Comunistul care a inventat „rețeta“ mortală: Antonio Gramsci

Peste 50 de ani, cărțile de istorie vor spune că Elon Musk a câștigat un război despre care nimeni nu știa că îl pierdeam.

Un război care a început acum 100 de ani, într-o celulă de închisoare italiană.

În 1926, Mussolini a dispus arestarea unui intelectual sard în vârstă de 35 de ani. La proces, procurorul ar fi spus: “Trebuie să împiedicăm acest creier să funcționeze timp de douăzeci de ani.”

Numele lui era Antonio Gramsci.

Mintea lui nu a încetat niciodată să funcționeze. În închisoare, a umplut mii de pagini care au devenit unul dintre cele mai influente texte politice ale secolului al XX-lea. Cred că asistăm acum la momentul în care teoria lui se prăbușește.

Să explic.

Gramsci și-a pus o întrebare simplă: De ce a reușit revoluția comunistă în Rusia, dar a eșuat peste tot în Occident?

Răspunsul lui: în Occident, puterea nu este deținută exclusiv de stat, poliție și armată. Este deținută de cultură. De ceea ce oamenii consideră normal, evident, “de bun-simț.” El numește asta hegemonie culturală.

Așadar, pentru a prelua puterea, nu trebuie să cucerești mai întâi palatul. Trebuie mai întâi să cucerești mințile. Școlile. Universitățile. Ziarele. Teatrul. Editurile. Instanțele. Acesta este “războiul de poziție”: o cucerire lentă, instituție cu instituție. Când cultura s-a schimbat, politica va urma în mod firesc.

Patruzeci de ani mai târziu, activistul german Rudi Dutschke avea să transforme asta într-un slogan: marșul lung prin instituții.

Timp de decenii, am trăit cu o enigmă pe care nimeni nu o putea explica cu adevărat.

De ce sunt aproape toți artiștii de stânga? Actori, cântăreți, profesori, jurnaliști, o bună parte a sistemului judiciar. De ce putea o țară să voteze dreapta scrutin după scrutin și totuși cultura ei să vorbească pe o singură voce?

Răspunsul pe care l-am primit a fost: “Pentru că oamenii educați sunt de stânga.”

Cred că răspunsul este mai simplu. Gramsci a scris rețeta, iar aceasta a fost aplicată. Când controlezi cine primește finanțarea, postul, recenzia favorabilă, premiul, invitația de a apărea în emisiune, controlezi ceea ce devine “cultură”.

Aceeași enigmă exista la scară globală.

De ce atât de multe țări în curs de dezvoltare, în special din America Latină, continuau să aleagă guverne socialiste sau de stânga radicală? Venezuela, Bolivia, Nicaragua, Argentina lui Kirchner, Columbia lui Petro. Economia se prăbușea, cartelurile prosperau, haosul domnea. Și totuși același vot continua să apară.

Convingerea mea: sărăcia nu era un accident al sistemului. Era un electorat. Iar în jurul ei, exista un întreg ecosistem de ONG-uri, presă “independentă” și programe ale “societății civile”, finanțate în mare parte din bani occidentali.

Apoi, la începutul lui 2025, s-a întâmplat ceva ce nimeni nu îndrăznise vreodată să facă.

Elon și Doge au deschis registrele USAID, o agenție practic de neatins din 1961, cu finanțări anuale de zeci de miliarde de dolari. Marea majoritate a programelor sale au fost eliminate, iar agenția a fost absorbită de Departamentul de Stat.

Robinetul a fost închis.

Și uitați-vă ce s-a întâmplat de atunci.

Bolivia: MAS pierde puterea după aproape douăzeci de ani. Ecuador: Noboa reales. Honduras: Dreapta recâștigă controlul asupra țării. Chile: Kast ales. Argentina: Milei câștigă alegerile de la jumătatea mandatului cu o marjă largă.

Și acum două zile, Brazilia.

Jair Bolsonaro este neeligibil, după ce a fost condamnat la 27 de ani de închisoare. Stânga credea că închisese capitolul. Lula, în vârstă de 80 de ani, urmărea un al patrulea mandat într-o țară despre care se considera că îl susține.

Duminică, fiul său Flávio s-a clasat pe primul loc în primul tur. Peste 47% față de aproape 45% pentru Lula. Lula însuși a recunoscut rezultatul drept “neașteptat”.

Cea mai mare țară din America Latină este la un pas de un al doilea tur de scrutin.

Cea mai mare cotitură spre dreapta de pe continent din ultimele decenii.

Coincidență? Nu cred. Când finanțarea dispare, narațiunea își pierde vocile.

Mai rămâne un ultim bastion adevărat: Europa.

Bruxelles-ul își finanțează propriile rețele de ONG-uri cu o opacitate pe care chiar și Curtea de Conturi Europeană a evidențiat-o. Fundații mari precum Open Society Foundation a lui Soros. Entități supranaționale care produc reglementări fără să se confrunte vreodată cu un alegător.

Este ultimul bastion al hegemoniei culturale. Și începe să se fisureze.

Sunt convins că toate acestea se vor prăbuși, și mai repede decât credem.

Gramsci avea dreptate într-un punct esențial: cultura precedă politica. Dar a uitat că funcționează în ambele sensuri. Când o cultură artificială își pierde susținerea vitală, adevărul de dedesubt iese la suprafață.

Ceea ce urmează, cred eu, este o renaștere. O cultură care începe să iubească frumusețea, ambiția, știința și civilizația care i-a dat naștere.

Iar în cărțile de istorie, se va consemna că totul a început când un om a decis să se uite la conturi.

A fost nevoie de cineva suficient de bogat pentru a fi independent, suficient de nebun pentru a accepta provocarea, și suficient de liber pentru a rezista urii care avea să urmeze.

Mulțumesc, Elon. Mulțumesc Trump.

Cum suna farsa ipocriților?

@C_3C_3
USAID sună frumos.

US AID.

Ca și cum SUA îi ajută pe săracii aflați la nevoie …

Categories: Articole de interes general