Suferinta si antisuferinta

(din partea lui Stroe Petrisor)

În cartea sa „Pelerinul Absolutului” Leon Bloy afirmă că: „Suferinţa trece, dar că am suferit nu trece niciodată”. Trebuie dat acestui aforism remarcabil sensul cel mai larg. Putem depăşi experienţa vieţii, dar experienţa trăită rămâne pentru totdeauna zestrea omului şi măreţia realităţii din viaţa spirituală. Nu este nici o posibilitate să ştergi faptul trăit. Ceea ce a fost, continuă să existe sub o formă transfigurată. Omul nu este o fiinţă absolut împlinită, se formează şi se creează în experienţa vieţii, în lupta spiritului, în probele destinului.

Omul nu e decât planul lui Dumnezeu.

Creştinismul ne învaţă că trecutul se poate depăşi şi poate fi învins, poate fi răscumpărat, ispăşit şi iertat, naşterea într-o nouă viaţă este posibilă.

Dar în orice viaţă nouă, transfigurată, intră experienţele ce nu pot dispărea fără să lase urme. O suferinţă poate fi depăşită, bucuria, fericirea pot renaşte, dar în orice nouă bucurie, în orice nouă fericire va intra misterios suferinţa trăită; bucuria şi fericirea vor fi de acum încolo diferite. Îndoielile torturante pot fi dominate, dar în credinţa câştigată se va revela profunzimea acestor incertitudini. Aceeaşi credinţă va fi de o cu totul altă calitate decât faţă de cea a oamenilor fără aceste îndoieli, ce vor crede prin moştenire, prin naştere sau prin tradiţie. Omul ce a călătorit mult în lumile spirituale, ce a trecut prin încercări în cursul peregrinărilor şi căutărilor sale, va avea altă formaţie spirituală decât omul sedentar, pentru care aceste lumi au rămas necunoscute.

Omul e legat de destinul său şi nu are puterea să renunţe. Destinul meu îmi aparţine, nu se reînnoieşte, este unul şi unic. În experienţa vieţii mele, în încercările şi căutările mele, se zideşte desăvârşirea spiritului meu.

Tot ce am trăit face parte din înaltele acumulări ale vieţii mele spirituale, ale credinţei, ale Adevărului meu, m-am îmbogăţit prin experienţă, chiar dacă a fost torturantă şi teribilă. Chiar dacă pentru a învinge prăpastia, a trebuit să strig la alte forţe decât cele omeneşti.

Când omul revine la Dumnezeu după experienţa apostaziei, cunoaşte în relaţiile cu El o libertate ignorată de cel care a trecut viaţa într-o credinţă paşnică şi tradiţională, care a trăit într-o „moştenire patrimonială”.

Suferinţa trece, dar a fi suferit nu trece niciodată.



Categories: Uncategorized

2 replies

  1. Eu am o tristete vis a vis de atitudinea celor din jurul nostru ,
    la indiferenta sau chiar dispretul acestora.Prietenii sau fratii care ar trebui sa ne poarte sarcinile in momentele grele.Ma gandesc la oamenii placuti lui Dumnezeu care au avut parte de suferinta,incepand cu Iov ,Petru ,Pavel si pana la noi.Am analizat mesajul prietenilor lui Iov si nu am gasit nici un cusur decat acela de a fi pur teoretic si sec.(sa ne fereasca Dumnezeu sa fim judecati de oameni care nu au trecut prin suferinta)
    Cred ca suferinta(probabil botezul cu foc) este aceea care desavarseste prin Duhul Sfant lucrarea nasterii din nou si ne inbogateste ne face sa ne asemanam un pic ,dar numai un pic cu Domnul nostru Hristos.Si El parasit de toti.
    cu drag Teo

  2. Suferinta realizeaza modificari de structura. Si cred ca in aceasta consta profunzimea ei. Am vazut un om politic la televizor. Functie inalta, pregatire inalta. Se prezenta mereu ca un om dur, care taia si spanzura adversarii politici.
    Dupa ce cancerul s-a instalat definitiv si cu drepturi depline, dupa un timp, am vazut modificari profunde in structura sa fizica. Din muntele de om ce era, ajunsese numai piele si oase. Si, micut, cu ochii mari, care emanau suferinta si …blandete.

    Dar cel mai mult m-a socat schimbarea structurii sale sufletesti. SI acum cand ma gandesc sunt sub imperiul surprizei, al uimirii perpetue.

    Omul acela spunea, facand referire la unele dispute din parlament. Nu e bine sa va certati. Sa fiti buni.

    Am redat cu aproximare.

    Extraordinar cat poate transforma suferinta.
    Ea ne apropie de Dumnezeu, facandu-ne sa ne gandim la vremelnicia noastra.

    Suferinta nu exista fara obiectul ei: suferindul. Si, uneori, atat de mult se “indragosteste” de suferind incat il ia cu ea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: