Chemarea ascultării – Samuel și David (3)

O discuție secretă și o declarație pe față

Nu știm ce sau despre ce au discutat Samuel și David la Naiot. Probabil că fugind acolo, David a căutat la Samuel nu numai adăpost, ci și un răspuns la impasul imposibil în acre se afla. Pentru David, Samuel era glasul Domnului. Prin Samuel I se făcuse o promisiune care-I dăduse viața peste cap și așa tulburată cum era, acum viața aceasta se afla în primejdie de moarte. Era normal ca David să ceară o explicație. Din păcate, nu știm nimic din ceea ce au vorbit cei doi. Samuel prefer să nu ne spună. Asta nu înseamnă că Samuel a fost fricoș, laș sau lipsit de părtășia sau revelația dumnezeiască. Este clar că el și-a riscat viața când a acceptat să-l găzduiască pe David și a fost evident că Dumnezeu a intervenit miraculous, așezându-l sub protecția divină.

S-ar prea putea ca ceva din concluziile discuțiilor dintre Samuel și David să transpară din materialul așezat de Samuel în cronica sa în pasajul imediat următor. Samuel revine la legătura de prietenie dintre Ionatan și David și subliniază certitudinea pe care o aveau toți despre destinul rezervat de Dumnezeu pentru cel „uns“ ca împărat. Persecutat de Saul, David cere o clarificare a situației și primește declarația de credincioșie din partea lui Ionatan:

„David a fugit din Naiot, de lîngă Rama. S’a dus la Ionatan, şi a zis: ,,Ce-am făcut eu? Care este nelegiuirea mea, care este păcatul meu înaintea tatălui tău, de vrea să-mi ia viaţa?“ Ionatan iul de a răspuns: ,,Ferească Dumnezeu! Nu vei muri. Tatăl meu nu face niciun lucru, fie mare, fie mic, fără să-mi dea de ştire; pentruce mi-ar ascunde el lucrul acesta? Nu este nimic.“

David a zis iarăş, jurînd: ,,Tatăl tău ştie bine că am căpătat trecere înaintea ta, şi va fi zis: ,Să nu ştie Ionatan, căci s’ar întrista.` Dar viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu este decît un pas între mine şi moarte“.

Ionatan a zis lui David: ,,Pentru tine voi face tot ce vei vrea.“ Şi David i -a răspuns: ,,Iată că mîne este lună nouă, şi ar trebui să şed să mănînc cu împăratul; lasă-mă să mă duc, şi să mă ascund în cîmpii pînă în seara zilei a treia. Dacă tatăl tău va băga de seamă lipsa mea, să -i spui: ,David m’a rugat să -l las să se ducă pînă la Betleem în cetatea lui, pentrucă acolo se aduce pentru toată familia o jertfă de peste an`. Şi dacă va zice: ,Bine!` atunci robul tău n’are nimic de temut; dar dacă -l va apuca mînia, să ştii că pieirea mea este lucru hotărît din partea lui. Arată-ţi dar dragostea pentru robul tău, căci ai făcut cu robul tău un legămînt înaintea Domnului. Şi dacă este vreo nelegiuire în mine, ia-mi tu viaţa, de ce să mă mai duci pînă la tatăl tău?“

Ionatan i -a zis: ,,Departe de tine gîndul să nu-ţi dau de ştire, dacă voi afla că pieirea ta este lucru hotărît din partea tatălui meu şi ameninţă să te ajungă!“

David a zis lui Ionatan: ,,Cine-mi va da de ştire dacă tatăl tău ţi-ar răspunde cu asprime?“ Şi Ionatan a zis lui David: ,,Vino, să ieşim pe cîmp.“ Şi au ieşit amîndoi pe cîmp.

Ionatan a zis lui David: ,,Iau martor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, că voi cerceta de aproape pe tatăl meu mîne sau poimîne; şi de va gîndi bine de David,  Domnul să Se poarte cu Ionatan cu toată asprimea, dacă nu voi trimete pe nimeni să-ţi dea de ştire! Dacă tatăl meu va găsi cu cale să-ţi facă rău, iarăş îţi voi da de ştire, şi te voi lăsa să pleci, ca să te duci în pace; şi Domnul să fie cu tine, cum a fost cu tatăl meu! Dacă voi mai trăi, să te porţi faţă de mine cu o bunătate ca a Domnului; şi dacă voi muri, să nu îţi îndepărtezi niciodată bunătatea faţă de casă mea, nici chiar cînd Domnul va nimici pe fiecare din vrăjmaşii lui David de pe faţa pămîntului. Căci Ionatan a făcut legămînt cu casa lui David! Domnul să se răsbune pe vrăjmaşii lui David!“ Ionatan a întărit şi mai mult faţă de David dragostea pe care o avea pentru el, căci îl iubea ca pe sufletul lui.

Ionatan i -a zis: ,,Mîine este luna nouă; se va băga de seamă lipsa ta, căci locul tău va fi gol. Să te pogori a treia zi pînă în fundul locului în care te ascunsesei în ziua cînd cu întîmplarea aceea, şi să rămîi lîngă piatra Ezel. Eu voi trage trei săgeţi în spre piatra aceasta, ca şi cînd aş lovi la ţintă. Şi voi trimete un tînăr, şi -i voi zice: ,Du-te de găseşte săgeţile!` Dacă -i voi zice: ,Iată că săgeţile sînt dincoace de tine, ia-le!` atunci să vii, căci este pace pentru tine, şi n’ai să te temi de nimic, viu este Domnul! Dar dacă voi zice tînărului: ,Iată că săgeţile sînt dincolo de tine!` atunci să pleci, căci Domnul te trimete. Domnul este martor pe vecie pentru cuvîntul pe care ni l-am dat unul altuia“ (1 Sam. 20:1-23).

Vreau să vă atrag atenția asupra declarației lui Ionatan:

„Domnul să fie cu tine, cum a fost cu tatăl meu! Dacă voi mai trăi, să te porţi faţă de mine cu o bunătate ca a Domnului; şi dacă voi muri, să nu îţi îndepărtezi niciodată bunătatea faţă de casă mea, nici chiar cînd Domnul va nimici pe fiecare din vrăjmaşii lui David de pe faţa pămîntului. Căci Ionatan a făcut legămînt cu casa lui David! Domnul să se răsbune pe vrăjmaşii lui David!“ (1 Sam. 20:13b-16).

Este clar că Ionatan îl proclamă de David ca succesorul lui Saul și dorește să așeze între casa lui și casa lui David un legământ de dragoste „ca bunătatea lui Dumnezeu“. David se va ține de acest legământ chiar și după moartea lui Ionatan:

„David a zis: ,,A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să -i fac bine din pricina lui Ionatan?“ Era un slujitor din casa lui Saul, numit Ţiba, pe care l-au adus la David. Împăratul i -a zis: ,,Tu eşti Ţiba?“ Şi el a răspuns: ,,Robul tău, da!“ Împăratul a zis: ,,Nu mai este nimeni din casa lui Saul, ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?“ Şi Ţiba a răspuns împăratului: ,,Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de picioare“.

Împăratul a zis: ,,Unde este?“ Şi Ţiba a răspuns împăratului: ,,Este în casa lui Machir fiul lui Amiel, la Lodebar“. Împăratul David l -a trimes să -l ia din casa lui Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar. Şi Mefiboşet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, a venit la David, a căzut cu faţa la pămînt, şi s’a închinat. David a zis: ,,Mefiboşet!“ Şi el a răspuns: ,,Iată robul tău!“ David i -a zis: ,,Nu te teme, căci vreau să-ţi fac bine din pricina tatălui tău Ionatan. Îţi voi da înapoi toate pămînturile tatălui tău Saul, şi vei mînca totdeauna la masa mea“ (2 Sam. 9:1-7; vezi și 2 Sam. 21:7).

Din păcate, teama lui David s-a dovedit întemeiată și Ionatan a aflat cât de pornit era tatăl său să-l omoare pe David:

„David s’a ascuns în cîmp. A venit luna nouă, şi împăratul a luat loc la ospăţ ca să mănînce.  Împăratul a şezut ca de obicei pe scaunul lui lîngă perete. Ionatan s’a sculat, şi Abner a şezut lîngă Saul; dar locul lui David a rămas gol. Saul n’a zis nimic în ziua aceea; ,,căci“, zicea el, ,,s’a întîmplat: el nu este curat, negreşit nu este curat“. A doua zi, ziua a doua a lunii noi, locul lui David era tot gol. Şi Saul a zis fiului său Ionatan: ,,Pentruce n’a venit fiul lui Isai la masă nici eri nici azi?“

Ionatan a răspuns lui Saul: ,,David mi -a cerut voie să se ducă la Betleem. El a zis: ,Dă-mi drumul, te rog, căci avem în cetate o jertfă de familie, şi frate-meu mi -a spus lucrul acesta; deci dacă am căpătat trecere înaintea ta, dă-mi voie să mă duc în grabă să-mi văd fraţii. Pentru aceea n’a venit la masa împăratului.“

Atunci Saul s’a aprins de mînie împotriva lui Ionatan, şi i -a zis: ,,Fiu rău şi neascultător, nu ştiu eu că ţi-ai luat ca prieten pe fiul lui Isai, spre ruşinea ta şi spre ruşinea mamei tale? Căci cîtă vreme va trăi fiul lui Isai pe pămînt, nu va fi linişte nici pentru tine, nici pentru împărăţia ta. Şi acum trimete să -l caute, şi să mi -l aducă, fiindcă este vrednic de moarte“. Ionatan a răspuns tatălui său Saul, şi i -a zis: ,,Pentruce să fie omorît? Ce a făcut?“ Şi Saul şi -a îndreptat suliţa spre el, ca să -l lovească. Ionatan a înţeles că era lucru hotărît din partea tatălui său să omoare pe David. S’a sculat de la masă într’o mînie aprinsă, şi n’a luat deloc parte la masă în ziua a doua a lunii noi; căci era mîhnit din pricina lui David, pentrucă tatăl său îl ocărîse“ (1 Sam. 20:24-34).

După înțelegerea făcută cu David, Ionatan s-a întors în camp și a atrimis săgețile mult dincolo de tinerelul care i le aducea înapoi. Era clar că vrea să rămână singur cu David și ceea ce aveau să-și spună unul latuia nu era pentru urechile altora:

„După plecarea băiatului, David s’a sculat din partea de miazăzi, apoi s’a aruncat cu faţa la pămînt şi s’a închinat de trei ori. Cei doi prieteni s’au îmbrăţişat şi au plîns împreună. David mai ales se prăpădea plîngînd. Şi Ionatan a zis lui David: ,,Du-te în pace, acum cînd am jurat amîndoi, în Numele Domnului, zicînd: ,Domnul să fie pe vecie între mine şi tine, între sămînţa mea şi sămînţa ta!“ David s’a sculat şi a plecat, iar Ionatan s’a întors în cetate“ (1 Sam. 20:41-42).

 Binecuvântare celui de pe poziția a doua

În relația cu David, Ionatan a dovedit disponibilitatea să renunțe la dreptul de successor la tron ca să fie „numărul doi“ după David. Pe lângă vitejia care-I caracteriza pe amândoi, probabil că aceasta a fost caracteristica care i-a făcut cel mai mult să semene unul cu celălalt (și cu Samuel!).

„David, văzînd că Saul a pornit să -i ia viaţa, a stătut în pustia Zif, în pădure.  16Atunci Ionatan, fiul lui Saul, s’a sculat şi s’a dus la David în pădure. El i -a întărit încrederea în Dumnezeu, şi i -a zis: ,,Nu te teme de nimic, căci mîna tatălui meu Saul nu te va atinge. Tu vei domni peste Israel, şi eu voi fi al doilea după tine; tatăl meu Saul ştie şi el bine lucrul acesta.“ Au făcut iarăş amîndoi legămînt înaintea Domnului, şi David a rămas în pădure, iar Ionatan s’a dus acasă“ (1 Sam. 23:15-18).

Aceasta disponibilitatea de a fi numărul doi este caracteristica tuturor oamenilor lui Dumnezeu din istorie. În universal nostrum, numai Dumnezeu merită și poate fi întotdeauna „numărul unu“.  Nici un alt muritor nu poate ocupa această poziție, fără să se prăbușească luciferic sub povara autorității și privilegilor ei.

Dacă despre Saul putem spune că el n-a rezistat să fie numărul unu în Israel, despre David, Ionatan și Samuel trebuie să spunem că ei n-au acceptat nici măcar o singură clipă să fie considerați numărul unu.

Samuel a continuat toată viața să-l considere pe Dumnezeu Împăratul lui Israel. David, ca și Samuel va avea aceeași găndire și aceeași atitudine. Poate că aici este secretul care l-a făcut pe Dumnezeu să-l numească „un om după inima mea“ (1 Sam. 2:35; Ier. 3:15; Fapte 13:22).

Există cel puțin trei întâmplări în care David a demonstrate că se așează pe poziția a doua, dându-i lui Dumnezeu cinstea de a domni providențial peste toți și peste toate.

1. Prima întâmplare a fost în peștera En-Ghendi, când David n-a vrut să se atingă de „unsul Domnului“:

„Cînd s’a întors Saul de la urmărirea Filistenilor, au venit şi i-au spus: ,,Iată că David este în pustia En-Ghedi.“ Saul a luat trei mii de oameni aleşi din tot Israelul, şi s’a dus să caute pe David şi pe oamenii lui pînă pe stîncile ţapilor sălbatici. A ajuns la nişte stîne de oi, cari erau lîngă drum; şi acolo era o peşteră, în care a intrat să doarmă. David şi oamenii lui erau în fundul peşterii. Oamenii lui David i-au zis: ,,Iată ziua în care Domnul îţi zice: ,Dau pe vrăjmaşul tău în mînile tale; fă -i ce-ţi va plăcea.“ David s’a sculat, şi a tăiat încet colţul hainei lui Saul. După aceea, inima îi bătea, pentrucă tăiase colţul hainei lui Saul. Şi a zis oamenilor săi: ,,Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o aşa faptă ca să pun mîna pe el! Căci el este unsul Domnului.“

Cu aceste cuvinte David a oprit pe oamenii săi, şi i -a împedecat să se arunce asupra lui Saul. Apoi Saul s’a sculat să iasă din peşteră, şi şi -a văzut înainte de drum. După aceea, David s’a sculat şi a ieşit din peşteră. El a început să strige atunci după Saul: ,,Împărate, domnul meu!“ Saul s’a suit înapoi, şi David s’a plecat cu faţa la pămînt şi s’a închinat. David a zis lui Saul: ,,De ce asculţi tu de vorbele oamenilor cari zic: ,David îţi vrea răul?`  Vezi acum cu ochii tăi că Domnul te dăduse astăzi în mînile mele în peşteră. Oamenii mei mă îndemnau să te omor; dar te-am cruţat, şi am zis: ,Nu voi pune mîna pe domnul meu, căci este unsul Domnului.` Uite, părintele meu, uite colţul hainei tale în mîna mea. Fiindcă ţi-am tăiat colţul hainei, şi nu te-am ucis, să ştii şi să vezi că în purtarea mea nu este nici răutate nici răzvrătire, şi că n’am păcătuit împotriva ta. Totuş tu îmi întinzi curse, ca să-mi iei viaţa. Judece Domnul între mine şi tine, şi Domnul să mă răzbune pe tine; dar eu nu voi pune mîna pe tine. Răul dela cei răi vine, zice vechea zicală. De aceea eu nu voi pune mîna pe tine. Împotriva cui a pornit împăratul lui Israel? Pe cine urmăreşti tu? Un cîne mort, un purice. Domnul va judeca şi va hotărî între mine şi tine, El va vedea, El îmi va apăra pricina şi El îmi va face dreptate, izbăvindu-mă din mîna ta.“

Cînd a sfîrşit David de spus aceste vorbe lui Saul, Saul a zis: ,,Glasul tău este, fiule David?“ Şi Saul a ridicat glasul şi a plîns. Şi a zis lui David: ,,Tu eşti mai bun decît mine; căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău. Tu îţi arăţi azi bunătatea cu care te porţi faţă de mine, căci Domnul mă dăduse în mînile tale, şi nu m’ai omorît. Dacă întîlneşte cineva pe vrăjmaşul lui, îl lasă oare să-şi urmeze drumul în linişte? Domnul să-ţi răsplătească pentru ce mi-ai făcut în ziua aceasta! Acum iată, ştiu că tu vei domni, şi că împărăţia lui Israel va rămînea în mînile tale. Jură-mi dar pe Domnul că nu-mi vei nimici sămînţa mea după mine, şi că nu-mi vei şterge numele din casa tatălui meu.” David a jurat lui Saul. Apoi Saul a plecat acasă, iar David şi oamenii lui s’au suit în locul întărit“ (1 Sam. 24:1-22).

Extraordinare cuvinte! „Acum iată, ştiu că tu vei domni, şi că împărăţia lui Israel va rămînea în mînile tale“. Saul a fost impresionat de respectul lui David pentru Domnul și pentru ceea ce Îi aparține Lui.  Ascultarea lui David de Dumnezeu l-a făcut dependent de deciziile divine. În problemele majore, numai Dumnezeu putea și trebuia să aibe ultimul cuvânt!

Întâmplarea s-a repetat în circumstanțe asemănătoare peste numai două capitole (1 Sam. 26:1-25) și David a manifestat aceeași reținere de a se atinge de ceea ce este al Domnului:

„Abişai a zis lui David: ,,Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmaşul tău în mînile tale; lasă-mă, te rog, să -l lovesc cu suliţa mea, şi să -l pironesc dintr’o lovitură în pămînt, ca să n’am nevoie să -i mai dau alta.” Dar David a zis lui Abişai: ,,Nu -l omorî! Căci cine ar putea pune mîna pe unsul Domnului şi să rămînă nepedepsit?”  Şi David a zis: ,,Viu este Domnul, că numai Domnul îl poate lovi; fie că -i va veni ziua să moară, fie că se va pogorî… într’un cîmp de bătaie şi va peri. Să mă ferească Domnul, să pun mîna pe unsul Domnului! Ia numai suliţa dela căpătîiul lui, cu urciorul cu apă, şi să plecăm.”

A doua întâmplare s-a petrecut după ce David a ajuns împărat peste tot Israelul șia început să poarte războaiele Domnului. Observați că el a luptat de pe poziția a doua, lăsându-L pe Dumnezeu să comande de pe poziția de commandant suprem:

„Filistenii au aflat că David fusese uns împărat peste Israel, şi s’au suit toţi să-l caute. David, căruia i s’a dat de ştire, s’a pogorît în cetăţuie. Filistenii au venit, şi s’au răspîndit în valea Refaim. David a întrebat pe Domnul: ,,Să mă sui împotriva Filistenilor? Îi vei da în mînile mele?” Şi Domnul a zis lui David: ,,Suie-te, căci voi da pe Filisteni în mînile tale.” David a venit la Baal-Peraţim, unde i -a bătut. Apoi a zis: ,,Domnul a risipit pe vrăjmaşii mei dinaintea mea, ca nişte ape cari se rup.” De aceea s’a dat locului aceluia numele Baal-Peraţim (Şesul rupturii).  Ei şi-au lăsat idolii acolo şi David şi oamenii lui i-au luat.

Filistenii s’au suit din nou, şi s’au răspîndit în valea Refaim.  23David a întrebat pe Domnul. Şi Domnul a zis: ,,Să nu te sui; ci ia -i pe la spate, şi mergi asupra lor în dreptul duzilor. Cînd vei auzi un vuiet de paşi în vîrfurile duzilor, atunci să te grăbeşti, căci Domnul merge înaintea ta ca să bată oştirea Filistenilor.”  David a făcut cum îi poruncise Domnul, şi a bătut pe Filisteni dela Gheba pînă la Ghezer“ (2 Sam. 6:17-25).

Dacă aș avea talentul unui pictor, aș căuta să redau scenade mai sus: David în mijlocul oștenilor, stand cu degetul dus la gură și cu capul întors peun umăr ca urechea să poată auzi cese întâmpla deasupra duzilor. „Șșșșt! Linște, băieți! Să putem auzi vuietul de pași ai îngerilor deasupra vărfurilor duzilor.“ Aș pune acest tablou pe peretele camerei în care ne ținem ședințele de Consiliu al Bisericii Bethel, din Los Angelesul Californiei. Îmi doresc din toată inima să se poată spune și despre mine: a trait sub domnia lui Christos, ascultător și smerit în toate.

Cea de a treia întâmplare care dovedește că David, ca și Samuel, a trait pe poziția a doua în împărăția lui Israel s-a petrecut cu ocazia fugii din Ierusalim de teama fiului său Absalom (2 sam. 15). Tot necazul a început după păcătuirea lui david cu Bat-Șeba și după uciderea lui Urie. Criza de acum este primită de David ca o pedeasă din partea Domnului. În loc să rămână pe loc și să lupte, David preferă să cedeze și să plece. Dacă ar fi rămas ar fi pierdut oricum. Luptând  ar fi putut să piară sau ar fi riscat să-l omoare pe unul din fii săi. Niciuna din alternative nu era de dorit. Iată de ce David alege să plece în exil, punându-și toată nedejdea în Dumnezeu:

„David ajunsese pînă la Bahurim. Şi de acolo a ieşit un om din familia şi din casa lui Saul, numit Şimei, fiul lui Ghera. El înainta blestemînd, şi a aruncat cu pietre după David şi după toţi slujitorii împăratului David, în timp ce tot poporul şi toţi vitejii stăteau la dreapta şi la stînga împăratului. Şimei vorbea astfel cînd blestema: ,,Du-te, du-te, om al sîngelui, om rău! Domnul face să cadă asupra ta pedeapsa pentru tot sîngele casei lui Saul, al cărui scaun de domnie l-ai luat, şi Domnul a dat împărăţia în mînile fiului tău Absalom; şi iată-te nenorocit, căci eşti un om al sîngelui!”

Atunci Abişai, fiul Ţeruiei, a zis împăratului: ,,Pentruce bleastămă acest cîne mort pe domnul meu împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să -i tai capul.” Dar împăratul a zis: ,,Ce aveţi voi cu mine, fiii Ţeruiei? Dacă bleastămă, înseamnă că Domnul i -a zis: ,Bleastămă pe David!` Cine-i va zice dar: ,Pentruce faci aşa?” Şi David a zis lui Abişai şi tuturor slujitorilor săi: ,,Iată că fiul meu, care a ieşit din trupul meu, vrea să-mi ia viaţa; cu cît mai mult Beniamitul acesta! Lăsaţi -l să blesteme, căci Domnul i -a zis. Poate că Domnul se va uita la necazul meu, şi-mi va face bine în locul blestemelor de azi.” David şi oamenii lui şi-au văzut de drum. Şimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David, şi mergînd, blestema, arunca cu pietre împotriva lui, şi vîntura praf“ (2 Sam. 16:5-13).

Ca și altă data, David trebuie să-i ridice pe cei din jurul lui la înalțimea trăirilor sale cu o explicație. În esență, ceea ce le spune el fiilor Țeruiei este aceasta: „Dragii mei, nu mă sufocați și nu mă ispitiți cu inițiativele voastre „bune“. Voi nu înțelegeți? Eu trăiesc pentru “o audiență de unu“. Îmi duc viața înaintea lui Dumnezeu și sub autoritatea Lui deplină. Îmi merit situația și mi-am atras singur aspra mea această pedeapsă. Ce să mai zic de străinul acesta, care are și el dreptate în felul lui, dacă Dumnezeu a îngăduit ca fiul meu, ieșit din coapsele mele, să se ridice astăzi împotriva mea. Sunt vinovat înaintea Domnului. O știu eu, o știți și voi, dar mai ales o știe și Domnul. Lâsați-mă deci să-mi duc jalea singur înaintea Lui. Poate că El se va îndura de mine și îmi va face bine în locul pedepselor de azi.“

David a fost „împăratul de pe poziția a doua“. El a preluat d ela Samuel această convingere. Lucrul acesta a fost adevărat toată viața lui, până și în ceasul când îi încredințează domnia fiului său, Solomon:

„Dintre toţi fiii mei – căci Domnul mi-a dat mulţi fii – a ales pe fiul meu Solomon, ca să-l pună pe scaunul de domnie al împărăţiei Domnului, peste Israel“ (1 Cron. 28:5).

Una din împrejurările în care David a fost aproape de a călca principiul subordonării pentru a-și face dreptate singur a fost episodul cu scandalagiul Nabal (1 Sam. 25). Și atunci însă, Dumnezeu l-a mustrat prin Abigail, nevasta lui Nabal și David s-a grăbit să asculte:

,,Când va face Domnul domnului meu tot binele pe care ţi l-a făgăduit şi te va pune mai-mare peste Israel, atunci nu va avea domnul meu nici mustrări de cuget şi nici nu-l va durea inima că a vărsat sânge degeaba şi că s-a răzbunat singur“ (1 Sam. 25:30-31)

,,David a zis Abigailei: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea! Binecuvântată să fie judecata ta şi binecuvântată să fii tu, că m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge şi mi-ai oprit mâna!“ (1 Sam. 25:32-33).

Unul din contemporanii noștri a redus filosofia de viața a lui David la următoarele două afirmații:

Afirmația #1: Numai Dumnezeu conduce lumea.
Afirmația #2: Eu nu sunt Dumnezeu.

Ce bine ar fi dacă fiecare dintre noi și-ar da seama de aceste două mari și practice adevăruri!

David a răspândit această atitudine în popor. Preocuparea lui pentru aceasta se vede până și din grija cu care nu i-a lăsat ca ei să-I scrie cântarea pentru „ziua împăratului“, ci el însuși le-a spus ce să-I cânte (Psalmul 20). Observați cum se așează „pe poziția a doua“, cel pe care oamenii erau ispitiți să-l considere pe poziția întâi:

(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.)

„Să te asculte Domnul în ziua necazului,
să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov,
să-ţi trimeată ajutor din locaşul Său cel Sfînt,
şi să te sprijinească din Sion!
Să-Şi aducă aminte de toate darurile tale de mîncare,
şi să primească arderile tale de tot!

(Oprire.)

Să-ţi dea ce-ţi doreşte inima,
şi să-ţi împlinească toate planurile tale!
Atunci noi ne vom bucura de biruinţa ta,
şi vom flutura steagul în Numele Dumnezeului nostru.
Domnul să-ţi asculte toate dorinţele tale!
Ştiu de acum că Domnul scapă pe unsul Său,
şi-i va răspunde din ceruri,
din locaşul Lui cel Sfînt,
prin ajutorul atotputernic al dreptei Lui.

Unii se bizuiesc pe carăle lor, alţii pe caii lor;
dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru.
Ei se îndoaie şi cad;
dar noi ne ridicăm şi rămînem în picioare.
Scapă, Doamne, pe împăratul,
şi ascultă-ne cînd Te chemăm!



Categories: Samuel, Teologice

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: