Motto: Samson, bărbat controversat,
Ce-avertisment solemn a dat!

După Ghedeon, Samson este judecătorul asupra căruia Samuel a stăruit cel mai mult. Istoria lui Samson este o lecție frumos prezentată și puternic argumentată, cu multe învățăminte puse la îndemâna evreilor.

Samson marchează încă o buclă descendentă pe spirala involuției spirituale a lui Israel. Personalitatea lui este complexă și controversată. Activitatea lui este paradoxală, iar izbăvirea produsă de activitatea lui este doar parțială. Să nu uităm că Samuel marchează decăderea lui Israel ca națiune prin calitatea din ce în ce mai discutabilă a judecătorului prin care Dumnezeu trebuie să lucreze. Îmi place cum rezumă Warren W. Wiersbe viața lui Samson, acest ,,matur copilăros, nazireat prieten cu oamenii și lucrurile nesfinte, puternic neputincios, sfânt păcătos și izbăvitor neizbăvit. Samson a avut, dar n-a folosit; a putut, dar n-a făcut; a început, dar n-a terminat ceea ce începuse“.

„Numele Samson se traduce prin «însorit, luminos»; și, la început, el chiar a adus lumina în familia părinților săi și în Israelul care trecea printr-o perioadă întunecată din istoria lui. A avut, însă, un sfârșit întunecat pentru că n-a ascultat decât parțial de Domnul. Samuel ne spune doar că el «a început» să izbăvească pe Israel de asuprirea filistenilor (Jud. 13:5). Dumnezeu va duce la capăt această lucrare prin Samuel și David.“

„Cum a putut să falimenteze un om care a avut așa de multe lucruri de partea lui? S-a născut în familia unor părinți temători de Dumnezeu, care s-au rugat pentru înțelepciunea necesară creșterii lui și care au respectat voia Domnului. Samson a fost închinat Domnului ca nazireat pe viață (Num. 6). Însă, un cămin evlavios nu este, totuşi, garanția unei vieți de evlavie.“

„Nu părinții lui Samson au fost de vină pentru ceea ce a făcut el și nici pentru ceea ce i s-a întâmplat lui. Comparat cu Iefta, Samson a avut toate avantajele unei copilării trăite în sfințenie. Dumnezeu ne arată prin alăturarea istoriei lui Iefta cu istoria lui Samson că educația primită acasă, numită și «cei șapte ani de acasă», nu este neapărat determinantă în evoluția ulterioară a unui copil. Mult mai mult contează hotărârile lui personale pe care le ia atunci când crește mare.“

„Omul acesta și-a început lucrarea binecuvântat de Domnul și și-a sfârșit-o batjocorit de o gloată păgână. Este adevărat că, la moartea lui, Samson a ucis o mulțime de dușmani, dar cu cât mai multe împliniri ar fi avut el dacă era pentru Domnul «o jertfă vie» (Rom. 12:1-2), şi nu una moartă!“ (Warren W. Wiersbe, With the Word, p.  150).

Prin 2008, prietenul meu Iosif Morcan, păstor la Baia Mare a predicat la biserica noastră din California un foarte puternic mesaj despre tragedia lui Samson. Să nu vă mirați dacă vă veți întâlni în acest capitol cu multe din gândurile lui.

I. O familie sfântă și un copil nazireu

Într-o națiune păcătoasă și pedepsită, Dumnezeu a avut nevoie de un cuib al sfințeniei pentru a aduce pe lume un instrument al izbăvirii Sale:

„Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat în mâinile filistenilor, timp de patruzeci de ani. Era un om în Ţorea, din familia daniţilor, care se chema Manoah. Nevasta sa era stearpă şi nu năştea. Îngerul Domnului S-a arătat femeii şi i-a zis: «Iată că tu eşti stearpă şi n-ai copii; dar vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu. Acum ia bine seama să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic necurat. Căci vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui; şi el va începe să izbăvească pe Israel din mâna filistenilor.»  Femeia s-a dus şi a spus bărbatului ei: «Un om al lui Dumnezeu a venit la mine şi avea înfăţişarea unui Înger al lui Dumnezeu, o înfăţişare înfricoşată. Nu L-am întrebat de unde este şi nici nu mi-a spus care-I este numele. Dar mi-a zis: «Tu vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu; şi acum să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic necurat, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele maicii lui, până în ziua morţii lui.»“ (Jud. 13:1-7).

Lipsa temporară a copiilor poate fi un semn de mare binecuvântare. Manoah și soția lui se înscriu în simetria altor familii care s-au necăjit mult că nu puteau avea urmaşi. La fel a fost cu Avraam și Sara, părinții lui Isaac; cu Elcana și Ana, părinții lui Samuel; cu Zaharia şi Elisabeta, părinții lui Ioan Botezătorul.

Fraza „vei rămâne însărcinată și vei naşte un fiu“ este o expresie a harului unei alegeri deosebite, cum s-a întâmplat și în cazul Mariei, mama Domnului Isus!  Copleșit de această veste și convins că pruncul lui va avea o misiune divină deosebită, Manoah a vrut o confirmare în plus și un sfat pentru creșterea copilului anunțat:

„Manoah a făcut Domnului următoarea rugăciune: «Doamne, Te rog, să mai vină o dată la noi omul lui Dumnezeu pe care L-ai trimis şi să ne înveţe ce să facem pentru copilul care se va naşte!»  Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui Manoah, şi Îngerul lui Dumnezeu a venit iarăşi la femeie. Ea şedea într-un ogor, şi Manoah, bărbatul ei, nu era cu ea.  Ea a alergat repede să dea de veste bărbatului ei şi i-a zis: «Iată că omul care venise în cealaltă zi la mine, mi S-a arătat iarăşi.»  Manoah s-a sculat, a mers după nevasta sa, s-a dus la omul acela şi I-a zis: «Tu i-ai vorbit femeii acesteia?» El a răspuns: «Eu.»  Manoah a zis: «Acum, dacă se va împlini cuvântul Tău, ce va trebui să păzim cu privire la copil şi ce va fi de făcut?»  Îngerul Domnului i-a răspuns lui Manoah: «Femeia să se ferească de tot ce i-am spus. Să nu guste niciun rod din viţă, să nu bea nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânce nimic necurat; să păzească tot ce i-am poruncit.»“ (Jud. 13:8-14).

Samuel ne spune că vestitorul ceresc a fost însuși Îngerul Domnului, Isus Cristos înainte de întrupare, iar Manoah află și el foarte repede că are de a face cu Cel Minunat:

„Manoah I-a zis Îngerului Domnului: «Îngăduie-mi să Te opresc şi să-Ţi pregătesc un ied.» Îngerul Domnului i-a răspuns lui Manoah: «Chiar dacă M-ai opri, n-aş mânca din bucatele tale; dar dacă vrei să aduci o ardere-de-tot, s-o aduci Domnului.» Manoah nu ştia că este Îngerul Domnului.

Şi Manoah I-a zis Îngerului Domnului: «Care-Ţi este numele, ca să-Ţi aducem slavă, când se va împlini cuvântul Tău?» Îngerul Domnului i-a răspuns: «Pentru ce Îmi ceri Numele? El este minunat.»“ (Jud. 13:15-18).

Manoah a fost speriat de moarte, dar nevasta lui a priceput repede și corect harul misiunii deosebite care le fusese încredințată:

„Manoah a luat iedul şi darul de mâncare şi a adus jertfă Domnului pe stâncă. S-a făcut o minune, în timp ce Manoah şi nevasta sa priveau. Pe când flacăra se suia de pe altar spre cer, Îngerul Domnului S-a suit în flacăra altarului. Văzând lucrul acesta, Manoah şi nevasta sa au căzut cu faţa la pământ. Îngerul Domnului nu S-a mai arătat lui Manoah şi nevestei lui. Atunci Manoah a înţeles că este Îngerul Domnului şi i-a zis nevestei sale: «Vom muri, căci am văzut pe Dumnezeu.» Nevasta sa i-a răspuns: «Dacă ar fi vrut Domnul să ne omoare, n-ar fi primit din mâinile noastre arderea-de-tot şi darul de mâncare, nu ne-ar fi arătat toate acestea şi nu ne-ar fi făcut să auzim acum asemenea lucruri.»“ (Jud. 13:19-23).

Samuel ne spune că nașterea copilului a adus strălucirea speranței în inima părinților lui, iar Dumnezeu n-a întârziat să confirme destinul lui special:

„Femeia a născut un fiu, şi i-a pus numele Samson (însorit, luminos). Copilul a crescut, şi Domnul l-a binecuvântat. Şi Duhul Domnului a început să-l mişte la Mahane-Dan, între Ţorea şi Eştaol.“ (Jud. 13:24-25).

II. Samson – slăbiciunile unui om puternic

Samson a fost singurul „superman“ pe care l-a cunoscut istoria. Puterea sa supraomenească s-a datorat pogorârii Duhului Sfânt asupra lui. Totuşi, îmbrăcarea sa cu Duhul n-a acoperit slăbiciunile firii sale pământești. Vom încerca să le enumerăm în contrastul paradoxal al acestei existențe:

a. Deşi umplut de Duhul Domnului, el a ales totuși să trăiască în firea pământească. Samuel ne spune sugestiv că Samson „a văzut“ și pofta ochilor l-a târât în robia simțurilor păcătoase:

„Samson s-a pogorât la Timna şi a văzut acolo o femeie din fetele filistenilor. Când s-a suit înapoi, a spus lucrul acesta tatălui său şi mamei sale şi a zis: «Am văzut la Timna o femeie din fetele filistenilor; luaţi-mi-o acum de nevastă.»“ (Jud. 14:1-2).

Samuel ne sugerează discret și indirect drumul de la o copilărie dedicată sfințeniei la o maturitate depravată prin felul în care este repetat ca un indicator de direcție verbul ebraic yarad, care înseamnă „a se pogorî, a se coborî“ (Jud. 14:1, 5, 7, 19; 15:8).

Samson s-a „pogorât“ mai întâi singur în cetatea filistenilor; i-a pogorât apoi și pe părinții lui, s-a pogorât ca să ucidă treizeci de oameni și s-a pogorât în ascunzătoarea unui fugar în peștera marelui impas în care intrase.  Dorința vinovată a lui Samson a trezit protestul neprihănit al părinților lui temători de Dumnezeu:

„Tatăl său şi mama sa i-au zis: «Nu este nici o femeie între fetele fraţilor tăi şi în tot poporul nostru, de te duci să-ţi iei nevastă de la filisteni, care sunt netăiaţi împrejur?»“ (Jud. 14:3).

Legea Domnului prevăzuse o astfel de ispită și interzisese foarte clar astfel de însoțiri periculoase și vinovate:

„Când Domnul, Dumnezeul tău, te va aduce în ţara în care vei intra şi o vei lua în stăpânire, şi va izgoni dinaintea ta multe neamuri: pe hetiţi, pe ghirgasiţi, pe amoriţi, pe canaaniţi, pe fereziţi, pe heviţi şi pe iebusiţi, şapte neamuri mai mari la număr şi mai puternice decât tine; când Domnul, Dumnezeul tău, ţi le va da în mâini şi le vei bate, să le nimiceşti cu desăvârşire, să nu închei legământ cu ele şi să n-ai milă de ele. Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fiii lor şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fiii tăi; căci ar abate de la Mine pe fiii tăi şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul S-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.“ (Deut. 7:1-4).

Însă, Dumnezeu hotărâse să Se folosească de Samson pentru a-i izbăvi pe evrei de sub stăpânirea filistenilor. Când Samson face alege rău, Dumnezeu transformă providențial acest rău într-o cale pentru împlinirea scopurilor Sale:

„Şi Samson i-a zis tatălui său: «Ia-mi-o, căci îmi place.»  Tatăl său şi mama sa nu ştiau că lucrul acesta venea de la Domnul: căci Samson căuta un prilej de ceartă din partea filistenilor.“ (Jud. 14:4).

Cităm iar din Wiersbe: „Decizia lui Samson, făcută în totală neascultare față de părinți (Deut. 7:1-4), a  fost folosită de Dumnezeu în campania Lui împotriva filistenilor. Când nu I se îngăduie să conducă, Dumnezeu conduce prin providență (When God is not allowed to rule, He will overrule): „Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul“ (Prov. 16:33). Aceasta, însă,  nu este niciodată o scuză pentru neascultare:

„Şi de ce să nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, care ne vorbesc de rău, că spunem noi? Osânda acestor oameni este dreaptă.“ (Rom. 3:8).

Următorul pas făcut de Samson pe calea neascultării a fost să se întoarcă să-și admire o reușită din trecut:

„Samson s-a pogorât împreună cu tatăl său şi cu mama sa la Timna. Când au ajuns la viile din Timna, iată că i-a ieşit înainte un leu tânăr mugind. Duhul Domnului a venit peste Samson; şi, fără să aibă ceva în mână, Samson a sfâşiat pe leu cum se sfâşie un ied. N-a spus tatălui său şi mamei sale ce făcuse.  S-a coborât şi a vorbit cu femeia aceea, şi ea i-a plăcut. După câtva timp, s-a dus iarăşi la Timna ca s-o ia şi s-a abătut să vadă hoitul leului.  Şi iată că în trupul leului era un roi de albine şi miere.  A luat mierea în mână şi a mâncat-o pe drum; şi când a ajuns la tatăl său şi la mama sa, le-a dat şi au mâncat şi ei din ea. Dar nu le-a spus că luase mierea aceasta din trupul leului.“ (Jud. 14:5-9).

Când Samuel folosește expresia „și ea i-a plăcut“ (v. 7), el sugerează că Samson era exponentul unei națiuni care lepădase ascultarea de Legea lui Dumnezeu, şi acum în Israel „fiecare făcea ce-i plăcea“ (Jud. 17:6; 21:25).

Mierea era necurată pentru că era din trupul unui animal mort. Samson, ca nazireu,  s-a întinat când a mâncat-o:

„În tot timpul cât s-a făgăduit Domnului prin jurământ, să nu se apropie de un mort“ (Num. 6:6).

Ferește-te de mierea întinată oricât de dulce ar fi ea!

Apoi Samson i-a întinat și pe părinții lui, dându-le să mănânce fără să le spună de unde o luase, iar la pregătirile de nuntă care au urmat și-a permis să glumească cu întreaga situație.

b. Samson și-a folosit puterea extraordinară spre a se distra, şi nu într-un scop constructiv benefic şi altora. (Să ne amintim că, în timpul ispitirii Sale în pustie, Mântuitorul n-a cedat sugestiei Diavolului de a-Şi folosi puterea nici pentru satisfacerea unei trebuinţe, prefăcând piatra în pâine!)

Imaginați-vă ce ar fi fost dacă un om cu puterea lui Samson ar fi preluat tehnica obținerii fierului și ar fi inițiat o revoluție tehnologică în Israel. Ce „fierar“ extraordinar ar fi fost Samson! În loc să fie pasionat de așa ceva, Samson ucide un leu și își calcă puritatea de nazireu apropiindu-se de hoit ca să ia din el miere.

Apoi, în loc să facă ceva serios cu priceperea lui, Samson o folosește ca să născocească o neașteptată ghicitoare:

„Tatăl lui Samson s-a coborât la femeia aceea. Şi acolo Samson a făcut un ospăţ, căci aşa făceau tinerii. Cum l-au văzut, au poftit treizeci de tovarăşi care au stat împreună cu el. Samson le-a zis: «Am să vă spun o ghicitoare. Dacă mi-o veţi ghici în cele şapte zile ale ospăţului şi dacă o veţi dezlega, vă voi da treizeci de cămăşi şi treizeci de haine de schimb. Dar dacă n-o veţi ghici, să-mi daţi voi treizeci de cămăşi şi treizeci de haine de schimb.»  Ei i-au zis: «Spune-ne ghicitoarea ta s-o auzim.»

Şi el le-a zis: «Din cel ce mănâncă a ieşit ce se mănâncă, şi din cel tare a ieşit dulceaţă.»“ (Jud. 14:10-14).

Legământul de nazireat a fost călcat încă o dată în timpul ospățului dat de Samson celor treizeci de „tovarăși“, când s-a consumat fără îndoială mult vin (Num. 6:4).

Oare am greși dacă am spune că Samson s-a cam „jucat“ cu păcatul și a glumit prea mult cu lucrurile sfinte?  Oricine este înclinat să-i calce pe urme să ia bine seama la felul în care ne spune Samuel că a sfârșit-o Samson. S-ar putea să ne uităm pentru o vreme  păcatul, dar păcatul ne va ține întotdeauna minte și vom ajunge să secerăm exact ceea ce am semănat! Ghicitoarea glumeață a lui Samson s-a transformat într-o adevărată tragedie:

„Trei zile, n-au putut dezlega ghicitoarea. În ziua a şaptea, au zis nevestei lui Samson: «Înduplecă pe bărbatul tău să ne dezlege ghicitoarea; altfel, te vom arde, pe tine şi casa tatălui tău. Ne-aţi adunat aici ca să ne jefuiţi, nu-i aşa?» Nevasta lui Samson plângea lângă el şi zicea: «Tu n-ai decât ură pentru mine şi nu mă iubeşti; ai spus o ghicitoare copiilor poporului meu, şi nu mi-ai dezlegat-o!» Şi el i-a răspuns: «N-am dezlegat-o nici tatălui meu, nici mamei mele: să ţi-o dezleg ţie?» Ea a plâns lângă el tot timpul celor şapte zile cât a ţinut ospăţul; şi în ziua a şaptea, i-a dezlegat-o, căci îl necăjea. Şi ea a dat copiilor poporului ei dezlegarea ghicitorii. Oamenii din cetate au zis lui Samson în ziua a şaptea, înainte de apusul soarelui: «Ce este mai dulce decât mierea şi ce este mai tare decât leul?» Şi el le-a zis: «Dacă n-aţi fi arat cu juncana mea, nu mi-aţi fi dezlegat ghicitoarea.»

Duhul Domnului a venit peste el, şi s-a pogorât la Ascalon. Acolo a ucis treizeci de oameni, le-a luat hainele şi a dat hainele de schimb celor ce dezlegaseră ghicitoarea. Era aprins de mânie şi s-a suit la casa tatălui său.Nevasta sa a fost dată unuia din tovarăşii lui, cu care era prieten el.“ (Jud. 14:15-20).

c. Destinat să-i izbăvească pe frații săi, evreii, Samson nu s-a apropiat de ei, ci a trăit ca un sihastru. Samuel ne spune că prietenii lui Samson n-au fost evreii, ci filistenii păgâni. El n-a chemat oștirea lui Israel la luptă, ca ceilalți judecători, ci a făcut tot ceea ce a făcut de unul singur. Fără sfetnici, Samson a escaladat conflictul cu filistenii, pornit nebunește pe răzbunare:

„După câtva timp, pe vremea seceratului grâului, Samson s-a dus să-şi vadă nevasta şi i-a dus un ied. El a zis: «Vreau să intru la nevasta mea în odaia ei.» Dar tatăl nevestei nu i-a îngăduit să intre. «Am crezut că o urăşti», a zis el, «şi am dat-o tovarăşului tău. Nu este sora sa cea tânără mai frumoasă ca ea? Ia-o, dar, în locul ei.» Samson le-a zis: «De data aceasta nu voi fi vinovat faţă de filisteni, dacă le voi face rău.»

Samson a plecat. A prins trei sute de vulpi şi a luat nişte făclii; apoi a legat vulpile coadă de coadă şi a pus câte o făclie între cele două cozi, la mijloc. A aprins făcliile, a dat drumul vulpilor în grânele filistenilor şi a aprins astfel atât stogurile de snopi, cât şi grâul care era în picioare, ba încă şi grădinile de măslini.

Filistenii au zis: «Cine a făcut lucrul acesta?» Li s-a răspuns: «Samson, ginerele timneanului, pentru că acesta i-a luat nevasta şi a dat-o tovarăşului lui.»  Şi filistenii s-au suit şi au ars-o pe ea şi pe tatăl ei. Samson le-a zis: «Aşa faceţi? Nu voi înceta decât după ce mă voi răzbuna pe voi.» I-a bătut aspru, pe spate şi pe pântece; apoi s-a coborât şi a locuit în crăpătura stâncii Etam.“ (Jud. 15:1-8).

Voi reveni la comentariile lui W.W.Wiersbe:

„Când acțiunile noastre sunt motivate de răzbunare, consecințele sunt de regulă foarte dureroase pentru toată lumea. Ca răzbunare pentru supărarea lui Samson, cel ce trebuia să-i fie socru i-a dat-o altuia pe mireasă. Samson s-a răzbunat pentru asta dând foc holdelor filistenilor, iar filistenii s-au răzbunat și ei și au ars pe nevasta și socrul lui Samson. Cine a câștigat deci?“ (W.W.Wiersbe, With the Word, p. 151).

Spre deosebire de toți judecătorii care l-au precedat, Samson nu cheamă poporul să-i stea alături pentru război, preferând să rămână în singurătatea izolării lui. Oare de ce? Să se fi încrezut el peste  măsură în propriile forţe ajungând chiar să creadă că nu are nevoie de ajutorul celorlalți? Să-și fi dat el seama că evreii erau prea fricoși ca să i se alăture? Să fi fost el singurul din Israel care să-L vadă pe Dumnezeu aproape și pe dușmani neputincioși în fața atotputerniciei divine? Să se fi prăbușit copiii lui Israel într-o necredință așa de mare încât nici semnele supranaturale ale prezenței Duhului să nu-i mai fi putut mobiliza la luptă?

Sunt tot atâtea întrebări al căror răspuns se lasă aşteptat, fiindcă iată ce ne spune proorocul Samuel despre bărbaţii din seminţia lui Iuda:

„Atunci filistenii au pornit, au tăbărât în Iuda şi s-au întins până la Lehi. Bărbaţii din Iuda au zis: «Pentru ce v-aţi suit împotriva noastră?»  Ei au răspuns: «Ne-am suit să-l legăm pe Samson, ca să-i facem aşa cum ne-a făcut el nouă.»  Atunci trei mii de bărbaţi din Iuda s-au pogorât la crăpătura stâncii Etam şi i-au zis lui Samson: «Nu ştii că filistenii stăpânesc peste noi? Ce ne-ai făcut deci?»  El le-a răspuns: «Le-am făcut aşa cum mi-au făcut şi ei mie.»  Ei i-au zis: «Noi ne-am pogorât să te legăm, ca să te dăm în mâinile filistenilor.»  Samson le-a zis: «Juraţi-mi că nu mă veţi omorî.» Ei i-au răspuns: «Nu; vrem numai să te legăm şi să te dăm în mâinile lor, dar nu te vom omorî.» Şi l-au legat cu două funii noi şi l-au scos din stâncă. Când a ajuns la Lehi, filistenii au început să strige de bucurie înaintea lui. Atunci Duhul Domnului a venit peste el. Funiile pe care le avea la braţe s-au făcut ca nişte fire de in ars în foc, şi legăturile i-au căzut de pe mâini. El a găsit o falcă de măgar neuscată încă, a întins mâna şi a luat-o şi a ucis cu ea o mie de oameni. Şi Samson a zis: «Cu o falcă de măgar, o grămadă, două grămezi; cu o falcă de măgar am ucis o mie de oameni.»  După ce a isprăvit de vorbit, a aruncat falca din mână. Şi locul acela s-a numit Ramat-Lehi (Aruncarea fălcii).“ (Jud. 15:9-17).

Este pentru prima dată când, în loc să i se alăture eliberatorului ridicat de Dumnezeu pentru izbăvirea lor, trei mii de evrei se aliază cu dușmanul împotriva acestuia! Hotărât lucru, poporul acesta nu mai merita izbăvirea lui Iehova. Cât despre Samson, autosuficientul singuratec, lui Dumnezeu nu I-a trebuit decât „setea“ ca să-l convingă cât de dependent era el de bunăvoința divină:

„Fiindu-i foarte sete, a strigat către Domnul şi a zis: «Tu ai îngăduit, prin mâna robului Tău, această mare izbăvire; şi acum să mor de sete şi să cad în mâinile celor netăiaţi împrejur? » Dumnezeu a despicat crăpătura stâncii din Lehi, şi a ieşit apă din ea. Samson a băut, duhul i s-a întremat şi s-a înviorat. De aceea s-a numit izvorul acela En-Hacore (Izvorul celui ce strigă); el este şi astăzi la Lehi. Samson a fost douăzeci de ani judecător în Israel, pe vremea filistenilor.“ (Jud. 15:18-20).

Constatarea lui Wiersbe este foarte necesară:

„Dacă el s-ar fi rugat cu tot atâta stăruință pentru caracter cum s-a rugat pentru apă, Samson ar fi ajuns un om mai bun și un judecător cu rezultate mai bune. Ca și «fiul risipitor», el s-a rugat spunând: «Dă-mi!», nu «Fă-mă!» (Luca 15:12, 19).

III. Duelul cu Dalila!

Ca un preludiu la catastrofalul episod cu Dalila, proorocul Samuel ne introduce în imoralitatea ușuratecă a acestui om ales de Dumnezeu, arâtăndu-ne cum s-a dus el în locuri în care nu trebuia să meargă și având relații cu persoane cu care n-ar fi trebuit să aibă relații.

Samson a fost puternic în Duh, dar slab în firea pământească! El este o tristă ilustrație a binecuvântatului adevăr spus de apostolul Pavel credincioșilor care șchiopătau în Corint: „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi“ (2 Cor. 4:7).

Dumnezeu l-a scăpat pe Samson din atâtea situații aparent fără ieșire, încât acesta a ajuns să se considere invincibil și invulnerabil. Însă, aspectul cel mai grav este că Samson a continuat să se joace cu păcatul. Un om plin de Duhul Sfânt ca el n-avea nici un drept să facă ceea ce a făcut el. Trupul lui îi aparținea de drept lui Dumnezeu:

Pasajul pe care îl voi cita drept argument al celor afirmate mai sus, chiar dacă provine din Noul Testament, este fundamentat pe principii care nu le erau deloc străine lui Samson şi poporului său. Şi iată cum a formulat apostolul Pavel principiile în discuţie:

„Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine. Mâncările sunt pentru pântece, şi pântecele este pentru mâncări. Şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie; el este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup. Şi Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea Sa. Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Cristos? Voi lua eu mădularele lui Cristos, şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum! Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă este un singur trup cu ea? Căci este zis: «Cei doi se vor face un singur trup». Dar cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El. Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său. Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.“ (1 Cor. 6:12-20).

Cât priveşte pe Samson, bărbatul care s-a purtat așa de ușuratec atunci când a pornit să-și caute o soție, Samuel ne spune că acesta a ajuns apoi să se înnămolească în mlaștina desfrâului:

„Samson a plecat la Gaza; acolo a văzut o curvă, şi a intrat la ea“ (Jud. 16:1).

Trebuie să ținem seama că această întâmplare s-a petrecut spre sfârșitul perioadei de douăzeci de ani în care Samson a fost judecător în Israel. Pentru o persoană de talia lui, o vizită într-o cetate a dușmanului și intrarea într-o casă de toleranță sunt lucruri nu doar vrednice de blam, dar cel puțin foarte ciudate. Prin contrast, Samuel, care era doar cu câțiva ani mai tânăr decât Samson, își împlinea pe vremea aceea cu credincioșie slujba de judecător itinerant în inima țării (1 Sam. 7:15-17). Potrivit unor calcule făcute de cercetătorii interesaţi de acest aspect,  Samson s-ar fi născut prin anul 1.123 î.Cr., iar Samuel la doi ani mai târziu.

Nu ne putem imagina că Samson n-ar fi ştiut cum era privit de către  autoritățile filistene: un „dușman dat în urmărire generală“. Încă o dată, se pare că el riscă totul bazându-se pe convingerea că este invincibil. Ușurătatea lui se vede din faptul că face din primejdia iminentă o … glumă bună:

„S-a spus oamenilor din Gaza: «Samson a venit aici.» Şi l-au înconjurat şi au pândit toată noaptea la poarta cetăţii. Au stat liniştiţi toată noaptea şi au zis: «Când se va lumina de ziuă, îl vom omorî.» Samson a rămas culcat până la miezul nopţii. Pe la miezul nopţii, s-a sculat şi a apucat porţile cetăţii cu amândoi stâlpii, le-a scos împreună cu zăvorul, le-a pus pe umeri şi le-a dus pe vârful muntelui din faţa Hebronului.“ (Jud. 16:2-3).

Hebronul era situat la vreo 70 de kilometri de Gaza. Potrivit interpretării tradiționale, Samson ar fi dus porțile cetății pe o colină de la marginea cetății Gaza, în dreptul drumului spre Hebron.

Paradoxal, bărbatul acesta tare s-a dovedit a fi foarte slab în faţa sexului …slab. Mințit de presupusa lui soție din Timna, păcălit de femeia de moravuri ușoare din Gaza, Samson ajunge înșelat finalmente de fatidica Dalila din valea Sorec:

„După aceea, a iubit o femeie în valea Sorec. Ea se numea Dalila.“ (Jud. 16:4).

Proorocul Samuel ne spune încă o dată că Samson a păşit pe teritoriul dușmanului, riscându-și și viața și destinul. De data aceasta însă, lucrurile nu se vor mai sfârși pentru el la fel de bine ca în celelalte ocazii. Cu conștiința întinată și cu moralitatea distrusă, Samson se înșală crezându-se stăpân pe situație.

Dalila locuia în valea Sorec, aflată „la jumătate de cale“ între locul de reşedinţă al lui Samson și cetatea Timna, un loc unde evreii locuiau împreună cu filistenii. Numele ei, Dalila, are o sonoritate evreiască, însemnând probabil „închinătoare“ sau „consacrată“. Dalila era însă filisteancă „get-beget“, consacrată neamului ei și devotată zeilor lor. Probabil că așa se explică bunăvoința cu care a acceptat ea să colaboreze la lichidarea lui Samson.

„Domnitorii filistenilor s-au suit la ea şi i-au zis:  «Înduplecă-l şi află de unde-i vine puterea lui cea mare şi cum am putea să-l biruim, ca să-l legăm şi să-l slăbim, şi-ţi vom da fiecare câte o mie o sută de sicli de argint.»“ (Jud. 16:5).

Suma oferită a fost una exorbitantă, pentru că pe atunci o persoană putea trăi decent cu doar zece sicli de argint pe an. Este evident că prețul pus pe capul lui Samson era direct proporțional cu pagubele pe care le aducea el filistenilor, probabil prin lipsa de tribut pe durata în care Samson a fost judecător.

Samuel ne spune că Samson a intrat iar în jocurile lui riscante și a mințit-o pe Dalila de trei ori, amuzându-se de tot atâtea ori pe seama demonstrațiilor lui de putere.

„Dalila i-a zis lui Samson: «Spune-mi, te rog, de unde-ţi vine puterea ta cea mare şi cu ce ar trebui să fii legat ca să fii biruit.»  Samson i-a zis: «Dacă aş fi legat cu şapte funii noi, care să nu fie uscate încă, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om.»  Domnitorii filistenilor au adus Dalilei şapte funii noi, neuscate încă. Şi ea l-a legat cu funiile acestea. Iar nişte oameni stăteau la pândă la ea, într-o odaie. Ea i-a zis: «Filistenii sunt asupra ta, Samson!»  Şi el a rupt funiile, cum se rupe o aţă de câlţi când se atinge de foc. Şi astfel n-au ştiut de unde-i venea puterea.

Dalila i-a zis lui Samson: «Vezi, ţi-ai bătut joc de mine, mi-ai spus minciuni. Acum, te rog, arată-mi cu ce trebuie să fii legat.» El i-a zis: «Dacă aş fi legat cu funii noi, care să nu fi fost întrebuinţate niciodată, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om.»  Dalila a luat nişte funii noi şi l-a legat cu ele. Apoi i-a zis: «Filistenii sunt asupra ta, Samson!»  Iar nişte oameni stăteau la pândă într-o odaie. Şi el a rupt funiile de la braţe ca pe o aţă.

Dalila i-a zis lui Samson: «Până acum ţi-ai bătut joc de mine şi mi-ai spus minciuni. Spune-mi cu ce trebuie să fii legat.»  El i-a zis: «N-ai decât să împleteşti cele şapte şuviţe de păr din capul meu în urzeala ţesăturii.» Şi ea le-a pironit cu un cui de lemn în pământ. Apoi i-a zis: «Filistenii sunt asupra ta, Samson!» Şi el s-a trezit din somn şi a smuls cuiul de lemn din pământ cu urzeală cu tot.

Ea i-a zis: «Cum poţi spune: ««Te iubesc!»», când inima ta nu este cu mine? Iată că de trei ori ţi-ai bătut joc de mine şi nu mi-ai spus de unde-ţi vine puterea ta cea mare.»“ (Jud. 16:6-15).

Când Beniamin Franklin era un copil de vreo șapte ani când cineva i-a dat câțiva bănuți. Mai târziu, Beniamin a dat toți banii aceia unui alt copil în schimbul unui fluier care îi plăcuse tare. Foarte încântat de noua sa achiziție, se plimba cântând de zor prin casă și prin curte. Asta până când a aflat că dăduse pe fluierul lui cam de patru ori valoarea lui reală. Ca prin farmec, fluierul a încetat brusc să-l mai atragă. Ca adult, Franklin a ținut minte această pățanie și a generalizat-o la nivelul unui principiu. Ori de câte ori vedea un om neglijându-și familia sau afacerea pentru faimă și popularitate politică, sau pe altul renunțând la prieteni pentru a face neapărat avere, el repeta aceste cuvinte: „Plătește prea mult pentru fluierul lui“.

Principiul lui Franklin este bun pentru noi toți, fiindcă și noi suntem deseori ispitiți să plătim prea mult pentru ceva care „ne place“ sau ni se pare foarte promițător. Principiul acesta ar fi fost foarte bun mai ales pentru Samson, care era pe cale să plătească foarte scump pentru „distracțiile“ sale.

De fiecare dată, Samson s-a jucat cu focul și i-a spus Dalilei că puterea lui are de-a face cu părul de pe capul lui. Femeia n-a fost însă destul de isteață ca să înțeleagă singură, așa că Samson a trebuit să i-o spună pe șleau. De ce a făcut-o? Textul biblic ne spune doar că Samson a avut o presimțire foarte sumbră:

„Fiindcă ea îl necăjea şi-l chinuia în fiecare zi cu stăruinţele ei, sufletul i s-a umplut de o nelinişte de moarte, şi-a deschis toată inima faţă de ea şi i-a zis: «Briciul n-a trecut peste capul meu, pentru că sunt închinat Domnului din pântecele maicii mele. Dacă aş fi ras, puterea m-ar părăsi, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om.»“ (Jud. 16:16-17).

Imposibil de înfrânt de către o mie de bărbați, Samson s-a frânt sub șuvoiul de lacrimi de crocodil ale unei femei de moravuri ușoare. Samson era numai mușchi, dar n-avea destulă minte!

Iată cum sună un comentariu pe această temă al lui Robert B. Chisholm Jr:

„Patruzeci de ani, Samson a respectat această parte a legământului de nazireu. Le-a călcat pe toate celelalte, dar nu și-a tuns părul capului, ca semn al consacrării lui pentru Domnul. A fost superficial și neserios, dar măcar în privința aceasta ascultase de porunca divină. Nu era nimic magic în părul lui. Era doar semnul punerii lui deoparte pentru Dumnezeu. Dacă părul i-a fi fost tuns sau ras, firava lui legătură cu Dumnezeu ar fi dispărut.“ (Robert B. Chisholm Jr., ,,Identity Crisis: Assessing Samson’s Birth and Career“, Bibliotheca Sacra 166:662 (April-June 2009).

Înarmată cu această descoperire, Dalila s-a grăbit să-l trădeze pe Samson și să-l dea în mâinile mai-marilor poporului ei:

„Dalila, văzând că îşi deschisese toată inima faţă de ea, a trimis să cheme pe domnitorii filistenilor şi a pus să le spună: «Suiţi-vă de data aceasta, căci mi-a deschis toată inima lui.»  Şi domnitorii filistenilor s-au suit la ea şi au adus argintul în mâini.“ (Jud. 16:18).

Scena finală petrecută în casa Dalilei este tristă, dar instructivă. Ea marchează tranziția de la putere la pierzare. Proorocul Samuel ne spune ce a făcut Dalila cu Samson: l-a atras, l-a adormit, l-a golit de putere și l-a dat pe mâna dușmanilor:

„Ea l-a adormit pe genunchii ei. Şi, chemând un om, a ras cele şapte şuviţe de pe capul lui Samson, şi a început astfel să-l slăbească. El şi-a pierdut puterea. Atunci ea a zis: «Filistenii sunt asupra ta, Samson!» Şi el s-a trezit din somn şi a zis: «Voi face ca şi mai înainte şi mă voi scutura.» Nu ştia că Domnul Se depărtase de el. Filistenii l-au apucat şi i-au scos ochii; l-au coborât la Gaza şi l-au legat cu nişte lanţuri de aramă. El învârtea la râşniţă în temniţă.“ (Jud. 16:19-21).

Cineva spunea că versetul 21 descrie „orbirea, legarea și măcinarea cauzată de păcat“. Probabil că cea mai tragică expresie se găsește însă în versetul anterior: ,,Şi el s-a trezit din somn şi a zis: «Voi face ca şi mai înainte şi mă voi scutura.» Nu ştia că Domnul Se depărtase de el.“ Samson a trebuit să afle că harul divin îi este dat cu măsură (Ioan 3:34), iar el își epuizase deja toată porția.

Duhul lui Dumnezeu nu Se luptă la nesfârșit cu neascultările omului. Când El pleacă de la un om, consecințele sunt de fiecare dată tragice:

„Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul; şi a fost muncit de un duh rău…“ (1 Sam. 16:14).

Ascultaţi tânguirea unui credincios care a păcătuit amarnic:

„Nu mă lepăda de la Faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă!“ (Ps. 51:11-12).

Nenumărați predicatori au vorbit din acest text, avertizându-și ascultătorii că cine se joacă cu păcatul ajunge să-și piardă viziunea spirituală (vederea), vitalitatea spirituală (puterea) și victoria spirituală (rob la râșniță).

Filistenii l-au pus să învârtă la râșniță în virtutea renumelui puterii lui extraordinare, dar, vai, acum Samson nu mai avea puterea Duhului, ci trudea cu puterile lui obișnuite. Munca era nu numai grea, ci și umilitoare, pentru că aceasta era rezervată de regulă doar femeilor…

IV. Răzbunarea unui războinic

Ultima pagină din istoria lui Samson este rezervată de Samuel unui act de har divin. În întunericul temniței lui a mai strălucit o luminiță:

„Dar părul capului lui a început iarăşi să crească, după ce fusese ras.“ (Jud. 16:22).

Cum de nu au ținut minte filistenii că secretul puterii lui fusese în părul netăiat de nazireat rămâne o taină. Probabil că și ei au fost la fel de orbi ca și Samson în problemele spirituale. Samuel folosește simbolul probabil pentru a identifica pocăința și reconsacrarea lui Samson pentru Dumnezeu în temnița filistenilor.

Dumnezeul harului mai avea de făcut o lucrare cu acest judecător chemat să-l izbăvească pe Israel. Ocazia s-a ivit când filistenii au vrut să se obrăznicească împotriva adevăratului Dumnezeu cu ocazia uneia dintre sărbătorile lor:

„Şi domnitorii filistenilor s-au strâns ca să aducă o mare jertfă dumnezeului lor Dagon, şi ca să se înveselească. Ei ziceau: «Dumnezeul nostru l-a dat în mâinile noastre pe Samson, vrăjmaşul nostru.» Şi când l-a văzut poporul, au lăudat pe dumnezeul lor, zicând: «Dumnezeul nostru l-a dat în mâinile noastre pe vrăjmaşul nostru, pe acela care ne pustia ţara şi ne înmulţea morţii.» În bucuria inimii lor, au zis: «Chemaţi-l pe Samson, ca să ne desfete!» L-au scos pe Samson din temniţă, şi el a jucat înaintea lor. L-au aşezat între stâlpi.“ (Jud. 16:23-25).

Filistenii l-au adus în batjocură, făcând ca temutul războinic de altădată să fie condus de un tinerel, asemenea unei capre ținute de lanț:

„Şi Samson i-a zis tânărului care-l ţinea de mână: «Lasă-mă, ca să mă pot atinge de stâlpii pe care se reazemă casa şi să mă reazem de ei.»“ (Jud. 16:26).

Impozanta clădire a templului păgân era probabil în formă de semicerc, cu etajul superior sprijinit pe coloane. Samson a fost probabil adus înaintea demnitarilor care stăteau la umbră și mulțimea curioasă s-a îngrămădit la balustrada teraselor de deasupra:

„Casa era plină de bărbaţi şi de femei; toţi domnitorii filistenilor erau acolo, şi pe acoperiş erau aproape trei mii de inşi, bărbaţi şi femei, care priveau la Samson cum juca.“ (Jud. 16:27).

Este pentru prima dată când Samuel ne spune că Samson I-a cerut Domnului putere supranaturală. Înainte o folosea după bunul său plac și nu întotdeauna după voia Domnului. Acum, pocăit în temniță, Samson știe că puterea nu-i va fi restituită decât printr-un act de credință din partea sa, aliniat cu voința suverană a lui Dumnezeu:

„Atunci Samson a strigat către Domnul şi a zis: «Doamne Dumnezeule! Adu-Ţi aminte de mine, Te rog; Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta, şi cu o singură lovitură să mă răzbun pe filisteni pentru cei doi ochi ai mei!»“ (Jud. 16:28).

Este important că Samson îl numește în rugăciunea lui pe Dumnezeu, Adonai, Yehova …Elohim (v. 28). Cuvintele rostite arată că el se întorsese din rătăcirile lui la „Stăpânul, la Dumnezeul legământului cu Israel și la Cel Atotputernic“. Prin rugăciunea lui, Samson cerșește de la Dumnezeu harul de a fi reprimit în slujirea de izbăvitor al poporului și este aprins de dorința de a se răzbuna pe dușmanii care i-au luat vederea.

„Şi Samson a îmbrăţişat amândoi stâlpii de la mijloc, pe care se sprijinea casa, şi s-a rezemat de ei; unul era la dreapta lui, şi altul la stânga. Samson a zis: «Să mor împreună cu filistenii!»  S-a plecat cu toată puterea, şi casa a căzut peste domnitori şi peste tot poporul care era acolo. Cei pe care i-a prăpădit la moartea lui au fost mai mulţi decât cei pe care-i omorâse în timpul vieţii.“ (Jud. 16:29-30).

Moartea lui Samson nu a fost o sinucidere, ci un act de martiraj. A fost fapta unui erou care s-a prăbușit în moarte împreună cu dușmanii săi, din dorința de a-și îndeplini chemarea care-i fusese destinată înainte de naștere. Acesta este motivul pentru care Duhul Sfânt îl așază printre eroii credinței din capitolul 11 al Epistolei către Evrei. În moartea lui, Dumnezeu S-a arătat mai puternic decât Dagon, zeul filistenilor, iar Samson a omorât mai mulți dușmani decât o făcuse în cei douăzeci de ani de slujire în Israel.

„Fraţii lui şi toată casa tatălui său s-au pogorât, şi l-au luat. Când s-au suit înapoi, l-au îngropat între Ţorea şi Eştaol, în mormântul tatălui său Manoah. El fusese judecător în Israel douăzeci de ani.“ (Jud. 16:31).

„Frații lui“ au fost probabil nu copiii aceleași mame, ci membrii aceleiași seminții. Însă, „frații lui“ putem fi și noi, dacă suferim la rândul nostru de ceea ce a rămas în istorie cunoscut ca „sindromul lui Samson“.

Ori de câte ori un conducător din poporul Domnului crede că poate trăi după cum îi place și totuși să lucreze în puterea Duhului Sfânt, el suferă de „sindromul lui Samson“.

Ori de câte ori un creștin crede că poate trăi și în Duhul și în poftele firii lui pământești, el suferă de „sindromul lui Samson“.

Oriunde un lucrător se crede inspirat și împuternicit de Dumnezeu chiar și după ce a păcătuit, convins că, în ciuda păcătuirii, „va face ca mai înainte“, el suferă de „sindromul lui Samson“.

Oricare dintre aceia care încearcă să-și continue lucrarea după ce Dumnezeu le-a luat harul, este un Samson care „nu știa că Dumnezeu îl părăsise“.

Desigur, există și un aspect pozitiv al întregii istorii a vieţii lui Samson. Aspectul respectiv este ancorat în Dumnezeu și în natura harului Său divin. Istoria lui Samson ne arată că Dumnezeu folosește de multe ori oameni care nici pe departe nu sunt perfecți.

Cărțile profetice – incluzând și cartea Judecători (mai ales partea unde Samson atinge cel mai scăzut nivel de spiritualitate) sunt afirmații sau dovezi ale harului; nu harul exprimat într-un „cult al eroilor“ de talia lui Samson, ci mai degrabă al nădejdii într-un Dumnezeu al cărui har este mai înalt decât căderile noastre, mai tare decât puterea noastră de a pricepe cum se împacă lucrarea Lui pentru noi cu atributele Sale de dreptate, neprihănire și sfințenie.

Credincios şablonului după care și-a scris cartea, Samuel ne prezintă moartea lui Samson ca pe un nou palier inferior al națiunii: Samson este singurul judecător care n-a reușit să-și izbăvească poporul. El a fost un om singuratec, într-un Israel din ce în ce mai fragmentat, mai dezbinat și mai înstrăinat de Dumnezeul lor. Îl las pe Wiersbe să aibă ultimul paragraf din această concluzie a istoriei lui Samuel:

„Samson („însoritul“) n-a umblat în lumina ascultării de Dumnezeu și a sfârșit-o în întunericul orbirii. Dumnezeu i-a primit pocăința și l-a mai ascultat odată într-un ultim favor, dar vederea nu și-a mai primit-o înapoi. S-ar putea ca moartea lui să pară un sacrificiu, dar viața lui nu a fost o jertfă de bun miros, plăcută Domnului. Ultimul lui act a fost o biruință, dar multe din faptele făcute până atunci au fost înfrângeri morale și spirituale. Samson i-a ucis pe dușmanii lui Dumnezeu, dar nu a umblat cu Dumnezeu ca un prieten. Ce tragedie!“

(Înapoi la Cuprinsul cărții)

Categories: Uncategorized