Jurnal de călătorie cu Petrică Lascău în URSS

Motto: “Vazut printr-o lacrima, un om care plinge este intotdeauna fratele tau”.

(Am găsit acest Jurnal de călătorie pe un hard drive vechi. Mi-am amintit cum de mi-a fost dat să mă împrietenesc eu cu Petrică Lascău, fratele meu mai mare. În Octombrie 1989, România gemea încă sub Ceaușescu, bolnavă de comunism. În URSS apăruse o oarecare dezghețare produsă de reformele lui Gorbaciov. Eu venisem în USA în Octombrie 1982. Nu-i de mirare că am avut sentimente amestecate când, după șapte ani, a trebuit să mă reîntorc din libertatea americană în tenebroasele amenințări din vremea tinereții mele românești …

Calatoria aceasta in Rusia perestroicii din anul 1989 m-a gasit cu corzile sufletului intrate ciudat intr-o rezonanta dureroasa care naste din amintiri melodii sfisietoare si intraductibile. Rindurile acestea au fost asternute  in fuga. Scrise incomod, pe genunchi, in holuri de hotel, in colturi de masina, pe petece de hartie, inghesuite, tremurate, furisate, mizgalite. Solicit intelegerea si colaborarea dumneavoastra. Umpleti spatiile goale si lasati-va imaginatia sa dezvolte aceste scintei in flacarile care ne-au incalzit viata timp de trei saptimani cit a durat calatoria noastra misionara inspre si in Ucraina si Moldova sovietica.)

Plecarea din Los Angeles – 11 Octombrie 1989

Cine a crezut ca va fi asa? Mai intii surpriza plecarii iminente. Apoi oboseala. Cei 1,600 de mile facute in vizitarea Bisericilor Române de pe coasta de vest au lasat urme. N-am fost anuntati decit in ultima clipa despre data plecarii inspre Europa. “Sovieticii” lucreaza dupa princiipiile lor obscure si te tin in nesiguranta cu aprobarile necesare pina in preajma zborului. Bine macar ca s-a aranjat totul si acum sint pornit la drum. Era cit pe aici sa pierd avionul. Oh, traficul din L.A.!

De obicei trec in revista inventarul din bagaj, sa vad ce am luat si ce am uitat acasa. Este timpul sa fac acum un altfel de “inventar”: cel sentimental. Si aici cred ca am luat tot: anticipatie febrila, tulburare, teama, linistire, …tulburare si iar teama, … curiozitate, indignare si iar …teama. Nadejde, bucurie, …regret, nesiguranta. Curaj. Cam mult “bagaj” pentru o singura persoana, dar … drumul e lung. Ce bine daca m-as putea scapa de toate si le-as putea schimba pe macar putina … incredere! Doamne ajuta!

Am scăpat de bagajul de mână. Alta incarcatura pentru inima! Din cauza intirzierii am lasat unul dintre  bagaje intr-unul din spatiile goale din dreptul rindului 25. Fatala gresala! La coborire, un smecher l-a luat “din gresals”. Prinde orbul … scoate-i ochii. Deh! Invatam din greseli. Sa fie oare un semn pentru tot restul calatoriei?

M-am intilnit cu Petre Lascau. Il vad pentru a doua oara de aproape desi despre el am auzit atitea. Intr-o echipa de doi, cum este si formatia noastra misionara, trebuie sa se faca o armonie  bazata pe o anumita ordine si intelegere reciproca. Hotarasc aprioric ca in acest drum eu voi fi “vioara a doua” si ii predau de la inceput lui cirma “corabiei” noastre.

Din “amintirile” culese de la altii care ne-au mers inainte, mi-am dat repede seama ca nu am pantofi pentru “asfaltul”sovietic. Cu bagajul furat mi s-au luat si cizmele. Fug repede intr-unul din magazinele “cu scutire de vama”. Iau ce gasesc repede cu 10 minute inainte de zbor. Scump!!! Ce inteleg oare ei prin “Duty free”?

Zborul spre Rusia

Am traversat o noapte. Din Frankfurt am vorbit acasa cu Dana. Vesti bune.

Iata-ne in avionul de … Moscova. Nu stiam ca drumul spre Leningrad trece prin Moscova. Noi stiam in naivitatea noastra ca drumul cel mai scurt dintre doua puncte este linia dreapta. Pentru Rusia asta si alte cunostinte s-au dovedit rind pe rind “depasite”. La au mai coborit unii, nu s-au mai urcat altii si am ramas putini pentru inca un zbor de o ora  si jumatate spre Leningrad. Doi vorbitori de limba engleza, probabil americani, ne-au dat unele sfaturi care s-au dovedit ma i tirziu a fi foarte bune. Ei aveau “vechime” in umblarile prin Rusia.

Furcile caudine de la Vamă

Cărți și reviste religioase, casete si foi tiparite. Sprincene ridicate, fiori pe sira spinarii, clipe care se dilata dureros, minute care cresc ca orele. Intrebari, lamuriri si .. happy ending. Doar cele

urss stema

100 casete goale au ramas “arestate” pina la plecarea noastra inapoi. Si asta din cauza speculei posibile (Din ceea ce am vazut mai tirziu la altii, pot spune: “speculei probabile.”)

Cum, ne-au lasat sa trecem cu tot restul? Stiind ca sint carti religioase si de propaganda crestina? Precis asta este Rusia? Doamne, cind va fi asa si in România?

Soferul de la Intourist ne-a dus apoi la hotelul “Moskva”. Pe drum, prin semne, s-a oferit sa ne schimbe dolari in ruble. 5 ruble pentru 1 dolar. Bineinteles ca, in naivitatea noastra prudenta, l-am refuzat: “Provocatorii, vor sa ne compromita de la inceput”. Fatala si nevinovata eroare! Mai tirziu avea sa ne coste scump. Am platit biletele de tren cu 120 de dolari la un schimb de 0,67 ruble pentru 1 dolar! Iar taximetristul nostru fusese , asa cum am aflat dupa aceea, un om care ar fi vindut tot K.G.B.-ul pentru citiva dolari. Pretutindeni rubla se devalorizeaza din cauza penuriei de produse de pe piata. Toata lumea cauta dolari si ii cer de la straini pe strada fara sa se mai fereasca de nimeni. Unii dau chiar si 10 ruble pentru 1 dolar. La un salariu mediu de 250 de ruble pe luna asta mi s-a parut enorm.

La hotel am aflat ca va trebui sa o luam a doua zi iarasi inspre Moscova. De ce atunci ocolul acesta cu Leningradul? Nimeni nu stie. Vom vedea miine dimineata.

Ziua a-lll-a. Vineri  13  Octombrie.

In urma “tratativelor”, oficialii au hotarit sa ne faca pe plac si ne vor trimite cu trenul direct la Cernauti. Pe moment credem ca am repurtat o victorie impotriva lipsei de sens. Mai tirziu insa vom vedea ca a fost altfel…

Pina la trenul de Cernauti am mai avut un ragaz de 5 ore. Ce sa facem cu ele? Bineinteles ca exista Palatul de vara al tarului, Ermitrajul si muzeul natural cu dinozaurii scosi de sub gheata milenara, dar noi am venit sa vedem Leningradul. Creiatiile de arta sint produsul oamenilor rari, de exceptie si nu dau intotdeauna masura reala a unei societati. Sa nu mai vorbim despre dinozaurii de demult , fara educatie ideologica… Dupa citeva ezitari am luat-o la intimplare pe strazi.

Magazine, cozi moderate, aglomeratia specifica metropolelor. Mii de oameni care merg pe jos. Fiecare cu plasa sau geanta in mina. Lume imbracata bine, elegant chiar. Oameni frumosi. Un fel de civilizatie a trotuarului. Forfota, oua, carne, salam, cascaval, lamii care-si asteapta cuminte cumparatorii. Cumparatori care asteapta linistiti la coada deschiderea unui magazin mixt est-vest cu incaltaminte de import. Autobuze obosite, pline cu oameni obositi. “Bazarul” galagios cu micii negustori si meseriasi particulari. Primul schim neoficial de dolari in ruble. Gogosi si fripturi de la chioscuri. Bilete de autobuz de 5 copeici. Ca din senin, o coada imensa pe un trotuar.

Lume pestrita. Curiozitate spontana: “Ce se da?” Raspunsul cade sec: “Votca”. Conducatorii de azi au redus la minim cantitatea de bauturi alcoolice destinate pietii. Un fel de dezalcolizare nationala fortata. Slava Domnului pentru asa penurie Totusi, se cauta.

Parcul mic, dar cochet de pe Bulevardul mare. Expozitia particulara de pictura. Mult si mare talent. Trec multi prin fata tablourilor. Citiva se uita. Si mai putini cumpara. Ne apropiem si vrem sa vorbim despre arta cu unul dintre “amfitrioni”. El ne ia repede si trece direct la “arta” care-l preocupa pentru moment: “Schimbati dolari?” Il lasal dezumflat. Am stiut ca nu ma pricep la arta si la … artisti!

Ajungem in alt colt al parcului. Alti “artisti” necenzurati cinta. O toba, un tobosar; o chitara, un chitarist; un cintaret, nici un fel de voce. Doar un ragnet ignit de vita batuta cu ciomagul. Parul ravasit vilvoi. Privirea indreptata spre nimeni si nicaieri. Nu inteleg. Cinta ruseste. De fapt, n-as intelege in nici o alta limba a pamintului. Nu “ce cinta”, ci “de ce cinta”? Aceasta este problema care ma framinta.

Lumea trece, se uita, pleaca. Grupul seamana cu noste revolutionari fara cauza si fara adepti, suparati intr-un fel ireconciliabil pe toata lumea. Privesc fascinat si am dintr-o data revelatia unei puteri primare, navalnica si rudimentala in stare sa surpe toate stavilarele. Intuiesc ca este vorba despre criticarea unei anumite platforme politice. Un fel de protest social. Ma uit in jur. Nu-i aresteaza nimeni. Pacat ca strica peisajul. Trecem mai departe si ne asezam pe o banca “strategica”.

Vorbim. Comparam. Deodata, din spate, aceiasi voce ne-voce, impreuna cu chitara si toba cinta ceva ce rasuna familiar. Recunosc cu uimire si stupoare ceva din: “Oh, when the saints, go, march and …”  Nu, nu se poate, imi spun. E prea de tot. Chiar totul se pingareste. Cu asemenea “propagatori” nu mai avem nevoie de impotrivire. Doamne scoate-ti laude din gura pruncilor, dar fa-i sa taca pe cei ce pomenindu-ti numele Te trag in zgura!

Ne ridicam de pe banca si plecam repede. E tirziu oricum. E parca dintr-o data …prea tirziu.

Drumul inapoi cu autobuzul. Ora de virf. Traficul indesat. Mirosul greu de transpiratie. Traseul ne poarta prin gropi si peste pavaje desfundate. Simt la propriu, dureros, ca ma aflu simbolic chiar in creuzetul in care se creiaza si se perpetueaza printre hurducaturi “unitatea de nezdruncinat dintre clasa muncitoare, taranime, intelectualitate” si oricine altcineva care se nimereste sa fie impreuna in aceste mijloace de locomotie comuna inspre un iluzoriu “inainte”.

Ploua deja afara. A inceput sa ploua si in suflet. De sub norii negrii, amenintatori, murmur incet o rugaciune: “Doamne, fa sa rasara Soarele !”

Din nou la hotel. Am facut-o lata. Ne-am ferit de un drum in plus cu avionul la Moscova si de un drum de 23 de ore cu trenul de la Moscova la Cernauti. Acum aflam ca avem, este drept, un singur drum cu trenul de la Leningrad la Cernauti, dar este un drum de… 32 de ore! La drum deci …

moscova chisinau

Spre Ucraina

Sintem cu doi rusi intr-o cuseta de dormit de patru. Ne intelegem de te strici de ris: “Rabota, socialism, americanski imperialiski, Gorbacev, perestroica, etc,” Sper sa nu sforaie la noapte sau sa nu continue sa faca politica si prin somn. Si acum, ca si in Leningrad, ma surprinde spiritul lor critic si negativismul. Cred ca aceasta se intimpla in parte si din cauza jumatatilor de masura care se aplica in schimbarile politice si sociale din Uniune. La hotelul “Moscova” din Leningrad am intilnit, pogorit parca din filele lecturilor mele pasionate de altadata, primul meu “nihilist”. Mi-am amintit imediat de Dostoievski. Interlocutorul meu era din intimplare chiar student si “ghid ocazional”. Intilnirea cu el m-a facut sa realizez ca este multa forta in oamenii de pe aceste meleaguri. Trebuie numai dirijata bine. Din pacate, nihilistul meu calca orbeste in gropi visind sa ajunga sa traiasca … intr-o tara araba. “Gorbacev incearca sa reformeze societatea (perestroica). Ce sa reformeze? Aici n-a mai ramas nimic de reformat. Nu exista nici un fel de morala. Toti si toate se vind pentru nimica toata. Situatia nu este disperata este ireversibil si definitiv pierduta! Uita-te la mine, pentru un pachet de kent fac pe ghidul orasului. A propos, n-ai din intimplare …o tigara?”

Ziua a-lV-a.  Simbata  14 Octombrie 1989.

Iluzii, iluzii… Am avut politica prin somn. E drept, cam “rasuflata”, dar suficient de rasunatoare ca sa nu-mi dea voie sa dorm. Mi-am amintit, asa ca prin vis, despre discursurile sforaitoare din sedintele la care n-aveai voie sa adormi.

Dimineata, Mihail, unul dintre “tovarasii” nostri de drum si-a deschis bagajul si a scos pe masa de mincare. Prin gesturi si prin vorba ne-a invitat sa ne alaturam la ospat. Avea carne fiarta, cascaval, piine, ceai si cafea. Calda ospitalitate. Ca revansa, la prinz Petre l-a dus la vagonul restaurant si la cinstit cu “ascalop”. Dupa cum se vede, prietenia dintre popoarele noastre continua!

Surprize, surprize. Prima melodie in limba “moldoveneasca” la radio: “Trandafir, trandafir/ Tinar nebunatie/ Trandafir, trandafir/ Floare de jaratec./ Roua din petala ta/ Cine-o va pata? etc.

Unele versuri mi s-au parut cel putin șchioape:
,,Spune-mi pentru ce
Tot mai sint duminice (Sic!)?
etc.”

Se pare ca in procesul de revenire la latinitate, moldovenii mai au unele probleme de gramatica. Fiind obligat oricum sa ascult radioul care rasuna la maximum in tot vagonul am remarcat printre alte melodii cu texte de dragoste de inima si de tara (cintate in limba rusa) si o melodie dedicata lui “Maradona”! Zeul fotbal isi are “sergentii” lui prezenti peste tot!

Confirmari, revelatii. De ce-or semana rusii atit de mult cu românii din amintirile mele? Asta sa fie “rusificarea” despre care vorbeau parintii nostri? Atunci, ce a mai ramas din originea noastra latina?

Observ la tot pasul militieni imbracati in uniforme ca ale militiei din România. Pe linga ei sint si multi ofiteri de armata. Uniforme colorate si croite ca la noi. In gara aglomerata din Leningrad un “albastrui” i-a soptit discret, dar suficient de poruncitor unui tinar cu o geanta dubioasa: “Pasli, pasli!” Luat ca di oala, tinarul a sovait putin, dar s-a lasat dus apoi docil plin multime. Au disparul amindoi in holul unei cladiri “lamuritoare”.

Acum trenul nostru ne poarta printr-o regiune frumoasa agricola. Toamna a rasturnat toate miristile. Pamintul ranit adinc de fiarele plugului isi asteapta vindecarea cicatricelor sub bandajul ninsorilor care se apropie din zare. Tolstoi a avut dreptate. In simplitatea vietii se vede toata drama sfisietoare a existentei. Solutia oferita de el n-a fost totusi cea izbavitoare. Mujicii lui eliberati s-au trezit curind vinduti unei robii si mai crunte. Panaceele sociale sint neputincioase in fata tragediei si prabusirii launtrice. Suferinta, din pacate, continua. Solutia cea buna, cea definitiva trebuie s-o mai asteptam inca sa vina din alta parte.

.vagon d edormit.jpeg

La inspre usa vagonului am descoperit doi “moldoveni” care vorbeau româneste. Ochi mari, intrebari nauce: “Chiar din America?” N-au vrut sa creada pina cind nu le-am aratat pasaportul. Imediat au vrut sa cumpere ceva de la noi. Mai ales doamna tinjea dupa “ceva fin”. Shop-ul nostru a ramas insa inchis. Intrebarile au continuat: “Si acolo ce sinteti: robi sau capitalisti” “Taci tu, ca acolo toti sint capitalisti”. “Ba taci tu, ca nu sti. Depinde de capitalistul fiecaruia”. Imi rasunau in urechi cuvintele unui refren de demult: “Intre noi nu este punte, nici nu este pod…”

Am incheiat convorbirea noastra abrupt, fara sa mai raspund torentului de curiozitate: “Si cit cistigati acolo? Este mai bine ca la noi? Cum se traieste acolo?” Din fuga, au mai apucat sa-mi strige o invitatie la un coniac in restaurantul garii. Inca o data “bad luck”!

 

Ucraina

la Intourist (agentia sovietica de voiaj). Bucurie si emotie mare ca sintem din America, dar mai ales pentru ca vorbim româneste. Ne-au dus cu masina la hotel si ne-au spus ca a doua zi sintem invitatii lor la un fel de serbare “a Bibliei”. Ce o mai fi fi aia? Ne-am culcat greu si grei de oboseala. Eu am citit pina pe la ora 4 dimineata.

La 7 ne-am sculat. Odihniti?

Ziua a-V-a. Duminica 15 Octombrie 1989

Singurul numar de telefon pentru omul nostru de legatura din Cernauti a fost acela al unui oarecare Iuri Agafonov. Am incercat seara, dar ne-a trintit receptorul in nas. Am incercat dimineata, dar iarasi n-a vrut sa vorbeasca cu noi. Nici englezeste, nici româneste.

Mai, ce sa fie? (Mai tirziu am aflat ca “omul nostru” de legatura era insusi inspectorul de la culte din cadrul K.G.B.- ului. Cine ne-o fi pus in incurcatura asta? Aventuri din pusta sovietica…)

Ne-am hotarit sa plecam pe jos in cautarea unei vagi adrese. Din parcarea hotelului s-au luiat repede dupa noi doi “trecatori” care si-au luat foarte in serios rolul de “umbre”. Fiind imbracat “de Biserica” n-am avut unde sa pun Biblia si am tinut-o in mina. Fericita intimplare!

Prima femeie pe care am oprit-o sa o intrebam ceva a recunoscut “cartea” si ne-a intrebat vesela: “Adunarea?” Nu erau moldoveni, dar cunosteau citeva cuvinte românesti. Impreuna cu sotul ei, ne-au plimbat prin trei autobuze pina ce am ajuns impreuna la Biserica Baptista. Cum ne-am fi descurcat altfel?

Serviciul din Biserica a fost extraordinar. Corul “rusesc” a cintat maiestuos de te treceau fiorii. Sala era arhiplina. Cam 1,600 de persoane. Ne-au primit cu retinere, dar ne-au lasat sa vorbim liber. Dupa ce ne-au auzit predicind, ne-au inconjurat cu o bucurie si caldura deosebita. Spre final ne-am strecurat afara si ne-am dus la cealalta Biserica Baptista din localitate unde se adunau de la ora 12 numai românii. Putini, dar emotionant. Serviciua a fost scurt pentru ca se grabeau sa ajunga toti la serbarea Bibliei despre care auziseram in ajun. Ne-am dus la un moldovean la masa. Belsug de mincare ca in vremurile bune din “alta parte”.

Dupa masa ne-am dus la miting. Curiozotatea se marea cu fiecare minut. Prin oras se vedeau din loc in loc afise care anuntau sarbatoarea.

(Am aflat o poveste interesanta. Cu un an inainte, fratii lipisera aceste afise cam fara aprobare, dar cu un clei ca piatra. Au fost chemati la militie. Nu atit pentru afise, cit pentru clei. Nicaieri in Rusia nu se gasea un clei asa de tare. Incercasera sa rupa afisele, dar n-avusesera nici un fel de spor. Autoritatile au vrut sa afle reteta confectionarii cleiului minune. Anul acesta, fratii  s-au dus din timp la autoritati promitind sa foloseasca un clei mai slab, dar au cerut sa nu rupa nimeni afisele. Asa a si fost. Am vazut petecele de hirtie lipite pretutindeni prin oras.)

Cind ne-am apropiat de locul sarbatorii n-am mai gasit loc de parcare. A trebuit sa mergem pe jos. Din departare am zarit cu uimire o scena mare pe care se gaseau deja o orchestra numeroasa si corul Bisericilor din Cernauti. inga scena, fanfara cinta de rasunau  zarile.

Jur imprejur se adunase o multime impresionanta. Puhoaie de oameni continuau sa vina de pretutindeni. Deasupra scenei era scris: “Biblia – lumina tuturor popoarelor”. Naucire, halucinatii, realitate? Sa fie aceasta cu adevarat U.R.S.S.?  Cine i-a adunat pe toti oamenii acestia? Și cine a aprobat toate acestea? Unul din cinci locuitori ai Cernautilor era prezent la fata locului. Militia facea ordine ca nu cumva sa se intimple ceva neplacut. Directorul Muzeului etnografic, pensionar acum dar altadata profesor de ateism si materialism dialectic se arata nemultumit ca nu i-s-a dat programul din timp ca sa-l poata raspindi in tot orasul! Vrea sa contribuie cu tot ce poate la reusita serbarii. Pe noi ne trateaza ca pe doi oameni de onoare. Eu imi pastrez cu greu calmul. Mi se pare ca visez. Nu stiu daca traiesc o realitate sau sint confuz din cauza lipsei mele de somn. Ma las dus de val si navighez in continuare intre vis si realitate.  Intrebam daca trebuie sa vorbim. Ni se raspunde ca tot orasul stie de vizita celor doi “ziaristi” din America si ca toti asteapta sa ne asculte. Vorbim cu emotie ca intr-o halucinatie placuta.

Privesc la militieni si-i vad ca zimbesc. Niciunul nu ridica din sprincene. Nimeni nu se misca. Am senzatia activistului ridicat odinioara pe baricade. Printr-o stranie simetrie sint asemenea “propagandistilor” care veneau de la Moscova sa ne converteasca neamul. S-a schimbat roata. Acum “doi români” viziteaza si agita Rusia. Nu cu slogane goale, ci cu Evanghelia. Dupa mine vorbeste Petre Lascau.

Puternic, elocvent, emotionant si emotional totodata. Cred ca si el banuieste ca viseaza. Lumea din jur se inmoaie sub imperiul emotiilor. Oameni batrini dau din cap. Batiste se ridica inspre colturile ochilor. Tensiunea creste, creste, pina ce simtim impreuna ca iar trecem de limita lui “nu mai conteaza”. Spunem chiar daca ne vor expulza in ziua de miine. Au trecut 2 ore si jumatate. Nimeni nu se misca. Oamenii au stat tot timpul in picioare. Incepe ploaia. Apar umbrelele. Totusi nimeni nu pleaca. Ne apropiem de granita celor trei ore.

Plecam noi. De data aceasta la o adunare penticostala. La terminarea serviciului aveam sa aflam ca la serbarea Bibliei s-au predat Domnului un numar impresionant de persoane. S-a impartit literatura crestina care bineinteles ca s-a dovedit insuficienta. S-au luat adrese pentru o lista de asteptare. Fratii promit ca vor duce literatura la fiecare doritor acasa.

Acum e noapte. Este ora 23. Visez ca vreau sa dorm. Intre timp am mai primit in camera vizita unui fost ofiter de militie, devenit om de paza la hotel. Pe vremea cind a fost ofiter a vrut sa se omoare. Era prea satul de nedreptatile din jur. Cineva i-a dat o Biblie si de-atunci a gasit … viata. Si-a dat demisia din militie refuzind sa mai traaisca o viata de compromis. Acum e fericit ca noi sintem oaspetii lui de la hotel. Ne-am rugat impreuna si l-am lasat sa plece bucuros la slujba lui. “Doamne, minunate sint lucrarile Tale!” Textul care i-a schimbat viata acestui om intr-o seara de deznadejde a fost:

“Eu ma culc si adorm in pace, caci Tu, Doamne, imi dai linste deplina in locuinta mea” (Ps.4:8). In acest miez de noapte halucinant, iau intelesul lui si pentru mine si …sting lumina. Sper ca visul a cesta “sovietic” sa continue.

Ziua a-VI-a. Luni  16   Octombrie 1989

A venit dupa noi fratele  Rusu, coordonatorul lucrarii in Bisericile Moldovenesti si ne-a luat la el acasa. Am vorbit despre toate, am planuit, am inteles mai bine situatia fratilor nostri de aici.

Seara (7 p.m.) am inceput prima zi de studiu intr-o anexa a Bisericii. S-au prezentat 56 de studenti, lucratori cu Evanghelia din imprejurimi. 56 de perechi de ochi curiosi, 56 de minti flaminde, 56 de inimi curate dornice dupa Dumnezeu, 56 de fiinte cu potential inca neexploatat, pe alocuri ca niste paduri virgine. Doamne ce seara!

Pamintul s-a unit parca pentru citeva ore cu cerul si intre noi a coborit mana divina. Ce dulce si ce aromat este Cuvintul Sfint pentru cerul gurii celui flamind dupa neprihanire! La gunoi cu ceapa si usturoiul Egiptului! La gunoi cu castravetii Nilului!

Petre Lascau si-a inceput studiul Vechiului Testament cu o privire de ansamblu asupra cartii. Reprezentarea grafica a scurgerii cronologice a istoriei evreilor a fost de mare efect. Dupa ce lectia lui s-a terminat, am urmat eu cu o analiza a virstelor spirituale din Biserica”. Pe la ora 1 noaptea ne-am intors la hotel. La 1 si 20 ne-a scos din asternut zgomotul facut de un betiv care ne batea insistent in usa: “Pische, pische!” ne cerea el de afara. Bineinteles ca n-am deschis usa. “Doamne, ce contraste. Oameni sint si cei ce ne-au ascultat la studiu si tot om este si betivul acesta. Dar, ce diferenta! Fa-ne Doamne pe toti copiii Tai si fa-ne cit mai repede!

Ziua a-VII-a. Marti 17 Octombrie 1989

Cind ne-am trezit noi, ziua era iarasi pe jumatate dusa. Cind am dat perdelele la o parte am vazut jos o scena curioasa. In parcare, ciorchini de oameni se adunasera in jurul unor masini. Era un dute vino continuu asemanator cu miscarea furnicilor care au descoperit farimituri de piine sau vreun gindac mort. Mai, ce sa fie? Am luat repede ceva pe mine si am coborit in strada. Surpriza mare. Privite de aproape, masinile s- au dovedit a fi Dacii” rom1nesti, iar soferii lor erao cetateni ai judetului Vrancea. “Buna ziua, buna ziua”. M-au confundat la inceput cu un localnic ce vrea sa cumpere ceva “de import”.

cernauti hotel negustori

Le- am spus repede de unde vin si de-abia atunci mi-au observat aparatul de fotografiat: “Dumneavoastra nu-l vindeti?”. Am scapat greu, spunindu0le ca si noi “americanii” l-am cumparat de la japonezi (sic!) Reactia lor:

,,Ah, tot bisnita, tot specula si acolo”. I-am lasat sa creada ce vor si am plecat repede.

Ce credeti ca vindeau ei de fapt? Haine, treninguri, camasi. Ce cumparau? Nu sint sigur, dar cred ca mincare si bunuri casnice. N-am rezistat sa stau pina la capat cu ei. M-a cuprins dintr-o data o mila usturatoare si am plecat sa-mi ascund ochii ca odinioara Iosif in Egipt de fratii sai.

Dupa amiaza am fost la Sasa, care in ciuda numelui nu prea “latin” este unul dintre cei mai inflacarati predicatori din Biserica penticostala moldoveneasca. “Femeia” lui este moldoaveanca, dar copiii lor vorbesc numai ruseste. Am inteles ca situatia aceasta este generalizata, dar ca schimbarile din societatea de acum vor readuce lucrurile la “normal”.

La un radio cu tranzistori am ascultat pentru prima oara dupa aproape 8 ani “Radio Bucuresti”. Emotie, bucurie, si … gust amar. Senzatia unui cosmar re-nascut, re-trait din cute nu prea vechi ale memoriei.

“Puterea de neinfrint a clasei muncitoare, … culmile de nevisat ale realizarilor noastre din ultimii ani, bunastarea nationala, mindria poporului in fata realizarilor ultimelor decenii, etc, etc….”

M-a smuls din aceasta stare un grup de 8 frati veniti la “ore suplimentare”. Voiau sa mai studiem ceva inainte de “studiu”. Am cunoscut intre ei un tata bolnav de inima care venise impreuna cu cei patru fii ai sai. Dinsul fusese lucrator cu Evanghelia timp de 29 de ani. Astazi, copiii lui il scosesera din spital ca sa ne auda si dinsul. Modest si curat el mi-a soptit la ureche: “De fapt, eu nu mai am tinere de minte, frate, dar vin pentru copiii mei ca sa le intretin entuziasmul. Ma bucur ca prezenta dumneavoastra le-a trezit interesul pentru studiu”.

I-am cazut pe grumaz si mi-au dat lacrimile. Un om care-si traia jertfa credincios pina la capat. Un tatacare-si neglija boala pentru sanatatea spirituala a copiilor sai. “Multumesc Doamne pentru inca o lectie de umilinta. Multumesc pentru acesti dascali anonimi pe care mi-i trimiti in calea vietii mele”.

Seara, ne-am dus impreuna la Biserica. Sala mare era deja ocupata de corul rusesc care facea repetitie. (Doamne, ce vocalize!) Sala anexa in care se tinea studiul s-a umplut repede. Astazi au fost peste 70 de cursanti. Petre a vorbit despre “creiatie”: teism, evolutionism, creiationism. Teorii si adevarul Biblic. Eu am continuat cu procesul de ucenicie.

Ziua a-VIII-a. Miercuri 18 Octombrie 1989

Ne-a desteptat din somn, violent, zbirniitul telefonului. Cine o fi la ora 7 dimineata? Ceata somnului s-a spulberat repede de indata ce am auzit la capatul celalalt al firului glasul sotiei mele. Rasarise dintr-o data soarele. Distanta accentueaza si clarifica uneori sentimentele.

“I love you!” Printre vesti bune si una socanta: “A fost cutremur in San Francisco. DEocamdata au numarat 50 de morti. Bay Bridge s-a prabusit”. Gem inauntru: “Doamne, ai mila!” Nenorocirea poate lovi la toate nivelele si in toate modalitatile. Dupa Armenia, acum este rindul rusilor sa spuna despre americani: “Vai de ei”.

Ne spalam si coborim impreuna la micul dejun. Nimerind rau, intrind la inceput intr-o sala mare unde luau masa toti turistii. “Cineva” ne scoate de acolo si ne conduce intr-o salita eleganta si cocheta, un fel de “separeu” de lux rezervat pentru “americani” si pentru alti purtatori de valuta forte. Masa este copioasa. N-am inceput bine si iata ca vine inspre noi si se aseaza alaturi un tinar blond, slabut si inalt. Surpriza, providentiala surpriza! Este Bob cu care, dupa calculele noastre,  ar fi trebuit sa ne intilnim la ora 1 p.m. El avea insa alte “calcule” dupa care trebuia sa ne intilneasca in holul hotelului la ora 9 a.m. Daca n-ar fi fost telefonul de acasa si fuga somnului am fi trecut unul pe linga altul si nu ne-am fi intilnit niciodata. Bob vine din Europa, desi de loc el este din America. Împreuna trebuie sa lansam aici un grup de studiu care sa se multiplice apoi in generatii succesive de “ucenici”. Din “intimplare” Bob a venit tocmai cu acele cursuri care imi fusesera mie furate la New York.

“Doamne, ce bine sti Tu sa “incurci” lucrurile!”

Seara, avem si mai multi cursanti. Sala anexa nu ne mai incape. Iesim sa tinem studiile in sala mare a Bisericii. Astazi cred ca au fost cam 110 persoane. Mai sint oare aceste studii ceea ce au fost ele destinate sa fie? Cum poti spune unora sa nu vie cind pe aici Bisericile n-au auzit de cind sint ele de existenta “Scolilor Duminicale”?

Cunostintele Biblice sint reduse. Vocabularul rom‘no-moldovenesc este si mai redus: “Frate, ce-i aia ambalaj?” Raspunde un altul, care “stie”: Reclama, frate, reclama!”

Aseara ne-au tintrebat ce inseamna “confuzie” si “deruta”. M-a bufnit risul, dar am reusit sa fac o gluma ca sa nu creada nimeni ca rid de ei.

Noaptea tirziu, Bob m-a ajutat sa-mi indeplinesc partea mea de misiune predind el introducerea la cursul de ucenicie. Eu l-am tradus in româneste. Elevii nostrii au avut doua noutati: au aflat despre acest concept nou si au auzit pentru prima oara in viata lor …cum suna limba engleza.

Ziua a-IX-a. Joi 19 Octombrie 1989

Astazi ne despartim pentru doua zile de Bob. Speram sa ne intilnim iarasi la Chisinau. “Itinerariile” noastre nu curg la fel. Desi am planuit sa petrecem dimineata aceasta impreuna, Bob ne ia prin surprindere venind cu tot bagajul in mina doar ca sa ne spuna: “See You”. Pleaca in oras la o familie de evrei pe care i-a cunoscut intimplator in tren. Ei se pregatesc sa emigreze inspre Israel. El vrea sa li-L prezinte pe Mesia Israelului. “Du-te Bob, ne vom ruga pentru tine”.

Luam masa de prinz la o alta familie. Mincam imparateste. Casa este plina de mobila scumpa si de covoare persane. O alta “dimensiune” a realitatilor surpinzatoare de aici. Mie mi se face teribil de frig. Cumva, mi-a frig si in suflet. Cerem voie sa plecam mai repede si sa stam la hotel pina seara. Se aproba.

Seara ne ducem la cealalta Biserica Baptista. Intr-un fel, noi fugim de serviciile obisnuite de peste saptamina. Ca predicatori, ne este putin necaz. De data aceasta insa, misdiunea noastra ne restringe audienta. Pregatim vorbitorii care vor sta apoi in fata multimilor. Studentii nostrii sint iarasi peste 100. Petre vorbeste despre viata lui Iacov, omul cu suflet de negustor. Viata lui este o parabola a drumului dinspre viata traita in firea paminteasca inspre viata de ascultare prin Duhul. Ne-am dat repede seama ca fratii nostri nu stiu “textul” intimplarilor biblice. Unii pastori de aici n-au vazut in  toata viata lor o Biblie intreaga. Au avut doar Noul Testament.

Aseara mi-au cerut sa-i invat ceva despre “cum se predica”.  Îi cheama lumea la sate si ei nu stiu cum sa alcatuiasca o predica. Incet, incet, ma conving insa ca de fapt ei nu stiu “ce” sa vorbeasca. Fac un fel de “homiletica” cu un pronuntat caracter biblic, accentuind importanta textului si a exegezei.

Ziua a-X-a. Vineri 20 Octombrie 1989

Ultima zi la Cernauti. N-am crezut ca despartirea de acesti oameni va fi atit de grea. Rusu si asa ne-au luat pentru ultima oara la masa. Rusu nea- aratat intr-o fotografie de familie chipurile fetei si a ginerelui care au ajuns deja undeva prin Long Island. Sint primii emigranti din familie. Primul cap de pod. Va fi oare cindva poza la care ma uit o amintire in albumul unei familii “americane”?

Iata-ne la gara. Ne-a condus “ghida” care ne-a asteptat si prima data. A adus, nu stiu de unde, un hamalbatrin care stie româneste. Omul e slabut si cumva “pravalit” sub povara anilor. Vrea sa apune voiniceste dintr-o data toate bagajele. “Stai putin nene, ca nu asa m-a crescut pe mine tata. Daca ar fi aici mi-ar rupe urechile. Lasa-mi mie bagajele mele”. Ne luptam putin si inteleg intr-un tirziu ca e vorba despre perspectiva unui “bacsis american”. Îi strecor bucuros citeva bacnote in mina si … profitind de uimirea lui, imi iau bagajele si plec spre tren. Ma ajunge din urma sa-mi multumeasca plin de emotie. Ochii nostri se intilnesc intr-o fractiune de eternitate ramasa fara cuvinte. Ramas bun om necajit!

A plecat trenul. Ne asteapta 12 ore in care vom strabate cu o agonizanta incetineala ceva mai mult de 300 de km. Oprim in fiecare halta. Multi oameni calatoresc fara bilet, “cu seful”. (“De unde te-ai intors, Românie a navetelor mele?”) Ne apropiem de regiuni in care se vorbeste moldoveneste asa ca stam circumspecti si prudenti in limitele dialogurilor noastre din limba engleza.

.

Moldova

După ce ne-am dat jos obositi in gara, un alt “ghid” ne-a dus amabil la hotelul Intourist, aflat in plin centru. “Strugurasul” la care ar fi trebuit sa stam noi este numai un fel de motel de la periferie. Evident, cineva a facut o schimbare si ne-a imbunatatit cazarea. Sa le fi placut intr-atita de noi la Cernauti?

Stam la etajul 14 al hotelului si vedem o buna parte din oras. Seamana cu Iasul României, capitala mea sentimentala. Acum se lumineaza de ziua peste acest oras despre care am auzit ca-si traieste “desteptarea”. Vom vedea incepind de miine ce este adevarat din toate acestea. ina atunci: “Noapte buna, stimati turisti americani”.

Ziua a-XI-a. Simbata 21 Octombrie 1989

Odihna, odihna, fugi de noi ca o “fata morgana”! La ora 10 a.m. ne-a luat de la hotel Vasile Binzar. “Hai, hai, cursantii s-au adunat de la ora 10 si va asteapta”. Ne-am imbracat ca bezmetecii. “Doamne, fereste-ne sa ajungem sa facem lucrarea Ta fara bucurie!”

Pina la Biserica am vazut orasul. Frumos. Bulevarde largi, blocuri noi, oameni eleganti pe strada. “Cursantii” nostri erau cam 40 la numar si drept sa spun nu ne-au cam primit cu prea mare atentie. Erau ocupati cu un transport de carti in limba româna care tocmai sosise. I-am strins cu greu la studiu. Ni s-au parut mai “satui” decit cei de la Cernauti. Mai neincrezatori si mai retinuti. S-au “incalzit” intr-un tirziu si sper sa tina asa si pentru saptimina viitoare. Echipa noastra de trei (l-am regasit pe Bob) si-a facut astazi datoria. Miine Bob pleaca si vom ramine singuri.

Dupa cursuri am “zburat” cu masina la hotel. Nu, nu ca sa ne odihnim, ci doar ca sa ne schimbam in costumele de “predicatori”. Ei au aici servici de inchinaciune Simbata de la 6 p.m. la 8 p.m. Sala este mare. Cea mai mare dintre toate salile pe care le-am vazut pina acuma in U.R.S.S. Are capacitatea de peste 1,600 de locuri. Acum sint ocupate cam 1,000 de locuri. Dupa servici, ne- am dat seama ca, totusi, predica ramine “preferata” Bisericii. Dumnezeu s-a uitat cu mila la noi si a facut ca harul Sau sa ne acopere in intregime oboseala.

Inca o istorie memorabila. In cadrul serviciului divin a fost prezentata o pereche de logoditi. El fusese director de Casa Culturala si niste tineri crestini au venit sa ia lectii de chitara. Cind i-a aflat cine sint, le-a cerut o carte de-a lor si dincolo de convertire a fost concediat din slujba. Astazi cinta pentru Domnul si face parte dintr-o alta “cultura”.

Este 10 seara. Miine dimineata incepe Duminica. Ziua “de odihna” pentru unii. Pe noi au de gind sa ne “fugareasca” intre doua Biserici. La prinz, intre servicii, noi vrem sa mergem in piata centrala a orasului unde s-a anuntat o mare adunare populara convocata de Frontul Democrat.

Seara este vorba sa ne ducem in alte doua Biserici. Se anunta o zi bogata asa ca “fuga la culcare”. Cum spunea studentul acela din Grozavesti: “Un om inteligent doarme in 4 ore cit altul in 8 ore”?  “Doamne, fa-ma foarte inteligent in noaptea aceasta!”

Ziua a-XII-a, Duminică 22 Octombrie 1989

….

Ziua a-XIII-a. Luni 23 Octombrie 1989

Am lasat intentionat sa treaca o noapte dupa ziua nemaipomenita de ieri. Am vrut sa dau timp emotiilor sa se “decanteze”, separindu-se de ceata euforiei. Cred ca acum pot gindi “cu picioarele pe pamint”. Ieri pluteam intre cer si pamint. Nu stiu precis daca cerul s-a coborit inspre pamint sau daca harul a ridicat pamintul pentru citeva ore in anticamera slavei. Sa recapitulam. Dimineata ne-am despartit iarasi.

Eu am plecat “peste vale” la o adunare baptista care se mai aduna inca intr-un cort in asteptarea aprobarilor. Ei numesc aceasta structura “palatca”, dar este departe de ceea ce inseamna un palat. Petre a ramas la adunarea de 1,600 de membrii. Dupa mesajul lui s-au mai predat Domnului inca 20 de persoane. Poate spune cineva ca nu s-a meritat cheltuiala calatoriei noastre? Dupa masa, ne-am dus asa cum planuisem in centru, unde intre statuile lui Lenin si Stefan cel Mare, Frontul Democrat avea un miting “neautorizat”. Au fost cam 14,ooo de oameni. Multe steaguri tricolore. Lozinci si pancarde. Multimea cinta: “Stefane, maria ta, cui ne-ai lasat…” (Suficient de transparent pentru o multime adunata intre Stefan cel Mare si …Lenin!)

chisinau 2

Moldovenii au inceput sa strige si alte lozinci la auzul carora pe noi ne-au trecut toti fiorii. Am socotit ca este mai “prudent” sa ne retragem si ne-am refugiat dincolo de multime intr-o cladire a “catedralei”. Acest fost muzeu a fost redat Bisericii ortodoxe. Pe schele inalte, mesterii deja tencuiau si varuiau. Exista unii care vad in aceasta o victorie. Ca “Evanghelic”, eu ma uit cu tristete la inca un “mormint varuit”. “Doamne, Dumnezeu al invierii, deschide si aceste morminte ca sa le umpli cu viata”. In urma noastra, dincolo de parc, se aud alte scandari entuziaste. Noi o luam insa spre masina care ne asteapta sa ne duca la Biserica. Avem un alt razboi si o alta lupta: “Nu cu carnea si singele”, ci cu puterile rebele ale cerului.

Seara ne despartim iarasi. Petre pleaca spre o alta “palatca”. De data aceasta a fratilor penticostali. Eu ramin la adunarea mare. Tema predicii este :”Biserica asteptatoare de Dumnezeu”. Dupa program, cineva spune ca ar fi fost bine sa fi predicat la Statuia lui Stefan din piata orasului. Este si aceasta o confirmare ca mi-au inteles mesajul. Tirziu, dupa serviciul divin, se intoarce si Petre si riminem impreuna pina la ora 10 p.m. cu tineretul Bisericii. Cele mai multe intrebari sint …despre America. Le spunem cite ceva, dar, trecem repede la problemele “cresterii duhovnicesti”. Incercam din greu sa-i ajutam sa faca distinctia dintre “Viata spirituala dinlauntru” si “decorul” schimbator de afara. Nu-i usor! Secretul biruintei crestine este insa sa stii sa alegi bine. De cind trebuie sa facem noi ceea ce ne place? Noi trebuie sa facem ceea ce trebuie. Cine vrea sa fie fericit, va sti sa-L asculte pe Domnul invatind sa-i placa tocmai acest “ceea ce trebuie”. Doamne ce greu suna asta pentru firea paminteasca!

Dupa inca o masa “la miezul noptii”, cineva ne-a dus la hotel. Petre ma roaga: “Sa nu te apuci iarasi de scris Hai sa stingem lumina repede”. De acord.

Luni, ora 7 p.m. Sintem iarasi la studiu. Cam 90 de cursanti. Majoritatea sint din imprejurimi. Tineri” de toate virstele. Incepe ca de obicei Petre cu “Calatorie prin Vechiul Testament”. Din pacate, manualele care trebuiau sa fie deja aici sint inca in “calatorie”.

Cineva din sala cere sa se traduca si in limba rusa. Este pus la punct cu o inversunare in care recunosc ceva din vehementa celor care-l invocau pe Stefan cel Mare in piata orasului. Dupa un timp, seara se transforma intr-o prelegere despre “meditatia transcedentala”. Exista aici un personaj ciudat numit Kasparovski ce apare regulat la televiziune si educa masele in aceasta straveche tehnica spirituala. Desi pare de necrezut, el are aici un fel de healing ministry” prin intermediul micului ecran. Le spune tuturor, asa cum face si Oral Robert in America, sa aseze mina acolo unde-i doare, si sa simta puterea vindecatoare. Toate aceste se petrec pe un fond “spiritual”, intr-o dimensiune care nu este crestina, ci “cosmica”.

In sala Bisericii, noi am cautat sa incadram aceasta manifestare in “lucrarile de amagire” din zilele din urma. Eu am vorbit despre Geneza 6 si apoi despre Babel, Babilon si Babilonul cel mare din cartea Apocalipsei. Petre a incheiat minunat cu o demascare a minciunii propuse de Diavol oamenilor inca din gradina Edenului. A fost o seara extraordinara.

Nimeni nu mai dorea sa plece acasa. Aflu ca cineva venise de la o distanta de 250 de km ca sa fie cu noi. Emotiile si entuziasmul pentru studiu creste. Pasiunea pentru intelegerea evenimentelor actuale in lumina Bibliei este covirsitoare. Noi spunem tot ceea ce stim fara nici un fel de “auto-cenzura”. Riscam mereu de parca ar fi ultima noastra seara si sintem gata oricind sa fim trimisi de autoritatile sovietice inapoi in U.S.A. ina acum, aceste temeri ale noastre s-au dovedit complect nefondate.

Ziua a-XIV-a. Marti 24 Octombrie 1989

Azi noapte am avut cosmaruri. Tot ce s-a intimplat mi-a adus aminte de celebra piesa a lui Ion Luca Caragiale:”Conu Leonida fata-n fata cu reactiunea”. Mai intii a fost telefonul de acasa, din Wheaton si au fost emotiile impartasirii bucuriilor de aici. Apoi a fost linistea noptii…si dintr-o data … tancurile! Am sarit ca arsi din pat si din balconul suspendat deasupra pietei orasului am privit ingroziti sute de tancuri, masini blindate, amfibii, katiuse, aruncatoare de flacari si lansatoare de rachete trecind unele dupa altele intr-o goana furibunda si demoralizatoare. Prima parere a fost ca trec … inspre România! Apoi, cind primele motorizate au facut calea intoarsa dublind coloana care ne trecea prin fata ne-am inchipuit ca … a cazut Gorbaciov si armata pune stapinire pe orase ca sa preintimpine revoltele populare! Incet, incet ne-am mai recapatat singele rece.

Am inceput sa observam linistea aparenta cu care militienii dirijau traficul deviindu-l pe alte trasee ocolitoare. Lumea de pe strazi parea destul de relaxata. Ce sa fie totusi? Ne-am gindit ca intreaga defilare poate fi numai o demonstratie de forta pentru a linisti spiritele infierbintate la manifestatia populara de Duminica. Pe fondul sfidarii politice din ajun, trecerea galagioasa a tancurilor parea un raspuns, o noua demonstratie a “ideologiei comuniste in actiune”, un fel de avertisment raspicat: “Nu incercati nimic necugetat. Sintem pe aproape!”

Sub schingiuirea zgomotului asurzitor, pe noi ne treceau fiori de gheata si ne gindeam cutremurati: “Ce departe s-a dus dintr-o data America?”

Abea intr-un tirziu, cind tancurile au plecat singure si cind linistea s-a asternut iarasi ca o mare adinca si cind teama a s-a topit treptat facindu-i loc resemnarii ne-am adus aminte ca sintem la sfirsitul lunii Octombrie si ca rusii sarbatoresc ziua lor nationala pe 7 Noiembrie. Toate manevrele lor nebune nu fusesera decit repetitiile generale pentru “marea demonstratie patriotica” ce avea sa urmeze. “E lasata, secule! … scria marele  dramaturg si cortina cadea in hohotele salii. Da, ce bine este sa te fi inselat cind a fost vorba de un cosmar in care te vina amenintarea mortii!

Ora 7 p.m. Este iarasi seara de studiu. Sala in care sintem poate primi maximum 60 de persoane. Sint prezenti peste 100. Ce-i de facut? Din sala mare vine dirijorul de cor cu un mesaj: coristii vor sa asculte si ei asa ca se anuleaza repetisia si sintem invitati cu totii sus, la loc larg. Dumnezeu stie sa netezeasca cararile!

Cred ca spre sfirsitul serii se puteau numara peste 200 de “cursanti”.  In felul acesta nu se poate face “seminar” si in nici un caz “ucenicie”! Ținem un fel de prelegeri-predici cu subiecte din studiile pregatite. Audienta este eterogena; barbati, femei, presbiteri, diaconi si noi convertiti, tineri, batrini in baston si …copii cu chef de joaca.

Hotarim ca va trebui sa stam putin de vorba cu organizatorii si sa readucem eforturile noastre pe un fagas corespunzator scopului misiunii noastre: pregatirea de noi lideri. Usor de spus, dar greu de facut. Cum sa-i convingi pe cei ce nu se califica in aceasta categorie sa stea acasa? Intrebare fara raspuns la care vor trebui sa se gindeasca totusi pentru viitor cei ce calauzesc aceasta lucrare.

Ziua a-XV-a. Miercuri 25 Octombrie 1989

Dormim tirziu, dormim adinc, dormim anticipind inca o seara obositoare. La prinz plecam ci fratele Vasile Cociubai (unul din presbiterii moldoveni) pe strazi la plimbare, in cautarea “amintirilor ” de mai tirziu.

chisinau 1

Ne intoarcem cu sacul plina: Chisinaul este un oras frumos cu o viata vibranta si cu o oarecare abundenta materiala. Piata in aer liber, hala de carne cu …carne, hala de miere si produse lactate, hala de produse agricole, bazarul micilor mestesugari, caciuli din blana de nutrie, tigani, imitatii de blugi, reviste pornografice, inghetata pe bat si la pahar, flori, multe flori, varza murata. Pe strazi am vazut firmele noi cu caractere latine, unele cu mari si amuzante greseli de scriere (Ex: “Profitati-va de preturile noastre extrem de reduse!”). Intr-un mic parc am intilnit un grup numeros de evrei adunati ciorchine si care nu vorbeau decit despre asteptata lor stramutare in Israel.

Cind ne-am intors, in holul hotelului am dat de “ghidul” care ne-a primit la gara. “Am stat sa va astept intentionat. Aveti un compatriot aici”. “Stiu”, raspund eu cu naivitate, “i-am vazut facind specula in Daciile de afara”. “Nu, nu”, ma corecteaza el, nu-i un român, ci un american. Domnul Nicolae Dima de la “Vocea Americii” . Ochii lui Petre, pregatiti de somn, sar din pat sclipind surprinsi. “Nicolae Dima?” “Da, chiar el!”  Dupa ce pleaca ghidul intreb nedumerit: “Cine-i frate Nicolae Dima asta, ca sa nu mor prost?” Raspunsul cade ca o salva trasa concomitent de toate tancurile din noaptea de luni: “Nicolae Stinisoara ni l- a prezentat drept viitorul director de la Europa Libera!” Blazarea mea “apolitica” se clatina pentru citeva momente. Om trai si om vedea. Calatoria asta in Rusia este din ce mai plina de surprize.

Pe la ora 5 p.m. am primit un telefon scurt: “Sint Nicolae Dima. Am auzit de activitatea dumneavoastra la Cernauti. Daca acceptati sa stam de vorba sint in doua minute in camera dumneavoastra”. Peste 2 minute era la noi. Ne-a spus si i-am spus multe. Seara l- am luat cu noi sa vada ce facem. A fost impresionat placut. (Marimea cladirii inaltate fara utilaje speciale. Multimea vorbitorilor de limba româna. Distantele impresionante de la care venisera unii “cursanti”. A plecat promitind ca ca spune la radio ceva despre impresiile lui. A lasat in urma guri cascate si ochi nedumeriti: “De la Vocea Americii?…”

Noi ne continuam cursurile noastre de “politica crucii”. Trebuie sa ne mutam iarasi in sala mare de sus din cauza numarului celor care au venit. “Lasa-ne Doamne sa auzim “Vocea Ta” si in seara asta”.

Ziua a-XVll-a. Joi 26 Octombrie 1989

Spre prinz m-am plimbat prin jurul hotelului. Am intrat intr-o cladire de Biserica ortodoxa in care “ingrijitoarea” pindea plecarea inchinatorilor pentru a le stinge repede luminarile. Aceiasi afecere cu “reciclarea” cerii. Am vazut multe icoane si multa intunecime de suflet. Am stat mult in fata singurei picturi veritabile: un Hristos in marime naturala atirnat de lemnul crucii. In dreptul picioarelor strapunse de cui si insingerate “cineva” pusese o placa transparenta de plastic pentru ca “zelosii” sa nu mai strice (a cita oara?) pictura cu atingerea umeda a buzelor. O ciudata impletire a frumosului cu utilul. Duhul meu a fost suficient de intaritat ca sa reusesc sa ma cert cu “ingrijitoarea”. “Doamne, ce pesteri de tilhari sint prin locurile acestea!”

Seara, la Biserica Baptista au avut, ca dintotdeauna serviciul lor unic si uniform de inchinaciune numit: serviciul de rugaciune. In fiecare Joi, Simbata si de doua ori pe Duminica ei petrec cam 2 ore impreuna. Serviciul incepe cu o cintare de cor, apoi primul vorbitor indeamna la rugaciune. Se roaga toti incet, si pe fondul soaptelor sint trei rugaciuni cu voce tare. rmeaza apoi 2 pina la 8 vorbitori intre care se intercaleaza iarasi corul, cintarile comune sau solo-uri si grupuri muzicale. Totul se incheie cu inca un timp de rugaciune ca cel de la inceput. Nu au Scoala Duminicala, Ora de Rugaciune si nici programul tineretului asa cum se obisnuieste la noi. Poporul vine flamind si Evanghelia lucreaza. Astazi s-a mai predat cineva Domnului, macar ca noi am vorbit Bisericii despre sfintire. A venit la sfirsit in biroul Bisericii pentru rugaciune si pentru o Biblie. In slabiciunile noastre Domnul lucreaza.

Dupa servici, ne-am retras intr-o camera anexa pentru o jumatate de ora de consfatuire cu cei care vor sa se ocupe de copiii adunarii. Am stat mult mai mult, cam spre ora 11 p.m. Au fost ore pline de intrebari si de raspunsuri. Episcopul lor a spus ca Dumnezeu ne-a trimis aici ca un raspuns la rugaciunile lor de ani de zile. Se simte un freamat si o fierbere in Biserica. Petre ma face atent la fiecare intrunire: “Avem o mare responsabilitate, caci ei iau ca din partea Domnului tot ceea ce noi le spunem” Iata un exemplu: Petre a spus ca uneori presbiterii nu lasa fratii sa traiasca in partasie si ca astfel de lucratori ar trebui dati la o parte. A doua zi, au venit in delegatie sa-l intrebe: “Cum sa facem asta frate? Invata-ne”.

Acum este ora 2 noaptea. Ne pregatim de culcare, dar somnul nu se va grabi sa se apropie. Ne va mai da tircoale un timp in cercuri din ce in ce mai strinse, pindind clipa cind impresiile puternice de peste zi si gindurile ne vor lasa in pace. Atunci, ca in toate noptile de pina acum, el se va napusti asupra noastra tinindu-ne prizonieri ai patului pina spre orele amiezii. Ah, ce dulce si placuta robie!

Ziua a-XVII-a. Vineri 27 Octombrie 1989

Pe la de prinz am fost chemati sa ne intilnim cu doi rusi care vor sa emigreze: unul este lucrator cu Evanghelia si ar vrea sa se duca undeva ca sa se pregateasca, iar celalalt este un rus- evreu care nu vrea sa emigreze in Israel, ci in America. Un timp, mi s-a parut ca ma privesc pe mine insumi intr-o oglinda asezata peste cei 8 ani de cind am plecat din Rom‘nia spre U.S.A. A trebuit sa le explicam ca R.M.S. nu se ocupa cu sponsorarile si ca nu incurajeaza in nici un fel plecarea lucratorilor Evangheliei din tarile lor. Vorbe, vorbe, .. care treceau cumva “pe linga” doua perechi de urechi pregatite sa auda o alta melodie (!)

Seara ne-am dus iarasi la studiu. Ca de obicei in sala mare au fost peste 120 de oameni. In timp ce Petre se pregatea sa inceapa, pe mine ma ia un frate deoparte si ma intreaba furisat: “Va trece Biserica prin necazul cel mare sau nu va trece?” Am vrut sa-i raspund glumet: “N-ati avut si asa destule necazuri?”, dar m-am retinut nestiind pe ce fel de inima va cadea observatia mea. Oricum, alte continente, dar aceleasi framintari si aceiasi dorinta sincera de cunoastere.

Tirziu, spre miezul noptii, cind se sfirsise ultimul nostru studiu, un pastor mai in virsta ne cheama plingind sa ne retragem intr-o anexa si apoi ingenuncheaza cerindu-ne sa ne punem miinile peste el si sa ne rugam pentru reconsacrarea lui in lucrare. O facem cu bucurie si cu o oarecare emotie.

Multi alti frati ne asteapta pe culoare nevrind sa scape sansa de a ne pune intrebari tot felul de intrebari. Constatam repede ca de fapt unii nu vroiau nimic altceva decit sa-si exprime bucuria si multumirea pentru ceea ce au primit in aceasta saptamina de studiu.

Ma scoate din mijlocul lor o doamna rivnitoare care a adus cam cu forta un barbat sa stea de vorba cu mine. Este un sahist ateu care tine sa-si scuze sovaiala credintei cu presupusele greseli din Biblie. Il intreb de cite ori a citit-o si-mi raspunde repede: “o data”, dar din ochii lui imi dauseama ca minte. Îi spun ca eu o citesc continuu de 20 de ani si inca nu am gasit nici o gresala, dar ca oricum, credinta in Dumnezeu nu este o problema intelectuala, ci una morala. Omul il refuza pe Dumnezeu nu pentru ca nu Il intelege (ce caraghios ar fi un Dumnezeu pe care sa-L intelegem dominindu-L!), ci pentru ca nu-L indrageste si mai ales pentru ca nu-i plac cerintele Lui pentru o viata traita in sfintenie traita in despartirea de pacat. Interlocutorul meu ramine cazut pe ginduri. Un fel de “sah-mat” cu o mutare la care nu se gindise inca. “Doamne, deschide-i Tu ochii sa Te vada!”

Ziua a-XVlll-a. Simbata 28 Octombrie 1989

Asta seara, unul dintre presbiterii de aici mi-a facut, probabil fara sa stie, cel mai frumos compliment din aceasta calatorie misionara: “Dumneata vorbesti de parca ai fi fiul lui Petru Popovici. Semeni tare mult cu el”. California, ce departe si totusi ce aproape-mi esti!

Din sud, de pe malul Dunarii, au venit doi moldoveni sa ne ia la o adunare care se va desfasura miine pe stadionul din localitatea lor. Ca sa ne incinte ne-au spus ca adunarea lor este cea mai mare dintre cele vorbitoare de limba rom‘na. Ce pacat ca “limitele” traseului nostru aprobat de autoritatile de aici nu ne permit si aceasta lucrare. De acum nu mai este vorba sa riscam misiunea noastra; oricum plecam poimiine. Ramin in joc insa celelalte echipe care vor veni in urma noastra si aprobarile care le vor fi lor necesare.

Ziua a-XlX-a. Duminica 29 Octombrie 1989

As putea-o numi pe drept cuvint : “Ziua cea mai lunga”. Pur si simplu ne-au stors atit fizic cit si emotional. Pina in ultima clipa, cei de aici au vrut sa le spunem tot ce mai stim din Biblie. Petre a fost la “palatca” fratilor penticostali. Desi a predicat in limba româna fara traducator, la sfirsit s-a predat Domnului o doamna care nu stia decit ruseste. Duhul Domnului a facut cumva traducerea!

Eu am ramas la adunarea mare. Sa mai scriu cum a fost? Si astazi nu stiu cum a fost posibil. Ne-am urcat numai trei frati la amvon si, dupa cel cu rugaciunea, episcopul mi-a facut semn sa trec sa vorbesc.

De obicei noi vorbeam ultimii, dar mi-am zis ca este dorinta lui ca sa incheie asa ca am trecut in fata. Dupa mai bine de o ora m-am asezat inapoi. S-a sculat episcopul si a spus ca dupa ce cinta corul fratele ne mai va predica inca o ora.

Dupa a doua predica, prietenii adunarii au fost lasati sa plece. Membrii au fost rugati sa stea pentru “adunarea generala”. Am dat sa plec si eu, dar episcopul mi-a pus mina pe umar: dumneata stai aici. Dupa ce au votat citeva hotariri din care eu nu am inteles nimic, episcopul a nunntat:

“Stiu ca este zi de post si ca unii sinteti flaminzi, totusi va intreb: nu ar fi mai bine sa raminem in continuare si sa ne mai spuna fratele ceva din Cuvint?”

Aprobarea a fost unanima. Eu m-am sters de emotie pe frunte, mi-am mai adunat inca o data amintirile mele din anii de scoala din Institutul Biblic “Logos” si am mai vorbit 45 de minute. Dupa ce s-a mai cintat o cintare fratele a spus:

“Vreti acasa sau raminem in continuare?”
“Stam pina miine dimineata cu fratele!” au raspuns citiva in cor. Eu crezusem ca totul are o limita… Hai iar la amvon. Inca o ora de “studiu”. Si serviciul de dimineata s-a continuat cu cel de dupa-amiaza.

A venit si Petre si am rasuflat usurat, gindindu-ma viclean: “Saracul! Acuma e rindul lui. Si nici nu stie ce-l asteapta!”

M-am asezat pe una dintre bancile laterale linga presbiterii care nu urcau la amvon si am inceput sa ma rog pentru Petre. Cineva m-a batut usurel pe umar. Era iarasi episcopul. Mi-a zimbit si m-a intrebat fara sa-mi dea prea mult drept de refuz: “Macar o introducere… Fratele Petre va roaga si el”. Si a mai fost inca o ora de studiu punind capat pentru mine unei duminici in care am tinut 5 studii unul dupa altul!

Ultimul vorbitor al serii a fost insa Petre Lascau. A vorbit duios, chemator, cald si poruncitor totodata. Nimeni n-ar mai fi vrut sa se termine. Au venit multi in fata sa se predea Domnului. Doi parinti au venit cu copilul bolnav sa se roage Biserica pentru el. A cintat apoi corul si credeam ca totul ia sfirsit. Dar nu, … o tinara a venint fugind in fata in timp ce corul cinta si s-a aruncat in genunchi pe platforma. Zabovise sa vina o data cu ceilalti sa-si predea viata Domnului, dar acum capitulase si nu voise sa plece acasa nemintuita. “Episcopul” intelept s-a dus la ea, i-a vorbit incetisor, a pus-o sa spuna citeva cuvinte Domnului si s-a rugat apoi punindu-si miinile peste ea. Magnific final pentru inchinaciunea noastra.

Seara tirziu s-a desfasurat “serbarea de despartire”. Fiecare membru din adunare vroia sa ne pup, sa ne spuna ceva sau macar sa ne atinga. Veneau copiii sa ne ia de mina. “Americanii” plecau acasa si emotiile despartirii au spart multe bariere. Cina despartirii a avut o masa imbelsugata. Grupul tineretului a cintat fara incetare. Sint aceiasi care cinta prin parcuri si la evanghelizari si care acum parca vor sa ne cinte tot repertoriul. Biletelele continua sa curga.  Majoritatea sint adrese si cereri de literatura crestina. Dupa masa iarasi imbratisari si pupaturi. Ruseste, pe gura. Multe! Cadouri si iar … pupaturi. E deja prea mult pentru “higiena” noastra occidentala.

As vrea sa ma pot ascunde undeva si sa pling in voie. Dumnezeu ne-a adus aici ca sa ne umileasca. Oamenii acestia ne iubesc cit noi nu meritam de mult. Tirziu, ne retragem la hotel. Cum vom putea uita noi ziua de astazi? Cuvintul ai carui soli am fost ne-a deschis toate inimile. Seriozitatea cu care ne-au ascultat oameni de aici este impresionanta. Tinerii vor sa inceapa un studiu personal al Scripturii. Invatatorii sint gata sa formeze altfel clasele de copii si sa aplice metodele prezentate de noi. Presbiterii si diaconii s-au indragostit de conceptul “uceniciei” care a fost o adevarata revelatie pentru ei. Episcopul a anuntat o adunarea generala ca vor avea loc schimbari majore  pentru rearanjarea Bisericii dupa tipare mai biblice. Se intrevede schimbarea “legii stramosesti” si infintarea orei de “Scoala Duminicala. Dumnezeu sa duca pina la capat inceputurile acestea entuziaste.

Pun iarasi intrebarea:”S-a meritat investitia?” Cititorul sa hotarasca pentru sine. Cei ce vor veni dupa noi sa ia seama bine: cine nu e gata sa oboseasca crunt, sa fie stors pina la ultima farima de cunostinta, cine nu stie sa accepte saracia uneori stinjenitoare, dar intotdeauna demna, cine nu stie sau nu mai vrea sa-si spele singur camasile si ciorapii si mai ales cine nu este dispus sa se lase privit, urmarit, pipait si mai ales  “pupat” sa nu vina! Dar daca stiti si acceptati toate cele de mai sus, atunci veniti, veniti degraba! Holdele sint coapte. Usa este deschisa larg. Astazi. Miine, s-ar putea sa nu mai fie.

.

Înapoi spre casă: Leningrad, Moscova, Frankfurt

Ziua a-XX-a. Lumi 30 Octombrie 1989

Drumul inapoi. “Mama, maiculita mea, ce frig am tras!” De la chisinau am plecat toamna si am ajuns la Leningrad in plina iarna. Zborul a fost de numai 2 ore, dar pentru mine au fost 2 ore “polare”. Din gresala, ne-au luat bagajele de mina impreuna cu celelalte si in avion nu am putut sa ma imbrac mai gros. In timpul zborului am avut 3 grade Celsius in interiorul avionului. Nu stiu cite grade erau afara, dar geamul avionului a facut promoroaca. Am stat tot timpul zborului in camasa si cu haina … strasnic,iar mie mi-au inghetat si miinile si nasul si urechile si “impresiile”. Din modestie, ne-am amestecat cu ceilalti pasageri si am asteptat zadarnic bagajele noastre sa vina la terminalul “cetatenesc”.

Intr-un tirziu, a venit dupa noi o “oficiala” si ne-a condus in terminalul “international” unde bagajele noastre ne asteptau si mai ales unde era …cald! Uitaseram pentru citeva ore ca sintem “ziaristi” si dovedisem inca o data ci nu stim sa calatorim ca “strainii”. Mi-am promis mie insumi sa nu mai astept Germania si sa-mi cumpar niste haine de corp din Leningrad.

Dupa ce masina Intouristului ne-a dus la hotel si dupa ce ne-am instalat confortabil, am plecat de unul singur , dupa indicatii sumare, sa caut “cel mai mare magazin din oras”. m luat metroul pentru doua statii si cind am suit din nou la suprafata am gasit si mult laudatul magazin. Scuzati-mi limbajul, dar nu era altceva decit o “bomba” infecta si saracacioasa intinsa ca o placinta de- a lungul unor coridoare inguste si interminabile. Magazinul “universal” din Chisinau mi s-a parut mult mai elegant si bine aprovizionat. Culme a este ca am cumparat “marfa” facuta in …România si valorificata prin Romexport! Haine de piele românesti pentru o piele care si-a cam pierdut de mult cetatenia româna.

Cum imi mai ramasesera ceva ruble, am vrut sa le cheltuiesc cumparind ceva. A fost imposibil. Nu am vazut absolul nimic atragator. M-am hotarit sa nu fac “donatie” magazinului si sa scap altfel de valuta sovietica.

La hotelul “Moscova” am dat de o delegatie trimisa de România sa asiste frateste la “marea demonstratie prilejuita de sarbatoarea de la 7 Noiembrie”. Erau destul de multi, unii “afumati” rau, veseli si gata sa epuizeze ei singuri resursele cantinei cu autoservire. Am vazut in ei “privilegiatii” inaintea carora tremura oamenii marunti din tara si nu m-am putut opri sa nu ma razbun putin cu o gluma. Asa cum eram noi imbracati “accidental” nici nu ne bagasera in seama desi eram asezati destul de aproape de ei. M-am apropiat de masa lor si i-am intrebat intr-o româneasca pe care ar fi preferat sa nu o inteleaga:

“Ce ziceti “tovarasi” facem perestroica si in România?” M-au privit un timp speriati, cu mincarea ramasa cumva pe drumul dintre gura si stomac, s-au uitat unul la altul si intr-un tirziu unul dintre “sefi” mi-a raspuns: “O facem aici la Leningrad deocamdata”. “Aici,” nu l-am iertat eu, “e prea usor. Este gata facuta”. Departindu-ma, le-am urat pofta buna, dar am simtit ca i-am lasat descumpaniti pentru o clipa cu un nod dureros in git.

Ziua a-XXl-a. Marti 31 Octombrie 1989

Desi am avut tot timpul, n-am dormit aproape de loc. Organismul nostru s-a obisnuit sa tina “studii” pina pe la 11 p.m., sa manince pe la 1,30 a.m. si sa mearga la culcare pe la 2 a.m. Pentru avionul nostru a trebuit sa fim “echipati” la ora 3,45 a.m. ca sa putem face si vama si sa zburam la 6,45 a.m. Ne-am sculat deci pe la 3 a.m., am ajuns la aeroport la 4 a.m. si am aflat ca zborul a fost intirziat pina pe la 8,15 a.m. Oare aceasta schimbare nu se putea afla telefonic?

In aeroport ne-am invirtit ca besmeticii prin salile reci, pustii, si intunecoase ca ca ale unei case bintuite de fantome. Doar pe pista se vedeau tunurile si ostasii inarmati care pazeau avioanele. In fine, am zburat cam 10 persoane intr-un PANAM de 200 de locuri aterizind in scurt timp pe aeroportul international al Moscovei.

Eram înrijorati din pricina legaturii dintre avioanele pe care trebuia sa le schimbe Petre in Frankfurt. Acum nu mai sintem. Au “descoperit” un defect la avion si nu se stie daca vom mai zbura astazi. Sintem coboriti in aeroport. E frumos, curat, elegant chiar si cu …maxima securitate. Pentru prima data au aparut anul acesta aici magazinele “Duty Free Shops” cu marfa occidentala. Multumesc frumos, eu m-am “ars” in New York!

Din cauza intirzierii, ni se serveste micul dejun in restaurantul aeroportului. “mpreuna cu noi mai asteapta plecarea inca 150 de pasageri spre Frankfurt. Majoritatea sint americani in drum spre casa: o echipa de gimnastica, oameni de afaceri plecati de acasa in cautarea de contracte economice cu “perestroika”, personal de la Ambasada, etc Mincam cu bucurie si nadejde. Piine cu unt, cascaval, salam rusesc, gem, ceai si cite 2 oua fierte. Cafea la cerere. Speram, visam sa o astept pe Dana la Frankfurt. Acum visul meu este subred. Sper sa nu se sperie, singura, asteptindu-ma. “Aventura” concediului nostru comul are un inceput …aventuros. Ma incred in Domnul si nadajduiesc in mai bine.

Este acum ora 2 p.m. Am sosit aici la 10 dimineata. Au trecut 4 ore de asteptare: lunga, nedorita, obositoare. Cind eram mici, ne jucam un joc cu: “Ora 1 a trecut, omul negru n-a venit; ora 2 a trecut, omul negru n-a venit; …” Din cauza restrictiilor de introducere de tehnologie in U.R.S.S. piesa de care are nevoie avionul nostru trebuie adusa din Frankfurt. Oare cind va veni pentru noi “omul negru?”

In fata timpului care trebuie “tocat” cumva fac o socoteala simpla: din Leningrad am facut pina la Chisinau cu trenul cam 31 de ore. De la Chisinau la Leningrad am zburat in numai 2 ore. Cum este posibil ca “cineva” sa ne faca un asa itinerar? Ar fi cazul ca cei ce vor veni dupa noi sa aibe o soarta mai buna. Am aflat de la functionarii Intouristului ca se poate. Trebuie insistat mai mult insa din America.

Intre timp s-a facut ora 3 p.m. Apoi ora 4 p.m., ora 5 p.m.. A venit atunci cineva sa ne anunte ca PANAM-ul nu va mai putea zbura, dar ca vom pleca spre alte capitale europene. De acolo vom zbura miine spre U.S.A. Majoritatea vor sa plece spre Londra. Solutia lor nu ne aranjaza de loc: Petre nu are viza de intrare in alta tara europeana si ca rom‘n nu vor sa-l trimita acolo, iar eu trebuie neaparat sa ajung la Frankfurt. Daca zbor la Londra, va trebui sa-mi platesc singur biletul spre Germania. Incepe razboiul nervilor. Colac peste pupaza, noi ne-am lasat bagajul de mina la bordul avionului, iar avionul este acum departe de pista la …garaj. Cum se vor sfirsi toate acestea?

Ce o face acum Dana in Frankfurt? Exista de aici un zbor cu Luftansa care va pleca spre Germania cam peste alte trei ore. Va face Domnul inca o minune pentru cei doi misionari obositi ai Sai?

Este ora 10,45 p.m. Nu, Dumnezeu n-a facut o minune asa cum doream noi, dar asta nu inseamna ca El nu lucreaza minunat in felul in care stie El ca e mai bine. Intre timp am mai pierdut” citeva zboruri care ne-ar fi putut scoate din Rusia. Am cunoscut insa in grupul celor care asteptau un german de origine româna. El lucreaza acum pentru televiziunea Vest Germana si a calatorit pretutindeni in acest urias imperiu sovietic. Ne-a pus la punct cu o serie intreaga de informatii interesante si ne-a adus la curent cu ceea ce se petrecuse intre timp in Europa. Noi nu stiam mai nimic. Pentru trei saptamini fusesem cufundati in “eternitatea” studiilor noastre. Prin noul nostru prieten am aflat despre schimbarea lui Honeker in R.D.G. si despre cit de greu se iese din Moscova cind ai ghinionul sa pierzi o legatura sau sa zbori cu PANAM-ul (!) Profetiile lui cele mai sumbre s-au adeverit si iata-ne prizonierii acestui loc. In asteptarea “oficialului” care sa ma duca la “hotel” m-am asezat cuminte in biroul Intouristului.

Cam pe la 10 noaptea, am avut inca o sansa sa-l mai vad pe KaspIrovski, mentorul puterilor psihice din Uniunea Sovietica. Timp de 45 de minute, 11 femei din personalul aeroportului si-au abandonat orice alta activitate si s-au trintit care cum a putut pe sofalele din salonul Intouristului in pozitii de “relaxare” yoga. 11 gulii credeau si asteptau infrigurate “minunea”. Mare e gradina Ta Doamne! Milioane de rusi au cazut in plasa acestui “initiat” care umple cu intunerec golul spiritual creiat de cei 70 de ani de ateism. Kasparovski priveste fix din cadrul ecranului, cu o expresie asemanatoare cu aceea a “vrajitorului din Oz” si educa psihicul sa-si regaseasca identitatea si stapinirea asupra vietii emotionale si biologice. “Vraciul” vorbeste monoton, unduitor totusi; cu unele ruperi de ritm care semnaleaza trecerea unor trepte nevazute din procesul luarii in stapinire”. Hipnoza moderna, vrajitorie veche de cind lumea si o mare si condamnabila naivitate a ascultatorilor. Dincolo de aparente, lupta dintre ingerii luminii si solii intunerecului continua.

Ziua a-XXll-a. Miercuri 1 Noiembrie 1989

Ne-au cazat peste noapte la un hotel” de maxima securitate aflat linga aeroport. Cuvintul “maxima” nu se potriveste cu restul caracteristicilor acestui loc de poposire. Un fel de “han” cu noua etaje multiplicind cu noua impresia unei saracii murdare si absurd de neputincioase.

Petre a fost luat “cu autobuzul” pe la 6 a.m. Sper sa fi plecat spre America. Dincolo de anumite limite ale intelegerii, incepi sa crezi ca totul este posibil. Drum bun, fratele meu mai mare!”

Este 8 p.m. si eu astept in hol acelasi “autobuz”, care ma va duce la aeroport. intem cam 28 de persoane din toate colturile lumii. In lift am coborit cu un indian “inchis” in hotelul puscarie pentru doua zile, fara viza ruseasca, pe un drum dinspre Londra spre Calcuta. Omul mai avea inca intact simtul umorului. Un umor negru si absurd.

Exista aici oameni care asteapta de cite trei zile o legatura telefonica dincolo de hotarele Uniunii. Pentru un occidental, sentimentul neputintei este umilitor si revoltator totodata. Nu te poti certa insa cu nimeni. Toti dispar repede. Te invirti parca in cerc, intr-o lume a umbrelor si a amenintarilor nevazute. In tot aeroportul nu exista nici macar un birou sau o masa “PANAM”. Functionarii apar si dispar cind vor de undeva de la un nevazut etaj 6. {ie ti se spune sa astepti in restaurant si esti vizitat doar din cind in cind ca sa ti se spuna ca s-au pierdut alte “aranjamente”, dar ca se lucreaza febril in continuare. Te intrebi cumva sceptic: “Asa sa fie oare?”

Iata in sfirsit si “ghida” noastra. A adus impreuna cu ea un alt grup de oameni: nedumeriti, speriati si mai ales obositi. Ne va prelua acum in schimb pe noi; cei ohihniti si plini de speranta.

Ora 10,31 a.m. Sint in sfirsit intr-un avion care  va zbura spre Frankfurt. Este un “Aeroflot” sovietic. Ora de decolare fusese stabilita pentru 10:08 a.m. N-am plecat insa. Vom pleca vreodata?…

Un tata necajit a adus cu greu linga mine un copil slabanog in virsta de aproximativ 15 ani. Merg “in strainatate” la un tratament. Baiatul este inalt, slab si ciolanos, cu pielea lipita de oasele lipsite de muschi. Providential, la incheierea vizitei mele, el este in simbol imaginea unei intregi tari care se indreapta inspre ajutorul “vestului”. Il privesc cu simpatie si le doresc de bine. Si lui si …Rusiei.

Frankfurt. Ora 2 p.m.  Libertate! Culoare! Aroma oamenilor spalati de curind. Primire atenta, vorbe calde si amabile, lamuritoare.

… Dana!

.

ARTICOLE POSIBILE

(Un cuvint este o imagine semantica, un peisaj sentimental. Se vorbeste atita despre natura care ne imbata simturile, dar exista si o betie  …a cuvintelor! Un creion si o hirtie pot fi citeodata instrumentele desfatarilor mele launtrice. Cine vrea sa fie invitatul meu la aceasta “petrecere”?…)

Biserici baptiste inregistrate: 120
Pe cale de inregistrare: 15
Grupuri in formare: 30 (16-60 membrii)
Total: 165 de Biserici

Totalul celor credinciosi: 13,000 din care 35 la suta sint români.

1  Un grup detineri din Cernauti “infiaza” un spital de cancerosi si merge saptaminal sa le cinte sa le citeasca si sa-i ingrijeasca.

2  Autoritati de stat din sate neevanghelizate care intreaba: “Cind mai vin baptistii sa le dam caminul cultural ca sa cinte?”

3  Un om de stiinta virstnic scrie despre Biblie comentind: “Si va spun toate acestea pentru ca sa aflati inca o data si inca o data cine sintem, de ce ne-am nascut si unde ne ducem dupa moarte”. Toate acestea intr-un ziar de mare tiraj si raspindire. Comunismul și cenzura de pe aici se clatină din temelii.

4  Carti pentru copiii din clasele 1, 2 care vorbesc in termeni de “creiatura” si “Creiator”.

5  “Dumnezeu” incepe sa fie scris cu litera mare in toate publicatiile sovietice.

6  La “catedrala” din Chisinau o membra de partid ne invata sa nu mai intram in Biserica asa “ca piginii de rusi, Ne spune ca trebuie sa ne facem cruce: “Daca sinteti rom‘ni, trebuie sa fiti crestini si sa faceti bine sa cumparati o luminare si s-o aprindeti”. Vasile o intreaba: “De ce nu dati inapoi carnetul de partid?” Ea raspunde: “Va trebui s-o facem toti. Probabil la pensie. Interlocutoarea noastra are cam 57 de ani. Uneori, aici piinea mai are inca culoarea “rosie”.

7  “Romantismul francez” ia in stapinire toate societatile intrate intr-o perioada de relativa libertate si refacere. Exista o descatusare a tuturor fortelor, bune si rele, creiatoare si malefice. Perioada aceasta scurta, dar fecunda poate fi “matricea” din care sa se nasca specificul unui popor pentru sute de ani”.

8  Am intrat in tara aceasta necunoscuta cu emotii amestecate. “Ce este valabil din ceea ce am auzit despre ea: trecutul incorsetat sau perestroica?” Pasim cu grija de parca am fi intrat intr-o camera complet intunecata si intindem miinile incercind mereu sa pipaim niste ziduri imaginare care sa ne arate limitele. Miinile noastre dau insa in gol dezvaluindu-ne un spatiu de miscare surprinzator de larg. Militienii ne zimbesc. Militarii vin pe la studiile noastre. Cei de la hotel ne mai aduc cite o patura. Oficialii ne invita la mitinguri. Unde-i K.G.B.-ul?

9. Sub titlul: Am vrut sa vad si eu macar o data un meci de fotbal …
Aflata de la turisti români in U.R.S.S. In Yugoslavia ii verificau atent pe cei fugiti din motive “religioase” din România. Duminica dimineata a venit hotelierul si le-a explicat ca in curte sint doua autobuze; unul ii va duce pe cei ce doresc sa mearga la “adunare”,  iar celalalt este pentru un meci de fotbal international care va fi pe stadionul orasului. Putini s-au urcat in autobuzul pentru Biserica si multi s-au inghesuit in celalalt care i-a dus direct …in România. Intimplarea a fost relalata de un frate “patit” dupa ce a facut 6 luni de puscarie. El s-a scuzat astfel: “Fratilor, nu fusesem in viata mea pe un stadion. Am vrut sa vad si eu, macar o data, un meci de fotbal…”

10 . Dupa doua saptamini in atmosfera ruseasca, un cintec al lui Paul Simon auzit in holul hotelului din Chisinau suna emotionant ca un imn de stat sentimental la care iti dau lacrimile. Ce departe este  …tara noastra!

11. In acest context general al saraciei si suferintei ce mai ramine din “teologia americana a prosperitatii”? Nu apare ea evident ca un sindrom al belsugului intr-o pornire vinovata asemanatoare cu aceea a “fiului risipitor”? “Da-mi (acum) partea mea de avere” este numai un prim pas inspre trairea in firea paminteasca, iar aceasta va sfirsi intotdeauna in robia pacatului printre roscove, “la porci”. (vezi cazul lui Jim Baker)

12 Forma cladirilor rusesti de biserica nu este nascuta dintr-o necesitate functionala. Ea este mai degraba o declaratie, o proclamatie. Robustetea revarsata a cupolei atirna parca spre pamint, in timp ce in sus se inalta subtierea turlei, pierderea de sine incununata mereu cu o cruce. Cerul este intotdeauna dincolo de o cruce si de lepadarea de sine!

13.  Sub anuntul: “In ultimii doi ani au fost deschise la noi 324 de Biserici”.
“Bisericile … dupa cum se stie, se fac nu atit cu miinile, cit cu Duhul, …” A inalta o Biserica inseamna a fi convins ca la temelia tuturor temeliilor sta bunatatea.” (Ion Druta – Revista “Glasul” din 11 Martie 1989)

“Dar deschiderea bisericilor e deabia o treapta spre modelarea unui om cu o moralitate pilduitoare. Si va risca sa ramina vesnic o treapta “fara sot”, fara perspectiva ascensiunii, atita timp cit nu ne vom ingriji, insistent si de calitatea duhovniceasca a preotimii moldovenesti … Re-cautarea radacinilor noastre spirituale se face asadar prin studii serioase in limba stramosilor nostri latini, si nu prin fum bigot de tamiie, cu care care firile superficiale continua sa mai confunde Biserica”. (Dumitru Matcovski – Revista “Glasul” din 11 Martie 1989)

14.  Oamenii de valoare nu se cunosc, ci se re-cunosc!”

15.  Trebuie s-o spunem cu uimire: “Ziarele rusesti sint dintre cele mai interesante ziare citite de noi in ultima vreme. Fara prea multe reclame si cu un tonus onest si surprinzator de deschis. Nu exista nimic despre  care m-am temut sa vorbesc in public si pe care sa nu-l fi gasit apoi cu surprindere undeva intr-unul din articolele publicatiilor. Surprinzatoarea Rusie!

16.   Nu este surpinzator? Soarele te orbeste chiar si atunci cind isi reflecta razele in apa unei balti murdare?

17. Dupa trecerea nebuna a tancurilor in repetitia lor generala, doi rom‘ni din camera aflata cu un etaj mai jos, au iesit cu paharele pline in balcon cintind de zor: “Alta data, alta data, o s-o facem si mai, si mai lata”. Oh, români si Românie! Mereu aceiasi defazata reactie in fata realitatii! Intotdeauna aceiasi ceselie hazoasa, batjocoritoare, paguboasa si …inconstienta!

18   Probabil ca aceasta asteptare indelungata in aeroport, care se transforma intr-un fel de “arestare la sol”, este una dintre cele mai neplacute experiente ale calatoriei. Un punct de plecare devine dintrodata un loc din care nu te mai poti smulge. O promisiune neimplinita devine pretutindeni o amagire care  te lasa intotdeauna cu un gust amar in gura.

19.  Exista si forme stilizate ale raului. Dupa o zi de revolta neputincioasa in aeroportul din Moscova, din impresia initiala de ordine si curatenie nu a mai ramas decit confirmarea unor vicii de fond, dureroase si inacceptabile.

20.  Trecerea din Est in Vest este uneori dureroasa. Daca vrei sa supravietuiesti multumitor, trebuie sa fii in stare sa-ti impui o fundamentala metamorfoza a gindirii. Din lumea in care cel putin aveai iluzia ca esti “subiectul” propriilor tale actiuni, trebuie sa plonjezi cu capul inainte intr-o realitate noua in care sti dinainte ca vei fi tratat ca un simplu si neputincios “obiect” al actiunilor altora. Dintr-o data, nu mai cumperi, ci “ti se da”; nu te mai grabesti, ci ti se spune: “Asteapta!”; nu-ti mai faci planuri, ci cauti sa intrezaresti ce “se poate”. Incet, incet te familiarizezi cu renuntarea la ideile tale acceptind sa nu mai traiesti, ci sa “te descurci”.

21.  In afara de zborurile companiilor aviatice straine, celelalte zboruri cu avioanele sovietice au orare absolut relative.  Numai arareori, si atunci din cine stie ce gresala, se respecta ora de plecare inscrisa in program.

22.  Linga statuia lui Stefan cel Mare din Chisinau, “nationalistii” au transformat gardul parcului si trunchiurile copacilor in veritabile tribune ale informatiei scrise. Pe linga anunturile cu caracter politic, “cineva” a lipit si un tablou sinoptic al arborilor genealogici ai celor care s-au succedat la conducerea Uniunii Sovietice in ultimii 70 de ani. Revelatia a fost “revelatorie”! Toti au fost si sint membrii inruditi in aceiaai mare familie. Numarul familiilor individuale putea fi socotit pe degetele unei singure miini. Pina si Mihail Gorbaceov … Masoni, “nomenclatura”?

23  Snobism: “Am calatorit de la Moscova la Leningrad si am vazut …norii de deasupra citorva capitale europene”!

24.  Nelasindu-l pe cineva sa vorbeasca, poti ramine cu convingerea ca … este mut. Cel caruia ii place sa se auda prea mult pe sine, va primi foarte rar intelepciunea de la altii.

Advertisements

8 thoughts on “Jurnal de călătorie cu Petrică Lascău în URSS

  1. Domnul sa binecuvinteze pe toti servii Lui care si-au pus viata la dispozitia Lui, pentru a raspindi Cuvintul Sau. Cu adevarat toata descrierea experientei dumneavoastra in aceasta mare lucrare de misiune este atit de captivanta, sint deosebit de impresionata, imi pare rau ca numai acum am avut sansa sa o citesc. Dumnezeu sa va binecuvinteze pe dumneavoastra frate Brinzei cit si pe fratele Petrica Lascau.

  2. Lucia Tudosa says:

    am citit cu interes si lacrimi…Pe Petrica il cunosc din studentie-i-am citit si lui Jurnalul de calatorie in US -pot spune ca acum am imginea completa a calatoriei-impresionant! Domnul sa va binecuvinteze

  3. Binecuvantate sunt clipele de istorie a pelerinilor crestini. Aproape ca nu am putut sa plec din fata ecranului pana nu am citit tot. Amestec de sentimente… Imi dau seama de ce unii regreta atata pe Ceausescu si regimul comunist. Vechiul regim saracise intr-atata bisericile incat orice vorbitor venit din afara parea ingerul lui Dumnezeu, iar activitatile bisericesti de tot felul umpleau golul din viata cotidiana (vorba lui domnul Topescu, comentator sportiv “Gol, gol, gol…. gol ca in magazinele noastre dragi telespectatori.” dupa care a trebuit sa ramana in USA).
    Ar trebui sa invatam insa o lectie – ca daca regimul comunist ne-a silit pe vremuri sa umplem adunarile, libertatea ar trebui sa ne invete sa ne redefinim valorile cu respect si recunostinta fata de Dumnezeu.

    Inca o data, frumoase file de istorie! Le voi “lipi” si pe blogul meu daca nu-i bai.

  4. costica h says:

    Dupa ce am citit articolul, am sentimentul ca ai vrea sa mai traiesti odata acea miununata aventura, parerea mea este ca una asemanatoarea nu mai exista si nu stiu daca va mai exista.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s