Este uşor să critici o biserică, dar trebuie să ne punem următoarea întrebare: “Ce fac eu pentru ca biserica mea să aibă succes şi să fie rodnică pentru slava lui Dumnezeu?” De asemenea, trebuie să mă întreb: “Cum ar fi biserica dacă întreaga biserică ar fi ca mine? “Unii oameni critică totul, dar nu fac aproape nimic pentru a îndrepta lucrurile. Această atitudine este greşită şi distructivă pentru lucrarea lui Dumnezeu.

(Articol de blogul nou de aici: https://roboamresursecrestine.wordpress.com)

Căutare este o cale lungă cât … Noul Testament.

Articolul acesta urmărește două lucruri: Primul, să sublinieze autoritatea scripturală a lucrării pastorale și să avertizeze de pericolul abuzării ei. Al doilea, să aducă aminte credincioșilor de responsabilitățile lor față de păstori.

AUTORITATEA PĂSTORULUI ŞI RESPONSABILITĂŢILE MEMBRILOR BISERICII

Intenţia acestui articol este de a acoperi două aspecte legate de păstori şi biserici. În primul rând, dorim să susţinem autoritatea scripturală a păstorilor şi să avertizăm cu privire la abuzul acestei autorităţi. În al doilea rând, dorim să aducem aminte membrilor bisericii de responsabilităţile pe care le au faţă de păstori.

AUTORITATEA PĂSTORULUI — LECȚII GENERALE DESPRE AUTORITATEA PASTORALĂ

Prezentăm în continuare câteva adevăruri biblice despre autoritatea pastorală:

(1) ÎN BISERICI EXISTĂ ANUMIŢI BĂRBAŢI NUMIŢI CÂRMUITORI SAU PRIVEGHETORI (Fapte 20:28; 1 Tes. 5:12; Filipeni 1:1; 1 Tim. 3:1; Tit 1:7). Aceste versete ne învaţă că păstorii chemaţi de Dumnezeu (care au acelaşi statut ca bătrânii şi episcopii) au autoritate asupra adunării. Ceilalţi creştini sunt chemaţi să se supună acestei autorităţi. Păstorii au autoritate asupra mea în Domnul. Când îi cinstesc şi mă supun lor, nu sunt supus doar unui om, ci dovedesc supunere faţă de Domnul şi Păstorul Suprem al bisericii.

Din păcate, în zilele noastre sunt multe familii în care soţul abuzează de autoritatea care i-a fost dată, dar acest lucru nu schimbă faptul că această autoritate a fost instituită de Dumnezeu. Când soţia se supune soţului, ea nu este supusă doar unui om, care are o natură păcătoasă şi căzută; ea se supune în acest fel lui Dumnezeu (Efeseni 5:22). Abuzurile autorităţii pastorale nu anulează faptul că Biblia ne spune că Dumnezeu a dat autoritate păstorilor şi ne cere să ne supunem autorităţii păstorilor chemaţi de Dumnezeu.

Chiar şi în cazurile în care un creştin a trecut printr-o situaţie în care păstorul a încălcat autoritatea scripturală, el trebuie să menţină o atitudine adecvată şi un spirit corect cu privire la autoritatea pastorală. Dacă este nevoie, el poate să părăsească acea biserică şi să găsească a biserică sănătoasă din punct de vedere spiritual, care este condusă de oameni chemaţi de Dumnezeu, să se alăture acelei biserici şi să se pună sub autoritatea dată lor de Dumnezeu.

Un creştin trebuie să-şi păzească cu mare atenţie spiritul, astfel încât să nu fie cuprins de amărăciune. El trebuie să se examineze înaintea Domnului, pentru a se asigura că nu are un spirit de răzvrătire împotriva autorităţii rânduite de Dumnezeu. Uneori, credem că problema este la cei care au autoritate peste noi, dar în realitate, problema este în propriile noastre inimi răzvrătite.

(2) BIBLIA FOLOSEŞTE TREI TERMENI DIFERIŢI PENTRU A-I DESCRIE PE CONDUCĂTORII BISERICII (păstor, bătrân, episcop), dar aceşti termeni se referă la aspecte diferite ale aceleiaşi slujbe; prin urmare ierarhia bisericească în care episcopii au o poziţie mai înaltă decât bătrânii nu este biblică.

(3) FIECARE BISERICĂ TREBUIE SĂ AIBĂ CONDUCĂTORII PROPRII ŞI O CONDUCERE DE SINE STĂTĂTOARE (Tit 1:5; Fapte 14:23). Din moment ce acesta este modelul clar din Noul Testament, orice formă de control care vine din afara bisericii este nebiblică şi nesănătoasă.

(4) FIECARE PĂSTOR TREBUIE SĂ FIE CHEMAT DE DUMNEZEU, SĂ SE CALIFICE DUPĂ CERINŢELE SCRIPTURII, ŞI SĂ FIE ORDINAT (Fapte 14:23; 1 Tim. 3; Tit 1). Bisericile Nou Testamentale nu puteau fi conduse de oameni care nu erau ordinaţi sau de oameni care nu puteau face toată lucrarea unui păstor. Fiecare păstor trebuie să fie atât un învăţător cât şi conducător (Fapte 20:28; 1 Tim. 3:2; Tit 1:9-11; 1 Petru 5:1-2).

(5) DIACONII NU SUNT NICIODATĂ MENŢIONAŢI CA ŞI CONDUCĂTORI SAU SUPRAVEGHETORI AI BISERICII. Diaconul este un slujitor, nu un conducător. Conducerea bisericii de către un comitet de diaconi este nescripturală şi a provocat mult rău în multe adunări.

LIMITELE AUTORITĂŢII PĂSTORULUI

Ca să obţinem o imagine clară asupra domeniilor şi limitelor autorităţii păstorului, ne vom uita la responsabilităţile lăsate de Dumnezeu păstorilor în biserică, întrucât responsabilitatea şi autoritatea merg mână în mână. Există trei domenii majore ale responsabilităţii pastorale, însoţite de autoritatea corespunzătoare:

(1) PĂSTORUL ARE RESPONSABILITATEA ŞI AUTORITATEA DE A ÎNVĂŢA SI DE A PĂSTORI BISERICA (Fapte 20:28; Efeseni 4:11-12; 1 Tes. 5:12; 1 Petru 5:1-4). Prin urmare, păstorii au autoritatea de a supraveghea toate aspectele acestei lucrări. Ei trebuie să aibă decizia finală cu privire la ceea ce se învaţă şi de către cine, şi trebuie să cântărească toate învăţăturile pentru a se asigura că sunt scripturale (1 Cor. 14:29).

(2) PĂSTORUL ARE RESPONSABILITATEA ŞI AUTORITATEA DE A PROTEJA BISERICA ÎMPOTRIVA ÎNVĂŢĂTURILOR FALSE (Fapte 20:28-31; 1 Cor. 14:29; 1 Tim. 4:1-6; Tit 1:9-13). Păstorii au responsabilitatea şi autoritatea date de Dumnezeu de a stabili ce se învaţă şi de către cine, precum şi de a-i împiedica pe creştini să cadă pradă învăţăturilor false, cum ar fi studii biblice organizate de învăţători nepotriviţi sau întâlniri în care sunt promovate doctrine sau practici nebiblice. Aceasta include supravegherea lucrării muzicale a bisericii, pentru că muzica este o formă de învăţare (Efeseni 5:19).

(3) PĂSTORUL ARE RESPONSABILITATEA ŞI AUTORITATEA DE A SUPRAVEGHEA ÎNTREAGA LUCRARE A BISERICII (Fapte 20:28; 1 Tes. 5:12; 1 Petru 5:1-2). Poziţia de supraveghere a bisericii este similară cu cea a unui supraveghetor sau manager. Păstorii nu trebuie să facă singuri toată lucrarea bisericii – fiecare creştin trebuie să se ocupe cu lucrarea lui Hristos – ci păstorii trebuie să supravegheze lucrările bisericii.

În zilele noastre sunt mulţi credincioşi care se răzvrătesc împotriva păstorilor şi se împotrivesc autorităţii pastorale. Aceasta este rezultatul naturii umane păcătoase. Celor mai în vârstă nu le place să li se spună ce să facă; ei nu vor să se supună autorităţii nimănui. Dar autoritatea pastorală este dată de Dumnezeu, şi cel care se opune unui păstor chemat de Dumnezeu să conducă biserica după Cuvântul lui Dumnezeu vor răspunde în faţa Domnului Isus Cristos pentru încăpăţânarea lui.

Iată ce spune Biblia: ” Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii cari au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos.”(Evrei 13:17).

CARACTERISTICILE SPIRITUALE ALE AUTORITĂŢII PASTORALE

Autoritatea exercitată de păstori, misionari sau alţi conducători ai bisericii trebuie să fie diferită de cea exercitată de liderii din lumea seculară (1 Petru 5:3; Marcu 10:42-43).

(1) ESTE O AUTORITATE SLUJITOARE – AUTORITATEA UNUI PĂSTOR (Fapte 20:28, 2 Cor. 13:10; 1 Petru 5:2). Autoritatea pastorală are scopul de a ajuta şi proteja copiii şi lucrarea lui Dumnezeu.

(2) ESTE O AUTORITATE SUPUSĂ ŞI PLINĂ DE SMERENIE- AUTORITATEA UNUI ADMINISTRATOR/ LUCRĂTOR (Marcu 10:42-45; 1 Cor. 3:9; 4:1; 12:7; Tit 1:7; 1 Petru 4: 10; 5:3-5). Păstorul este chemat să conducă sub călăuzirea Domnului nostru Isus Cristos, având gândul şi voinţa lui Hristos, şi nu gândul şi voinţa lui personale. Biserica aparţine lui Dumnezeu; membrii sunt copiii lui Dumnezeu; lucrarea este a lui Dumnezeu (1 Cor. 3:5-9). Păstorii sunt doar administratori sau lucrători. Un exemplu negativ în această privinţă este lucrarea lui Diotref (3 Ioan 9-10), care era plin de mândrie şi încăpăţânare.

(3) ESTE O AUTORITATE PLINĂ DE DRAGOSTE- AUTORITATEA UNUI TATĂ (1 Tes. 2:7-11). Păstorul trebuie să aibă o preocupare plină de evlavie, dragoste, blândeţe şi spirit de sacrificiu pentru binele credincioşilor. Conducerea lui nu trebuie să fie o povară pentru biserică, sau să slujească interese lui proprii. El se bucură când copiii se maturizează şi pot să stea pe propriile picioare.

(4) ESTE O AUTORITATE ELIBERATOARE- AUTORITATEA DE A RIDICA ŞI NU DE A TRAGE ÎN JOS. “Şi chiar dacă m-aş lăuda ceva mai mult cu stăpânirea, pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidirea voastră, iar nu pentru dărâmarea voastră, tot nu mi-ar fi ruşine.” (2 Cor. 10:8). Vezi, de asemenea, Efeseni 4:11-12.

DIFERENŢA DINTRE A PĂSTORI ŞI A DOMNI

“Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca si ei, un martor al patimilor lui Hristos, si părtaş al slavei care va fi descoperită: păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei.” (1 Petru 5:1-3) Păstorii au autoritate reală în biserică, dar această autoritate este total diferită decât cea exercitată de conducătorii lumeşti. Iată câteva dintre aceste diferenţe:

Păstorii biblici au dragoste faţă de turmă şi conduc cu compasiune, în timp ce conducătorii lumeşti dispreţuiesc compasiunea; ei nu încurajează, ci doar pretind (1 Tes. 2:7-8).

Păstorii biblici conduc prin exemplu, în timp ce conducătorii lumeşti au pretenţii de la alţii, dar nu îşi dau seama că ei înşişi trebuie să trăiască ceea ce cer de la alţii (1 Petru 5:3).

Păstorii biblici ştiu că turma nu este a lor, în timp ce conducătorii lumeşti au impresia că oamenii le aparţin şi că pot să îi controleze după voia lor (1 Petru 5:2, 3 “turma lui Dumnezeu”).

Păstorii biblici sunt preocupaţi de binele sfinţilor şi nu de profitul lor propriu, în timp ce conducătorii lumeşti conduc pentru câştig personal şi nu se dau înapoi de la abuzuri împotriva oamenilor din subordine (1 Petru 5:2).

Păstorii biblici sunt caracterizaţi de smerenie şi nu se consideră mai presus decât turma, în timp ce conducătorii lumeşti se ridică pe ei înşişi mai presus decât oameni de rând (1 Petru 5:2 “sub paza voastră”; 1 Petru 5:5).

Scopul păstorilor biblici este acela de a-i încuraja pe oameni şi de a le da libertatea de a face voia lui Dumnezeu, în timp ce dorinţa conducătorilor lumeşti este de a controla oamenii şi de a-i trage în jos (Efeseni 4:11-12; 2 Cor. 10:8). Cuvântul grecesc tradus ca “dărâmarea” în 2 Cor. 10:8 poate fi tradus şi ca “să surpe întăriturile” (2 Cor. 10:4).

“Isus i-a chemat la El, şi le-a zis:”Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” (Marcu 10:42-45).

SUGESTII PENTRU PĂSTORI

1. Nu uita niciodată că oamenii din biserică nu îţi aparţin şi că vei da socoteală pentru felul în care îi tratezi (Fapte 20:28; 1 Petru 5:1-4; Iacov 3:1). Un păstor poate să îşi impună punctul de vedere în biserică, chiar şi când acesta este greşit şi pornit dintr-o dorinţă păcătoasă, pentru că nu există nici o autoritate eclesiastică mai presus de adunarea locală, dar el va sta în faţa Păstorului Suprem şi va fi judecat pentru felul în care şi-a făcut lucrarea. Păstorul nu trebuie să uite acest lucru.

2. Tratează-i pe oameni aşa cum vrei şi tu să fii tratat (Matei 7:12). Gândeşte-te la vremea când nu erai păstor. Îi tratezi tu pe credincioşi acum aşa cum ai fi vrut să fii tratat de păstorul tău? Au existat lucruri pe care le-a făcut păstorul tău care te-au descurajat mai degrabă decât să te încurajeze? Repeţi tu aceleaşi greşeli în lucrarea ta?

3. Tratează pe toată lumea în mod egal (1 Tim. 5:21). Favoritismul nu trebuie să aibă loc în biserică. Aplică aceleaşi standarde pentru toţi lucrătorii. Nu fi mai indulgent cu anumiţi lucrători doar pentru că îţi sunt prieteni sau apropiaţi. Aplică disciplina în biserică în mod egal. Nu oferi nimănui ocazia să spună despre tine că ai fost strict cu unii din biserică şi indulgent cu alţii („Pentru unii ciumă, pentru alţii mumă”).

4. Caută să îi încurajezi pe credincioşi şi să le oferi libertatea de a va face voia lui Dumnezeu (2 Cor. 10:8). Păstorul trebuie să trateze membrii bisericii ca pe proprii lui copii, ajutându-i să crească spre maturitate în Hristos, astfel încât să poată sta pe propriile picioare şi să ia decizii înţelepte şi după voia lui Dumnezeu, fără să fie dependenţi întotdeauna de implicarea şi controlul păstorului. Un părinte înţelept îi lasă pe copiii lui să facă greşeli, ştiind că aceştia trebuie să înveţe să facă lucrurile pe cont propriu şi că nu vor reuşi întotdeauna să facă lucrurile bine de prima dată. Oare nu ar trebui ca păstorul să aibă aceeaşi atitudine?

5. Încurajează-i pe credincioşi să aibă o viziune personală a voii lui Dumnezeu şi să participe cu idei noi la lucrarea Domnului (Efeseni 4:11-12). Singurele lucruri pe care păstorul trebuie să le descurajeze sunt păcatul şi învăţăturile false. Nu da nimănui ocazia să spună despre tine că nu îi încurajează pe credincioşi să aibă o viziune proprie şi să-şi exercite darurile spirituale în mod liber, în limitele Scripturii.

6. Caută să ridici lideri care să lucreze alături de tine pentru lărgirea lucrării (Fapte 13:1; 20:4). Peste tot în Noul Testament întâlnim echipe de lucrători şi conducători, atât în bisericile locale cât şi în lucrarea misionară. Păstorii înţelepţi nu se vor teme să împărtăşească autoritatea şi lucrarea lor cu alţi bărbaţi evlavioşi, astfel încât lucrarea Domnului să înainteze.

7. Rezistă ispitei de a fi mândru şi de a te înălţa pe tine însuţi (Marcu 10:42-45). Poziţia unui păstor este una smerită. Păstorul are autoritate, dar această autoritate este autoritatea unui slujitor care are un stăpân, şi nu a unui proprietar. Păstorul este lider spiritual, un episcop, dar el are o relaţie unică şi specială cu cei peste care conduce. El este un păstor, dar în acelaşi timp, el este una dintre oi!

În timp ce membrii bisericii sunt asemănaţi cu o turmă de oi şi au unele dintre caracteristicile oilor, ei nu sunt ca oile pentru că sunt animale lipsite de judecată şi ei nu există pentru profitul şi plăcerea păstorului. Fiecare membru al bisericii nu este doar “o oaie”, ci este un copil al Dumnezeului Atotputernic, un membru al “preoţiei alese”, şi un cetăţean liber al unui “neam sfânt” (1 Petru 2:9).

Membrii bisericii nu sunt asemănaţi doar cu nişte oi, ci sunt descrişi ca membre ale unui organism viu. Păstorul trebuie să fie conştient întotdeauna că adevăratul Cap nu este păstorul pământesc, ci Domnul Isus Hristos (Efeseni 1:22; Col. 1:18).

8. Primeşte critica într-un mod evlavios. Firea urăşte critica. Firea vrea să aibă întotdeauna dreptate şi se umflă în pene când cineva îi provoacă înţelepciunea firească/ păcătoasă. Înţelepciunea evlavioasă nu se poartă aşa. Iacov 3:17 spune că este “uşor de înduplecat.” Când oamenii au venit la Hristos şi I-au pus întrebări, El nu şi-a bătut joc de ei şi nici nu s-a simţit ofensat. Păstorul trebuie să aibă o atitudine smerită, şi să nu uite că autoritatea lui nu vine de la sine.

De asemenea, le trebuie să nu uite că el nu are toate răspunsurile şi nu are întotdeauna dreptate. Firea are tendinţa de a trata cu “răceală” pe cei care ne critică şi nu sunt de acord cu noi, dar păstorul nu trebuie să fie aşa. Dumnezeu ne-a învăţat să îi iubim chiar şi pe duşmanii noştri, cu atât mai mult trebuie să îi iubim pe propriii noştri fraţi în Cristos, membrii bisericii noastre, care nu sunt de acord cu noi în toate lucrurile (Rom. 12:16-20).

9. Nu-ţi fie frică să conduci, dar asigură-te că te ghidezi după Biblie, şi nu după propriile idei fireşti sau după tradiţie. Dacă nu poţi spune “aşa vorbeşte Domnului”, despre lucruri pe care le faci, eşti în pericol. Autoritatea ta nu vine din gândirea ta, ci din cea a lui Dumnezeu, nu din cuvântul tău, ci din Cuvântul lui Dumnezeu. Păstorul trebuie să fie “fără prihană” (Tit 1:7).

10. Nu-ţi da autoritatea celor care nu sunt păstori, cum ar fi diaconii, şi nu permite femeilor puternice să controleze lucrurile în biserică din “din umbră.”

11. Nu-ţi fie frică să permiţi adunării să participe la unele decizii. În Faptele Apostolilor, adunarea a participat alături de păstori la trei decizii majore. Prima a fost alegerea diaconilor (Fapte 6:5-6). Păstorii sunt chemaţi să definească standardele, iar congregaţia alege diaconii pe baza acestor standarde. A doua decizie a fost rezolvarea problemei justificării. Adunarea din Antiohia i-au trimis pe Pavel şi Barnaba la Ierusalim pentru a rezolva acest aspect (Fapte 15:3) şi congregaţia din Ierusalim a participat la discuţii şi şi-a dat aprobarea.

De asemenea, ei s-au alăturat apostolilor şi bătrânilor în trimiterea de scrisori de instruire către alte biserici (Fapte 15:22). Cea de-a treia decizie a fost aceea de a trimite misionari (Fapte 13:1-3). Duhul Sfânt a chemat misionari şi liderii bisericii, împreună cu adunarea, au recunoscut această chemare şi i-au trimis pe misionari în lucrare.

Păstorii evlavioşi au ca scop maturizarea adunării, astfel încât credincioşii să poată participa la lucrarea Domnului, cu tot potenţialul care le-a fost dat. Ei nu caută să îi ţină pe sfinţi legaţi, ci să le dea libertatea de a sluji după potenţialul care le-a fost dat în Hristos. Prea mulţi păstori devin posesivi în autoritatea lor, şi prin aceasta împiedică sau încetinesc lucrarea lui Dumnezeu, transformând lucrarea Domnului într-o lucrare centrată în jurul unei singure persoane, iar colaboratorii lor se ridică doar nivelul de slujitori şi nu ajung niciodată la maturitatea libertăţii în Hristos, aşa cum este descrisă în Scriptură. Fraţilor, aceste lucruri nu trebuie să se întâmple între voi!

RELAŢIA MEMBRILOR BISERICII CU PĂSTORII RESPONSABILITĂŢI GENERALE

1. RESPECTAŢI-I ŞI IUBIŢI-I PE PĂSTORI “Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, cari vă cârmuiesc în Domnul, şi care vă sfătuiesc. Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. Trăiţi în pace între voi.” (1 Tes. 5:12-13).

2. SUPUNEŢI-VĂ ÎNVĂŢĂTURILOR LOR PENTRU CĂ EI URMĂRESC ÎNVĂŢĂTURA BIBLICĂ ŞI SE STRĂDUIESC SĂ ZIDEASCĂ BISERICA ÎN SLUJBA DOMNULUI “Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârșirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.” (Efeseni 4:11-12)

3. URMAŢI-LE EXEMPLUL. “Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa!” (Evrei 13:7). “Nu ca si cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei.” (1 Petru 5:3). Aceasta demonstrează importanţa standardelor lui Dumnezeu pentru păstori. Dacă liderii bisericii nu duc o viaţă evlavioasă şi dacă nu au familii evlavioase, ei nu pot fi exemple bune pentru turmă şi lucrarea lui Dumnezeu suferă.

4. SUPUNEŢI-VĂ AUTORITĂŢII LOR ” Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii cari au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos.” (Evrei 13:17)

5. RUGAŢI-VĂ PENTRU EI. “Încolo, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi ca, Cuvântul Domnului să se răspândească şi să fie proslăvit cum este la voi” (2 Tes. 3:1). Vezi, de asemenea, Evrei 13:18; Efeseni 6:18-19; Col. 4:2-3.

6. PURTAŢI DE GRIJĂ PENTRU NEVOILE LOR FIZICE “Prezbiterii (Sau: bătrânii) cari cârmuiesc bine, să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura, pe care o dau altora. Căci Scriptura zice: ,,Să nu legi gura boului când treieră bucate”; şi: ,,Vrednic este lucrătorul de plata lui.” (1 Tim. 5:17,18) “O biserică zgârcită cu păstorul ei încalcă învăţătura Scripturii. Rar ajunge o astfel de biserică să ajungă la tărie sau creştere spirituală. În această privinţă, principiile descrise în 2 Cor. 9:6-10 sunt demne de luat în seamă” (Paul Jackson, The Doctrine and Administration of the Church).

SUGESTII PENTRU MEMBRII BISERICII

1. ACORDAŢI PĂSTORULUI ÎNCREDERE ŞI FACEŢI TOT POSIBILUL PENTRU A FI MEMBRII AI BISERICII ASCULTĂTORI ŞI SUPUŞI. Biblia foloseşte un limbaj foarte puternic pentru a descrie supunerea bisericii faţă de autoritatea pastorală. “Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi …” (Evrei 13:17). Aceste cuvinte sunt puternice. Cu excepţia cazului în care păstorul conduce într-o manieră evident opusă Bibliei, membrii bisericii trebuie să fie supuşi ca lui Dumnezeu.

Este ca relaţia dintre soţ şi soţie. “Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului.” (Efeseni 5:22) Orice soţie ştie că, dacă ea se supune soţului ei, ea se supune unui om imperfect, dar ea nu se supune doar soţului ei, ci Domnului, care i l-a rânduit pe soţul ei. De asemenea, credinciosul nu se supune doar unui om; el se supune Domnului, care a instituit slujba păstorului şi care l-a pus pe acel om în acea poziţie.

Prea mulţi membrii din biserici cred că este de datoria lor să ofere sfaturi şi să îl corecteze pe păstor în toate privinţele, chiar şi în chestiuni care nu ţin de doctrina biblică adevărată. Este înţelept şi scriptural să îi lăsăm pe păstori să fie păstori!

2. ASIGURAŢI-VĂ CĂ LUPTAŢI PENTRU ADEVĂRURI BIBLICE ŞI NU PENTRU PREFERINŢE PERSONALE. Dacă eu cred că ceva este greşit în biserică, trebuie să îmi pun întrebarea: ” Spune Biblia clar că acest lucru este greşit sau este doar un lucru care nu îmi place mie sau cu care eu personal nu sunt de acord?” Multe probleme din biserică apar din cauza conflictelor de personalitate şi a încercării din partea unora de a ridica o preferinţă personală la rang de Scriptură.

Romani 14 abordează această problemă. În acest capitol Pavel descrie lucrurile despre care Biblia nu vorbeşte în mod explicit. Cele două exemple pe care le oferă sunt regulile cu privire la mâncare şi la zile sfinte. Acestea sunt lucruri despre care credinţa Nou Testamentală păstrează tăcerea. Spre deosebire de legea mozaică, în Noul Testament nu există legi despre ce trebuie să mâncăm (1 Tim. 4:4-5).

De asemenea, nu există legi despre sabat şi despre anumite sărbători sfinte şi zile speciale, ca cele din Vechiul Testament. Din moment ce Noul Testament nu conţine legi clare cu privire la aceste lucruri, acestea cad sub incidenţa libertăţii creştine. În astfel de lucruri, fiecare credincios este liber să facă aşa cum consideră de cuviinţă, înaintea Domnului, dar el nu poate să îşi impună preferinţele sale asupra altora sau să judece pe alţii cu privire la aceste lucruri.

Când cineva din biserică are o problemă cu un aspect din biserică trebuie să se întrebe dacă perspectiva lui cu privire la acest subiect se bazează pe o învăţătură clară din Scriptură sau este doar o chestiune de preferinţă personală.

3. VEGHEAZĂ-ŢI INIMA ŞI ATITUDINEA. Noi trebuie să spunem adevărul în dragoste (Efeseni 4:15). Noi trebuie să gândim la rece şi să avem o inimă caldă, nu să avem o inimă rece şi o minte înfierbântată! Când încercăm să îi corectăm pe alţii trebuie să ne păzim propriile noastre inimi şi să facem acest lucru într-un spirit de supunere (Gal. 6:1). 2 Timotei 2:24-25 descrie spiritul în care trebuie să îi corectăm pe alţii: “Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici.” Evanghelistul Mel Rutter spune, “Ai o poziţie tare ca o stâncă, dar o dispoziţie dulce ca mierea.” Diferenţa dintre a părăsi biserica din cauza unor preocupări doctrinare legitime şi a pleca dintr-un spirit de rebeliune faţă de autoritatea pastorală se arată în două aspecte, aşa cum găsim în Iacov 3:14-18.

În primul rând, diferenţa va fi evidentă în atitudine. Este o diferenţă semnificativă între “pizma amară şi un duh de ceartă” din versetul 14, şi atitudinea evlavioasă descrisă în versetul 17: “paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roduri bune, fără părtinire, nefăţarnică.” În al doilea rând, diferenţa va fi evidentă în roadele care rezultă din această situaţie. Pot să fie cele descrise în versetul 16: “pizmă şi duh de ceartă, … şi tot felul de fapte rele”, sau roadele descrise în versetul 18: ” roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.” Consecinţele pe termen lung vor da pe faţă secretele inimii.

Pe de o parte, cei care încearcă să întărească biserica şi se opun unor lucruri care sunt cu adevărat păcătoase şi nescripturale şi care părăsesc biserica doar din acest motiv, şi nu datorită voinţei lor sau datorită firii, vor continua să Îl slujească pe Hristos într-un mod care aduce roadă, în biserici mai sănătoase. Pe de altă parte, cei care se luptă doar pentru interesele lor şi care produc probleme într-o manieră firească, carnală, de obicei, merg din biserică în biserică, cauzând probleme oriunde se duc, îşi pierd mărturia şi de multe ori chiar şi propriii copii, şi de multe ori merg de la o biserica sănătoasă la o biserică mai slabă. Faptul că ei se mută la o biserică care este mai slabă din punct de vedere doctrinal şi spiritual, demonstrează faptul că problema nu a fost una de doctrină sau de neprihănire, ci a fost un conflict de personalitate, sau altceva de această natură.

4. NU PERMITE CA PROBLEMELE DIN BISERICĂ SĂ ÎŢI OTRĂVEASCĂ ATITUDINEA TA FATA DE BISERICA ÎN GENERAL. Acest lucru este similar cu punctul anterior, dar merita un paragraf separat. De multe ori când descoperi o problemă gravă şi legitimă în biserică, mai ales o cădere din partea păstorilor, este posibil ca treptat să te înveninezi împotriva întregii biserici. În cele din urmă ajungi să nu mai vezi nimic decât probleme şi greşeli. Totul este în neregulă. Trebuie să fim atenţi să nu permitem diavolului să facă acest lucru în vieţile noastre, şi să rezistăm acestei atitudini ţinând cont atât de lucrurile bune, precum şi de cele rele. Pavel a făcut acest lucru cu biserica de la Corint. În ciuda abaterilor grave din biserică, el a mulţumit Domnului pentru ei pentru mai multe lucruri (1 Cor. 1:4-9; 2 Cor. 1:11, 14).

5. AŢINTEŞTE-ŢI PRIVIREA SPRE CHRISTOS, ŞI NU SPRE OAMENI. ” Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” (Evrei 12:2). Unii credincioşi au “cicatrici spirituale” permanente pentru că au făcut parte din biserici conduse de păstori că au abuzat autoritatea lor.

Alţii părăsesc biserica cu totul şi folosesc acest lucru ca o scuză. Problema în astfel de cazuri este că aceşti oameni au încrederea şi privirea aţintită mai mult asupra oamenilor decât asupra Domnului Isus Cristos. El nu ne va dezamăgi niciodată, dar oamenii ne vor dezamăgi întotdeauna, într-un fel sau altul. În cel mai bun caz, păstorii sunt doar oameni imperfecţi. Şi ei fac greşeli. Şi ei păcătuiesc. Şi ei pot să fie egoişti, parţiali şi lipsiţi de viziune.

6. ROAGĂ-TE PENTRU PĂSTORUL TĂU ŞI PENTRU CEILALŢI LIDERI AI BISERICII. Rugăciunea face două lucruri: aduce schimbare, pentru că Dumnezeu răspunde şi lucrează prin ea şi, în acelaşi timp, mă ajută să îmi păstrez inima sensibilă pentru cei pentru care mijlocesc.

7. NU UITA CĂ NU EXISTĂ BISERICI PERFECTE. Chiar şi primele biserici, plantate de apostoli au fost foarte imperfecte. Biserica din Corint era carnală şi avea probleme cu divizarea, adulter, procese, beţie în timpul cinei Domnului, daruri spirituale folosite în mod greşit, şi învăţători falşi. Cele mai multe din cele şapte biserici menţionate în Apocalipsa 2-3 au avut probleme grave. În biserica din Filipi, două femei erau în conflict una cu cealaltă şi a fost nevoie să fie corectate (Filipeni 4:2).

Petru a trebuit să fie mustrat în mod public de Pavel pentru ipocrizie (Gal. 2:11-14). Aceasta nu este o scuză pentru a ignora problemele şi greşelile. Fiecare dintre aceste probleme a fost adresată şi corectată. Am spus aceste lucruri doar pentru a ne aduce aminte că bisericile nu sunt perfecte, pentru că ele sunt alcătuite din păcătoşi imperfecţi care au fost salvaţi prin har, şi noi trebuie să ţinem seama de acest lucru atunci când întâmpinăm probleme în biserică.

Dacă părăseşti biserica din cauza unor probleme doctrinare sau morale, trebuie să te muţi la o biserică mai sănătoasă, altfel vei merge din rău în mai rău.

8. INVAŢĂ SĂ PRACTICI DISCERNĂMÂNTUL SPIRITUAL, FĂCÂND BINE DIFERENŢA DINTRE LUCRURILE IMPORTANTE ŞI CELE MAI PUŢIN IMPORTANTE. În Matei 23:23, Domnul Isus Cristos, ne învaţă că nu toate lucrurile au importanţă egală. “Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.” Unele învățături biblice au mai mare greutate decât altele.

Toate învăţăturile din Biblie sunt importante, dar nu toate au importanţă egală. Nu orice problemă este motiv suficient pentru a părăsi o biserică. Pentru a cunoaşte diferenţa dintre cele două este nevoie de o cunoaştere aprofundată a Cuvântului lui Dumnezeu şi de discernământ spiritual. Aceasta este lecţia din următoarele versete: “În ce vă priveşte pe voi, fraţilor, eu însumi sunt încredinţat că sunteţi plini de bunătate, plini şi de orice fel de cunoştinţă, şi astfel sunteţi în stare să vă sfătuiţi unii pe alţii.” (Romani 15:14).

“În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.” (Evrei 5:12-14).

Astfel de discernământ cere maturitate spirituala, care vine numai prin studiu sârguincios şi prin exercitarea discernământului pentru a alege între bine şi rău. Pavel a spus bisericii din Roma că motivul pentru care au putut să se mustre unii pe alţii a fost faptul că ei erau plini de bunătate şi cunoştinţă (Rom. 15:14). Pe măsură ce ne maturizăm în Hristos,în cunoaşterea Scripturii şi în evlavie, vom putea să îi corectăm pe alţii şi să fim o binecuvântare pentru biserică.

Este un adevăr trist faptul că mulţi dintre cei care încearcă să ” îndrepte” problemele din biserică sunt slabi în cunoaşterea Bibliei şi carnali în trăirea lor creştină, şi ca urmare, produc mai mult rău decât bine.

9. DACĂ AI O PROBLEMĂ SAU O ÎNTREBARE, DU-TE DIRECT LA PĂSTOR SAU LA PERSOANELE IMPLICATE. Deseori aflăm că percepţia pe care o avem asupra problemei în cauză este greşită sau descoperim că informaţiile pe care le-am primit au fost greşite sau că nu am avut toate informaţiile necesare. Când discutăm, de la început, cu cei în cauză, putem evita să “facem din ţânţar armăsar” şi să provocăm ceartă pentru nimic.

10. NU UITA CĂ PĂSTORUL ARE AUTORITATE ŞI RESPONSABILITATE MAI MARE ÎN BISERICĂ. Aceasta înseamnă că ei trebuie să ia decizii pe care membrii bisericii nu trebuie să le ia şi că vor răspunde în faţa lui Dumnezeu pentru aceste decizii. Există situaţii când trebuie să părăsim o biserică din cauza unor greşeli serioase, dar, în acelaşi timp, noi trebuie să învăţăm să punem lucrurile în mâinile Domnului şi să facem ceea ce ne-a spus El să facem, adică să ne supunem conducerii bisericii, să fim o binecuvântare şi să aducem rod.

Nu confunda lucrul tău cu cel al păstorului. Tu nu ai nici autoritatea şi nici lucrarea unui păstor (vizitarea bolnavilor, îngroparea morţilor, faptul de a fi disponibil pentru orice nevoie, purtarea de grijă faţă de sufletele credincioşilor). De asemenea, nu ai responsabilitatea unui păstor. El va da socoteala pentru mai mult (Iacov 3:1). Acest lucru m-a ajutat pe mine de mai multe ori când nu am fost de acord cu unele decizii pe care le-a făcut păstorul.

Am adus problema în faţa Domnul şi I-am spus Domnului că deşi eu nu sunt de acord cu această decizie, nu este decizia mea si voi lăsă problema respectivă în mâinile Lui şi îmi voi face partea mea, în supunere faţă de biserica Lui şi în dorinţa de a fi o binecuvântare pentru biserică.

11. NU PERMITE NICI UNEI SITUAŢII SĂ TE ÎNDEPĂRTEZE DE BISERICĂ. Există ocazii când suntem nevoiţi să părăsim o anumită biserică din cauza unor probleme doctrinare şi morale grave, dar noi nu trebuie să permitem nici unei situaţii să ne îndepărteze în întregime de biserică. Domnul Isus Cristos a stabilit biserica (Matei 16:18), şi în Noul Testament există mai mult de 100 de trimiteri la biserică.

Cea mai mare parte a Noului Testament a fost scrisă direct către biserici, ca cele din Efes şi Filipi. Cartea Apocalipsa este scrisă către şapte biserici din Asia Mica (Apocalipsa 2 -3). Faptele Apostolilor descrie lucrarea de plantare şi de creştere a primelor biserici. Epistolele pastorale descriu lucrarea bisericii. Chiar şi epistolele care nu se adresează direct bisericii ţin întotdeauna cont şi de adunarea credincioşilor.

Epistola către Evrei, de exemplu, conţine afirmaţii puternice despre biserică (Evrei 10:25; 13:7, 17). Cartea lui Iacov menţionează bătrânii din biserică (Iacov 5:14). Epistola 1 Petru se adresează bătrânilor (1 Petru 5:1-4). Aceasta demonstrează importanţa pe care o are biserica în ochii lui Dumnezeu, şi fiecare credincios trebuie să aibă acelaşi zel pentru adunare.

Este uşor să critici o biserică, dar trebuie să ne punem următoarea întrebare: “Ce fac eu pentru ca biserica mea să aibă succes şi să fie rodnică pentru slava lui Dumnezeu?” De asemenea, trebuie să mă întreb: “Cum ar fi biserica dacă întreaga biserică ar fi ca mine? “Unii oameni critică totul, dar nu fac aproape nimic pentru a îndrepta lucrurile. Această atitudine este greşită şi distructivă pentru lucrarea lui Dumnezeu.

(Articol de blogul nou de aici: https://roboamresursecrestine.wordpress.com)

Categories: Articole de interes general