Știu, există o „via dolorosa“, o „via crucis“, dar vreau să vă aduc aminte că a mai existat și o „via Betleemis“, drumul trist al celor doi dela Nazaret spre Betleem.

Nu fusese suficient că ajunseseră de râsul și batjocora sătenilor din nazaret. Nu fusese suficient că n-avuseseră parte de nici o nuntă, că nu mai venise nimeni să-i sărbătorească, ci-i priveau acuzator pe sub sprâncene încruntate acuzator …

Acum trebuiau, din pricina unui edict dat aiurea, să meargă „acasă“, la rudele și neamurile din Betleem. Bărbatul mergea trist lângă o femeie care nu-i fusese mireasă și care purta acum un copil care nu era al lui. Femeia era în luna a noua. Numai de drumul acesta nu avea ea nevoie acum. Se întrebau probabil amândoi și-și răspundeau doar prin tăcere: „Cum vom explica? Cine ne va crede? E greu să taci printre cei străini, dar ce le vor spune celor de acasă?“

Cine i-a ascultat? Cine i-a crezut? Să ne mai mirăm că n-au găsit nicăieri o casă binevoitoare și o ușă deschisă?

Uneori, cei care poartă povara ascultării de voia lui Dumnezeu au parte și de o astfel de tristețe nemeritată, dar la fel de greu de purtat.Va veni însă și ceasul deplinei lor răsplătiri … va veni cu siguranță!

Categories: Maxime si cugetari