Dumitru Ghita

De dincolo de coroana inflorata a ciresilor de mai, albastrul moale al vazduhului cernea liniste in inimile noastre pe jumatate adormite. Strabatand aburul obscur al amintirilor, de dincolo de vreme ma chema parca glasul fratelui Dumitru Ghita. De ce tocmai el? Ce ma impresionase asa de durabil din umblarea noastra impreuna? Iata cateva repere:

S-a imbolnavit cu un diagnostic necrutator: cancer la pancreas. Doctorii nu i-au dat nici un fel de sansa. Sotia a preferat sa nu-i spuna. “Ce stiu doctorii?” a spus fratele Ghita, “Dumnezeu este atotputernic”. Si pentru ca nu stia medicina, dar credea in indurarea lui Dumnezeu a mai trait ani multi si buni, de parca trecuse doar printr-o gripa.
In Romania fusese ospatar si apoi sef de sala la un restaurant. Intotdeauna atent si amabil. “Clientul nostru, stapanul nostru!”. Se deprinsese sa stea mereu ca intr-o pozitie de “drepti”, cu mainile pe langa corp, capul putin aplecat inainte, ochii atenti si zambetul familiar pe buze. Stia cum sa-i “cinsteasca” pe toti, sa-i multumeasca pana si pe cei mai carcotasi. Stia unde prefera sa stea fiecare dintre clientii casei si-i conducea voios spre masa preferata.

Sofia si Dumitru

Credea in Dumnezeu cu o teama superstitioasa, dar de intalnit cu adevarat cu El s-a intalnit in America. S-a botezat in biserica noastra, Bethel, din Anaheim, California, impreuna cu Sofia, sotia lui. A fost un botez “grabit”, de doar doua persoane, pentru ca familia Dumitru avea programata plecarea la rudele si prietenii din Romania. Dorea sa se duca acolo cu legamantul de credinta pecetluit in apa botezului. S-a intors la Dumnezeu cu toata inima si cu toata fiinta lui. Avea o credinta imensa, copilareasca, naiva, ar fi spus unii, dar de neclintit.
La intorcerea din tara l-am avut mereu la ceasul de rugaciune pentru probleme personale de lunea seara. Nu venea pentru problemele lui. Venea sa se roage impreuna cu mine pentru problemele altora.
“Astazi pentru ce ne rugam, frate Daniel?” si ceasul nostru de rugaciune zbura repede printre preocuparile pe care le “discutam” cu Domnul. Pe atunci, una din problemele bisericii noastre era ca nu mai aveam loc in “garajul” pe care-l inchiriasem pe strada “Magnolia” si nu gaseam nicaieri o alta Biserica dispusa sa ne adaposteasca si pe noi.
“Hai sa ne rugam Domnului ca sa ne dea El o cladire a noastra”, mi-a spus plin de seninatate fratele Ghita. Mie imi parea iar naiv, pentru ca trecusem pe la absolut toate Bisericile din oras si nimeni nu avea unde sa ne primeasca. In Anaheim existau o sumedenie de grupuri etnice si fiecare cladire de Biserica adapostea deja cateva. “Simt ca trebuie sa vorbim cu Domnul despre problema asta. Pentru noi este imposibil, dar la El toate sunt cu putinta. Haideti sa-I cerem cu credinta ca El ne-o va da si inca foarte curand.”
Ne-am rugat impreuna, dar trebuie sa marturisesc ca numai dansul s-a rugat cu credinta. Eu am facut-o mai mult ca sa nu-i sting entuziasmul.
Cand, nu dupa multa vreme, ne-am mutat in impunatoarea cladire a bisericii “Bethel” din centrul orasului Anaheim, nimeni, afara de fratele Ghita si cu mine, nu stia cum de se facuse sa primim “ca din senin”, o asemenea binecuvantare. Era “secretul nostru”. Pentru complexul de cladiri, evaluate la peste doua milioane de dolari, n-a trebuit pana la urma sa platim nici macar un singur … cent.
De la seful de sala pana la responsabilul cu primirea musafirilor veniti la Biserica, cu ordinea si, mai tarziu, cu micul nostru punct de distributie a cartilor n-au fost decat niste pasi mici pe care fratele Ghita i-a facut foarte natural si repede. Ii cunostea pe toti cei care veneau, le stia tabieturile si locurile preferate. Stia sa le ofere cartile si revistele aparute de curand si n-am vazut niciodata pe cineva mai priceput la aceasta delicata lucrare din Biserica.
A ramas insa in primul rand, nu un om legat de oameni, ci unul legat de Dumnezeu, un om al rugaciunii, unul cu urechea deprinsa sa desluseasca mesajele venite “de sus”. Sotia dansului, Sofia Ghita, mi-a destainuit ca in fiecare seara fratele Ghita aducea Biblia si dupa ce citeau ceva din textul inspirat, se rugau impreuna. Obisnuiau sa stea de garda si sa se roage la ora 12 ziua si la 12 noaptea ca niste strajeri aflati in post , la datorie. Inainte de a se ruga cu sotia, fratele Ghita se ducea singur la geamul din sufragerie, privea catre cer si se ruga singur cu mainile ridicate. Fata I se umplea de o lumina necunoscuta de cei care n-au trecut niciodata dincolo de portile cerului.
Apoi se culcau. De multe ori insa, Sofia il gasea dincolo de miezul noptii in picioare in mijlocul sufrageriei. Din respect pentru Dumnezeu, el lua intotdeauna pe deasupra un halat. Statea, in binecunoscuta lui pozitie de “drepti”, cu fruntea ridicata insa in sus si cu ochii larg deschisi catre cer. Fata ii era atunci transfigurata si parca iluminata cu o fericire venita din alta lume. Buzele i se miscau incet si “vorbea” ca un subaltern cu “seful” lui mai mare. Fratele Ghita nu “spunea rugaciuni”, cum ii mai aud inca vorbind pe unii pastori sau preoti. Fratele Ghita, pur si simplu, copilareste si coplesitor “statea de vorba” cu Dumnezeu.
Cand a fost vremea sa plece la Domnul, in primavara lui 2002, s-a intamplat tot noaptea, dupa acel obisnuit si dulce ritual al rugaciunii. Dumnezeu l-a luat repede, fara dureri; i-a umplut numai inima cu o bucurie care i-a adunat tot sangele acolo si pompa vietii n-a putut rezista valului. Cei de la spital au putut constata doar ca fratele Ghita plecase linistit … dincolo de coroana inflorita a copacilor.



Categories: Amintiri

1 reply

  1. Ce viata plina de farmec si de substanta! Inca invat ce inseamna sa ma rog ca si dansul, si chiar aseara am tras cu urechea la un mos care il avem in grija noastra. Obosit de viata, de mult doritor sa plece dincolo, dar totus multumit cu tot ce i se ofere cat inca este aici, batranul sa ruga ceva de genul “i cannot do this on my own. I need your help. You can do all things” Am tacut si am revenit la dorinta de a ma ruga asa. Simplu. Cu credinta. Si in totala dependenta de Cel ce poate totul.

    Va multumesc de aceasta reamintire din nou facuta prin acest frumos portret al fratelui Ghita. Mi-ar fi placut sa-l cunosc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: