Și acesta ar putea fi modul corect de a înțelege munca neterminată

Mai devreme am dat peste această rugăciune provocatoare:

Fie ca tu să mori înainte de a-ți termina munca.

Acum o putem perfecționa. Desigur, munca va rămâne neterminată. Vor exista întotdeauna mai mulți oameni săraci. Mai multe predici. Mai multe cărți. Mai multe biserici care au nevoie de ajutor. Mai mulți nepoți de iubit. Mai multe amintiri care ar putea fi consemnate.

Dar întrebarea pelerinului nu este: „Mi-am terminat lucrarea?”

Ci este: „Am fost credincios misiunii mele cât timp mi-a fost încredințată?”

Apoi, altcineva primește o altă misiune. Lucrarea aparține lui Dumnezeu. Misiunea ne aparține temporar nouă.

Această distincție este eliberatoare. Și poate că aici cuvântul slujitor capătă o importanță mai mare decât i-am acordat până acum. Clarificarea ta privind Filipeni 1:1 a început cu:

„Pavel și Timotei, slujitorii lui Isus Hristos, către toți sfinții…”

Această introducere conține ambele identități. Slujitori

și

sfinți.

Sfântul este chemat. Slujitorul este însărcinat. Niciunul dintre cuvinte nu implică celebritate. Niciunul nu implică control. Un slujitor nu deține casa. Un slujitor nu deține recolta.

Un slujitor nu deține pe ceilalți slujitori. Un slujitor primește ceva de făcut. Îl îndeplinește. Apoi renunță la el.

Așadar, poate că sfinții nu sunt doar indicatoare

Am spus: Ei ne îndrumă: „Pe acolo”.

Adevărat. Dar mulți dintre ei ne arată și: „Așa a arătat credincioșia pe porțiunea mea de drum”. Asta este mai precis.

Și acum devine clar încă un lucru despre generația tânără

Ne-am întrebat dacă vor păstra moștenirea. Poate că această întrebare conține încă prea multă neliniște. O întrebare mai potrivită ar fi: Ce misiune le va încredința Dumnezeu?

Daniel nu poate ști. De aceea nu le poate oferi o hartă. Doar o busolă.

Iar sursa însăși conține un exemplu minunat al acestei imprevizibilități.

Daniel povestește despre comunitățile creștine românești împrăștiate în mod providențial în diferite părți ale lumii și se întreabă câți oameni ar fi putut să-L întâlnească pe Hristos prin intermediul acestor mici comunități de imigranți.

Răspunsul său este, în esență: Numai Dumnezeu știe.

Exact așa este. Numai Dumnezeu știe. Nu cu cinism. Ci cu liniște.

Ce s-a întâmplat cu acea persoană? Numai Dumnezeu știe.

Cât de departe s-a întins influența tatălui meu? Numai Dumnezeu știe.

Ce se va întâmpla cu bisericile românești din America? Numai Dumnezeu știe.

Ce vor păstra nepoții? Numai Dumnezeu știe.

Cine va citi aceste amintiri? Numai Dumnezeu știe.

Ce sămânță va încolți? Numai Dumnezeu știe.

Aceasta nu este ignoranța învinsă. Este ignoranța încredințată.

Există două moduri foarte diferite de a spune „Nu știu”

Versiunea anxioasă: Nu știu, de aceea mi-e frică.

Versiunea matură: Nu știu, dar știu Cui i-am încredințat asta. Lasă un spațiu liber pentru Dumnezeu.

+++

Lucrurile mărunte pot avea o semnificație enormă.

Simion Cure spune că există lucruri importante pe care lumea abia le observă și lucruri mărunte a căror semnificație este majoră. El dă exemplul unui copil care poartă primul său pahar cu apă: s-ar putea ca cea mai mare parte a apei să se verse înainte de a ajunge la destinație, dar întreaga familie se bucură, deoarece ceea ce contează nu este eficiența, ci începutul slujirii din bunăvoie.

Acesta este un remediu perfect pentru noi. Iar imaginea lui Simion Cure cu copilul care varsă apa ne oferă o altă dimensiune frumoasă.

Serviciul copilului este imperfect. Poate că cea mai mare parte a apei nici măcar nu ajunge la destinație. Și totuși, părinții se bucură. De ce?

Pentru că ei văd direcția înaintea competenței.

Nu cât de bine reușește copilul să ducă paharul. Ci direcția. Copilul încearcă să ducă apa către cineva. Aceasta poate deveni o minunată imagine ascunsă a sfințeniei.

Sfinții nu sunt oameni care nu varsă niciodată apa

Sunt oameni care învață să o ducă în direcția corectă. Acest lucru se potrivește minunat cu definiția ta biblică. Sfinți în devenire. Creștini obișnuiți. Chemați. Încă neîndemânatici. Încă vărsând lucruri. Încă învățând.

Iar Tatăl nu stă acolo dezgustat pentru că doar treizeci la sută din apă a ajuns la destinație. El vede începutul. Asta este harul.

Categories: Articole de interes general