Author Archives
evreu crestin roman american
Detalii biografice:
https://rascruci.wordpress.com
-
Originile simbolului „@”
(de aici) Simbolul @ (a-rond, „coadă de maimuţă”, „at sign – în engleză”), universal şi omniprezent în lumea Internetului de astăzi, are origini interesante şi nebănuite. Nu există un nume singular al acestui simbol, dar el a fost asociat cu… Read More ›
-
Traian Ungureanu: Vestul a pus căruţa înaintea boilor după care s-a apucat să le ţină cursuri de etică şi mecanică
La un moment dat, observînd că, văzuţi de departe, toţi munţii sînt mici, Uniunea Europeană a decis că relieful nu există. Între timp, realitatea a cerut revanşa şi a trimis pe direcţia UE o delegaţie la nivel înalt, compusă atît… Read More ›
-
Cine conduce în poporul lui Dumnezeu? – Numeri 16
Cine are autoritate în poporul Domnului: Aleșii lui Dumnezeu, democrația majoritară sau sau haosul inițiativelor individuale ? La întrebarea din titlu se pot da trei răspunsuri: Unii spun că nu conduce nimeni, ci fiecare face așa cum este condus personal… Read More ›
-
Ce este sfințenia, în cuvintele noastre
,,Sfințenia“ și ,,slava“ vin la noi dintr-un vocabular al cerului, la care n-avem deocamdată acces. Din cauza aceasta ele sunt, semantic, cuvinte goale de conținut. Adică nu trezesc în imaginația noastră nici o imagine mentală. Dumnezeu ne-a dat un sinonim… Read More ›
-
Divertis (Gala premiilor UNITER 1993)
Dragos Si Beta Stefan and Marian Georgescu shared Umor românesc by OvYx‘s video. Divertis (Gala premiilor UNITER 1993)
-
“Iertati-va unii pe altii”
Cind copiii nostrii erau mici, am avut in casa un pisoi pe care-l numisem: Flafi. El era blind si linistit. Flafi era bucuria intregii case. Pustiul nostru de doi ani il mingiia toata ziua; il tragea de urechi, de coada… Read More ›
-
Confirmări politice
Scriam într-un post mai vechi că,,, în America, avem libertatea să facem c e vrem noi în limitele stbilite de ei“. Un articol de ieri, scris în Anglia, confirmă, dacă mai era nevoie, această realitate. La fiecare patru ani,… Read More ›
-
Cine este in spatele Barnevernet? Teorii care pot confirma adevaruri socante
Dely Stănișor and 3 others shared a link. Cine este in spatele Barnevernet? Teorii care pot confirma adevaruri socante Intr-un cerc al intelectualilor din Oslo se vorbeste despre un scenariu… AFIRMATIV.COM Dely Stănișor Doamne ai mila de noi, traim intr-o lume plina de silnicie…
-
Continuăm să numărăm împreună: Lecții triste cu aromă de har. Ce este poporul Domnului: democrație?
Afișez aici încă una din completările pe care le-am făcut la comentariul la cartea Numeri: O colecție de lecții triste Lecţia principală din cartea Numeri este că poporul lui Dumnezeu trebuie să umble prin credinţă dacă vrea să înainteze. Pentru… Read More ›
-
Pentru cei chemați să vegheze asupra bisericilor din România, păstori, profesori președinți de denominații
Nu mă îndoiesc de existența și vigilența acestor frați chemați de Dumnezeu la păstorirea și păzirea turmei Sale. Le pun la îndemâna un mic articol și câteva link-uri care dau pe față perversiunea unor așaziși lideri ai mișcării de înșelare… Read More ›
-
Peyton Manning Just Opened Up About His CHRISTIANITY, People Are TICKED…
Peyton Manning is a conservative Christian that loves America- and he’s one hell of a quarterback! In his book which is co-authored by his father, the great Archie Manning he speaks about his faith. His CHRISTIAN FAITH! Here is a… Read More ›
-
Minciuna produce demisia unui meteorolog specialist
Ronny Bagdadi shared a link. Top Scientist Resigns Admitting Man Made Global Warming Is A Big Scam | We Are Change he following is a letter to the American Physical Society released to the public by Professor Emeritus of physics Hal Lewis… Read More ›
-
“Fiti primitori de oaspeti”
Dati-mi voie sa va povestesc inca o intimplare din copilaria mea. Eram cam de treisprezece ani cind un vinzator de la magazinul de masini agricole s-a oferit sa-i vinda lui tata un tractor. Imi aduc aminte ca tata nu prea… Read More ›
-
Nicolae Radoi – Viața în America (I)
Nicolae Radoi shared a link. Viata in America 1