Extrase din Eclesiastul

Când vezi în ţară pe cel sărac năpăstuit şi jefuit în numele dreptului şi dreptăţii, să nu te miri de lucrul acesta! Căci peste cel mare veghează altul mai mare, şi peste ei toţi Cel Prea Înalt. Dar un folos pentru ţară în toate privinţele, este un împărat preţuit în ţară.  (Eclesiastul 5:8‑9)

„… să nu te miri de lucrul acesta! Căci peste cel mare veghează altul mai mare, şi peste ei toţi Cel Prea Înalt“. Iarăşi, Solomon sugerează că anomaliile din această lume îşi au rezolvarea în „logica“ hotărârilor lui Dumnezeu. Providenţa divină, deşi neînţeleasă deocamdată de noi, arbitrează în toate conflictele şi dă toate deciziile finale.

Dacă veţi privi în adâncimea lucrurilor veţi înţelege că Solomon are dreptate. Cine conduce pe pământ? Cine are autoritatea ultimă? Copilul crede că este condus de mama lui, care crede la rândul ei că este condusă de bărbatul ei, capul familiei. Bărbaţii trebuie însă şi ei să se supună „mai marilor din societate“, dregătorilor şi conducătorilor politici. Peste acestea au autoritate guvernelor sau, după unii, structurile mondiale secrete ale masoneriei. Aceştia sunt „fii neascultării“ (Coloseni 3:6). Ei au iluzia că conduc lumea, dar sunt conduşi la rândul lor din umbră de Satan, „după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării“ (Efeseni 2:2). Diavolul este însă şi el înhămat la carul lui Dumnezeu, aşa că tot Creatorul este Cel care are ultimul cuvânt.

Providenţa se asigură că toţi „să făcă tot ce hotărâse mai dinainte Mâna Ta şi sfatul tău“ (Fapte 4:28).

Biblia îl numeşte pe Dumnezeu „urzitorul“ planului după care se desfăşoară istoria (Evrei 5:). Metafora este împrumutată din industria covoarelor. Produsul final este obţinut prin trecerea firelor de diferite culori prin „urzeala“ războiului de ţesut. Dacă aţi observat, pe scena lumii s‑au succedat numai în ultimul secol: cămăşile verzi, cu cămăşile brune, albii cu roşii în Rusia, cămăşile negre în Germania fascistă şi în Italia, căştile albe ale Naţiunilor Unite şi căştile albastre, partidul verzilor, revoluţia portocalie, etc. Toate acestea s‑au aşezat unele peste altele în urzeala vremii pentru ca în final, toată lumea să poată admira la judecata de apoi că pe covorul istoriei s‑a format un tipar pe care scrie: „Domnul este Dumnezeu, stăpânul tuturor văzutelor şi nevăzutelor“!

Câteodată, ne spune Solomon, pedeapsa lui Dumnezeu nu aşteaptă judecata de la urmă, ci este aplicată imediat. Nedreptul care se îmbogăţeşte pe mijloace necinstite şi prin nedreptăţirea altora este pedepsit printr‑o sete nepotolită după argint. Dumnezeu îi răpeşte mulţumirea! Bogăţia nu satură, ci aţâţă poftele.

Cine iubeşte argintul, nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă, nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune! (Eclesiastul 5:10)

O altă pedeapsă sunt „prietenii“ care‑l linguşesc pe cel bogat şi trăiesc pe socoteala lui:

Când se înmulţesc bunătăţile, se înmulţesc şi cei ce le papă: şi ce folos mai are din ele stăpânul lor decât că le vede cu ochii? (Eclesiastul 5:11)

Vai, ca un fiu risipitor cheltuitor, cât de bine trebuie să fi cunoscut Solomon această mulțime mascată de prieteni prefăcuți și profitori nesinceri!
Încă o pedeapsă dată de providența divină este stresul sâcâitor şi insomnia chinuitoare:

Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat mult, fie că a mâncat puţin; dar pe cel bogat nu‑l lasă îmbuibarea să doarmă. (Eclesiastul 5:12)

Între cantitatea averii și calitatea vieții nu este o relație directă, în orice caz nu una direct proporțională. Uneori este chiar invers proporțională. Bogăția îl face pe cel avut să nu poată dormi, în timp ce pentru sărac, Dumnezeu are binecuvântarea somnului adânc și liniștit.
O altă pedeapsă aplicată de providenţa divină este caracterul nestatornic al bogăţiei:

Este un mare rău, pe care l‑am văzut sub soare: avuţii păstrate spre nefericirea stăpânului lor. Dacă se pierd aceste bogăţii prin vreo întâmplare nenorocită, şi el are un fiu, fiului nu‑i rămâne nimic în mâini. Cum a ieşit de gol din pântecele mamei sale, din care a venit, aşa se întoarce, şi nu poate să ia nimic în mână din toată osteneala lui. Şi acesta este un mare rău, anume că se duce cum venise; şi ce folos are el că s‑a trudit în vânt? Ba încă, toată viaţa lui a trebuit să mănânce cu necaz, şi a avut multă durere, grijă şi supărare. (Eclesiastul 5:13‑17)

Solomon vorbise despre aceeaşi temă şi în cartea Proverbelor:

Nu te chinui ca să te îmbogăţeşti, nu‑ţi pune priceperea în aceasta. Abia ţi‑ai aruncat ochii spre ea şi nu mai este; căci bogăţia îşi face aripi, şi, ca vulturul, îşi ia zborul spre ceruri. (Proverbe 23:4)

Un om credincios este năpădit de binecuvântări, dar cel ce vrea să se îmbogăţească repede nu rămâne nepedepsit. (Proverbe 28:20)

Este evident că anomaliile prezentate aici de Solomon nu pot fi de „durată“ în universul providenţei divine. Dumnezeu are un plan şi planul acesta reglează toate lucrurile pentru binele şi binecuvântarea celor care ascultă de Dumnezeu. Secţiunea se încheie cu „refrenul“ binecunoscut:

Iată ce am văzut: este bine şi frumos ca omul să mănânce şi să bea, şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui, cu care se trudeşte sub soare toate zilele vieţii lui, pe care i le‑a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui. Dar dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii, şi i‑a îngăduit să mănânce din ele, să‑şi ia partea lui din ele, şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu. Căci nu se mai gândeşte mult la scurtimea zilelor vieţii lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie. (Eclesiastul 5:20)

În lumea „de sub soare“, omul primeşte bucuria, nu proprietatea lucrurilor din jur. A venit pe lume cu mâinile goale şi la fel va pleca din ea în ceasul morţii. Până şi capacitatea de a ne bucura de lucrurile din jur este un dar de la Dumnezeu. Fără bunăvoinţa divină, bogăţia poate deveni un blestem. Condiţia binecuvântării este tot acea din Eclesiastul 2:26, aşa că Solomon nu o mai repetă. Ce tragic este să‑i vezi pe unii cheltuindu‑şi toate puterile ca să obţină lucruri de care n‑au apoi timp să se bucure! Celor iubiţi de Dumnezeu, el le dă pâinea ca prin somn şi împreună cu ea le dă fericirea, plăcerea şi mulţumirea de a şti că totul lucrează conform unui plan desăvârşit făcut de Dumnezeul care îi aşteaptă în eternitate. A‑L cunoaşte pe El, ca să‑l parafrazăm pe apostolul Ioan, înseamnă să găsim calea către „viaţa veşnică“ (Ioan 17:3).

Eu am încredere în bunătatea Ta, sunt cu inima vesela din pricina mântuirii Tale: cânt Domnului căci mi‑a făcut bine!  (Psalmul 13: 5‑6)

Se poate să fi cu inima veselă într‑o lume tristă? Comentând psalmul citat mai sus, Nicu Lăcătuş ne spune că se poate:
„Se poate aşa ceva? O inimă veselă într‑o lume cu atâtea necazuri? Lumea în care trăim este o lume plină de tristeţe. Trebuie să fii complet lipsit de simţul realităţii pentru a nega acest fapt.
Deşi societatea de consum din care facem parte oferă o gamă tot mai variată şi mai amplă de programe de divertisment, acestea reuşesc doar sa amorţească inimile triste şi împovărate ale oamenilor. Realitatea este că oricât am încerca să înveselim inima cu lucrurile acestei lumi, ea va rămâne tot împovărată şi tristă.
Theodore Fontane spune că „în inima omului este loc pentru tot felul de contradicţii“. Psalmistul pune starea plăcută a inimii sale doar pe seama lucrării lui Dumnezeu din viaţa sa. Într‑o lume în care se văd atâtea suferinţe, necazuri şi durere, putem avea încredere şi bucurie pentru viaţă doar privind spre Dumnezeu. Doar atunci când Dumnezeu se aşează în inima zdrobită a omului, curăţind‑o prin lucrarea Sa minunată, poate omul spune, nu doar cu buzele, ci cu întreaga fiinţă:
„Cânt Domnului, căci mi‑a facut bine!“
Ilustrul Emerson avea inima ancorată în Dumnezeu când a spus cuvintele: „Tot ceea ce am văzut mă învaţă să mă încred în Creator şi pentru tot ceea ce n‑am văzut încă“.



Categories: Maxime si cugetari

2 replies

  1. Da,deja,avind schedule tare buisy ma rog sa deschid doar siturile necesare inimii mele.
    Iata ca si azi El mi-a raspuns,adica e ,,rhema“,cuvintul Lui pentru mine azi.
    Multumesc.

  2. Multumesc frate Daniel pentru acest articol.
    Aveam nevoie astazi de el.
    ,, DUMNEZEU ARE ULTIMUL CUVANT ”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: