Atacul Ataliei asupra liniei mesianice a reprezentant cea mai obraznică încercare a diavolului de a bloca planul mesianic pentru mântuirea lumii. Ce s-a întâmplat în Israel a fost ca un film de groază.

Se parea că Iehu a reușit să înlăture răul din țară și să elimine influența demonică strecurată în țară prin influențele Izabelei asupra dinastiei lui Omri. Mai toți urmașii lui Ahab, și cei de pe tronul Samariei și cei de pe tronul de la Ierusalim, fuseseră măturați de uraganul mâniei divine declanșate prin Iehu.

Bisturiul chirurgului divin eliminase din trupul spiritual al Israelului tumoarea mortală a închinării la Baal și Astarteea. Eliminase tot, sau mai bine zis, … aproape tot.  La Ierusalim rămăsese în casa regală mama lui Ahazia, una din fetele Izabelei (2 Cronici 21:6).

Ca o mână ieșită surprinzător prin țărâna mormântului, ca o ultimă revenire a „monstrului“ ucis care se mai zvărcolește odată amenințător când toți îl credeau mort, Atalia aproape a reușit singură să ducă la capăt ceea ce toți urmașii Izabelei nu reușiseră: sugrumarea speranțelor mesianice prin stârpirea neamul regal davidic din care trebuia să vină … Isus Christos.

Atalia a fost nepoata lui Omri, împărat din regatul de nord (2 Cronici 22:2) și fata Izabelei, nevasta adusă din Sidon pentru Ahab, fiul lui Omri. Căsătoria dintre Ioram, fiul lui Iosafat, și Atalia, fata Izabelei a fost planul prin care Satan a încercat să aducă idolatria din regatul de nord în regatul lui Iuda, în așa fel ca Atalia să reușească să facă la Ierusalim ceea ce mama ei, Izabela, a făcut la Samaria. Iosafat și-a început bine domnia la Ierusalim, făcând chiar ceva asemănător unei reforme, dar a căzut în cursa unor raționamente politice și și-a căsătorit fiul cu fata lui Ahab, cel mai rău dintre împărații lui Israel, cu gând să-și mărească în zonă puterea și influența politică.

„Aluatul“ păcătos idolatru și demonic și-a făcut lucrarea nefastă din punct de vedere religios, politic și moral, urmărind să împiedice  venirea în lume a „seminței femeii“ prin Avraam, seminția lui Iuda și familia davidică.

Masacrul a început atunci când obsedat de putere, Ioram, împăratul lui Iuda, și-a ucis toți frații (2 Cronici 21:4). Satan i-a trimis apoi pe arabi în țară ca să-i ucidă pe toți copiii lui Ioram, cu excepția lui Ahazia (2 Cronici 22:1).  Când acesta a fost ucis de Iehu, Atalia, mama lui i-a ucis toți copiii, nepoți ai ei. În felul acesta, credea ea, familia lui David va fi eliminată și ea a început să domnească pe tron ca „regină-mamă“. În felul acesta, Sidonul a biruit asupra Ierusalimului; tronul Satanei se credea biruitor asupra tronului lui Dumnezeu de la Ierusalim.

„Atalia, mama lui Ahazia, văzând că fiul ei a murit, s-a sculat şi a omorât pe toţi cei de neam împărătesc. Dar Ioşeba fata împăratului Ioram, sora lui Ahazia, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, şi l-a ridicat din mijlocul fiilor împăratului, când i-au omorât: l-a pus împreună cu doica lui în odaia paturilor. Astfel a fost ascuns de privirile Ataliei, şi n-a fost omorât. A stat şase ani ascuns cu Ioşeba, în Casa Domnului. Şi în ţară domnea Atalia“ (2 Regi 11:1-3).

Întâmplarea aceasta repetă tiparul profetic anunțat de Dumnezeu încă de pe vremea lui Avraam și Isaac și adus la împlinire în viața Domnului Isus. „Sămânța promisă“ intră sub amenințarea cu moartea (Irod), este ascunsă prin intervenția divină (Egipt) și supraviețuiește pentru a aduce vremea împlinirii promisiunilor divine.

Autorul nu uită să menționeze că Atalia, a domnit exact „șase“ ani, cifra nereușitelor omenești care va fi multiplicată în divinizarea creaturii care se va da drept Dumnezeu, antichristului, acel teribil „666“.

(Înapoi la Cuprins)

Categories: Studiu biblic