O meditație pastorală din 1 Samuel 8:1–3

„Când a îmbătrânit Samuel, a pus pe fiii săi judecători peste Israel. […] Fiii lui Samuel n-au călcat pe urmele lui; ci se dădeau la lăcomie, luau mită și călcau dreptatea.”

Este una dintre cele mai dureroase realități ale vieții de familie: părinții pot influența profund viața copiilor lor, dar nu le pot determina în întregime destinul.

Samuel a fost unul dintre cei mai mari oameni ai Vechiului Testament. Profet credincios, judecător drept, om al rugăciunii și conducător spiritual al poporului. Și totuși, cei doi fii ai săi, Ioel și Abia, n-au călcat pe urmele lui.

Cum explicăm această contradicție?

1. Putem transmite copiilor valorile noastre, dar nu le putem transmite automat caracterul nostru

Samuel le-a putut oferi fiilor săi exemplul unei vieți consacrate lui Dumnezeu. Ei au crescut cunoscând lucrarea tatălui lor, dar au ales o altă cale.

Există o diferență fundamentală între moștenirea spirituală și asumarea personală a credinței.

Copiii pot moșteni numele, poziția socială, bunurile și chiar responsabilitățile părinților, dar nu pot moșteni automat credincioșia lor.

Samuel le-a putut da fiilor săi slujba de judecători, dar nu le-a putut da și integritatea necesară pentru această slujbă.

Putem oferi copiilor noștri un loc în viață, dar nu putem trăi viața în locul lor.

2. Putem influența alegerile copiilor, dar nu le putem înlocui voința

Dumnezeu ne-a încredințat responsabilitatea educării copiilor, nu controlul absolut asupra deciziilor lor.

Proverbe 22:6 spune:

„Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.”

Acest proverb exprimă un principiu general al înțelepciunii, nu o garanție necondiționată că fiecare copil crescut într-o familie credincioasă va rămâne credincios.

Altfel, ar trebui să concluzionăm că orice copil care se rătăcește dovedește automat eșecul părinților săi. Scriptura nu ne îndreptățește să facem o asemenea generalizare.

Părinții sunt responsabili pentru educația pe care o oferă. Copiii, pe măsură ce ajung la maturitate, devin responsabili pentru alegerile pe care le fac.

Ezechiel 18:20 exprimă principiul responsabilității personale: „Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, și tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său.”

3. Putem deschide uși pentru copiii noștri, dar nu putem garanta ce vor face după ce intră pe ele

Aici găsim o posibilă greșeală a lui Samuel.

Textul spune că el i-a pus pe fiii săi judecători peste Israel. Dar nu spune că Dumnezeu i-ar fi poruncit să facă aceasta.

Samuel fusese chemat de Dumnezeu. Fiii săi au fost numiți de tatăl lor.

Nu știm dacă Samuel le-a cunoscut caracterul înainte de numire, dar rezultatul arată cât de periculoasă poate deveni confundarea dragostei părintești cu încredințarea unei responsabilități publice.

Dragostea unui părinte nu trebuie să-l împiedice să vadă adevărul despre copiii săi.

Uneori, încercând să le asigurăm viitorul, le oferim poziții pentru care nu sunt pregătiți.

4. Putem fi părinți credincioși fără să avem copii care ne urmează credința

Samuel nu este singurul exemplu.

• Isaac și Rebeca au avut doi fii foarte diferiți, Esau și Iacov.
• David a cunoscut durerea răzvrătirii lui Absalom.
• Ezechia, un împărat credincios, a avut un fiu, Manase, care a început prin a face mult rău înaintea Domnului.

Aceste exemple nu înseamnă că educația părintească este lipsită de importanță. Dimpotrivă, ea este una dintre cele mai puternice influențe asupra formării unui om.

Dar ele ne avertizează că influența nu este același lucru cu determinarea.

5. Putem continua să ne rugăm pentru copiii noștri chiar și atunci când nu-i mai putem îndruma

Samuel era un om al rugăciunii. În 1 Samuel 12:23 el spune:

„Departe iarăși de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi!”

Textul se referă la Israel, nu în mod direct la fiii săi, dar exprimă caracterul unui om care înțelegea puterea mijlocirii.

Există o perioadă în care ne purtăm copiii în brațe. Urmează una în care îi ținem de mână. Apoi vine vremea când trebuie să le dăm drumul.

Dar niciodată nu trebuie să încetăm să-i purtăm în rugăciunile noastre.

Rugăciunea nu anulează libertatea și responsabilitatea copiilor, dar îi încredințează grijii lui Dumnezeu, care poate lucra acolo unde influența noastră nu mai ajunge.

O întrebare mai profundă: A fost Samuel un tată nereușit?

Aș fi foarte prudent înainte de a răspunde afirmativ. Biblia ne spune că fiii lui Samuel au fost necinstiți, dar nu ne spune suficient despre felul în care Samuel i-a crescut.

În cazul lui Eli, Scriptura precizează că el nu și-a înfrânat fiii (1 Samuel 3:13). În cazul lui Samuel, nu avem o asemenea afirmație explicită.

Este posibil ca Samuel să fi greșit numindu-i prea repede judecători. Dar ar fi nedrept să atribuim automat caracterul lor corupt unei educații defectuoase. Nu orice copil rătăcit este dovada unui părinte necredincios, după cum nu orice copil credincios este dovada unui părinte desăvârșit.

Concluzie: Ce putem și ce nu putem face?

• Putem să le dăm copiilor noștri rădăcini, dar nu putem hotărî în ce direcție vor crește toate ramurile.
• Putem să le arătăm calea, dar nu putem merge pe ea în locul lor.
• Putem să le lăsăm o moștenire, dar nu putem hotărî cum o vor folosi.
• Putem să-i învățăm să-L cunoască pe Dumnezeu, dar nu putem crede în locul lor.
• Și putem să-i iubim toată viața, fără să putem controla toate hotărârile lor.

Responsabilitatea părinților este să fie credincioși în ceea ce Dumnezeu le-a încredințat. Responsabilitatea copiilor este să răspundă personal înaintea lui Dumnezeu.

Aș încheia meditația cu o observație care mi se pare esențială pentru interpretarea capitolului 8:

Samuel a fost un conducător spiritual extraordinar, dar n-a putut produce, prin autoritatea sa de tată, doi fii asemenea lui.

Și tocmai această situație a devenit unul dintre motivele invocate de bătrânii lui Israel pentru a cere un împărat (1 Samuel 8:4–5).

Este o ironie dureroasă a istoriei biblice: necredincioșia fiilor unui judecător credincios a contribuit la declanșarea unei schimbări majore în conducerea națiunii.

Categories: Articole de interes general