Un barbat in planul divin (IV)

6men

Razboinic

3. Ghibbor (războinicul)


Una din cele mai uimitoare calități ale Bibliei este refuzul ei de a se conforma părerilor schimbătoare ale oamenilor. Ea definește bărbatul în complexitatea minunată a trăsăturilor de caracter rânduite de Dumnezeu. Între aceste trăsături există și una „războinică”, numită în ebraică „ghibbor”. Estre una din trăsăturile majore ale masculinității. Cel care nu și-a descoperit încă această trăsătură nu sunt a ajuns încă un bărbat adevărat, ci a rămas un copil întărziat, un „băiat al mamei” în căutarea unei foarfeci cu care să-și taie cordonul ombilical.

Definiție: Ce putem spune de acest „ghibbor” descris în Biblie? Combinația cele trei consoane ale cuvântului, g, b și r, poartă în ebraică semnificația de „putere, de tărie, cu aplicația de superioritate și excelență”. Din aceasta derivă folosirea lui pentru a denumi „proeminența, importanța, distincția și stăpânirea”. Traducerile acestui cuvânt în limba română sunt: războinic, viteaz, ostaș și luptător.

Uz: În ciuda tuturor strădaniilor pacifiste și femiste de astăzi, se cuvine să spunem că Dumnezeu la făcut pe bărbat „ghibbor” prin crerație. Adam a fost „ghibor” chiar și înainte de cădere. Prima misiune pe care a primit-o de la Dumnezeu a implicat putere, veghere, luptă și stăpânire:

„Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a așezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze și să o păzească” (Geneza 2:15).

Creatorul i-a vorbit fără nici o îndoială lui Adam de pericolul potențial care făcea necesară această „păzire” a grădinii. Confruntarea a fost înscrisă de Dumnezeu a îscris în circumstanța în care l-a așezat pe Adam termenii unei confruntări inevitabile.

Deborah Tannen, profesoară de lingvistică la Universitatea din Gergeto[n, a studiat tiparele vorbirii la bărbați și la femei, ajungând la concluzia că cele două grupe nu folosesc cuvintele în același fel, vorbind în esență două limbi diferite. Una din observațiile ei este că bărbații folosesc limbajul asemenea unei arme de luptă care stabilește ordinea ierarhică în societate. „Bărbații, spune ea, vorbesc pentru a se încadra ca indivizi într-o ordine clară. Ei caută să vadă cu cine au de-a face, știu să pună la punct, să întoarcă vorba și să se cântărească reciproc, măsurându-se în mod inconștient și așezându-se într-o ordine în care este foarte clar cine este superiorul și cine este subordonatul. Pentru ei, viața este o întrecere, o luptă pentru păstrarea independenței și pentru evitarea înfrângerilor.”

Fie că-și dau seama sau nu, bărbații vorbesc asemena unor războinici.

În Biblie, termenul „ghibbor” este aplicat bărbaților adulți, niciodată copiilor sau femeilor. De fapt, cea mai mare insultă pentru un războinic era să fie comparat cu o femeie:

„Întrebați și vedeți dacă nu cumva naște vreun bărbat! Pentru ce văd pe toți bărbații cu mâinile pe coapse, ca o femeie la facere? Pentru ce s-au îngălbenit toate fețele?” (Ieremia 30:6).

Un războinic trebuia să fie un om puternic. Lipsa de putere era ceva descalificant:

„Sunt pus în rândul celor ce se coboară în groapă, sunt ca un om (ghibbor), care nu mai are putere” (Psalmul 88: 4).

Cercetătorii au făcut experiențe pe grupuri de fete și băieți pentru a vedea dacă pornirile spre violență ale bărbaților sunt înnăscute sau sunt dobândite din cauza educației primite. În două camere separate, băieții și fetele au fost lăsați singuri să se joace cu obiecte din două categorii: fetelor lis-au dar pistoale, puști, săbii și tancuri, iar băieților li s-au dat păpuși. Spre stupoarea generală, fetele au folosit „armele” pentru a construi ceva care imita comfortul unei ambianțe plăcute, în timp ce băieții … au rupt picioarele și mâinile păpușilor și au început să se împuște și să se dueleze cu ele.

Caracterul „ghiborului” masculin n-a dispărut în vreurile de pace pe care le trăim. El se manifestă în absolut toate domeniile de activitate ale bărbatului. La jocurile sportice, militarismul este camunflat sub numele de „competitivitate”. Toată tactica „jocului” este exprimată însă în termenii unei înfruntari militare: echipa „ia cu asalt” tabăra adversă pe care o „atacă”. Fie că o fac cu piciorul, fie că o fac cu mâna, sportivii „trag” spre partea adversă. Rezultatul final nu are rost dacă nu se termină cu „învinși” și „învingători”. Remizele amicale sau meciurile egale sunt „nule” din punct de vedere valoric. Marea împlinire apare atunci când putem spune despre adversari că „i-am bătut”. Nu este de mirare că stadioanele sunt pline preponderent cu bărbați. Chiar și atunci când nu merg la stadion, bărbații stau ciorchine în fața televizoarelor și preferă uneori meciurile chiar și în locului activitătii lor de … „zakar”!
O altă manifestare modernă a caracterului de „ghibbor” este comportamentul bărbaților la volanul unei mașini. Orice călătorie este pentru ei o „luptă” cu ceilalți „adversari” de pe drum. Barbatul la volan este în misiune de luptă. Această explică de ce refuză cu atâta încăpățânare să ceară direcții de la cineva de pe marginea drumului. În mintea și inima lui, bărbatul trebuie să reușească singur, să „biruiască”! Priviți-l cât îI este de greu să părăsească șoseaua sau autostrada pentru a pune benzină în mașină sau pentru puțină odihnă pentru soție sau copii. Uitați-vă la el cu câtă părere de rău se uită spre șosea la mașinile pe care le „depășise” și care acum „îl întrec”. Pentru mintea lui, ceilalți șoferi nu sunt tivarăși de drum, ci concurenți care urmăresc cu tot dinadinsul să-l învingă.

O altă manifestare a „ghibbor”-ului masculin este în viața bisericii locale. Nu la întâmplare există biserici cu mai multe femei și biserici care reușesc să adune bărbații. Știți care este secretul? Bărbații sunt atrași acolo unde viața bisericii este prezentată în termenii unei lupte, unde sunt numiți „ostași” chemați să biruiască, să se jertfească, să se antreneze și să plece în „misiune”. Formidabil! Exact acesta este limbajul pe care-l folosește Dumnezeu prin apostolul Pavel în epistolele Noului Testament! „Nici un ostaș nu se încurcă cu treburile vieții, dacă vrea vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste” (2 Tim. 2:4-5). „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa …” (2 Tim. 4:7-8).

De fapt, contextul în care ne-a plasat Dumnezeu prin creație este un teatru de luptă pe care se înfruntă Dumnezeu cu diavolul. „Ghibborul” divin ne-a făcut după „chipul și asemănarea” Lui pentru că ne-a vrut părtaș la această înfruntare cosmică! Ea se va încheia așa cum ne arată cartea „descoperirilor” de la urmă, Apocalipsa:

„Apoi am văzut cerul deschis, și iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă “Cel credincios” și “Cel adevărat”, și El judecă și Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărătești, și purta un nume scris, pe care nimeni nu-l știe, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu.” Oștile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subțire, alb și curat. Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Și va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. Pe haină și pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraților și Domnul domnilor.” Apoi am văzut un înger, care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare, și a zis tuturor păsărilor care zburau prin mijlocul cerului: „Veniți, adunați-vă la ospățul cel mare al lui Dumnezeu, ca să mâncați carnea împăraților, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor și a călăreților, și carnea a tot felul de oameni, slobozi și robi, mici și mari!” Și am văzut fiara și pe împărații pământului și oștile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce ședea călare pe cal și cu oastea Lui. Și fiara a fost prinsă. Și împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, și se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceștia au fost aruncați de vii în iazul de foc care arde cu pucioasă. 21 Iar ceilalți au fost uciși cu sabia care ieșea din gura Celui ce ședea călare pe cal. Și toate păsările s-au săturat din carnea lor” (Apocalipsa 19:11-21).

Abuz: Ca și „ghibbor”, bărbatul nu este chemat să lupte de unul singur și nici de capul său! Această caracteristică dominantă a caracterului său trebuie subordonată autorității divine, altfel violența face ravagii. Barbatul este doar un „ostaș” în marea armată a lui Dumnezeu, din care mai fac parte și alte făpturi, îngeri, arhangheli, domnii și puteri. Violența „ghiborului” nu trebuie deslănțuită decât pe câmpul de luptă desemnat de Dumnezeu. Ea n-are ce căuta în perimetrul familiei și nici în societatea civilă. Mânia oamenilor nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu. Simeon și Levi și-au atras blestemul tatălui lor Iacov din cauză că spiritul lor războinic a fost fără discernământ și nestăpânit:

„Simeon și Levi sunt frați; săbiile lor sunt niște unelte de silnicie. Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor. Nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci, în mânia lor, au ucis oameni, și în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor. Blestemată să fie mânia lor, pentru că a fost prea turbată și furia lor, căci a fost prea sălbatică! Îi voi împărți în Iacov și-i voi risipi în Israel” (Geneza 48:5-7).

Ce făcuseră ei? Pur și simplu au trecut prin sabie toți bărbații din cetatea lui hamor pentru că fiul lui, Sihem, se purtase cum nu trebuie cu sora lor, Dina, cea plecată curioasă și imprudentă să vadă „fetele țării” păgâne. Puteți citi despre violența lor lipsită de milă în Geneza 34. Fapta lor mârșavă a pus în pericol întreaga familie mesianică: „Atunci Iacov a zis lui Simeon și lui Levi: “Voi m-ați nenorocit, făcându-mă urât locuitorilor țării, Cananiților și Fereziților. N-am sub porunca mea decât un mic număr de oameni; ei se vor strânge împotriva mea, mă vor bate, și voi fi nimicit, eu și casa mea” (Geneza 34:30).

Exemplu: David este eminamente exponentul războinicului violent. Din cauza circumstanțelor, dar și în virtutea caracterului său, David s-a dezvoltat ca războinic într-un mod exagerat. Faptul acesta l-a făcut să fie refuzat de Dumnezeu ca arhitect și constructor al templului:ghibbor

„Dar cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: “Tu ai vărsat mult sânge, și ai făcut mari războaie; de aceea nu vei zidi o casă Numelui Meu, căci ai vărsat înaintea Mea mult sânge pe pământ” (1 Cronici 22:8).

La întrebarea: care a fost cel mai mare păcat al acestui „om după inima lui Dumnezeu”, mai toată lumea este ispitită să răspundă: păcatul lui cu Batșeba. David nu ne-ar da însă dreptate! Un alt păcat făcut de el era cât pe ce să nimicească întreaga națiune! Care a fost acesta? Tendințele militariste ale lui David l-au îndemnat odată să-și numere „ghibborii” din care îI era alcătuită „armata” (2 Samuel 24:2, 15).

Istoria lui David nu începe cu biruința lui asupra lui Goliat (1 Sam. 17:4), ci cu informația că, în tinerețea petrecută ca ciobănaș la oi, „ghibboru”-ul din el n-a ezitat nici o clipă să se ia la luptă cu ursul sau leul venit să-I fure vreuna din oițele încredințate în grijă (1 Sam. 17:34-35).

Ionatan, fiul împăratului saul, a crezut ca nimerit să îmbrace un om cu un asemenea caracter cu hainele și armele unui „ghibbor”:

„Ionatan a făcut legământ cu David pentru că-l iubea ca pe sufletul lui. A scos mantaua pe care o purta, ca s-o dea lui David și i-a dat hainele sale, chiar sabia, arcul și încingătoarea lui” (1 Sam. 18:3-4).

Recrutat de împărat, David a ajuns foarte repede remarcat de ceilalți și promovat în rândul „ghibborimilor”:

„David se ducea și izbutea oriunde-l trimitea Saul; a fost pus de Saul în fruntea oamenilor de război, și era plăcut întregului popor, chiar și slujitorilor lui Saul. Pe când veneau ei, la întoarcerea lui David de la omorârea Filisteanului, femeile au ieșit din toate cetățile lui Israel înaintea împăratului Saul, cântând și jucând, în sunetul timpanelor și alăutelor, și scoțând strigăte de bucurie. Femeile care cântau își răspundeau unele altora, și ziceau: “Saul a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii.”… Saul se temea de David, pentru că Domnul era cu David și se depărtase de la el. L-a îndepărtat de lângă el, și l-a pus mai mare peste o mie de oameni. David ieșea și intra în fruntea poporului” izbutea în tot ce făcea, și Domnul era cu el. Saul, văzând că izbutea totdeauna, se temea de el; dar tot Israelul și Iuda iubeau pe David, pentru că ieșea și intra în fruntea lor (1 Sam. 18:5-7; 12-16).

După moartea lui Saul, David a devenit împăratul lui Israel, iar prima poruncă-promisiune dată de el a fost pentru un act de vitejie:

„Locuitorii Iebusului au zis lui David: „Nu vei intra aici.” Dar David … zisese: „Oricine va bate cel dintâi pe Iebusiți, va fi căpetenie și domn.” Ioab, fiul țeruiei, s-a suit cel dintâi, și a ajuns căpetenie. David s-a așezat în cetățuie; de aceea au numit-o cetatea lui David” (1 Cronici 11:5-7).

David a transformat armata lui Israel dintr-o gloată într-o garnizoană bine organizață și foarte puternic militarizată. Accentul a fost pus iarăși pe „ghibborimi” (1 Cronici 12:23-40).

Campaniile lui militare au fost încununate de succes (1 Cronici 18:1-13), dar și însoțite de acte de o mare cruzime:

„A scos pe locuitori, și i-a trecut prin fierăstraie, prin grape de fier și securi de fier, și i-a pus în cuptoarele de cărămizi; așa a făcut tuturor cetăților fiilor lui Amon” (2 Sam. 12:31)

„A bătut pe Moabiți, și i-a măsurat cu o frânghie, punându-i să se culce la pământ; a măsurat două frânghii ca să-i omoare, și o frânghie plină, ca să-i lase vii. Și Moabiții au fost supuși lui David, și i-au plătit un bir” (2 Samuel 8:2).
În aceste abuzuri de brutalitate, David a imitat „tactica” dominației prin teroare specifică popoarelor străine, în special Asirienilor. La cucerirea unei cetați care refuzase să li se supună, asirienii înfigeau un par înaintea porții și rulau pe el pielea oamenilor jupuiți apoi de vii. Diametrul unor asemenea “mosoare ale groazei” ajungea uneori la un doametru de 5-6 metrii. Vestea unei asemenea pedepsiri se repezea cu iuțimea vântului la alte cetați care se predau mai bine de bună voie și plăteau tribut decât să treacă printr-o situație asemănătoare.

În imitarea unei tacticii a teroarei, David apucase pe calea lui lameh, amintit ca o culme a răutății în Geneza 4:17-24. „Lameh va fi răzbunat de șaptezeci de ori câte șapte” rep[rezintă numeric măsura dominației prin teroare. În mod simetric, când Domnul isus este întrebat: „Dacă Tu ne spui să nu nerăzbunăm, ci să iertăm, de câte ori trebuie să iert înainte de a mă răzbuna?” Răspunsul dat de Domnul isus este direct legat de răutatea lui lameh: „De șaptezeci de ori câte șapte”.
În cruzimea lui, David a depășit violența legiunilor romane care practicau „decimarea”. Ei așezat oamenii în rând și-l omorau pe cel care ieșea al zecelea la numărătoare. Cu „frânghiA” LUI DE MĂSURAT, David ucidea două treimi din dușmanii lui!

Cât de stranii ni se para ceste faptele violențelor lui David pentru cel numit „cântărețul plăcut” al lui Israel! Cum de a putut fi David în același timp și „ghibborul” care a fost și „zakalul” care a păcătuit cu Batșeba, și autorul gingaș al psalmilor și spiritualul exaltat care a dansat înaintea Domnului? Răspunsul se găsește în caracterul complex al personalității bărbatului. Un psiholog cu mulți ani de experiență în consilierea familiilor spunea că în fiecare bărbat dorm laolaltă un lup, un cățeluș care se gudură, un miel, un motan, un cintezoi, un slujitor, un etern îndrăgostit, un cavaler, un stapân nemilos, o victimă și un criminal. Depinde de femeia care-I este soție pe care dintre aceștia vrea să-I trezească.

Corecție: Ca și cu celelalte caracteristici ale masculinității, și despre „ghibbor” trebuie să mulțumim Domnului că ea nu este decât a șasea parte din personalitatea unui bărbat.

În viața bisericii creștine, violența fizică a facăut mult rău în domeniul cuceririlor „cruciate” sau a războaielor botezate mult prea ușuratic „sfinte”. Deși a avut la dispoziție douasprezece legiuni de îngeri, Isus Christos a ales să moară pe cruce pentru mântuirea oamenilor, decât să facă un simplu gest pentru totala lor anihilare (Matei 26:53).

Apostolul Pavel, cel cu „lupta cea bună”, ne-a spus foarte clar că înfruntarea noastră cu diavolul se desfășoară în sferele spiritualității:

„Măcar că trăim în firea pământească, totuși nu ne luptăm călăuziți de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minții și orice înălțime, care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu, și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” (2 Cor. 10:3-5).

„Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12).

Un text foarte interesant și important în același timp se află în Ieremia 17:5. În originalul ebraic găsim două dintre trăsăturile masculinității amintite deja:

„Așa vorbește Domnul: blestemat să fie omul (ghibbor) care se încrede în om (adamah), care se sprijină pe un muritor și își abate inima de la Domnul!”

Că și „Zakar”,„ghibborul” din noi poate fi denaturat și înșelat de natura „adamah”-ului făcut din țărâna păcătoasă a acestui pământ.



Categories: Studiu biblic

5 replies

  1. Multumim frumos pentru continuarea acestui studiu!! Este foarte folositor!!

  2. Da,EL-MARIA SA,
    Barbatul -ghibor
    [oare de acolo sa derive cuvintul ,,bivol”?]
    nu intotdeauna isi foloseste forta
    spre a proteja femeia.
    Auzeam o predica,
    care afirma ca,
    atunci cind El,
    nu o mai poate stapini pe doamna sa,
    adica nu are suficienta barbatie
    sa o oblige la supunere prin iubire,
    isi foloseste calitatea ,,ghibor”
    intr-un mod arhaic,
    provenind de la stramosiii nostri din caverne.
    Aplica forta fizica la propriu.
    Predicatorul afirma ca,
    atunci cind un barbat isi bate femeia,
    non-verbal afirma:
    ,,Is prost tare.
    Adica is prost si is si tare”
    Atentie
    la ordinea cuvintelor in propozitie:
    nu,, is tare prost”,
    ci is PROST TARE.”
    SI,CA DE OBICEI,
    LA NOI IN BISERICA
    NU EXISTA ASTFEL DE SPECIMENE.
    Doar la ceilalti,
    care n-au pecetea,
    harul
    ,cunostinta,
    darurile,
    alegerea noastra.
    La noi,
    NU,NICIODATA,NICIDECUM.
    Noi nu suntem ca ceilalti…

  3. Un studiu excelent !
    Vrem, nu vrem ,suntem intr-un razboi spiritual, deoparte sau de alta, unde dam mereu dovada de vitejie sau lasitate, curaj sau frica si vom suporta consecintele marturiei noastre la sfarsitul acestui razboi ! Avem mereu nevoie de vitejia credintei biruitoare prin victoria Domnului Isus Hristos de la Golgota ! Viteaz si Victorie prin iubire nu prin cruzime ! Ce mare har !

  4. Nu cred ca expresia se aplica in Biblie femeii. ASta nu inseamna ca n-a avut dreptate Caragiale: “Zoe, fi barbata!”

  5. …..”nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, fiindca toti sunteti una in Hristos Isus” Gal 3:28
    Suntem cu toti “ghibbor”?
    Am intalnit surori f hotarate …adevarate luptatoare pentru Hristos.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: