Parafrazându-l pe Petru (Pit) Popovici

Dumnezeu m-a arestat (în sensul lui francez de a te opri, arrete) la pat pentru câteva zile. Am timp, ca și Pavel, de epistole. Caut câteva concluzii la călătoria mea prin Europa și le vreau neapărat pozitive. Un creștin este chemat să extragă ce este bun și să creeze ceva bun în realitatea în care viețuiește. Nu vreau să fac jocul „pârâșului fraților mei“, ci doar să slujesc Celui care-i păstorește.

1. Fără nici o îndoială, m-am simțit mai „acasă“ în bisericile române din diaspora europeană. Cei din Germania și Austria îmi seamănă mai mult, repetând experiențele cu care sunt familiarizat deja din viața mea de emigrant în America. Îi mărturiseam lui Marius Cruceru că am uncomplex de inferioritate față de păstorii și bisericile din România. Pentru că n-am avut „recunoașterea Departamentului Cultelor“, eu n-am păstorit în România, ci mai mult am încurcat câteva biserici timp de patru, cinci ani petrecuți prin Moldova (Iași, Pașcani, Piatra Neamț, Galați, Roman și Bacău).

2. Această mărturisire justifică una din concluziile mele pozitive. Românul are potențialul de a deveni cu mult mai mult decât ceea ce a fost și este el istoric! Ne plângem că suntem mult prea asimilabili și că ne „pierdem“ ca etnie într-o generație sau două, contopindu-ne cu populația băștinașă. Dar tocmai asta este DOVADA că românul POATE fi foarte repede și neașteptat de ușor la nivelul, aspirațiile și realizările Germaniei, Austriei și Americii!!! Aceasta este o capacitatea de a fi, nu doar o simplă abilitate de a maimuțări!

Cu ochiul meu format, am văzut că există deja diferențe între românii din Austria și cei din Germania. Cauza este că ei au luat culoarea locului în care trăiesc. Dacă n-ar fi „naționalismul european feroce și neospitalier“ care discriminează, românii din Europa ar ajunge foarte ușor ca cei din America, Australia și Canada: ingineri, medici, specialiști, avocați, politicieni, profesori de filosofie sau … teologie (aflu că sunt cel puțin 12 asemenea profesori români numai în America).

Unul din prietenii mei români din Los Angeles are o companie care lucrează pentru armată și pentru aerospațiale, în ciuda sau tocmai pentru că unii din lucrătorii săi sunt și ei… români. Gândiți-vă puțin: În stația orbitală americană sunt piese făcute de … români!

Recentul val de plecare al personalului medical din România spre Europa, oricât de tragic ar fi sub aspect practic pentru cei rămași în țară, probează valabilitatea concluziei mele.

Mai mult, potențialul românului se poate vedea deja chiar și în România. Am fost în locuri în care, dacă închideai ochii și-i deschideai obiectiv (și dacă cei ce forfoteau pe acolo ar fi vorbit în altă limbă) puteai să crezi că ai ajuns deja într-o țară occidentală.

Cum să  nu credem că românii pot să fie ca germanii, austriecii și americanii când ei deja sunt din momentul în care au ajuns în țările respective ?! Asimilarea noastră rapidă în occident este dovada că occidentul ar putea fi și el asimilat rapid în România. Depinde numai de … cei ce sunt acum în România.

România a putut da un francez ca Cioran (care a cam umblat cu cioara vopsită), altul ca Brâncuși, un american ca Mircea Eliade, etc., iar zilele acestea români ocupă primele locuri în mondenele concursuri „Norvegia are talent“, „Anglia are talent“ , „Spania are talent“ …

3. Am văzut ochii umezi ai preoților/păstorilor austrieci invitați la „seara lungă“ din biserica baptistă română din Krems. Am simțit invidia lor și regretul că ei nu au așa ceva în denominația și biserica lor. Am văzut ardoarea și insistența cu care-i invitau pe români să vină și să cânte și „la ei“. Era un alt fel, indirect, de a recunoaște că românii baptiști AU DEJA ceva mai bun decât occidentalii: credința caldă și închinarea ca stil de viață cotidian.

Suntem mult mai „americani“ în trăirea creștinismului decât europenii. În USA, bisericile americane, în majoritatea lor, ne trag în sus din punct de vedere spiritual. Am simțit de multe ori, când m-am dus să văd unde au plecat unii din membrii bisericii noastre, că aș fi dorit să rămân și eu în bisericile acelea. Sunt însă păstor aflat în slujba Altuia și nu fac ce mi-ar place, ci ceea ce trebuie. În Europa, creștinismul este leșinat și experimentat mai mult la nivelul tradiției, decât al trăirii intense. Cred că românii și-au dat seama de pericolul în care se află și de misiunea providențială pe care o pot îndeplini. Aparenta panică a lui Paul Negruț și avertismentele pe care le-am auzit în cadrul Congresului de la Timișoara m-au convins că mulți români înțeleg gravitatea ceasului pe care-l trăim (discursul din raportul lui Paul sau conținutul luării de poziție a lui Vasile Talpoș, ambii responsabili cu învățământul teologic din România, ar fi putut foarte bine să fie rostite și în contextul creștinismului american. Traversăm aceleași crize, facem față acelorași atacuri).

4. Românii din România și cei din diaspora europeană pot fi uneltele lui Dumnezeu pentru îmbunătățirea rodirii creștine din țările europene. Eu le-am vorbit la Krems despre o posibilă și necesară „polenizare“ (rog să remarcați, am scris polenizare, nu polemizare!). Iată un fragment al discursului meu:

„Evreul Petru salută cele dousprezece seminții împrăștiate ale lui Israel. În providența divină, evreii puteau fi deja o națiune de preoți care să fecundeze spiritual neamurile lumii. Eu cred că putem să aplicăm această imagine și diasporei românilor creștini din Europa. Aș asemăna-o cu o polenizare, de data aceasta spirituală.

V-ați gândit vreodată că albinele sunt singurele „lucrătoare“ plătite pentru că fură! Ele vizitează florile din motive egoiste, ca să adune pentru stupul lor nectarul și polenul florilor. Dumnezeu a rânduit ca în timp ce ele fac aceasta să înlesnească și fecundarea florilor: polenul este stârnit să se lipească de stamine și pistilul rămâne … însărcinat.

Mii de apicultori din America sunt plătiți să meargă „la furat“ cu albinele în uriașele livezi americane. Ei nu fac bani din vânzarea mierii, ci din răsplata pomicultorilor. Mierea este foarte ieftină în America. Polenizarea se plătește însă cu sute de mii de dolari. Am cunoscut personal români chemați stăruitor să plece spre livezile americane cu stupii … „în pastorală“.

Foarte puțini din România am plecat de acasă ca să încreștinăm America, Austria, Germania sau alte țări. Majoritatea ne-am dus ca să adunăm ceva pentru stupii familiilor noastre. Concomitent însă, am putea fi, providențial, folosiți la polenizarea creștinilor din țările în care am ajuns. AVEM ȘI NOI „PASTORALA“ NOASTRĂ NECESARĂ ALTORA. Dacă o vom face cu râvnă, ne vom primi o regească răsplată de la Cel ce așteaptă și dorește o recoltă bogată.

Creștinismul neoprotestant a ajuns în România prin misionari veniți din Ungaria să facă ciubere sau să facă în Dobrogea grădinărit. Oare nu s-ar putea să facem și noi acum evanghelizare în sensul invers, mergând să ne câștigăm pâinea în țările Europei? Viorel Candreanu (împreună cu ne-alesul frate din Banat care m-a impresionat teribil cu duhul și dibăcia strategiei lui misionare) ar putea ține aprins zelul misionar al celor plecați de acasă. (Iertată să-mi fie îndrăzneala, dar vreau să vă spun că alcătuim, aleși și ne-aleși pe funcții, ACEEAȘI echipă, iar acum, după Congres s-ar cuveni să începem adunări de lucru în care să punem împreună TOATE resursele pentru progres. În părtășia Bisericii nu are loc varianta lui „ori/ori“, ci a lui „și/și“ care dovedește cât de mult avem nevoie unii de alții pentru a alcătui acel „împreună“ al Trupului lui Christos. Otniel Bunaciu și Sami Tuțac sunt oameni prietenoși și pricepuți care pot facilita astfel de „think thankuri“ în acest mandat.)

5. Unii au observat la mine o atitudine relaxată și chiar glumeață în puținele cuvinte pe care le-am rostit la Congres. Așa este. Am o teologie (și mai ales o escatologie) care îmi impune optimismul. Am citit „sfârșitul cărții“ și știu că noi câștigăm! Dacă veți fi și voi mai atenți, dacă vă veți opri puțin pe loc, veți observa și mai ales veți simți că suntem deja purtați „în carul Lui de biruință“.  N-ar trebui să existe un creștinism cu sprâncenele încruntate. Un creștin panicat este o foate proastă reclamă pentru un Dumnezeu atotputernic!

Apostolul Neamurilor a fost un om care „s-a bucurat“ și ne-a îndemnat și pe noi să ne trăim credința cu bucurie. Nici măcar închisoarea și nici chiar existența lucrătorilor dornici de câștig mârșav și slavă deșartă n-au putut să-i ne-însenineze această bucurie (Capitolul întâi din epistola către Filipeni. Acel „Ce ne pasă?“ nu este dovadă de neglijență, ci de certitudinea biruinței! Chiar și satana trage astăzi la hamul lui Dumnezeu!).

6. De un singur lucru mi-ar fi frică și numai de unul am ajuns să mă tem. Ca să vi-l pot spune și ca să mă puteți înțelege, am să-l parafrazez puțin pe fratele Petru (Pit) Popovici:

„În sărăcie, pe vremea părinților mei, când veneam seara de la munca câmpului, stăteam pe prispa casei părintești cu toții și cântam cântări de la biserică de ne auzeau toți vecinii și răsuna satul. Așa am ajuns de știu toate cântările din cartea de cântări.

Astăzi, în belșug, ne aleargă satana până noaptea târziu și ne ține prizonieri închiși în templele lui păgâne: temple culturale,  temple alimentare, temple culinare sau temple sportive. Acasă ne ține muți în fața televizoarelor. Nu ne mai aude nimeni cântecul! Urechile vecinilor noștri nu mai aud Evanghelia, nu mai aud mărturia noastră despre Dumnezeu.“

S-ar putea să fie doar prejudecata simplistă a americanului din mine: În Europa occidentală, pentru că n-au putut să mărească drumurile, au micșorat mașinile. Mă tem ca nu cumva Europa și America să ne micșoreze și nouă trăirea și mărturia creștină.

(P.S. – Dacă ceva din cele scrise nu vă par potrivite sau binevenite, puneți-le în seama pastilelor cu care îmi năucesc durerile astăzi).



Categories: Amintiri

9 replies

  1. Frate Daniel,

    Inca o data va multumesc pentru mesajul de la congres si sper ca ne va descreti nu doar fruntile ci si relatiile… Sper din tot sufletul ca romanii care au plecat prin Europa Occidentala sa fie misionarii secolului acestuia. In fond, cam asa s-a facut misiunea in toate perioadele istoriei, desi aceasta nu prea consemneaza decat eforturile misionare tintite. In majoritatea situatiilor crestinii au misionat in timp ce au vietuit.

    Lui Rasvan, pe care il citesc din cand in cand cu interes, ii spun sa se increada in Domnul ca de acolo de unde El ingaduie sa plece, tot El va si pune la loc. Spun asta ca unul care stiu ca Domnul m-a chemat sa slujesc acasa si, cu durere ce cele mai multe ori, sa-mi vad copiii sufletesti plecand prin Europa dar am ajuns la concluzia ca noi trebuie sa fim o marturie concomitent si acasa si la marginile pamantului.

    Cu drag,
    Radu

  2. Ai ridicat discutia de la nivelul meu modest la nivelul fenomenului social. Aici nu ma prea pricep. Eu ma bucur inca de acest excepțional (în sens de raritate aici) fenomen american numit „E pluribus unum“.

    Singura nădejde împotriva deznâdejdii este că pe Dumnezeu nimic nu-L ia prin surprindere. Iar atâta timp cât El ne hotărăște pașii … va fi bine.

    Câtă viermuială trebuie să fi fost și în imperiul roman de pe vremea scrierii Noului Testament ! Nu citim însă mai nimic scris acolo despre ea pentru că … nu era importantă.

  3. Frate Daniel,
    Românii nu numai că-i pot “poleniza” pe europenii vestici, ci îi şi colonizează. Ştiţi, de bună seamă, cîţi sunt în Italia și Spania. Polonezii au invadat Germania şi se estimează că vor migra acolo peste un milon şi jumătate în viitorii doi ani. Vorbesc de oameni cu studii, cu profesii căutate, nu şomeri. În ţările vestice, sporul familial, adică numărul de născuţi la o familie- a scăzut dramatic, sub 1,5 copii de familie- aşa încît românii vor avea în curînd şansa să “polenizeze” direct un arab sau un turc, 🙂 pentru că se estimează că Europa va fi predominant musulmană în viitorii 15-25 de ani. Sociologic vorbind, încetarea războiului rece şi descreştinarea UE conduc la mari schimbări.
    Acasă aţi văzut cu ce rămînem, nu? Cu foarte mulţi ţigani, cu mulţimi lipsite de speranţă, aproape sălbăticite de lipsuri. Elitele pleacă să “polenizeze” şi să “fure” mierea Occidentului: au posibilitatea de a profesa în mod civilizat şi- de ce nu?- au venituri pe măsură.
    Cît va mai produce matca- sau marca- România “albine” pentru poliflora lumii? Asta numai Dumnezeu ştie, care ne-a dat şi sac, şi ac…

  4. Gratie fr.Daniel Branzei,am facut cu placere, o calatorie” virtuala” in…Austria ! Am locuit in aceasta tara 13 ani,la
    aprox.50 km sud de Krems.In aceasta perioada am avut bucuria sa-i cunosc pe fr.Prejban si fr.Morcan.Citind
    relatarea (eleganta pot sa spun,si intr-un stil aparte) despre Austria si romanii de acolo, mi-am adus aminte de perioda anilor 93-98, caracterizata printr-o reala efervescenta intre romanii evanghelici…era timpul infiintarii
    multor biserici,baptiste si penticostale,in diferite orase: Linz,Grein,St.Poelten,Murzushlag,Graz , Viena.
    Fratele Daniel a facut un inspirat popas la Krems,relatandu-ne astfel de comunitatea romana de acolo.
    Imi aduc aminte o secventa ,cand Fr.Prejban s-a retras de la Viena spre Krems,spunand ca efectiv simte necesitatea existentei (si) a unei biserici baptiste in acest oras,unii mai “importanti” spuneau ,precum
    Gamaliel :” sa asteptam sa vedem ce se intampla.Daca chemarea este de la Dumnezeu se va vedea,si va fi
    biserica si la Krems,iar daca nu,atunci Kremsul nu va avea biserica”
    Timpul a trecut,dar a si demonstrat ca a fost voia lui Dumnezeu ca orasul Krems sa intre in constelatia celorlate
    orase cu biserici baptiste din Austria ! Aprecieri pentru aceasta comunitate ! .Aprecieri si pentru relatare !

  5. Frate Daniel,
    mi-a placut cel mai mult comparatia cu albinele. Am albine, si de fiecare data cand gasesc comparatii intre viata lor si viata crestina ma bucur.
    Continuati sa scrieti si sa ziditi prin ceea ce scrieti. Noi, tinerii slujitori, cautam pe internet si harana.
    Cristi Vidican
    P.S. La inceputurile vietii mele de credinta mi-a prins foarte bine Biblia cu explicatii, pe care o primise tatal meu de la pastorul bisericii.

  6. Multumesc pentru vizita si apreciere.

  7. Mare adevar “n-ar trebui sa existe un crestinism cu sprancenele incruntate.Un crestin panicat este o foarte
    proasta reclama pentru un Dumnezeu…ATOTPUTERNIC “-” santem( doar) in carul Lui de biruinta” !
    Un indemn cu adevarat binevenit si…optimist !

  8. concluzie: “Rom 12:15 Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu ceice plâng.”

Trackbacks

  1. Petru Popovici – Mesaje | Life Mission

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: