Video: Distanțare socială

Pare că a trecut mult timp de atunci… distanțare socială… COVID… măști obligatorii… și așa mai departe. Dar m-am simțit minunat! Îmi place foarte mult să fiu în aer liber, așa că am petrecut cât mai mult timp posibil în natură, sus în munți, respirând aer curat și bucurându-mă de razele calde ale soarelui… Ce ar fi putut fi mai frumos? Acolo nu exista COVID, ci, cel mult doar niște creaturi cu patru picioare numite lei de munte… și poate niște iepurași și coioți înfometați … dar și ceva târâtoare nefaste precum șerpi cu clopoței. În plus, marele bonus pentru mine a fost să mă bucur de „God’s country” – așa cum i se spune aici, să mă rog și să meditez, dar și să am destul timp să caut minerale și pietre prețioase! Și ce încântător poate fi să găsești astfel de lucruri! Geologia este atât de interesantă în acești munți, dar câți se ostenesc să încerce să-i cunoască și câți descoperă comorile lor ascunse?

Într-o zi, am reușit să mă strecor printre bolovani și vegetație densă, pe un teren mafic, și, cine ar fi crezut vreodată, următorul lanț muntos care s-a deschis în fața mea era felsic, cu pronunțate valuri de pegmatit! Asta e California… ce țară uimitoare! Poți să te aventurezi prin munții ei și nu ai de ce să te întorci acasă cu mâna goală. Ai nevoie doar de suficient timp, de picioare care să te ducă și de ochi pentru a observa terenul. M-am cățărat pe o pantă care părea promițătoare și, când am lovit cu târnăcopul, am fost surprins să descopăr acea consistență a terenului care, din experiența mea anterioară, îmi spunea că merită să continui. Și astfel, în scurt timp, iată-l… a ieșit la lumină unul dintre acele cristale care posedă calitățile rare de simetrie și frumusețe de care este capabil mineralul cuarț! Așa cum spune o excelentă lucrare despre cristalografie, cauzele reale ale tuturor acestor caracteristici ale cristalelor rămân încă un mister „prea profund pentru a fi înțeles”! Știm multe, dar mai avem încă mult de învățat, și învățătura noastră nu are sfârșit. Doar Creatorul atotștiutor și infinit știe totul și nu are ceva de învățat vreodată!

Scoți la lumină un cristal! Care este valoarea lui? Valoarea lui este cea stabilită de Cel care l-a conceput, după bunul plac al voinței Sale! Dacă așa stau lucrurile în cazul unui simplu cristal, cum rămâne cu noi, cei creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu? Spre deosebire de restul lumii fizice, noi suntem imago Dei – apoteoza operei Sale creatoare – am fost înzestrați în mod unic pentru a-L cunoaște și a reflecta caracterul Său în lume.

Ei bine, am fost creați astfel, dar am căzut, și am căzut rău! Întreaga umanitate și-a pierdut gloria inițială, prin păcat. Acum, oamenii vorbesc despre „averea lor netă”! Care este „valoarea ta netă”? Este mare? Câte milioane deții de fapt? Pentru o vreme, unii dintre noi s-ar putea chiar să-și imagineze că „valoarea noastră netă” ne poate satisface cerințele sufletești. „Dacă voi avea acest lucru, atunci voi fi satisfăcut, voi fi în siguranță, voi fi cineva și voi fi împlinit” – asta spune inima însetată de bogăție! Dar Isus merge mult mai sus! El arată că adevărata avere a unui om nu poate fi definită prin posesiuni și valori materiale. Da, averea noastră poate reflecta puterea noastră de cumpărare pământească, siguranța noastră financiară sau capacitatea noastră de a putea face față responsabilităților. Dar ce mod de măsurare limitat este aceasta! Averea noastră nu poate măsura demnitatea noastră, caracterul nostru, relațiile noastre, înțelepciunea noastră, suferința noastră sau generozitatea noastră. Și, cel mai important, averea noastră nu poate măsura poziția noastră înaintea lui Dumnezeu!

Isus spune: „Luați seama și păziți-vă de orice lăcomie, căci viața omului nu constă în bogăția bunurilor sale.” Ce avertisment ne dă Isus! Numai o inimă întoarsă spre Dumnezeu are încredere că El cunoaște toate nevoile noastre și ne oferă tot ce ne trebuie pentru a crește în conformitate cu chipul Fiului Său. Dar dacă ne limităm viața la „abundența bunurilor noastre”, sufletul nostru veșnic suferă o pierdere veșnică!

Lăcomia spune: „Dumnezeu nu mi-a dat destul.” Dar credința, mulțumirea și recunoștința spun: „Dumnezeu mi-a dat tot ce am nevoie!”

Pentru noi, cei care aparținem lui Hristos, adevărata noastră identitate nu este „ceea ce deținem” sau „ceea ce am realizat” aici pe pământ pentru pământ, ci „cine suntem în Hristos”! În El suntem iertați, adoptați în familia lui Dumnezeu și creați pentru a avea o părtășie intimă cu El.

Deci, care este valoarea noastră netă? Adevărata noastră valoare netă este eternă: creați de Dumnezeu, răscumpărați prin Hristos și manifestați în iubirea pentru Dumnezeu. Amin.

Dacă acest subiect vă interesează, puteți citi mai mult în predica mea de mai jos. De asemenea, o puteți oferi și altora să o citească. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze. Amin.

Care este averea ta netă?

Pildele lui Isus (Partea a 27-a) – Bogatul nesăbuit (Luca 12:16-21)

Toată lumea își dorește bunuri materiale, iar mulți aleargă după ele și își dedică întreaga viață acumulării lor. Dar oare acesta poate fi cel mai important lucru din viață? Este oare asta ceea ce ne definește? Cum definim valoarea umană? Folosind o definiție economică? Luând în considerare averea netă a cuiva? În domeniul finanțelor, averea netă înseamnă activele minus datoriile: ceea ce deține cu adevărat cineva minus ceea ce datorează.

Dar Geneza 1:27 ne spune că valoarea noastră ca ființe umane este mult mai profundă decât averea noastră netă materială! Cu toții suntem creați în mod unic după chipul lui Dumnezeu. „Dumnezeu a creat omul după chipul Său, după chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat și femeie i-a creat.” Prin urmare, un bărbat sau o femeie bogată nu posedă o valoare umană mai mare decât o persoană săracă; ambii au fost creați pentru a reflecta același chip.

Într-o zi, când Isus învăța mulțimile, cineva I-a cerut să soluționeze o dispută legată de moștenire. „Învățătorule, spune-i fratelui meu să împartă moștenirea cu mine.” Dar Isus i-a răspuns: „Omule, cine M-a pus judecător sau arbitru peste voi?” (Luca 12:13-14). Și, în loc să arbitreze între ei, Isus merge mult mai departe! El arată că adevărata valoare a unui om nu poate fi definită prin posesiunile materiale. Da, averea ta poate defini puterea ta de cumpărare pământească, siguranța ta financiară sau capacitatea ta de a-ți face față obligațiilor. Dar ce măsură limitată este aceasta! Averea ta nu poate măsura demnitatea ta, caracterul tău, relațiile tale, înțelepciunea ta, suferința ta sau generozitatea ta. Și, cel mai important, averea ta nu poate măsura poziția ta înaintea lui Dumnezeu!

Așadar, pentru a aborda acest aspect, Isus ne-a prezentat o pildă care a ajuns să fie cunoscută sub numele de „Pilda bogatului nesăbuit”. În Luca 12:15-21, El spune: „15 «Luați seama și păziți-vă de orice lăcomie, căci viața omului nu constă în bogăția bunurilor sale.»” 16 Și le-a spus o parabolă, zicând: „Pământul unui om bogat a rodit din belșug, 17 și el s-a gândit în sinea lui: «Ce să fac, căci nu am unde să-mi depozitez recolta?» 18 Și a zis: «Iată ce voi face: voi dărâma hambarele mele și voi zidi altele mai mari, și acolo îmi voi depozita toată grâul și bunurile mele. 19 Și voi zice sufletului meu: «Suflete, ai bunuri din belșug puse deoparte pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și veseleste-te.»” 20 Dar Dumnezeu i-a zis: «Nebunule! În noaptea aceasta ți se va cere sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?» 21 Așa este cel care își adună comori pentru sine și nu este bogat față de Dumnezeu.””

Isus începe cu o afirmație foarte importantă: „Păziți-vă de orice lăcomie”. Literalmente, „lăcomia” înseamnă „poftă după lucruri”. Pentru cel lacom, aceasta înseamnă mult mai mult decât a deține bunuri sau a se bucura de ele. Pentru el, lucrurile create înlocuiesc Creatorul divin. Un iaht, o casă, o carieră de succes, investiții profitabile sau orice alt dar bun în sine poate deveni cu ușurință un idol, dacă îl tratăm ca fiind sursa noastră de identitate, siguranță, sens sau satisfacție supremă. Cu ani în urmă, am întâlnit pe cineva care considera că marile ambarcațiuni oceanice reprezintă cel mai înalt lucru pe care îl poți avea în această viață. Și, de fapt, și-a numit unul dintre iahturi „Satisfacție”! Poate că alegerea lui a fost pur și simplu un nume ironic sau inofensiv; numai Dumnezeu îi cunoaște inima. Dar numele ilustrează un pericol spiritual real: nicio posesiune în afară de Dumnezeu nu ne poate satisface în ultimă instanță sufletul. Pentru o vreme, ne putem imagina că ar putea; totuși, orice posesiune pământească se transformă în cele din urmă în nimic. Inima lacomă spune: „Dacă voi poseda acest lucru, atunci voi fi satisfăcut, voi fi în siguranță, voi fi cineva și voi fi împlinit.” Dar ce face de fapt o inimă lacomă? Cere unui lucru creat să facă ceea ce numai Dumnezeu poate face!

Deci, ce trebuie să facem în privința bunurilor materiale? Trebuie să renunțăm la ele, să trăim ca păsările în copaci, să mâncăm rădăcini și broaște din lac și să ne spălăm doar când plouă? Da, minimalismul poate fi o disciplină personală utilă… pentru unii, dar nu toți trebuie să adoptăm același nivel de simplitate materială.

Este adevărat că mulți dețin mult mai mult decât pot gestiona, dar cât de puțin înseamnă „puțin”? Totuși, există o problemă mult mai profundă decât aceasta! Problema nu este cât de puțin trebuie să deținem, ci dacă bunurile noastre ne stăpânesc pe noi. Așadar, întrebarea importantă nu este „Cât de puține lucruri pot deține?”, ci: „Mă ajută aceste lucruri să-L cinstesc pe Hristos, să-i iubesc pe oameni, să-mi îndeplinesc responsabilitățile și să urmăresc comoara veșnică – sau mă distrag ori mă controlează?” Deci, este evident că a deține mai puțin nu este adevărata soluție! Adevărata soluție este să scap de lucrurile care mă distrag, astfel să pot să-L slăvesc cu adevărat pe Dumnezeu mai presus de orice. Există ceva care stă între tine și Dumnezeu? Atunci, termină cu acel obstacol! Iar dacă ai bunuri – și cu toții avem –, acestea trebuie privite ca un dar temporar de care să ne bucurăm și pe care să-l administrăm în scopurile Lui. Iubirea de bani să nu fie iubirea noastră, ci să muncim cu sârguință și să fim mulțumiți cu ceea ce ne dă Dumnezeu. De la El primim totul potrivit scopurilor Sale; El este Cel care are grijă de noi.

Isus spune: „Luați seama și păziți-vă de orice lăcomie, căci viața omului nu constă în bogăția bunurilor sale.” Ce mare avertisment ne dă Isus! A „ne păzi de orice lăcomie” înseamnă să ne păzim inima de orice formă de dorință pe care am putea-o considera necesară pentru fericirea, valoarea, siguranța sau pacea noastră. A zecea poruncă dată de Dumnezeu în Exodul 20:17 este: „Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești soția aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici nimic din ce este al aproapelui tău.” Cu alte cuvinte, să nu „poftești nimic” din ceea ce Dumnezeu a dat altor oameni. Fiecare este responsabil în fața lui Dumnezeu pentru modul în care folosește ceea ce a primit. Aplicând acest lucru zilelor noastre, trebuie să nu râvnim la averea, casa, cariera, aspectul fizic, influența, soțul sau soția, oportunitățile sau chiar darul spiritual al altcuiva. Dacă nu suntem cu ochii în patru împotriva acestor lucruri, ele se strecoară pe furiș în inimile noastre la fel ca șerpii pentru a stârni invidia, nemulțumirea și resentimentul față de Dumnezeu: „Doamne! Ești atât de nedrept cu mine! De ce i-ai dat lui sau ei atât de mult, iar mie practic nimic?”

Vă amintiți de regele Ahab din Vechiul Testament? Din marele său palat, el putea vedea via lui Nabot și o râvnea. Iar acest Ahab avea o soție, Izabela, care era mult mai pricepută decât el în arta instigării și ispitirii… În mod avid, ea a exploatat nemulțumirea lui și i-a alimentat înclinațiile către lăcomie, astfel încât a pune stăpânire pe via lui Nabot a devenit obsesia vieții sale. 1 Împărați 21:25 spune: „N-a mai fost nimeni ca Ahab, care s-a vândut să facă răul în ochii Domnului, îndemnat de Izabela, soția sa.” Nu avea pace, iar inima îi era profund nefericită. El, care era împăratul lui Israel, a fost cucerit de un împărat și mai mare, iar numele acelui împărat era păcatul, iar numele său complet era „păcatul lăcomiei”! Și, condus de acel păcat, a comis și mai multe păcate, inclusiv omucidere. Într-adevăr, păcatul nu este niciodată static, ci progresează mereu! O dorință păcătoasă rareori rămâne restricționată la nivelul minții… „O să o închid acolo, ca să nu meargă mai departe!”

Dacă este tolerat în minte și hrănit, păcatul avansează constant spre o manifestare evidentă. Iacov 1:14-15 spune: „Fiecare om este ispitit când este atras și ademenit de propria lui poftă. Apoi, pofta, odată ce a zămislit, naște păcatul, iar păcatul, odată ajuns la maturitate, aduce moartea.” Romani 6:23 spune că „plata păcatului este moartea”. Mai întâi, există moartea spirituală imediată, în care inima este moartă față de Dumnezeu. Apoi, există moartea fizică, care este sfârșitul pământesc al trupului nostru care trăiește în această lume căzută. În sine, așa cum știm cu toții foarte bine, această lume căzută este o lume definită în întregime de moarte, îndreptându-se spre moarte și consumată de moarte. Entropia este legea acestei lumi. Și, în cele din urmă, există „moartea a doua”, care este separarea veșnică de Dumnezeu în judecată. Apocalipsa 20:14 spune: „Iazul de foc este moartea a doua.” Dacă mori fizic în timp ce ești încă mort spiritual, vei ajunge în această „moarte a doua” (Apocalipsa 21:8)! Acest punct culminant este moartea devenită deplină “la maturitate” despre care ne avertizează Iacov!

Acum, dacă vrem să ne păzim de lăcomie, cum facem asta? Trebuie să ne străduim și mai mult să nu ne dorim lucrurile pe care le are altcineva? Este mai mult decât atât! Trebuie să avem o inimă reorientată spre Dumnezeu. Lăcomia spune: „Dumnezeu nu mi-a dat destul.” Dar credința, mulțumirea și recunoștința spun: „Dumnezeu mi-a dat tot ce am nevoie!” O inimă reorientată spre Dumnezeu are încredere că Dumnezeu îți cunoaște toate nevoile și îți oferă tot ce ai nevoie pentru a crește după chipul Fiului Său! Dumnezeu Însuși este cea mai mare comoară a ta! Dar dacă îți limitezi viața la „abundența bunurilor tale”, sufletul tău veșnic suferă o pierdere veșnică!

Omul din parabolă are un mare succes. Câmpurile sale au dat roade peste așteptările sale. Era așa de încântat de o astfel de recoltă, încât a devenit euforic. Este interesant că verbul din greaca originală, tradus prin „a produce din belșug”, este „euphoreó”, de unde provine și cuvântul nostru românesc „euforie”. Aceasta nu este o simplă opinie sau coincidență; nu există astfel de lucruri în Biblie! Acea „recoltă abundentă” a fost într-adevăr „euforică” și l-a dus pe om într-o stare de euforie! Era în culmea fericirii, se bucura de un sentiment de bine nemaiîntâlnit până atunci. Judecând după reacția lui, mi-l imaginez felicitându-se pentru propria sa iscusință, în loc să recunoască marea favoare divină care a adus vremea potrivită și ploaia necesară pentru a obține o asemenea abundență.

Imediat, omul a plănuit să construiască hambare noi, foarte mari. Planul său era logic și bine gândit, și nu era nimic greșit în aceasta. Dar exista un defect fatal, și anume inima lui! El trata recolta, viitorul său și chiar propria sa viață ca pe un drept care îi aparținea în întregime. Fără recunoștință față de Dumnezeu, fără a se baza pe Dumnezeu, fără grijă pentru ceilalți și fără a fi pregătit să se întâlnească cu Dumnezeu, și-a făcut planurile! Gândirea lui era complet egocentrică și în întregime pământească. Totul era numai despre el… „hambarele mele”, „grânele mele”, „bunurile mele”. Se încredea în posesiunile sale, în loc să se încreadă în Dumnezeu, care este Dătătorul bunurilor.

Deo volente — „Dacă vrea Dumnezeu” — sintetizează atitudinea care îi lipsea. Iacov 4:13-15 mustră prezumția că noi controlăm ziua de mâine: „Ascultați, acum, voi care ziceți: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie și vom câștiga” și nu știți ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viața voastră? Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel și apoi piere. Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceți: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi și vom face cutare sau cutare lucru.”

Omul și-a făcut planuri temporale pentru ca sufletul său să se veselească, în timp ce-L ignora pe Dumnezeu și eternitatea. Dar Dumnezeu procedează exact invers. El pune pe primul loc eternitatea sufletului nostru, iar pe ultimul loc beneficiile temporale ale sufletului nostru.

„Dumnezeu i-a zis: «Nebunule! În noaptea aceasta ți se va cere sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?»” (versetul 20). Să înțelegem că, atunci când Dumnezeu te numește „nebun”, acest lucru are o semnificație spirituală profundă! Omul acela nu s-a gândit nici măcar o clipă că Dumnezeu ar putea interveni atât de brusc și fără a fi invitat. Și-a petrecut ultima noapte pe pământ făcându-și planuri mărețe pentru viitorul său strălucit… Tot ce-i trebuia erau niște hambare noi, iar după aceea ar fi putut să-i spună sufletului său: „Suflete, ai bunuri din belșug strânse pentru mulți ani; relaxează-te, mănâncă, bea, veselește-te”. Și astfel, acel om euforic care și-a așezat capul pe perna moale a viselor sale n-avea habar că Cel în a cărui „mână este viața oricărei ființe vii și suflarea întregii omeniri” (Iov 12:10) îi va cere sufletul chiar în acea noapte.

Ce lecție solemnă ne-a dat Isus! Este foarte posibil să fii bogat, să ai succes și să fii foarte înțelept pentru aceasta viața trecătoare, și în același timp să fii un „nebun” aflându-te în cea mai mizerabilă sărăcie pentru eternitate! Cât de greșit este să privești timpul doar prin prisma timpului! Și cât de greșit este să privești eternitatea prin prisma timpului! Cât de greșit este să aduni comori pentru timp și să neglijezi să aduni comori pentru eternitate!

Da, pregătirea este o necesitate. Vă amintiți povestea lui Iosif? În timp ce se afla în Egipt, ca răspuns la revelația lui Dumnezeu privind o foamete viitoare, el a strâns provizii de hrană în anii de belșug, astfel încât multe vieți să fie salvate în anii de secetă severă. La fel, Proverbele laudă munca sârguincioasă și prevăzătoare: „Planurile celor sârguincioși duc cu siguranță la belșug, dar oricine se grăbește ajunge doar la sărăcie” (Proverbe 21:5). Nu există o bună administrare fără o planificare înțeleaptă. Și, cu siguranță, planificarea înțeleaptă nu poate fi o dovadă de necredință.

Trebuie să avem grijă de familiile noastre și de noi înșine, să economisim cu prudență, să muncim cu sârguință și să ne pregătim pentru nevoile previzibile, iar în același timp să ne încredem în Dumnezeu și nu în hambare, conturi sau planuri. Trebuie să recunoaștem cu smerenie că Dumnezeu conduce cursul planurilor noastre. De aceea, planificarea noastră înțeleaptă trebuie să spună întotdeauna: „Deo volente” – „Dacă vrea Dumnezeu”! Amin.

Pentru noi, cei care aparținem lui Hristos, adevărata noastră identitate nu este „ceea ce deținem” sau „ceea ce am realizat” aici pe pământ, ci „cine suntem în Hristos”! În El suntem iertați, adoptați în familia lui Dumnezeu și creați pentru a avea o părtășie intimă cu El.

Deci, care este valoarea noastră netă? Adevărata noastră valoare netă este veșnică: creați de Dumnezeu, răscumpărați prin Hristos și exprimată în iubirea pentru Dumnezeu. Amin.

Daniel

Predică ținută pe 1 noiembrie 2026, la Sun Ridge Church, Warner Springs, California.

Categories: Articole de interes general