De unde vine acest Ilie? Unde în Galaad se află această localitate numită „Tișbea“? Nimeni nu știe precis. Singurul răspuns privitor la originea lui Ilie este să spunem că el venea „din pustie“, unde petrecuse deja trei luni de secetă împreună cu Dumnezeu. Cel mai corect ar fi însă să spunem că, dincolo de Tișbea și de pustie“, Ilie venea de la … Dumnezeu. El a fost reprezentantul lui Dumnezeu pentru vremea aceea. Faptele și vorbele lui îl vor plasa într-un conflict deschis cu toți adversarii lui Dumnezeu, cu Ahab, cu Izabela, cu proorocii lui Baal, cu Baal și cu … tot poporul țării. Activitatea lui îi va face pe toți să sufere arșița secetei, arsura pedepsei, agoniile morții.

„Ilie, Tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: ,,Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.“ (1 regi 17:1).

Biblia ne spune în evanghelia lui Luca și în epistola lui Iacov că întreaga durată a secetei a fost de trei ani și jumătate (Luca 4:25; Iacov 5:14). Textul din cartea Regilor ne spune că seceta s-a încheiat după trei ani de la această declarație solemnă făcută de Ilie (1 Regi 18:1,45).  Înseamnă că trecuseră deja șase luni de secetă înainte de întâlnirea lui Ilie cu Ahab.  Dumnezeu a avut nevoie de această perioadă ca să întârească credința marelui profet și ca să creeze o stare de criză majoră în Israel.

O sentință secetoasă

La o analiză amănunțită, cuvintele lui Ilie sunt surprinzătoare și îndrăzneala și pretențiile lui sunt este nemaiîntâlnite. Samuel crescuse de mic la cortul întâlnirii alături de Samuel și poporul avusese timp să se obișnuiască cu convingerea că el este un profet. Spre deosebire de Samuel, Ilie apare meteoric, șocând un împărat și o națiune. Vorbele lui sunt ca un trăznet venit din senin, ca o sentință pronunțată fără proces, ca un verdict indiscutabil și irevocabil venit de la tribunalul cerului.

Ce spuneau aceste cuvinte?

În primul rând, declarația lui Ilie este un atac direct împotriva ideii că Baal este viu și poate hotărî venirea ploii pe pământ. Ilie aduce o declarație de război împotriva lui Baal de la singurul Dumnezeu viu și adevărat, Creatorul și Stăpânul tuturor lucrurilor, pe care evreii avuseseră privilegiul să-L cunoască de-a lungul istoriei lor („Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel!“). Ilie îi aduce lui Ahab o veste proastă pentru poziția lui: Dumnezeu n-a murit! Oricât s-ar strădui împăratul și Izabela s-o facă, Dumnezeu este viu și se încăpățânează să fie Dumnezeul lui Israel!

În al doilea rând, Ilie se proclamă „un om al lui Dumnezeu“, un „slujitor“ cu un destin și cu o lucrare specială („al cărui slujitor sunt“).

În al treilea rând, Ilie anunță că răbdarea lui Dumnezeu ajunsese la limită. Venise timpul intervenției, al pedepsei care duce la pocăință, al harului care se grăbește să salveze ceea ce mai poate și trebuie salvat („în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie“).

În al patrulea rând, Ilie anunță că reprezentantul lui Dumnezeu cu care se va putea rezolva criza și se va putea suspenda pedeapsa este … el însuși („decât după cuvântul meu“). Ilie nu spune „după cuvântul Domnului“, ci „după cuvântul meu“! Este aceasta o obrăznicie? Nicidecum! Avem de-a face cu un om chemat de Dumnezeu și care s-a pus pe de-a-ntregul la dispoziția Lui. Cele șase luni de secetă declanșate de rugăciunile lui l-au convins pe Ilie că „mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit“ – (Iacov 5: 16). El depășise deja limitele naturalului și activa în supranaturalul ascultării de Dumnezeul cel Atotputernic. El acceptase să fie doar „un glas venit din pustie“ care vestește cuvintele lui Iehova.

Textul nu ne spune care a fost reacția lui Ahab. Vorbele lui Ilie l-au pus în fața unei dileme. Provocarea profetului îl obliga la o demonstrație și la o alegere: Cine este stăpânul ploii? Baal, Astarteea sau Dumnezeul lui Ilie și al lui … Israel? Va putea Baal să deschidă cerul pe care l-au închis rugăciunile lui Ilie? Cele șase luni de secetă erau deja o dovadă că omul acesta nu este un zmintit, ci un profet din numărul celor folosiți de Dumnezeu în istorie.  Cum îi va spune Ahab această veste Izabelei? Care va fi reacția ei? Cum vor scăpa de profetul acesta apărut pe neașteptate?

Un profet în perfecționare

O minte pângărită și afectată de păcat gândește foarte rar corect și bine. Ahab și Izabela vor refuza să creadă că există acest „Dumnezeu cel viu al lui Israel“, preferând să creadă că Ilie are puteri neobișnuite și că dacă vor scăpa de el, așa cum au scăpat de ceilalți profeți ai Domnului, vor reuși să scape și de secetă.  Aceasta este situația subînțeleasă de porunca pe care i-o dă lui Ilie Dumnezeu:

„Şi cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, cu aceste vorbe: ,,Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit, şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului“ (1 Regi 17:2-3a).

Dumnezeu știa că Ilie trebuie să se ascundă, pentru că știa și ce era în mințile și inimile lui Ahab și ale Izabelei.

Mai mult, Dumnezeu știa ce este în mintea și inima lui Ilie, iar profetul avea el însuși nevoie de alte experiențe în care să se familiarizeze cu atotputernicia divină. Ilie intrase într-o slujbă la care trebuia să se califice „la locul de muncă“. Intrase însă pe mâini bune și, Făcătorul tuturor lucrurilor avea să-l treacă prin lecții extraordinare, pregătindu-l pentru lucrări din ce în ce mai mari.

A fost ușor să „închidă cerul“ prin rugăciune. Profetul trebuia să vadă acum cum îl poate Dumnezeu ajuta să supraviețuiască în condiții precare, prin cele mai improbabile și paradoxale mijloace.

Hrănit prin hoți hrăpăreți

1. Primul paradox a fost ca Dumnezeu să-l hrănească prin niște păsări răpitoare, care n-ar împărți mâncarea cu cineva pentru nimic în lume. Așa ceva ar fi „împotriva naturii lor“ de … corbi:

„Vei bea apă din pârâu, şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo. El a plecat şi a făcut după cuvântul Domnului. S-a dus şi s-a aşezat lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa, şi pâine şi carne seara, şi bea apă din pârâu“ (1 Regi 17:4).

Ascuns acolo unde n-avea ce căuta

2. Al doilea paradox a fost că Ilie a fost trimis, împotriva oricărei reglementări de sfințenie profetică, în casa unei femei văduve și încă în casa unei femei … străine. Plecarea lui a fost forțată, iar destinația nu i-a fost lăsată la alegere:

„Dar după câtăva vreme pârâul a secat, căci nu căzuse ploaie în ţară. Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: ,,Scoală-te, du-te la Sarepta care ţine de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească“ (1 Regi 17:7-9).

Trebuie să remarcăm ironia situației: Domnezeu l-a trimis pe Ilie în cetatea de unde venise cu influența ei idolatră mortală … Izabela. O femeie din Sidon adusese nenorocirea peste Israel, iar acum slujitorul Dumnezeului celui viu este trimis tot la o femeie din Sidon să scape de prigoana Izabelei. „Poate oare ieși ceva bun din … Sidon?“ trebuie să se fi întrebat și Ilie. Nepătrunse și misterioase sunt căile Domnului!

În anul 2002, am însoțit corul de fete al Universității Azusa din Los Angeles într-un turneu prin câteva localități din România. Turneul era parte integrantă din programa școlară a acestei universități creștine, iar eu fusesem plătit să merg pentru ca fetele să nu audă în fiecare seară doar cuvinte politicoase de bun venit. Datoria mea era să leg un șir de predici, „pentru fete“, așa ca școala să fie sigură că ele învață câte ceva în fiecare seară. Bineînțeles că românii n-au știut că eu nu predic pentru cei din sală, ci pentru fetele din cor …

Pe la una din bisericile din Timișoara, gazda noastră a fost surprinsă să mă audă predicând despre „agenții secreți ai lui Dumnezeu“. Am luat textul despre vizita lui Ilie la văduva din Sarepta Sidonului și l-am dramatizat într-o expunere potrivită pentru fetele obișnuite cu filmele polițiste.

„Cine este agentul secret al lui Dumnezeu din această întâmplare?“ le-am întrebat eu, după ce mi-am pus bascul uneia dintre fete pe cap și mi-am ridicat misterios gulerul de la haină. „Să nu-mi spuneți că este Ilie, că n-ați înțeles nimic din text. Agentul secret aflat în slujba lui Dumnezeu la Sidon a fost … femeia văduvă! Nimeni, nici măcar ea n-ar fi putut bănui că așa ceva ar fi putut să se întâmple. A fost un secret al lui Dumnezeu! Nimeni, nici Ahab, nici Izabela, nici Ilie, nici un om din Israel sau din Sidon n-ar fi putut să creadă că preasfântul Dumnezeu l-ar putea ascunde pe profetul Ilie în casa acestei văduve!“

Le-am întrebat: „Credeți că eu aș putea să mă duc singur diseară să dorm în casa unei văduve tinere?“ (de aceea ne spune textul că ea avea un copil). Ce-ați spune despre mine dacă mi-ar trece prin cap o astfel de idee?“

„Și totuși, ideea aceasta a trecut prin capul lui … Dumnezeu. A fost ideea Lui, iar Ilie a trebuit să o accepte și să o împlinească. Trebuia însă convinsă și femeia, așa că Dumnezeu s-a pus pe treabă. Mai întâi, El a făcut-o să simtă lipsa și sărăcia. Apoi, Dumnezeu a lăsat-o să guste disperarea și resemnarea morții. Vi-L puteți închipui pe Dumnezeu să facă așa ceva? Așa ne spune textul. Așa a găsit-o Ilie:

„Ilie s-a sculat, şi s-a dus la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetăţii, acolo era o femeie văduvă care strângea lemne. El a chemat-o, şi a zis: ,,Du-te şi adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas, ca să beau.“ Pe când se ducea ea să-i aducă, a chemat-o din nou, şi a zis: ,,Adu-mi, te rog, şi o bucată de pâine în mâna ta.“ Şi ea a răspuns: ,,Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că n-am nimic copt, n-am decât un pumn de făină într-o oală şi puţin untdelemn într-un ulcior. Şi iată, strâng două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom muri“ (1 Regi 17:10-12).

Dumnezeu nu-i alege pe cei calificați, ci-i califică pe cei aleși. Ca și Ilie, văduva din Sarepta a fost aleasă să fie părtașă la lucrarea divină. De fapt, există două feluri de lucrări  pe care le face Dumnezeu: lucrarea prin noi și lucrarea în noi. Care credeți că este mai importantă? Bineînțeles că „amândouă!“  Dumnezeu nu face ierarhie între lucrările Lui și nu se implică mai puțin într-una decât în cealaltă. Care credeți că este mai plăcută pentru noi? Răspunsul ne va duce înapoi la textul nostru și la tânăra văduvă din Sarepta Sidonului.

Fiecare om ar vrea ca Dumnezeu să lucreze „prin el“. Vrem ca Dumnezeu să vorbească prin noi, să facă vindecări prin noi, să facă semne și minuni prin noi. Pentru ca așa ceva să se întâmple, suntem gata chiar să plătim și prețul unor sacrificii, să plecăm ca misionari în țări îndepărtate, să cheltuim bani, să stăm în veghe de noapte, în rugăciuni, în post, etc. „Doamne, iată-mă! Folosește-mă după mărimea puterii Tale nemărginite!“

Dumnezeu vrea însă să lucreze și „în noi“, iar aceasta înseamnă să opereze pe viu, fără anestezie. „Vreau să-ți schimb inima, vreau să-ți schimb felul în care gândești“, spune Dumnezeu. „O să doară?“ întrebăm noi. „Bineînțeles“, răspunde Domnul. „Ai putea să-mi faci o anestezie generală, să mă adormi și să nu mă trezesc până ce faci toate operațiile acestea?“ insistăm noi. „Nu se poate“, vine hotărât răspunsul. Înainte de a face o minune „prin tine“, Eu vreau să fac o minune „în tine“.

Ca s-o folosească  pe femeia din Sarepta, Dumnezeu a făcut-o să simtă foarte multă durere. A trebuit să simtă frângerea unei soții căreia îi moare soțul. A trebuit să simtă durerea unei mame sărace rămase cu un copil căruia n-a putut să-i dea cele necesare. A trebuit să simtă leșinurile sărăciei, să treacă prin nopțile disperării și să ajungă în pragul resemnării care a capitulat în fața morții. Dumnezeu a adus-o în marginea mormântului … Numai atunci l-a trimis pe Ilie la ea!

Am putea spune că supranaturalul a invadat casa acestei femei. Dumnezeu a dat buzna peste ea, după ce o pregătise prin suferințe pe care majoritatea dintre noi nu le vom simți niciodată. Ilie i-a făcut o propunere din care n-avea ce să piardă:

„Ilie i-a zis: ,,Nu te teme, întoarce-te şi fă cum ai zis. Numai, pregăteşte-mi întâi mie cu untdelemnul şi făina aceea o mică turtă, şi adu-mi-o; pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău. Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din ulcior nu se va împuţina, până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului“ (1 Regi 17:13-14).

Văduva a avut de ales între o moarte imediată și o vagă speranță de viață. Interesant este că propunerea i-a fost făcută de un evreu în numele Dumnezeului lui Israel și văduva aceasta a … crezut! Nu-i de mirare că până și Domnul Isus a dat-o drept exemplu. Mai repede a crezut o văduvă dintr-o țară păgână decât una din binecuvântatele femei din Israel:

„ … vă spun că, pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani şi şase luni, şi când a venit o foamete mare peste toată ţara, erau multe văduve în Israel; şi totuş Ilie n-a fost trimes la nici una din ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului“ (Luca 4:25-26).

Întâmplarea a confirmat și pentru văduva din Sidon, dar și pentru Ilie că Dumnezeu îl făcuse purtărorul Lui de cuvânt printre oameni:

„Ea s-a dus, şi a făcut după cuvântul lui Ilie. Şi multă veme a avut ce să mănânce, ea şi familia ei, şi Ilie. Făina din oală n-a scăzut, şi untdelemnul din ulcior nu s-a împuţinat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie“ (subl. noastră – 1 Regi 17:15-16).

Martor la o moarte pentru o înviere!

4. Al patrulea lucru pe care l-a făcut Dumnezeu a fost să provoace o moarte pentru ca să facă o înviere! Dumnezeu avea un plan mult mai mare cu această văduvă decât să o folosească doar ca pe o hangiță pentru servul Său. Dumnezeu plănuise să o mântuiască! Iar pentru aceasta, ea trebuia să mai treacă printr-o încercare  și mai mare. Mușchii cresc prin exersare cu greutăți din ce în ce mai mari. Credința crește prin încercări din ce în ce mai mari.

„După aceea, fiul femeii, stăpâna casei, s-a îmbolnăvit. Şi boala lui a fost atât de cumplită încât n-a mai rămas suflare în el. Femeia a zis atunci lui Ilie: ,,Ce am eu a face cu tine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine doar ca să aduci aminte lui Dumnezeu de nelegiuirea mea, şi să-mi omori astfel fiul?“ El i-a răspuns: ,,Dă-mi încoace pe fiul tău.“ Şi l-a luat dela sânul femeii, l-a suit în odaia de sus unde locuia el, şi l-a culcat pe patul lui. Apoi a chemat pe Domnul, şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeule, oare atât de mult să mâhneşti Tu chiar pe văduva aceasta, la care am fost primit ca oaspete, încât să-i omori fiul?“ Şi s-a întins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul, şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeule, Te rog, fă să se întoarcă sufletul copilului în el!“ Domnul a ascultat glasul lui Ilie, şi sufletul copilului s-a întors în el, şi a înviat. Ilie a luat copilul, l-a pogorât jos în casă din odaia de sus, şi l-a dat mamei sale. Şi Ilie a zis: ,,Iată, fiul tău este viu.“ Şi femeia a zis lui Ilie: ,,Cunosc acum că eşti un om al lui Dumnezeu, şi cuvântul Domnului în gura ta este adevăr!“ (1 Regi 17:17-24).

Analizând cele două afirmații ale văduvei, identificăm treapta pocăinței și treapta credinței, condițiile absolut necesare salvării prin puterea lui Dumnezeu.

„Ai venit la mine doar ca să aduci aminte lui Dumnezeu de nelegiuirea mea“, reprezintă pocăința acestei femei, recunoașterea stării de vinovăție înaintea lui Dumnezeu.

„Cunosc acum că eşti un om al lui Dumnezeu, şi cuvântul Domnului în gura ta este adevăr!“ reprezintă treapta credinței care se așează în ascultare de Cuvântul autorității depline a lui Dumnezeu.

Prin omorârea și învierea copilului, Dumnezeu a întărit convingerea văduvei din Sidon că nu Baal este domnul vieții, ci Iehova! Ascultarea de Dumnezeu duce întotdeauna la confirmarea și creșterea credinței. Aceasta este metoda lui Dumnezeu confirmată și de Domnul Isus în Noul Testament:

„Iudeii se mirau, şi ziceau: ,,Cum are omul acesta învăţătură, căci n-a învăţat niciodată?“ Isus le-a răspuns: ,,Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimes pe Mine. Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc dela Mine“ (Ioan 7:15-17).

Ce mult mai multe lucrări „prin noi“ ar face Dumnezeu, dacă L-am lăsa să facă în paralel și lucrarea Lui „în noi“! Rodnicia noastră depinde de acceptarea totală a voiei lui Dumnezeu în evenimentele vieții noastre.

(Înapoi la Cuprins)

Categories: Studiu biblic, Teologice