Arhivele regale – 27. Ioas – Providența salvează linia davidică – 2 Regi 11 – 12; 2 Cronici 22:10-24:27

Motto: „Tare pe proptea, dar slab fără ea!“

Viața lui Ioas este o lecție despre providență, perseverență și prăbușire. Ca prunc, Ioas a scăpat ca prin urechile acului de la moarte prin oameni care și-au riscat viața pentru a-l ține pe el viu. Ca tânăr, Ioas a fost un rege bun atâta vreme cât a trăit mentorul său, preotul Iehoiada. Spre bătrânețe, după moartea lui Iehoiada, Ioas s-a prăbușit sub presiunea celor păcătoși din popor și a ajuns un ucigaș și un închinător la idoli.

I. Ioas – pruncul păzit providențial – 2 Cron. 22:10-12

Pentru că ne pune la dispoziție mai multe amănunte, vom parcurge viața lui Ioas așa cum este ea redată în cartea Cronicilor. Neemia, marele preot cărturar din Babilon, dovedește o simpatie foarte mare pentru isprăvile familiei preoțești care l-au ajutat pe Iosia. Spre deosebire de Ieremia, autorul cărții Regi, Neemia ține să precizeze identitatea femeilor care au sabotat și zădărnicit planurile ucigașe ale Ataliei:

„Atalia, mama lui Ahazia, văzând că fiul ei a murit, s-a sculat şi a omorât tot neamul împărătesc al casei lui Iuda. Dar Ioşabeat, fata împăratului, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, l-a ridicat din mijlocul fiilor împăratului, când au fost omorâţi: şi l-a pus cu doica lui în odaia paturilor. Astfel l-a ascuns Ioşabeat, fata împăratului Ioram, nevasta preotului Iehoiada, şi sora lui Ahazia, de privirile Ataliei, care nu l-a omorât. A stat şase ani ascuns cu ei în Casa lui Dumnezeu. Şi în ţară domnea Atalia“ (2 Cron. 22:10-12).

Neemia ne spune că, Ioșabeat aceea care l-a scăpat pe Ioas de patima ucigașă a Ataliei a fost și … soția preotului Iehoiada. Nu-i de mirare că pruncul a stat ascuns în Casa Domnului. O femeie demonizată și ucigașă a vrut să-l omoare pe Ioas. O altă femeie, neprihănită, credincioasă și curajoasă i-a stat împotrivă și l-a salvat. Ce minunat știe să lucreze Dumnezeu!

II. Ioas – copilul rege – 2 Cron. 23:1-16

Cei șase ani de domnie ai Ataliei i s-au părut probabil lui Iehoiada ca șase … secole. Probabil că poporul era fără frâu, iar idolatria Ataliei era strigătoare la cer. Neprihănitul acesta a socotit că nu mai este vreme de așteptat. Deși pruncul Ioas era încă nevârstnic, Iehoiada a luat toate riscurile asupra lui și a declanșat revolta de palat. Linia mesianică din seminția lui David trebuia reașezată pe tronul de la Ierusalim. Iehova trebuia luat pe cuvânt în ciuda tuturor aparențelor. Iehoiada s-a hotărât să pășească prin credință:

„În al şaptelea an, Iehoiada s-a îmbărbătat, şi a făcut legământ cu căpeteniile peste sute. Aceştia erau: Azaria, fiul lui Ieroham, Ismael, fiul lui Iohanan, Azaria, fiul lui Obed, Maaseia, fiul lui Adaia, şi Elişafat, fiul lui Zicri. Au străbătut toată ţara lui Iuda, şi au strâns pe Leviţii din toate cetăţile lui Iuda şi pe capii de familii din Israel; şi au venit la Ierusalim“ (2 Cron. 23:1-2).

Planul lui Iehoiada fost simplu. Prima dată el s-a asigurat că are sprijinul armatei, iar apoi i-a mobilizat la Ierusalim pe reprezentanții preoției mozaice. În fața acestei adunări solemne, Iehoiada proclamă revenirea la planul mesianic prin seminția lui David:

„Toată adunarea a făcut legământ cu împăratul în Casa lui Dumnezeu. Şi Iehoiada le-a zis: ,,Iată că fiul împăratului va domni, cum a spus Domnul cu privire la fiii lui David“ (2 Cron. 23:3).

Odată refăcut legământul, Iehoiada pune la cale ceremonia încoronării lui Ioas. El trebuie să țină cont de teribilul pericol pe care-l reperezenta încă Atalia. Încoronarea a trebuit să se facă „cu armele în mâini“:

„Iată ce veţi face. A treia parte din voi, cari intră de slujbă în ziua Sabatului, preoţi şi Leviţi, să facă paza pragurilor; altă treime să stea în casa împăratului, şi o treime la poarta Iesod. Tot poporul să fie în curţile Casei Domnului. Nimeni să nu intre în Casa Domnului, afară de preoţii şi Leviţii de slujbă: ei să intre, căci sunt sfinţi. Şi tot poporul să facă de strajă cu privire la porunca Domnului. Leviţii să înconjoare pe împărat de toate părţile, fiecare cu armele în mână, şi oricine va intra în casă să fie omorât. Voi să fiţi pe lângă împărat, când va intra şi când va ieşi.“ Leviţii şi tot Iuda au împlinit toate poruncile pe cari le dăduse preotul Iehoiada. Şi-au luat fiecare oamenii lui, pe cei ce intrau în slujbă şi pe ceice ieşeau din slujbă în ziua Sabatului; căci preotul Iehoiada nu scutise pe nici una din cete. Preotul Iehoiada a dat sutaşilor suliţele şi scuturile, mari şi mici, cari veneau dela împăratul David, şi cari se aflau în Casa lui Dumnezeu. A aşezat tot poporul, fiecare cu arma în mână, dela partea dreaptă până la partea stângă a casei, lângă altar şi lângă casă de jur împrejurul împăratului. Au adus înainte pe fiul împăratului, i-au pus cununa împărătească şi mărturia, şi l-au făcut împărat. Şi Iehoiada şi fiii săi l-au uns, şi au zis: ,,Trăiască împăratul“ (2 Cron. 23:4-11).

Ca o viespe căreia i-a fost tulburat cuibul, Atalia s-a năpustit asupra procesiunii sperând s-o oprească. Era însă prea târziu. Nestatornic așa ca și în alte situații, poporul a gravitat acum spre religia strămoșească și spre speranțele mesianice promise celor din semninția lui Iuda. Trădătoarea s-a văzut trâdată și ucigașa fără milă a fost ucisă:

„Atalia a auzit zarva poporului care alerga şi mărea pe împărat, şi a venit la popor în Casa Domnului. S-a uitat. Şi iată că, împăratul stătea pe scaunul său împărătesc la intrare. Căpeteniile şi trâmbiţele erau lângă împărat; tot poporul ţării se bucura, şi sunau din trâmbiţe, iar cântăreţii cu instrumentele de muzică ziceau cântările de laudă. Atalia şi-a sfâşiat hainele, şi a zis: ,,Vânzare! Vânzare!“ Atunci preotul Iehoiada, scoţând pe sutaşi, cari erau în fruntea oştirii, le-a zis: ,,Scoateţi-o afară din şiruri, şi oricine o va urma, să fie ucis.“ Căci preotul zisese: ,,N-o omorâţi în Casa Domnului.“
I-au făcut loc, şi s-a dus la casa împăratului pe intrarea porţii cailor: şi au omorât-o acolo“ (2 Cron. 23:12-15).

III. Ioas – un împărat sfânt tutelat de Iehoiada – 2 Cron. 23:16- 24:16

Fără nici o îndoială, caracteristica pozitivă din prima parte a domniei lui Ioas i s-a datorat lui Iehoiada. Neemia nu face nici un secret din acest lucru. Ioas era doar un copil, iar Iuda și Ierusalimul aveau nevoie să fie conduse de o mână forte. Harnic și plin de râvnă pentru Dumnezeu, în numele noului rege, Iehoiada s-a pus pe treabă:

„Iehoiada a făcut între el, tot poporul şi împărat, un legământ prin care aveau să fie poporul Domnului. Tot poporul a intrat în casa lui Baal, şi au dărâmat-o; i-au sfărâmat altarele şi chipurile, şi au ucis înaintea altarelor pe Matan, preotul lui Baal. Iehoiada a încredinţat slujbele Casei Domnului în mâinile preoţilor, Leviţilor, pe cari-i împărţise David în Casa Domnului, ca să aducă arderi de tot Domnului, cum este scris în legea lui Moise, în mijlocul bucuriilor şi cântărilor, după rânduiala lui David. A pus uşieri la porţile Casei Domnului, ca să nu intre nimeni spurcat prin ceva. A luat pe sutaşi, pe oamenii cu vază, pe cei ce aveau putere peste popor, şi pe tot poporul ţării, şi a pogorât pe împărat din Casa Domnului. Au intrat în casa împăratului pe poarta de sus, şi au pus pe împărat pe scaunul de domnie al împărăţiei. Tot poporul ţării se bucura, şi cetatea era liniştită. Pe Atalia o omorâseră cu sabia“ (2 Cron. 23:16-21).

Ambele temple ale lui Baal, și cel din Samaria și cel din Ierusalim au fost deci distruse. Așa cum se va vedea însă, a fost mult mai ușor să distrugă clădirile templelor păgâne decât să scoată înclinațiile păgâne din inimile israeliților. Pentru o vreme cel puțin, putem spune că în regatul de sud s-a produs o reformă și o trezire spirituală. Poporul a reluat viața de închinăciune după prevederile legii lui Moise și după rânduiala lui David.

Neemia ține să precizeze că Ioas n-a fost denaturat prin contaminarea păgână cu familia sidoniencei Izabela. El a  fost fiul lui Ahazia dintr-o evreică „pur sânge“:

„Ioas avea şapte ani, când a ajuns împărat, şi a domnit patruzeci de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Ţibia, din Beer-Şeba“ (2 Cron. 24:1).

Pe durata vieții preotului Iehoiada (și omul acesta a trăit providențial nu mai puțin de o sută treizeci de ani!), copilul, tânărul și apoi adultul Ioas a făcut „ce este bine înaintea Domnului“. Iehoiada a avut ultimul cuvânt și în ce privește nevestele lui Ioas:

„Ioas a făcut ce este bine înaintea Domnului în tot timpul vieţii preotului Iehoiada. Iehoiada a luat pentru Ioas două neveste, şi Ioas a născut fii şi fiice“ (2 Cron. 24:2-3).

Educația primită în cei șase ani cât a stat ascuns în Casa Domnului și influența permanentă a preotului Iehoiada părea că a clădit în Ioas un caracter sfânt și dedicat lucrurilor lui Dumnezeu. Textul ne dă una din marile isprăvi ale lui Ioas, inițiativa personală de a face reparațiile necesare la clădirea templului din Ierusalim:

„După aceea, Ioas şi-a pus de gând să dreagă Casa Domnului. A strâns pe preoţi şi pe Leviţi, şi le-a zis: ,,Duceţi-vă prin cetăţile lui Iuda, şi strângeţi bani din tot Israelul, pe fiecare an, pentru dregerea Casei Dumnezeului vostru. Şi grăbiţi-vă cu lucrul acesta.“ Dar Leviţii nu s-au grăbit“ (2 Cron. 24:4-5).

Neemia subliniază că Ioas a fost chiar mai râvnitor decât preotul Iehoiada în această lucrare:

„Împăratul a chemat pe marele preot Iehoiada, şi i-a zis: ,,Pentruce n-ai vegheat ca Leviţii să strângă“ din Iuda şi din Ierusalim darea poruncită de Moise, robul Domnului, şi pusă pe adunarea lui Israel pentru cortul mărturiei? Căci nelegiuita aceea de Atalia şi fiii ei au pustiit Casa lui Dumnezeu, şi au întrebuinţat în slujba Baalilor toate lucrurile închinate Casei Domnului“ (2 Cron. 24:6-7).

Râvna împăratului a dus la inventarea unei practici noi (care se practică și azi prin „cutia milei“ din bisericile ortodocse sau „colecta“ din cele neoprotestante), iar hotărârea și entuziasmul regal s-a transmis în mod pozitiv și celor din popor. Ioas devenise un exemplu demn de urmat:

„Atunci împăratul a poruncit să se facă o ladă, şi să se pună afară la poarta Casei Domnului. Şi s-a dat de veste în Iuda şi în Ierusalim ca să se aducă Domnului darea pusă de Moise, robul Domnului, pe Israel în pustie. Toate căpeteniile şi tot poporul
s-au bucurat de lucrul acesta, şi au adus şi au aruncat în ladă tot ce aveau de plătit. Când vedeau Leviţii că e mult argint în ladă şi că era vremea ca s-o dea în mâinile dregătorilor împărtului, venea logofătul împăratului şi slujbaşul marelui preot şi goleau lada. Apoi o luau şi o puneau iarăş la loc. Aşa făceau în fiecare zi, şi au strâns mult argint. Împăratul şi Iehoiada îl dădeau meşterilor însărcinaţi cu facerea lucrării în Casa Domnului, cari tocmeau cioplitori de piatră şi tâmplari, ca să dreagă Casa Domnului, precum şi lucrători în fier şi aramă, ca să dreagă Casa Domnului. Lucrătorii s-au apucat de lucru, şi au isprăvit ce era de dres; au pus casa lui Dumnezeu iarăş în stare bună şi au întărit-o. Când au isprăvit, au adus înaintea împăratului şi înaintea lui Iehoiada argintul care mai rămăsese. Şi cu el au făcut unelte pentru casa Domnului, unelte pentru slujbă şi pentru arderile de tot, pahare şi alte scule de aur şi de argint. Şi, în tot timpul vieţii lui Iehoiada, au adus necurmat arderi de tot în Casa Domnului.“ (2 Cron. 24:8-14).

În relatarea din cartea Regi, găsim câteva elemente în plus:

„Nu se cerea socoteală oamenilor în mâinile cărora dădeau argintul ca să-l împartă lucrătorilor, căci lucrau cinstit. Argintul jertfelor pentru vină şi al jertfelor de ispăşire nu era adus în Casa Domnului: ci era pentru preoţi“ (2 regi 12:15-16).

Poporul dăruia, lucrătorii lucrau cinstit și cu râvnă, preoții supravegheau lucrarea și vegheau asupra curăției, aducând jertfe pentru vină și jertfe de ispășire.

Descriera aceasta este unul din cele mai frumoase tablouri din Vechiul Testament. Ea conține elementele mereu necesare pentru ca lucrarea Domnului să se facă așa cum se cuvine:

(1) împăratul crește sub influența sfântă a unor părinți predați Domnului (în cazul lui Ioas, părinți de împrunut),
(2) preotul impune accentul pe refacerea legământului cu Dumnezeu și pe o viață de consacrare,
(3) poporul dăruiește cu bucurie din cele materiale pentru că relația lor cu Dumnezeu este așa cum se cuvine,
(4) meșterii sunt plasați fiecare la lucrarea lui, conform cu priceperea primită de la Dumnezeu
(5) tot ce începe este dus la bun sfârșit într-o continuă slujire la altar.

Ioas a fost un împărat bun la Ierusalim pentru că a stat sub influența lui Iehoiada. Cred că a fost foarte greu să spui cine a condus cu adevărat țara în această perioadă. Lucrul acesta a fost recunoscut de tot poporul, care i-a acordat lui Iehoiada cinstea datorată unui veritabil rege:

„Iehoiada a murit bătrân şi sătul de zile. La moarte, avea o sută treizeci de ani. L-au îngropat în cetatea lui David la un loc cu împăraţii, pentrucă făcuse bine în Israel, şi faţă de Dumnezeu şi faţă de Casa Lui“ (2 Cron. 24:15-16).

IV. Ioas – un împărat prăbușit în păcat și idolatrie – 2 Cron. 24:17-27

Un început bun nu garantează un sfârșit pe măsură. Tot ce a fost bun și frumos în Ioas, atâta vreme cât a stat sub influența preotului Iehoiada, s-a prăbușit și s-a pervertit când „omul din umbra tronului“ a plecat la Domnul:

„După moartea lui Iehoiada, căpeteniile lui Iuda au venit şi s-au închinat înaintea împăratului. Atunci împăratul i-a ascultat. Şi au părăsit Casa Domnului, Dumnezeului părinţilor lor, şi au slujit Astarteelor şi idolilor. Mânia Domnului a venit asupra lui Iuda şi asupra Ierusalimului, pentrucă se făcuseră vinovaţi în felul acesta“ (2 Cronici 24:17-18).

Pendularea poporului a făcut iar ca o vreme de ascultare de Dumnezeu să fie înlocuită cu o vreme de lepădare și de idolatrie. Păcătoșenia lor, ținută în frâu pe vremea preotului Iehoiada, a ieșit la suprafață, cerându-și dreptul. „Ne-am săturat de atăta sfințenie. Ne-a ieșit pe nas și pe ochi și pe urechi. Viața este mai mult decât slujirea și sacrificiile pentru Casa Domnului, au spus ei. Vrem să ne întoarcem la vremurile Astarteelor și a idolilor“. Ce-i atrăgea la idolatrie? Cultul Astarteelor era un cult al fertilității în care se celebrau pornirile cărnii: beția, banchetele, curvia cu preotesele păgâne, orgiile și veselia deșănțată. Poporul de atunci, ca și cel de astăzi era flămând după fascinația Hollywood-ului și a Las Vegas-ului. Căpeteniile lui Iuda au venit la Ioas și au cerut, iar împăratul s-a grăbit să le facă pe plac.

În zadar a căutat Dumnezeu să-i oprească din drum și să-i întoarcă la sfințenia ascultării de poruncile Lui. Firea pământească stătuse flămândă și înfrânată multă vreme, iar acum gemea după desfrâu:

„Domnul a trimes la ei prooroci să-i întoarcă înapoi la El, dar n-au ascultat de înştiinţările pe cari le-au primit. Zaharia, fiul preotului Iehoiada, a fost îmbrăcat cu Duhul lui Dumnezeu. El s-a înfăţişat înaintea poporului şi i-a zis: ,,Aşa vorbeşte Dumnezeu: ,,Pentru ce călcaţi poruncile Domnului? Nu veţi propăşi. Pentru că aţi părăsit pe Domnul, şi El vă va părăsi“ (2 Cron. 24:19-20).

Te-ai fi așteptat ca Ioas să aibă un respect deosebit pentru Zaharia, fiul binefăcătorului său. La urma urmei, crescuseră împreună în aceeași casă și se cunoșteau mai bine decât foarte bine. N-a fost însă așa. Ioas se „descătușase“ din ascultarea de Iehova. Sărmanul! Nu știa că această descătușare nu însemna eliberare, ci o cruntă robie. Fiecare este rob al lucrului de care este biruit. Ioas a ajuns rob al răutății și a început să facă lucrarea diavolului. Grozăvia faptei lui, complotul nelegiuit pus la cale pentru eliminarea lui Zaharia au rămas în istorie și au fost menționate chiar și de Domnul Isus Christos:

„Şi au uneltit împotriva lui, şi l-au ucis cu pietre, din porunca împăratului, în curtea Casei Domnului. Împăratul Ioas nu şi-a adus aminte de bunăvoinţa pe care o avusese faţă de el Iehoiada, tatăl lui Zaharia, şi a omorât pe fiul lui. Zaharia a zis când a murit: ,,Domnul să vadă, şi să judece!“ (2 Cron. 24:21-22).

„Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele proorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi, şi ziceţi: Dacă am fi trăit noi în zilele părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui proorocilor. Prin aceasta mărturisiţi despre voi înşivă că sunteţi fiii celor ce au omorât pe prooroci. Voi dar umpleţi măsura părinţilor voştri! Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei? De aceea, iată, vă trimet prooroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre, şi-i veţi prigoni din cetate în cetate; ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat, care a fost vărsat pe pământ, dela sângele neprihănitului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorât între Templu şi altar“ (Mat. 23:29-36).

Remarca Domnului Isus este o acuzație atotcuprinzătoare. Expresia „de la sângele neprihănitului Abel până la sângele lui Zaharia“ este echivalentă cu expresia „de la început până la sfârșit, de la A la Z“.

Pedeapsa lui Dumnezeu a venit repede și a fost pe măsura căderii. Primii uciși au fost căpeteniile care inițiaseră întoarcerea la idoli:

„După trecerea anului, oastea Sirienilor s-a suit împotriva lui Ioas, şi a venit în Iuda şi la Ierusalim. Au omorât din popor pe toate căpeteniile poporului, şi au trimes împăratului toată prada la Damasc“ (2 Cron. 24:23).

Textul ne spune clar că era vorba, nu de o înfrângere justificată de superioritatea adversarului, ci de o pedepsire venită din partea Domnului:

„Oastea Sirienilor a venit cu un mic număr de oameni. Totuş, Domnul a dat în mâinile lor o oaste foarte însemnată, pentru că părăsiseră pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor. Astfel au pedepsit Sirienii pe Ioas“ (2 Cron. 24:24).

Relatarea din cartea Regi ne spune că păcatul lui Ioas și al poporului i-a costat foarte scump. Belșugul binecuvântărilor de altădată le-a fost luat sau, mai corect spus, l-au dat ei de bună voie ca să scape cu viață:

„Atunci Hazael, împăratul Siriei, s-a suit şi s-a bătut împotriva Gatului, şi l-a cucerit. Hazael avea de gând să se suie împotriva Ierusalimului. Ioas, împăratul lui Iuda, a luat toate lucrurile închinate Domnului, şi anume ce fusese închinat Domnului de Iosafat, de Ioram şi de Ahazia, părinţii săi, împăraţii lui Iuda, ce închinase el însuş, şi tot aurul care se găsea în visteriile Casei Domnului şi casei împăratului. Şi a trimes totul lui Hazael, împăratul Siriei, care nu s-a suit împotriva Ierusalimului“ (2 Regi 12:17-18).

Poporul și-a dat seama de greșeala făcută și s-au întors împotriva lui Ioas. Căutând să le facă pe plac, el i-a avut până la urmă dușmani. Era judecata Domnului.

„Când au plecat dela el, după ce-l lăsaseră în mari suferinţe, slujitorii lui au uneltit împotriva lui din pricina sângelui fiului preotului Iehoiada. L-au omorât în patul lui, şi a murit. L-au îngropat în cetatea lui David, dar nu l-au îngropat în mormintele împăraţilor. Iată pe ceice au uneltit împotriva lui: Zabad, fiul Şimeatei, o femeie Amonită, şi Iozabad, fiul Şimritei, o femeie Moabită“ (2 Cron. 24:25-26).

Viața lui Ioas s-a încheiat cu o situație paradoxală; Iehoiada, preotul, a fost îngropat „la un loc cu împărații pentru că făcuse bine în Israel, și față de Domnul și față de Casa Lui (2 Cron. 24:16), în timp ce împăratului Ioas i-a fost refuzată această cinste. Fiul unei Amonite și fiul unei Moabite, popoare lepădate înaintea lui Dumnezeu au fost chemați să „facă curăție în Israel“. Un împărat a cărui evoluție a promis foarte mult la un moment dat a sfârșit-o trist și tragic. Asta nu pentru că Dumnezeu n-ar fi fost bun, ci pentru că bunătatea lui Dumnezeu ne lasă adesea liberi, iar noi nu știm să folosim cum se cuvine acest privilegiu al libertății. Viața multor oameni pendulează periculos între ce-au fost și ce-ar fi putut să fie:

„Cât despre fiii lui, despre marele număr de proorocii făcute cu privire la el, şi despre dregerea Casei lui Dumnezeu, toate acestea sunt scrise în istoria din cartea împăraţilor. În locul lui a domnit fiul său Amaţia“ (2 Cron. 24:27).

Istoria lui Ioas își găsește un paralelism trist în evoluția unora din copiii născuți în familii creștine. Ca și Ioas, copiii noștrii sunt „forțați“ parcă de împrejurări să crească „în Casa Domnului“. Ca și Ioas, ei rămân sub influența benefică a părinților și a celorlalți lideri spirituali din adunări, învață principiile vieții creștine și participă la viața de închinare cu poeziile și cântările lor. Vine vremea când par chiar că „au preluat ștacheta“ și sunt parcă mai plini de râvnă pentru lucrarea Domnului decât părinții lor și ceilalți din adunarea creștină. Ca și Ioas însă, când sunt lipsiți de prezența sfinților printre care au crescut, prin plecarea de acasă sau prin ieșirea „în lume“ odată cu plecarea la școli sau angajarea la un loc de muncă, ei dau cu ochii de „capeteniile“ opiniei publice păcătoase din jur și … se pleacă înaintea lor, frângându-se lăuntric. Și tot ca și Ioas, unii dintre ei ajung prigonitorii celor ce stăruiesc în slujirea lui Dumnezeu și-i cheamă profetic înapoi la o viață de pocăință.

(Înapoi la Cuprins)



Categories: Studiu biblic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: