dumnezeul lui Ezechia nu va izbăvi pe poporul Său din mâna mea. Slujitorii lui Sanherib au strigat cu glas tare în limba evreiască, pentru ca să arunce groaza şi spaima în poporul din Ierusalim, care era pe zid, şi să poată pune astfel stăpânire pe cetate. Au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pămîntului, cari sunt lucrarea mâinilor omeneşti“ (2 Cron. 32:16-19).

II. Negocieri izbăvitoare cu Dumnezeu

Înșelat în așteptările lui de a cumpăra pacea cu asirienii, Ezechia se hotărăște să negocieze cu Dumnezeu. Când nu mai are ce să facă, face ce trebuia să facă de la început. Speriat de purtătorul de cuvânt al lui Sanherib, Ezechia trimite un mesager la purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, proorocul Isaia. Ceea ce s-a întâmplat atunci este relatat pe larg în 2 Regi 19 și Isaia 37:

„Când a auzit împăratul Ezechia lucrul acesta, şi-a sfâşiat hainele, s-a acoperit cu un sac, şi s-a dus în Casa Domnului. A trimes pe Eliachim, căpetenia casei împăratului, pe Şebna, logofătul, şi pe preoţii cei mai bătrâni, acoperiţi cu saci, la proorocul Isaia, fiul lui Amoţ. Şi i-au zis: ,,Aşa vorbeşte Ezechia: Ziua aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă şi de ocară; căci copiii sunt aproape să iasă din pântecele mamei, şi nu este putere pentru naştere. Poate că Domnul, Dumnezeul tău, a auzit toate cuvintele lui Rabşache, pe care l-a trimes împăratul Asiriei, stăpânul său, să batjocorească pe Dumnezeul cel viu, şi poate că Domnul, Dumnezeul tău, îl va pedepsi pentru cuvintele pe cari le-a auzit. Înalţă dar o rugăciune pentru ceilalţi cari au mai rămas.“ Slujitorii împăratului Ezechia s-au dus dar la Isaia. Şi Isaia le-a zis: ,,Iată ce să spuneţi stăpânului vostru: „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu te speria de cuvintele pe cari le-ai auzit şi prin cari M-au batjocorit slujitorii împăratului Asiriei. Voi pune în el un duh care îl va face ca, la auzul unei veşti pe care o va primi, să se întoarcă în ţara lui; şi-l voi face să cadă ucis de sabie în ţara lui“ (2 Regi 19:1-7).

Pus în mișcare de rugăciunea lui Ezechia, Dumnezeu a început să miște roțile istoriei împotriva oștirii imperiale:

„Rabşache, plecând, a găsit pe împăratul Asiriei luptând împotriva Libnei, căci aflase de plecarea lui din Lachis. Atunci împăratul Asiriei a primit o veste cu privire la Tirhaca, împăratul Etiopiei. I s-a spus: ,,Iată că acela a pornit cu război împotriva ta“ (2 Regi 19:8-9a).

Crezând că va pune repede capăt acestor mici răscoale ale supușilor imperiali, Rabșache îl asigură pe Ezechia că circumstanțele îi dau doar o perioadă de răgaz ca să se gândească bine și să înțeleagă că nici un Dumnezeu nu poate sta împotriva teribilelor armate imperiale:

„Şi împăratul Asiriei a trimes soli din nou lui Ezechia, zicând: ,,Aşa să vorbiţi lui Ezechia, împăratul lui Iuda: „Să nu te înşele Dumnezeul tău, în care te încrezi, zicând: „Ierusalimul nu va fi dat în mâinile împăratului Asiriei.“ Iată, ai auzit ce au făcut împăraţii Asiriei tuturor ţărilor, şi cum le-au nimicit; şi tu, să fii izbăvit! Dumnezeii neamurilor pe cari le-au nimicit părinţii mei, au izbăvit ei pe Gozan, Haran, Reţef, şi pe fiii lui Eden din Telasar? Unde este împăratul Hamatului, împăratul Arpadului, şi împăratul cetăţii Sefarvaimului, Henei şi Ivei?“ (2 Regi 19:9b-13).

Ezechia învățase însă să nu mai negocieze cu oamenii și s-a dus cu scrisoarea să negocieze direct cu Dumnezeu. :

„Ezechia a luat scrisoarea din mâna solilor, şi a citit-o. Apoi s-a suit la Casa Domnului, şi a întins-o înaintea Domnului, căruia i-a făcut următoarea rugăciune: ,,Doamne, Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul. Doamne, pleacă-Ţi urechea, şi ascultă! Doamne, deschide-Ţi ochii, şi priveşte. Auzi cuvintele lui Sanherib, care a trimes pe Rabşache să batjocorească pe Dumnezeul cel viu. Da, Doamne, este adevărat că împăraţii Asiriei, au nimicit neamurile şi le-au pustiit ţările, şi că au aruncat în foc pe dumnezeii lor; dar ei nu erau dumnezei, ci erau lucrări făcute de mâna omului, erau lemn şi piatră; şi i-au nimicit. Acum, Doamne, Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mâna lui Sanherib, ca să ştie toate împărăţiile pământului că numai Tu eşti Dumnezeu, Doamne!“ (2 Regi 19:14-19).

Proorocul Isaia, purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, a venit repede cu răspunsul. Sanherib și Rabșache depășiseră limita răbdării lui Dumnezeu. Obrăznicia lor scuipase înspre tronul cerului. Provocarea lor întrecuse limita admisă. Cei ce s-au crezut mai puternici decât toți dumnezeii, trebuiau acum să simtă suflarea fierbinte a mâniei divine. Lutul vorbise împotriva olarului și creatura se obrăznicise înaintea Creatorului:

„Atunci Isaia, fiul lui Amoţ, a trimes să spună lui Ezechia: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel ,,Am auzit rugăciunea pe care Mi-ai făcut-o cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei. Iată cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva lui:

„Fecioara, fiica Sionului, te dispreţuieşte şi râde de tine („Fecioria“ amintită aici nu este o apreciere a moralității, ci o aluzie a faptului că Ierusalimul nu fusese niciodată străpuns de o cucerire străină – n.a); fata Ierusalimului dă din cap după tine. Pe cine ai batjocorit şi ai ocărât tu? Împotriva cui ai ridicat glasul? Şi împotriva cui ţi-ai ridicat ochii? Împotriva Sfântului lui Israel! Prin solii tăi ai batjocorit pe Domnul, şi ai zis: „Cu mulţimea carălor mele, am suit vârful munţilor, coastele Libanului! Voi tăia cei mai înalţi cedri ai lui, cei mai frumoşi chiparoşi ai lui, şi voi atinge creasta lui cea mai înaltă, pădurea lui care este ca o grădină de poame; am săpat, şi am băut ape străine, şi voi seca cu talpa picioarelor mele toate râurile Egiptului. N-ai auzit că Eu de mult am pregătit aceste lucruri, şi că le-am hotărât din vremurile vechi? Acum însă am îngăduit să se împlinească, şi să prefaci cetăţi întărite în mormane de dărâmături. Locuitorii lor sunt neputincioşi, îngroziţi şi înmărmuriţi; au ajuns ca iarba de pe câmp şi ca verdeaţa fragedă, ca iarba de pe coperişuri şi ca grâul care se usucă înainte de a-i da spicul. Dar ştiu când stai jos, când ieşi şi când intri, şi când eşti furios împotriva Mea. Pentru că eşti furios împotriva Mea, şi pentru că trufia ta a ajuns până la urechile Mele, de aceea voi pune belciugul Meu în nările tale, şi zăbala Mea între buzele tale, şi te voi face să te întorci pe drumul pe care ai venit.“

Acesta să-ţi fie semnul: Anul acesta veţi mânca ce creşte dela sine, şi al doilea an ce va răsări din rădăcinile rămase; dar în al treilea an veţi sămăna, veţi secera, veţi sădi vii, şi veţi mânca din rodul lor. Rămăşiţa din casa lui Iuda, ce va mai rămânea, va prinde iarăş rădăcini de desupt, şi deasupra va da rod. Căci din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă, şi din muntele Sionului cei scăpaţi. Iată ce va face râvna Domnului oştirilor. De aceea, aşa vorbeşte Domnul asupra împăratului Asiriei: „Nu va intra în cetatea aceasta, nici nu va arunca săgeţi în ea, nu va sta înaintea ei cu scuturi, şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei. Se va întoarce pe drumul pe care a venit, şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul. Căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s-o mântuiesc, din pricina Mea, şi din pricina robului Meu David“ (2 Regi 19: 20-34).

Ezechia și ceilalți care au venit înaintea lui Dumnezeu speriați și cu hainele sfâșiate au reușit să miște inima Celui ce veghea asupra soartei lor. Din toată oștirea cerului, Domnul oștirilor n-a trebuit să pună în mișcare decât un singur înger ca să nimicească oastea asiriană și planurile împăratului lor îngâmfat. Dumnezeu n-a avut nevoie de doi îngeri, doar de unul singur ca să facă aceasta:

„În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte. Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s-a întors; şi a locuit la Ninive. Şi, pe când se închina în casa dumnezeului său Nisroc, Adramelec şi Şareţer, fiii săi, l-au ucis cu sabia, şi au fugit în ţara Ararat. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon“ (2 Regi 19:35-37).

“The Downfall of Sennacherib” by Peter Paul Rubens (1577-1640)

De atunci a rămas în popor expresia: „S-au culcat sănătoși și s-au sculat morți!“ Minunea făcută de Dumnezeu pentru evrei a fost impresionantă, demnă să fie pusă alături de trecerea Mării Roșii și biruința asupra imensei oștiri a lui Sisera. Vestea despre isprava făcută de Dumnezeu pentru Ezechia s-a răspândit foarte repede în popoarele din jur:

„Astfel a scăpat Domnul pe Ezechia şi pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, şi din mâna tuturor, şi i-a ocrotit împotriva celor ce-i împresurau. Mulţi au adus Domnului daruri în Ierusalim, şi au adus daruri bogate lui Ezechia, împăratul lui Iuda, care de atunci s-a înălţat în ochii tuturor popoarelor“ (2 Cron. 32:22-23).

III. O negociere pregătitoare prin … boală

Ce-l determinase pe Ezechia să nu mai negocieze cu oamenii și să stea de vorbă numai cu Dumnezeu? Textul ne spune că schimbarea lui Ezechia s-a făcut din cauza unei experiențe personale. Ezechia negociase cu Dumnezeu pe viață și moarte și Dumnezeu i-a dăruit … încă cincisprezece ani de viață. 2 Regi 20:1-11; 2 Cron. 32:24-26 și Isaia 38:1-8 ne prezintă boala și însănătoșirea lui Ezechia. Evenimentul s-a petrecut „pe vremea aceea“, adică în timp ce Ierusalimul era asediat de asirieni. Aceasta reiese foarte clar din 2 Regi 20:6. Dar să citim de la început:

„În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Proorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el, şi i-a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul: „Rânduieşte ce ai de rânduit casei tale, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.“ Ezechia s-a întors cu faţa la perete, şi a făcut Domnului următoarea rugăciune: ,,Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Feţei Tale cu credincioşie şi curăţie de inimă, şi am făcut ce este bine înaintea Ta!“ Şi Ezechia a vărsat multe lacrămi“ (2 Regi 20:1-3).

Să-l fi pedepsit oare Dumnezeu pe Ezechia pentru că se mâniase pe el? Se prea poate. Ezechia a fost și el un om mușcat de mândrie (2 Cron. 32:25). Eu cred însă că Dumnezeu a vrut să-l mustre pe Ezechia pentru că încercase să negocieze cu Sanherib în loc să se încreadă din toată inima în El. Ca să-i dea o lecție, Dumnezeu l-a pus tot într-o problemă de viață și de moarte, dar de data aceasta, soarta lui nu se putea rezolva nici cu bani și nici cu armata. Dumnezeu îl lovise cu o boală de moarte pe care numai El o putea vindeca. Ezechiel a înțeles, s-a separat de ceilalți și a stat singur de vorbă cu Dumnezeu. Experiența aceasta l-a schimbat din temelie pe Ezechia. Așa cum am văzut, din experiența aceasta s-a născut apoi „încrederea“ de care s-a mirat apoi împăratul Asiriei și hotarârea de a nu mai vorbi cu oamenii despre problemele lui Dumnezeu, ci cu Dumnezeu despre problemele oamenilor.

„Isaia, care ieşise, n-ajunsese încă în curtea din mijloc, când cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: ,,Întoarce-te şi spune lui Ezechia, căpetenia poporului Meu: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: „Ţi-am auzit rugăciunea, şi ţi-am văzut lacrămile. Iată că te voi face sănătos; a treia zi, te vei sui la Casa Domnului. Voi mai adăuga cincisprezece ani la zilele tale. Te voi izbăvi, pe tine şi cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei, şi voi ocroti cetatea aceasta, din pricina Mea, şi din pricina robului Meu David“ (2 Regi 20:4-6).

Faptul că Dumnezeu promite izbăvirea cetății din mâna împăratului Asiriei“ ne îndreptățește să credem că această întâmplare s-a petrecut pe vremea asediului cetății. Speriat de puterea împăratului Asiriei, Ezechia avea nevoie să cunoască puterea extraordinară a lui Dumnezeu, Cel care poate mișca cerul și pământul a fost atunci la lucru ca să miște inima lui Ezechia ca să-l facă să aibă încredere deplină în El:

„Isaia a zis: ,,Luaţi o turtă de smochine.“ Au luat-o şi au pus-o pe umflătură. Şi Ezechia s-a vindecat. Ezechia zisese lui Isaia: ,,După care semn voi cunoaşte că mă va vindeca Domnul, şi că mă voi sui a treia zi la Casa Domnului?“ Şi Isaia a zis: ,,Iată, din partea Domnului, semnul după care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit: „Cum vrei: să treacă umbra peste zece trepte înainte, sau să dea înapoi cu zece trepte?“ Ezechia a răspuns: ,,Nu este mare lucru ca umbra să treacă înainte peste zece trepte; ci mai bine să se dea înapoi cu zece trepte.“ Atunci, Isaia, proorocul, s-a rugat Domnului, şi Domnul a dat cu zece trepte înapoi umbra din locul în care se pogorâse pe cadranul soarelui lui Ahaz“ (2 Regi 20:7-11).

Ca și Ghedeon altădată, pentru a se întări în credință, Ezechia are o experiență miraculoasă cu Dumnezeu. S-a oprit pământul sau s-au perturbat mișcarea planetelor în jurul soarelui? Nu știm și nici nu este treaba noatră să întrebăm. O minune rămâne minune tocmai prin faptul că Dumnezeu a ales deocamdată să nu ne-o explice. Reacția noastră în fața minunilor nu trebuie să fie curiozitatea, ci încrederea deplină.

Ezechia cântărețul de psalmi – Isaia 38:9-22

Profetul Isaia notează psalmul de laudă pe care l-a scris Ezechia după ce a fost vindecat și a primit vestea că Dumnezeu îi va da încă cincisprezece ani de viață. Este foarte interesant că ni s-a păstrat o colecție de exact cincisprezece psalmi „ai treptelor“ (Ps. 120 – 134). Cartea proverbelor ne spune că Ezechia a fost preocupat de spiritualitatea poporului și a plătit oameni pricepuți să adune pilde ale lui Solomon care circulau pe cale orală și intraseră în tradiția populară:

„Iată încă vreo câteva din Pildele lui Solomon, strânse de oamenii lui Ezechia, împăratul lui Iuda“ (Prov. 25:1).

S-ar prea putea ca Ezechia să mai fi scris și alți psalmi (Isaia 38:20). Noi îl avem numai pe acesta și, analizându-l, putem să ne facem o părere despre pătrunderea spirituală a împăratului de pe tronul Ierusalimului.

„Cântarea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, cu prilejul bolii şi însănătoşirii lui.

,,Ziceam: „În cei mai buni ani ai vieţii mele trebuie să mă duc la porţile locuinţei morţilor! Sunt pedepsit cu pierderea celorlalţi ani ai mei, cari-mi mai rămân!“ (Isaia 38:9-10).

Ezechia vede viața ca pe o călătorie spre moarte și se plânge că a lui este una prea scurtă. Ezechia avea pe atunci 37 sau 38 de ani.

„Ziceam: „Nu voi mai vedea pe Domnul, pe Domnul, în pământul celor vii; nu voi mai vedea pe nici un om în locuinţa morţilor! Locuinţa mea este luată şi mutată dela mine, ca o colibă de păstori. Îmi simt firul vieţii tăiat ca de un ţesător, care m-ar rupe din ţesătura lui. Până diseară îmi vei pune capăt“ (Isaia 38:11-12).

Ezechia nu socotește viața ca o încetare a ființării, ci doar ca pe o strămutare în altă parte, asemenea unei locuințe temporare a păstorilor care se mută dintr-un loc în altul.

„Am strigat până dimineaţa; ca un leu, îmi zdrobise toate oasele! Până diseară îmi vei pune capăt. Ciripeam ca o rândunea, croncăneam ca un cocor, şi gemeam ca o porumbiţă. Ochii-mi priveau topiţi spre cer: „Doamne, sunt în necaz, ajută-mă!“ (Isaia 38:13-14).

Ezechia și-a dat seama că soarta lui este în mâna lui Dumnezeu, „leul“ suveran peste toți și toate. El se declară la fel de dependent de Dumnezeu ca toate celelalte creaturi de sub soare. Va primi însă el un răspuns favorabil la cererea sa smerită?

„Ce să mai spun? El mi-a răspuns şi m-a ascultat. Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei, după ce am fost întristat astfel. Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare, căci Tu mă faci sănătos şi îmi dai iarăş viaţa. Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!“ (Isaia 38:15-17).

Ezechia proclamă îndurarea și harul divin care i-a fost binevoitor. Izbăvirea divină este o ocazie de smerenie. Împăratul înțelege că întreaga întâmplare a fost doar o lecție prin care Dumnezeu a vrut să-l corecteze și să-l învețe dependența totală de puterea și harul lui Dumnezeu.

„Căci nu locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte, şi cei ce s-au pogorât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta. Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi. Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioşia Ta. Domnul m-a mântuit! De aceea, în toate zilele vieţii noastre vom suna din coardele instrumentelor noastre, în Casa Domnului“ (Isaia 38:18-20).

Ezechia vede izbăvirea și mântuirea divină ca pe o metodă prin care Dumnezeu îi întoarce pe oameni la atitudinea pe care ar fi trebuit să o aibă dintotdeauna, una de laudă și de propovăduire a Numelui lui Dumnezeu printre toate popoarele. Concluzia lui este sinonimă cu strategia divină enunțată în psalmi:

„Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!“ (Psalm 50:15).

Ezechia lăudărosul – (2 Regi 20:12-19; 2 Cron. 32:27-31; Isaia 39)

Învățăm greu și uităm repede! Cel care nu învață temeinic din greșelile trecutului este blestemat să le repete! Ajuns o celebritate a vremii prin izbăvirile pe care i le dăruise Domnul, Ezechia a ajuns un om lăudăros și mândru. Inspirat parcă de zicala: „Dușmanul dușmanului meu îmi este prieten“, Ezechia s-a arătat prietenos și a căutat să-l impresioneze pe împăratul Babilonului, care se ridica în răsărit ca o mare putere care amenința dominarea imperială a Asiriei. Prin aceasta, Ezechia dovedește că n-a învățat mai nimic din lecția primită și a încercat iar să negocieze cu oamenii, în loc să se ferească de ei și să se încreadă din toată inima doar în Dumnezeu.

„În acelaş timp, Berodac-Baladan, fiul lui Baladan, împăratul Babilonului, a trimes o scrisoare şi un dar lui Ezechia, căci auzise de boala lui Ezechia. Ezechia a ascultat pe soli, şi le-a arătat locul unde erau lucrurile lui de preţ, argintul şi aurul, mirodeniile şi untdelemnul cel scump, casa lui cu arme şi tot ce se afla în vistieriile lui: n-a fost nimic pe care să nu li-l fi arătat Ezechia în casa lui şi în toate moşiile lui“ (2 Regi 20:12-13).

În loc să-L laude pe Dumnezeu, Ezechia a început să se laude cu binecuvântările divine înaintea oamenilor:

„Ezechia a avut multe bogăţii şi multă slavă. Şi-a făcut vistierii de argint, de aur, de pietre scumpe, de mirodenii, de scuturi, şi de toate lucrurile cari se pot dori; hambare pentru roadele de grâu, de must şi de untdelemn, grajduri pentru tot felul de vite, şi staule pentru oi. Şi-a zidit cetăţi, şi a avut belşug de boi şi de oi; căci Dumnezeu îi dăduse multe avuţii. Tot Ezechia a astupat şi gura de sus a apelor Ghihon, şi le-a adus în jos spre apus de cetatea lui David“ (2 Cron 32:27-30).

Sub temelia de stâncă a Ierusalimului se află și astăzi un tunel de 490 de metrii numit „tunelul lui Ezechia“. Turiștii care vizitează orașul pot merge prin el prin apa adusă de Ezechia din pârâul Ghihon în scăldătoarea Siloamului. Ascuns timp de veacuri și astupat de aluviuni, tunelul a fost redescoperit în anul 1910.

„Ezechia a izbutit în toate lucrările lui. Însă, când au trimes căpeteniile Babilonului soli la el să întrebe de minunea care avusese loc în ţară, Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce, pentru ca să cunoască tot ce era în inima lui“ (2 Cron. 32:31).

Dacă Ezechia ar fi trecut cu bine acest examen, alta ar fi fost probabil soarta regatului lui Iuda. Amabilitatea trimișilor de la Babilon s-a dovedit în timp doar o ocazie de a spiona țara pentru cuceririle viitoare. Ezechia scăpase de amenințarea leului, dar a căzut în cursa ispititoare a șarpelui din Babilon. Încă o dată, prietenia oamenilor este vrăjmășie cu Dumnezeu și cel ce se reazămă pe oameni se sprijină pe o trestie ruptă care-l va răni. Iată mesajul mustrător pe care l-a trimis Dumnezeu lăudărosului Ezechia prin profetul Isaia:

„Proorocul Isaia a venit în urmă la împăratul Ezechia, şi i-a zis: „Ce au zis oamenii aceia, şi de unde au venit la tine?“ Ezechia a răspuns: ,,Au venit dintr-o ţară depărtată, din Babilon.“ Isaia a mai zis: „Ce au văzut în casa ta?“ Ezechia a răspuns: „Au văzut tot ce este în casa mea: n-a fost nimic în vistieriile mele pe care să nu li-l fi arătat.“ Atunci Isaia a zis lui Ezechia: ,,Ascultă cuvântul Domnului! Iată că vor veni vremuri când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta şi ce au strâns părinţii tăi până în ziua de azi; nu va rămânea nimic, – zice Domnul. – Şi vor lua din fiii tăi, cari vor ieşi din tine, pe cari-i vei naşte, şi-i vor face fameni slujitori în casa împăratului Babilonului“ (2 Regi 20:14-18).

Ezechia suferea iar de mândrie. El vorbește despre „casa mea“ și „visteriile mele“, de parcă nu erau toate ale Domnului!

Profetul Isaia vestește că nu Asiria, ci Babilonul va cuceri Ierusalimul și va duce în robie pe cei din regatul de sud. Acest trist eveniment avea să se întâmple pe vremea regelui Zedechia (2 Regi 24:13). Profetul Isaia știa deja o mulțime de lucruri despre viitorul Babilonului (Isaia 13-14 și 2-:1-10). La o  sută de ani după moartea lui Ezechia, Babilonul a venit, a distrus Ierusalimul și a dărâmat Templul, iar urmașii marelui rege au fost duși ca robi împreună cu toate averile lor. Unul dintre cei ce au trebuit să plătească pentru greșelile lui Ezechia, unul dintre acei care au fost făcuți „fameni slujitori în casa împăratului Babilonului“ a fost Daniel, profetul. Dumnezeu i-a dus pe evrei în Babilon pentru că asta și-a dorit Ezechia. „Babilon ați vrut, Babilon vă dau!“ Șaptezeci de ani de robie în Babilon i-au făcut să se sature de încrederea în idoli și în oameni. De atunci și până azi, evreii știu că, în afară de Dumnezeu, nu se pot încrede în nimeni. Nici în celelalte mari puteri din istorie, Grecia, Siria și Roma și nici marile puteri de acum, Rusia, Anglia, America, Italia sau Franța.

La prima vedere, reacția lui Ezechia este egoistă:

„Ezechia a răspuns lui Isaia: ,,Cuvântul Domnului, pe care l-ai rostit, este bun.“ Şi a adăugat: ,,Căci va fi pace şi linişte în timpul vieţii mele!“ (2 regi 20:19).

Să nu uităm însă că Ezechia se afla sub amenințarea Asiriei, iar vorbele lui Isaia au însemnat pentru el că asediul va fi ridicat, iar generația lui nu va cunoaște grozăvia unui măcel. Istoria ne spune că asirienii au fost cel mai teribil și crud popor. Ca să semene spaimă și să descurajeze orice opoziție, asirienii îi jupuiau de vii pe cei care aveau îndrăzneala să li se opună și să reziste cuceririi. Nu este de mirare că Ezechia a răsuflat ușurat când a aflat că Dumnezeu îi va scuti să treacă printr-o asemenea experiență. Răspunsul dat de Ezechia lui Isaia trebuie interpretat ca o acceptare a hotărârii divine. În ciuda scadențelor lui, Ezechia a avut toată viața un respect deosebit față de Domnul și a primit mustrările venite din partea Lui cu smerenie și respect. Profetul Ieremia l-a dat ca exemplu demn de urmat tuturor regilor pe care-i mustră Dumnezeu:

„Mica din Moreşet proorocea pe vremea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, şi spunea întregului popor al lui Iuda: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre, şi muntele Casei Domnului o înălţime acoperită cu păduri.“ L-a omorât însă oare Ezechia, împăratul lui Iuda, şi tot Iuda? Nu s-a temut Ezechia de Domnul? Nu s-a rugat el Domnului? Şi atunci Domnul S-a căit de răul pe care-l rostise împotriva lor. Şi noi să ne împovărăm sufletul cu o nelegiuire aşa de mare?“ (Ieremia 26:18-19).

Cel ce știe să se pocăiască și respectă hotărârile Domnului are parte de binecuvântare. Smerenia lui Ezechia i-a adus favorul divin. Viața lui a fost o împletire de lucruri bune și slăbiciuni. Este adevărat că n-a rezistat la belșug și a căzut sub ispita lăudăroșeniei, încrezându-se uneori prea mult în oameni, dar la fel de adevărat este și că Ezechia a fost un om al încrederii în Dumnezeu, al rugăciunii, al curajului, al înțelepciunii și al spiritului de prevedere. Omul acesta a fost iubit de Dumnezeu și de oamenii din împărăția lui. Când a murit, a fost lăudat și plâns ca una din marile căpetenii ale poporului lui Dumnezeu:

„Celelalte fapte ale lui Ezechia, şi faptele lui evlavioase, sunt scrise în vedenia proorocului Isaia, fiul lui Amoţ, în cartea împăraţilor lui Iuda şi Israel. Ezechia a adormit cu părinţii săi, şi l-au îngropat în cel mai bun loc al mormintelor fiilor lui David. Tot Iuda şi locuitorii Ierusalimului i-au dat cinste la moarte“ (2 Cron. 32:32-33).

Ezechia este menționat pe una din marile descoperiri arheologice cunoscută sub numele de „prisma lui Sanherib“. Datată cam de prin anul 691 î.Ch., prisma a fost descoperită la Ninive și este expusă astăzi la Institutul Oriental al Universității din Chicago. Pe ea, Sanherib dă varianta personală a evenimentelor, lăudându-se că l-a închis pe Ezechia în asedierea Ierusalimului „ca pe o pasăre într-o colivie“.

(Înapoi la Cuprins)



Categories: Studiu biblic

5 replies

  1. Merita o adinca reflexie aceasta minune cat si circumstantele ,innainte si de dupa.Deseori ne resemnam in loc sa negociem cu Dumnezeu

  2. Multumim foarte mult pentru acest studiu! Domnul sa va rasplateasca pentru tot ceea ce faceti.

  3. ” O minune rămâne minune tocmai prin faptul că Dumnezeu a ales deocamdată să nu ne-o explice. Reacția noastră în fața minunilor nu trebuie să fie curiozitatea, ci încrederea deplină. ”
    Tare frumos spus !! Amen ve Amen !
    Frate Daniel, ati realizat , in stilul Dvs cald si armonios, o prezentare care intrece exegeza traditionala, sondand adancimile spirituale ale unei vietii practice de traire cu Un Dumnezeu Viu si Adevarat. Intotdeauna in studiile Dvs coabiteaza fericit exegeza si hermeneutica ( ultima transcendata de aplicatia duhovniceasca atat de necesara umblarii reale cu Dumnezeu ). Intr – adevar Ezechia a fost ( dincolo de minusurile lui ) un mare rege care prefigureaza trasaturile mesianice ale lui Yeshua Ben David, iar studiul Dvs a reusit bine sa – l personalizeze dintr – o asemenea perspectiva.
    Glorie Regelui ! Shalom Iacha !

Trackbacks

  1. ISAIA « Explicații la Biblie
  2. Teme majore în Isaia – VII. Un interludiu istoric – motivația pedepsei lui Israel | B a r z i l a i - e n - D a n (Un Barzilai izvorât din Dan)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: