Expresia „ca șerpii” face probabil referire la faimoasa învățătură biblică din Matei 10:16 de a „fi înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii”. Înseamnă să ai șiretenie, percepție ascuțită și capacitatea de a naviga cu grijă printr-o lume ostilă, rămânând în același timp blând și inocent.

Analizând sensul

Din punct de vedere istoric și metaforic, șarpele simbolizează o combinație unică de trăsături de supraviețuire:

Conștientizare și prudență: Șerpii sunt în mod natural precauți, foarte atenți la mediul înconjurător și adesea preferă să fugă sau să se camufleze în fundal decât să provoace conflicte inutile.

Înțelepciune și șiretenie: Sunt maeștri ai supraviețuirii, evaluând mediul pentru a evita pericolul și adaptându-se ușor la circumstanțe în schimbare.

Intenții pozitive: În acest context, înțelepciunea șarpelui funcționează ca un mecanism de protecție. Îl împiedică pe om să fie naiv sau exploatat, în timp ce partea „porumbelului” din metaforă se asigură că această istețime nu devine niciodată răuvoitoare sau înșelătoare.

Șarpele supraviețuiește ascuns într-o gaură din pământ. Asemea lui, creștinii primelor secole s-au închinat în catacombele de la Roma. Și tot ca el, creștinii s-au adunat pe ascuns sub teroarea comunistă, iar alții continuă să se adune pe ascuns în China și Coreea comuniste, la fel ca și cei din țările predominant musulmane.

Cu siguranță, Isus os știa ce fel de vremuri aveau să vină și în ce fel de lume își trimetea ucenicii.

De două mii de ani, creștinii supraviețuiesc și ei într-o lume total ostilă. Nimeni nu-i iubesc pe șerpi. Nimeni! Tot așa nimeni nu-i iubește pe creștini și totuși ei au supraviețuit în ciuda tuturor obstacolelor. Nu uitați că în context, suntem trimiși ca niște oi în mijlocul lupilor. Așa cum spunea Richard Wurmbrand, o lupoaică cface mulți pui anual. O oaie face numai un singur miel Și totuși oile nu numai că continuă să existe, dar sunt chiar mai multe decât lupii. Cum se explică aceasta? NUmai prin prezența, protecția și paza păstorului fiecărei turme.

Marele Păstor are și El grijă de oile Sale.

Pentru că tot am ajuns la domeniul fabulelor, Solomon, cel mai înțelept dintre oameni, vorbește despre lecții mari de la animale mici. Iată un scurt extras din cartea mea „Chemarea înțelepciunii“:

Patru principii pentru progres

Prevedere, unitate, solidaritate, smerenie. iată patru principii care pot aduce progresul în viața comunității umane. De unde să le învățăm? De la furnici, de la șoarecii de munte, de la lăcuste și de la păianjeni.

Lucrurile mari le putem învăța și de la animale mici, căci adevărurile mari pot fi scrise uneori și cu litere foarte mici.

Lecții din cartea creației

De fapt, Dumnezeu a înscris înțelepciunea Sa în felul în care a făcut lucrurile care ne înconjoară. Știți că Pavel a spus în Rom. 1: 19 că „ … ceea ce se poate cunoaște despre Dumnezeu, … însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El“.

A te uita cu băgare de seamă înseamnă a face știință. Din acest unghi de vedere, orice cercetare științifică este un studiu în teologie, căci el ne descopere lucruri despre Dumnezeu însuși.

Există o înțelepciune instinctivă așezată de Creator în creație. Animalele nu au inteligență, în sensul în care aceasta este dăruită omului. Totuși, ele fac anumite lucruri „din instinct“ și dovedesc o inteligență așezată în ele de Dumnezeu. Excepțiile de la regulă, citate de Agur în cazul celor patru animale mici de la care putem învăța lucruri mari sunt și ele dovada intervenției lui Dumnezeu în creație. Ceea ce fac ele nu se poate justifica prin „experiență“ sau prin evoluție, ci pe o „programare“ directă din partea Creatorului.

Ne întâlnim iarăși cu o serie de „patru“, ceea ce înseamnă că lecțiile din viața acestor patru animale mici sunt copleșitoare.

A. Lecția furnicii

„Furnicile, care nu sunt un popor tare, dar își pregătesc hrana vara“ (Pov. 30:25).

Aș numi această lecție „înțelepciunea prevederii“. La Fontaine a popularizat această înțelepciune a furnicii în fabula „Greierele și furnica.“ Dacă este adevărat că în lume supraviețuiesc cei tari, furnica face excepție de la această regulă. Ea nu supraviețuiește datorită tăriei, ci datorită strategiei. Tendința firească este să consumi cât ai și să nu te gândești la viitor.

Vorbind despre felul nostru de a fi, un prieten mi-a mărturisit: „Daniel, eu am descoperit cât cheltuiește fiecare.“ „Cât?“, l-am întrebat eu curios.

„Fiecare cheltuiește atâta cât are!“ Mi-a replicat el. „Ba, încă unii dintre noi mai cheltuim și pe datorie.“

A ști să-ți pregătești viitorul este o dovadă de înțelepciune. A putea privi în viitor înseamnă a nu suferi de miopie spirituală, iar cine știe să-și pregătească încă de pe pământ destinul veșnic este cel mai înțelept dintre oameni. Cel ce se îngrijește doar de viața aceasta, dar nu se pregătește pentru veșnicie, s-ar putea să treacă drept om deștept acum, dar va fi un nebun în veșnicie. La o analiză atentă, singurul lucru pe care-l poate cu adevărat câștiga cineva înainte de moarte este … cerul.

B. Lecția șoarecilor de munte

„Șoarecii de munte, care nu sunt un popor puternic, dar își așează locuința în stânci“ (Prov. 30:26).

Aș numi această lecție „înțelepciunea asocierii“. Tendința firească a tuturor este să ne lăsăm pradă comodității, să stăm acolo unde ne este totul la îndemână. Așezările umane s-au făcut pe lângă ape și, pe cât posibil în zone de câmpie.

Ce putem învăța însă de la șoarecii de munte? În loc să stea în vale, lângă apă și aproape de lanurile de cereale, șoarecii de munte au ales să se alieze cu muntele. Dușmanii lor naturali i-ar putea găsi și distruge ușor dacă și-ar fi făcut locuința în câmpie. Alegând să se așeze „în stânci“, șoarecii sălbatici s-au aliat cu puterea munților și au supraviețuit primejdiilor.

Omul slab ar trebui să știe și el că „prietenia cu Dumnezeu“ este un izvor de scăpare în ceas de primejdie.

C. Lecția lăcustelor

„Lăcustele n-au împăratîși totuși pornesc toate ‘n cete“ (Prov. 30:27).

Aceasta este lecția „solidarității“. Prin natura sa, lăcusta este una dintre cele mai lacome viețuitoare. Ea trebuie să consume zilnic de câteva ori greutatea propriului ei corp.

Înzestrată cu niște fălci mari și puternice, lăcusta lacomă este teroarea culturilor agricole. Egoismul și formidabila ei poftă de mâncare ar trebui să o facă pe lăcustă să se ferească de concurența suratelor ei și să caute singurătatea. Ea ar putea zice: „Am să mă ascund de suratele mele ca să nu-mi fure mâncarea și mă voi duce să colind grădinile singură.“ Ce s-ar întâmpla însă dacă ar face-o? Fermierul din câmpie ar putea să iasă în câmp și cu o singură lovitură de mătură să o distrugă: Pleosc!

Dintr-un instinct lăuntric tainic, lăcustele, „fără un împărat“, pornesc toate în cete și dau năvala în nori uriași peste ogoarele oamenilor. Numărul lor extraordinar le fac teroarea culturilor. Fermierii fug neputincioși dinaintea lor. Solidaritatea lăcustelor le face de temut. Mulțimea lor întunecă cerul. Când se ridică dintr-un loc, în urma lor rămân câmpiile parcă arse de foc și copacii descojiți de scoarță.

Oamenii ar trebui să știe că „unde-i unu nu-i putere.“ Am putea învăța și noi din solidaritatea acestor mici viețuitoare.

D. Lecția păianjenului

„Păianjenul îl poți prinde cu mâinile și se găsește totuși în casele împăraților“ (Prov. 30:28).

Aceasta este lecția „smereniei care înalță“. V-ați gândit vreodată că, deși nu este simpatizat de nimeni, păianjenul reușește să pătrundă peste tot, chiar și în casele împăraților? Care este secretul lui?

Total lipsit de apărare și în nici un fel împodobit ca să ne placă, urâtul păianjen trăiește unde nici nu te aștepți. Este în casa ta, în casa mea și chiar în casele împăraților. Nici o altă viețuitoare nu se poate lăuda cu o așa performanță. Cum de reușește?

Aș putea numi comportamentul său „o smerenie inconștientă și nepremeditată.“ Dumnezeu l-a făcut așa!

Mai întâi, el n-are glas! Se spune că fiecare pasăre pe limba ei piere! Chiar și țânțarul ar scăpa mai ușor dacă n-ar face atâta gălăgie!

Alte lecții de zoologie

Înțelepciunea înscrisă de Dumnezeu în animalele necuvântătoare trebuie să ne vorbească fiecăruia dintre noi. V-ați gândit vreodată la ironia cu care a ales Dumnezeu să vorbească în anumite cazuri unora dintre slujitorii Săi prin animale alese înadins?

Ce ziceți de încăpățânatul Balaam, care, deși a aflat că Dumnezeu nu vrea să-l lase să se ducă la Balac, a insistat pofticios după „plata fărădelegii“? Dumnezeu a ales să-i vorbească printr-o … măgăriță! Ori măgarul este proverbialul exponent al … încăpățânării!

Ce spuneți de fricosul Ilie, căruia, ca să-l asigure de puterea protecției divine, Dumnezeu i-a trimis carne prin … corbi! Este știut că aceste păsări sunt cele mai rapace carnivore! Mesajul sugerat de Dumnezeu a fost: „Nu te teme! Chiar și pe cel mai crud împărat al lui Israel îl pot face să slujească planurilor mele!“

Sau ce ziceți de țanțoșul apostol Petru? Nu este oare sugestiv că Dumnezeu a ales să-l trezească la realitate prin cântecul unui … cocoș?

Împotriva mândriei, Solomon ne mai dă și lecția celor patru candidați la cinste, trei calificați și un … impostor. Probabil că aceasta este cea mai hazlie serie de patru. Ea li se adresează celor ce n-au astâmpăr și vor cu tot dinadinsul să fie „în față.“ Sfatul înțelepciunii este „stai la locul tău! Dacă ai valoare vei ieși de la sine la suprafață. Dacă nu, evită să fi înfumurat și caraghios.“

Ca să ilustreze cât de caraghios este cel fără merite, dar cu ambiție, în cartea lui Solomon, Agur alege ilustrații din lumea animalelor. Selecția lui este subtilă și dovedește o adâncă cunoaștere. Ironia este mușcătoare și mesajul este ușor de identificat:

„Trei ființe au o ținută frumoasă, și patru au mers măreț: leul, viteazul dobitoacelor, care nu se dă înapoi dinaintea nimănui, calul închingat gata, și țapul; și împăratul, căruia nimeni nu-i poate sta împotrivă“ (Prov. 30:29-31).

Este evident că avem de-a face cu trei „lideri îndreptățiți“ (leul, calul gata de bătălie și împăratul). Cel de al patrulea, țapul este un „impostor obraznic.“ Fără nici un merit deosebit, el mimează semeția. Pe ce bază se fudulește el? N-a făcut nici o ispravă. Este nestatornic și jegos. Ba mai și miroase … urât!

Într-o carte în care Domnul Isus își aseamănă urmașii cu oile, cât de sugestiv este să-l găsim drept impostor pe … căpetenia caprelor! Ce multe tulburări a produs el și în adunările noastre!

Categories: Articole de interes general

Tags: Daniel Branzai