Dimineața asta de sâmbătă, la ora 8, discret și parcă nevrând să deranjeze pe cineva, Nicu Ciucur a plecat acasă la Domnul. Odată cu el a plecat și o mică parte din foarte mulți de la Bethel, Anaheim, California. Nicu s-a investit frumos de-a lungul anilor. A căzut ca trăznit. O moarte de-o clipă l-a mutat în veșnicia neclintită. N-a suferit, n-a fost bolnav. Aseară verifica pasaportul pentru o plănuită vacanță, dar Domnul l-a chemat la … destinația finală.
Nicu Ciucur a fost de la început și până azi un presbiter de bază în biserică, un bărbat pe care te-ai putut sprijini la greu, un prieten nelipsit la nevoie. Au rămas: Țuchi (soție), Adriana (fată) Spirescu, împreună cu Georgică și copiii, Corina (fată) Rus, împreună cu Cristi și copiii. Șu noi ceilalți, … până în dimineața marii revederi.
Puteți scrie familiei pe adresa lui Corina: zenovika@gmail.com
Categories: Amintiri, Articole de interes general
Anticipări primăvăratice pline de speranță 
Barzilaiendan 
Vestea ne-a indurerat si pe noi cei din Romania ,suntem tulburati si nu ne vine sa credem ca dragul nostru cel care a mai ajuns sa-si viziteza locurile natale si pe noi cu cateva luni inainte de marea trecere nu mai este……Pastrez vii imaginile copilariei in care familia ciucur era cea mai apropiata de noi ,imaginea tatilor nostrii dragi care au plecat in acelasi mod fara sa supere pe nimeni…Dumnezeu sa dea putere familiei si suntem alaturi de ei!fam.David
E mult prea greu sa rabzi cind dorul
zile si nopti te macina
si simti ca mult prea greu e totul
si simti pe-obraz o lacrima….
astfel cuprins de amintiri
lasi pe obrazu-ti ca sa cada
ceea ce-ades cu-nghitituri
inabuseai… sa nu se vada.
….asa si eu prieten drag, de amintiri ma simt cuprins
si-adeseori umed sirag simt cum pe-obraz mi s-a prelins,
iar gindul meu… ah, gind prea iute…
zboara ne-nvins la toti cei dragi
ce nu-mi mai sunt acum alaturi,
ci-s in tarina ingropati…..
As vrea sa pot sa-ntorc trecutul,
as vrea sa fac ce n-am facut…
As vrea… dar vai, prea greu elutul
cind din el viata a disparut.
Din lut am fost cu toti creati
si tot in lut ne vom intoarce, Dar dupa ce-om fi judecati:
In rai vom fi? In iad vom zace?
… mi-i dor de mama si de tata…
mi-i dor de ei ca niciodat…
si-as vrea asa precum odata
sa imi zimbeasca iar din prag…
mi-aduc aminte-o rugaciune
cind buzele mamei vorbeau,
ea n-a cerut nici o minune
Dar pe Isus il proclamau.
spunea ca tare-ar vrea, ea, mama,
pe Dumnezeu sa-L inteleaga
Dar nu putea-ntelege buna
asa ca n-avea ca s-aleaga.
Smerita accepta si boala
chiar daca greu ii mai era…
si-asa trecu ea, mama, scoala
pina cind Domnul o lua.
inteleg perfect durerea… voi cel putin aveti nadejdea revederii cu tatal vostru…. eu nu sunt sigura ca tata a ales sa se impace cu Dumnezeu… asa ca aducet-va aminte ca Isus a promis ca nu ne va lasa Orfani… avem o nadejde vie, si nimeni nu ne-o poate lua. cit despre poezie… am trait-o