Mesaj de „Ziua Învierii”

Video: „Hristos a înviat!”

În adâncurile sălbatice ale Californiei, stejarii seculari rămân neclintiți. Întinzându-se spre cer, ramurile lor noduroase par să adune anii și să-i țină aproape. Sub umbra lor, lumina ajunge mai blândă, de parcă chiar și soarele ar trebui să-și coboare privirea. An după an, au privit pădurea ridicându-se în jur ca ceața dimineții și apoi dispărând la fel de liniștit, fără a lăsa nimic în urmă decât copacii și frunzele descompuse. Au auzit cântecul păsărilor țesând diminețile una cu alta, fir cu fir, până când tăcerea a devenit imposibil de suportat. Privind în liniște, rămân impasibili, fără grabă, șoptind printre scoarță și frunze: „Am fost aici înainte de începutul vostru și vom rămâne mult după sfârșitul vostru”.

Totuși, timpul se asigură că fiecare stejar străvechi își va cunoaște propria pieire. Da, fiecare titan al răbdării, fiecare stâlp al vieții cu respirație lentă care se ridică din pământ, fiecare stejar bătrân va muri cu siguranță! Trebuie să sosească un timp al finalității – tăcut ca oricare altul, sau chiar izbucnind într-o furie aprinsă – când frunzele nu se vor mai întoarce, când primăvara le va uita numele. Ramurile întunecate vor cădea în tăcere, rădăcinile, odată sigure și puternice, își vor pierde strânsoarea. Coaja se va crăpa, trunchiurile se vor apleca, iar măreția impunătoare a fiecărui stejar se va întâlni cu pământul care o așteaptă.

Acestea au fost unele dintre gândurile care mi-au trecut prin minte în timpul drumeției mele cu Dănuț prin natura sălbatică din San Mateo… greu de exprimat și greu de înregistrat pe video, deși am încercat. Dar și mai greu de descris a fost cascada care am găsit-o la capătul potecii – înaltă, neînfricată, țâșnind prin tăria stâncii! Nu a cerut muntelui permisiunea de trecere… A găsit o fisură îngustă și a transformat-o într-un cântec, fiecare picătură devenind o scurtă viață pentru a se alătura unui și mai mare cântec. Cât de minunat a fost pentru mine să văd acea cascadă – nu ca pe ceva care se frânge, ci ca pe ceva căutându-și libertatea.

Dar noi, oamenii? Nu suntem doar niște copaci care apar și dispar, înrădăcinați pentru scurt timp în pământul bogat, ca apoi să fim înghițiți în el fără vreun nume. Nici nu suntem o cădere nesfârșită, o argintie desfășurare în măreție și frumusețe, predându-ne chemării neîntrerupte a gravitației. Există un adevăr constant care rămâne în noi: Dumnezeu Însuși este Cel care „a pus veșnicia în inima noastră” (Eclesiastul 3:11). Deși, în rebeliune totală, ne-am construit propriile tronuri departe de El, Dumnezeu ne-a iubit atât de mult încât „Și-a dat singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:16).

Da, Hristos a luat de bunăvoie locul nostru, împlinind dreptatea divină și demonstrând dragostea divină prin jertfa Sa pe cruce. „Tetelestai!” – „S-a sfârșit!” (Ioan 19:30) – este strigătul Său de victorie care proclamă că vina noastră a fost plătită în întregime, odată pentru totdeauna! Prin jertfa Sa, toți cei care ne pocăim și credem suntem iertați, împăcați cu Dumnezeu și făcuți noi.

Trupul Domnului Isus a fost așezat într-un mormânt, dar a treia zi El a înviat victorios din morți, învingând moartea însăși. Învierea Lui garantează că noi toți, cei care credem în El, vom învia și noi la viața veșnică, căci El a promis: „Pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi” (Ioan 14:19). Amin. 

În funcție de locul în care ne aflăm, în această zi, putem auzi proclamația „Hristos a înviat!”, urmată de răspunsul adecvat „Adevărat a înviat!”. Acest adevăr este minunat și absolut, dar câți își dau seama că, fără credința personală, învierea rămâne ceva exterior, iar puterea ei mântuitoare nu se aplică asupra noastră? 

În Filipeni 3:10, apostolul Pavel a declarat că dorința lui era „să-L cunoască pe Hristos și puterea învierii Lui”. A-L cunoaște pe Hristos în acest fel înseamnă a experimenta viața nouă pe care numai învierea Lui o face posibilă. Dacă viața nouă în Hristos nu este reală în tine, tu nu-L cunoști, iar învierea Lui rămâne fără sens pentru tine. Ești înșelat, nu ai „viața veșnică” și „mânia lui Dumnezeu rămâne asupra ta” (Ioan 3:36). 

Da, „Hristos a înviat!” – și când El învie în inima noastră prin credință, victoria Lui asupra morții devine și victoria noastră. Așadar, a avea o „Zi fericită a Învierii” înseamnă să te bucuri nu numai că Hristos a înviat din morți, ci și că învierea Lui te-a adus si pe tine din moarte la viață, dându-ți o inimă nouă care Îl iubește pe Dumnezeu și dorește să umble pe căile Lui. Aleluia!

Fie ca și tu să experimentezi personal realitatea învierii printr-o inimă nouă și o viață nouă în Hristos! Amin.

Dacă acest subiect te interesează, poți citi mai mult în predica care am ținut-o cu ocazia acestei zile.

„Hristos a înviat!”

Ioan 19:30 spune: „După ce a primit oțetul, Isus a zis: «S-a sfârșit!», apoi Și-a plecat capul și Și-a dat duhul.” „S-a sfârșit” – în greaca originală este Tetelestai, un singur cuvânt care poartă greutatea întregului mesaj al Evangheliei. În lumea primului secol, acest cuvânt era scris pe facturi pentru a indica că o datorie fusese „achitată integral”. Tetelestai este declarația triumfătoare a Domnului Isus că misiunea Sa pe pământ a fost împlinită pe deplin. În acel moment, puterea păcatului și a lui Satan a fost zdrobită. Cu acest cuvânt final, Domnul Isus a proclamat că datoria păcatului omenirii a fost plătită în întregime prin jertfa Sa. Și iată, în acel moment, s-a întâmplat ceva de importanță cosmică; însăși natura s-a cutremurat violent! Creația, care fusese supusă deșertăciunii din cauza păcatului (Romani 8:20–22), gemea și se convulsiona acum la moartea Creatorului său. Pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat și mormintele s-au deschis. Realitatea spirituală că Mântuitorul lumii tocmai își încheiase lucrarea de răscumpărare s-a manifestat cu putere în acele tulburări fizice! Aleluia!

Luca 23:44 spune: „Era deja cam pe la ceasul al şaselea. Şi s-a făcut întuneric peste toată ţara până pe la ceasul al nouălea”. În mod normal, cea mai luminoasă parte a zilei este de la amiază până la aproximativ ora 15:00, dar tocmai atunci întunericul a acoperit toată țara. Cu aproximativ opt secole înainte de Hristos, profetul Amos prezisese exact acest lucru: „‘În ziua aceea’, zice Domnul Dumnezeu, ‘voi face soarele să apună la amiază și voi întuneca pământul în plină zi’” (Amos 8:9). Realitatea spirituală că Isus, Fiul lui Dumnezeu fără păcat, îndura mânia lui Dumnezeu în locul nostru (2 Corinteni 5:21), a fost exprimată vizibil prin acel întuneric. Greutatea infinită a păcatului lumii era pusă în întregime asupra Lui. In acele ore de întuneric. Isus, „lumina lumii” (Ioan 8:12), a luat păcatele lumii asupra Sa! Niciun om nu poate înțelege profunzimea separării lui Isus de Tatăl atunci când a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). 

Iată cum relatează Luca 23:46 aceste evenimente: „Atunci Isus, strigând cu glas tare, a zis: «Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!» Și, după ce a spus aceasta, Și-a dat duhul.” Cine ar fi putut să-I ia viața lui Isus? Ce forță din întregul univers ar fi putut face asta? Nimeni și nimic! Duhul Său nu a plecat, nu I-a fost luat, ci El însuși L-a dat. Da! El l-a dat din ascultare față de Tatăl și din dragoste pentru noi. În Ioan 10:17-18, El Însuși a prezisese acest lucru: „De aceea Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viața ca s-o iau din nou. Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau din voia Mea. Am puterea să o dau și am puterea să o iau din nou.”

Iar când Isus a strigat „S-a sfârșit!” și Și-a dat duhul, Matei 27:50-51 relatează că „perdea templului s-a rupt în două, de sus până jos. Și pământul s-a cutremurat, iar stâncile s-au despicat.” Acea perdea era foarte diferită de orice altă perdea făcută vreodată în istoria omenirii. Scopul ei era cu totul extraordinar – ea separa Sfânta Sfintelor unde se manifesta prezența lui Dumnezeu, de restul templului unde poporul putea intra. Era o barieră fizică și spirituală completă care amintea poporului Israel de sfințenia lui Dumnezeu și de starea de păcat a omenirii. Avea aproximativ 18 metri înălțime și 10 centimetri grosime, și niciun om nu avea cum să o rupă. Dar în acea rupere, imposibilă din punct de vedere uman, s-a manifestat un semn divin: direcția rupturii a fost „de sus în jos”, deoarece Dumnezeu Însuși a fost Cel care a îndepărtat acea barieră.

Prin sfâșierea trupului lui Hristos pe cruce, separarea dintre Dumnezeul sfânt și omenirea păcătoasă a fost îndepărtată pentru totdeauna. Evrei 10:19–20 explică că acum „avem încredere să intrăm în Locul Preasfânt prin sângele lui Isus, pe calea cea nouă și vie deschisă pentru noi prin perdea, adică prin trupul Său”. Aleluia! Sub vechiul legământ, numai marele preot putea intra în Sfânta Sfintelor, și asta doar o dată pe an, pentru a face ispășire pentru păcatele poporului (Exodul 30:10; Evrei 9:6–7). Dar acum, întrucât Isus S-a oferit pe Sine ca jertfă perfectă pentru păcat, El a împlinit și a înlocuit acel sistem. Vechiul sistem al legământului, cu jertfele și mijlocirea preoțească, s-a încheiat, iar un nou legământ a început prin sângele Fiului Său.

Nici o ființă umană nu mai are acum nevoie de un preot uman care să mijlocească între noi și Dumnezeu! Prin harul Său, Dumnezeu Însuși a îndepărtat bariera păcatului, astfel încât toți cei care ne încredem în Hristos să putem intra direct în prezența Lui în mod liber și veșnic. Ioan 3:16 spune: „Fiindcă Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” Amin.

Nu există sacrificiu mai mare și nici dragoste mai mare decât actul divin al răstignirii lui Hristos pe cruce! Cu șapte sute de ani înainte de Hristos, Isaia 53:5 profețea: „El a fost străpuns pentru fărădelegile noastre; a fost zdrobit pentru nelegiuirile noastre; pedeapsa care ne-a adus pacea a căzut asupra Lui, și prin rănile Lui suntem vindecați.” Calea către Dumnezeu este acum deschisă și nimic nu ne poate despărți pe noi, cei care suntem în Hristos, de dragostea Lui (Romani 8:38–39)! Nimeni altcineva, ci numai Isus este „Domnul și Mântuitorul” nostru(Faptele Apostolilor 4:12), El este „singurul nostru Mijlocitor” înaintea Tatălui (1 Timotei 2:5–6) și numai El este „Marele nostru Preot” veșnic (Evrei 4:14–16). Aleluia!

În acea cumplită după-amiază de vineri – cel mai întunecat și în același timp cel mai glorios moment din istorie – Isus „Și-a dat duhul”. Și pentru că Sabatul urma să înceapă la apusul soarelui, trupul Său a fost coborât repede de pe cruce și așezat într-un mormânt din apropiere. Marcu 15:42–43 explică: „Când s-a făcut seară, fiindcă era Ziua Pregătirii, adică ziua dinaintea Sabatului, Iosif din Arimateea, un membru respectat al sinedriului, care căuta și el Împărăția lui Dumnezeu, și-a făcut curaj, s-a dus la Pilat și a cerut trupul lui Isus.” Luca 23:54–55 adaugă: „Era Ziua Pregătirii, iar Sabatul începea. Femeile care veniseră cu El din Galileea au urmat și au văzut mormântul și cum a fost așezat trupul Lui.” Acest mormânt fusese săpat recent în stâncă, iar piatra de la intrare era atât de mare și grea încât a fost nevoie de mai mulți bărbați puternici pentru a o rostogoli. După aceea, mormântul a fost sigilat și o gardă formată din soldați romani a fost pusă să-l păzească. 

Dar, după ziua Sabatului, a venit dimineața de duminică! Și cât de glorioasă a fost acea dimineață! Una dintre cele mai impresionante scene vizibile din întreaga Scriptură s-a petrecut atunci! Matei 28:2 spune: „Și iată, a avut loc un mare cutremur, căci un înger al Domnului a coborât din cer, a venit și a dat la o parte piatra și s-a așezat pe ea.” La fel cum pământul s-a cutremurat când a murit Isus, așa s-a cutremurat din nou acum, când El a înviat! Puterea lui Dumnezeu s-a manifestat atât în ceruri, cât și pe pământ, căci cerul însuși revela lumii noastre că moartea fusese învinsă! 

Piatra de pe mormânt era ca o jucărie de copil în mâinile îngerului; el a dat-o la o parte și s-a așezat triumfător pe ea, sfidând toate puterile întunericului, de parcă ar fi spus: „Veniți aici, dați la o parte această piatră, dacă îndrăzniți!” „Veniți, priviți înăuntrul acestui mormânt gol și vedeți cu ochii voștri că moartea și mormântul au fost învinse!”

Matei 28:3–4 continuă… „Înfățișarea îngerului era ca fulgerul, iar hainele lui albe ca zăpada. Și, de frica lui, soldații au încremenit ca niște morți.” Slava cerului se reflecta cu putere prin îngerul Domnului. Soldații romani au trecut printr-un șoc atât de intens încât au ajuns aidoma frunzelor moarte care cad din copaci. Nu puteau face nimic altceva decât să se prăbușească în mare spaimă.

Între timp, devreme, în aceeași dimineață, după ce se odihniseră în ziua Sabatului, așa cum cerea legea iudaică, câteva femei care erau urmașe devotate ale lui Hristos au pornit către mormântul lui Isus pentru a-I unge trupul cu mirodenii. Și, pe drumul spre mormânt, și-au dat seama cât de imposibil era acel lucru! Așa că „spuneau una către alta: «Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea mormântului?»” (Marcu 16:3). Dragostea lor pentru Isus le îndemna la acțiune, dar își dădeau bine seama de limitele lor umane. Dar ce putea opri aceste femei? Nimic! Pentru că ele iubeau cu adevărat! Marele cutremur le speriase desigur, dar nu aveau nici cea mai mică idee că Dumnezeu acționase deja cu puterea Sa! Da, Dumnezeu lucrează dincolo de percepția și înțelegerea noastră umană!

În timp ce acele femei credincioase își făceau mari griji în legătură cu piatra de pe mormânt, Dumnezeu trimisese deja îngerul Său să o mute! Cât de minunat este că Dumnezeu acționează înaintea noastră, a celor care Îi suntem credincioși, chiar mai înainte să ne dăm noi seama! Și când au ajuns acolo, „ridicând ochii, au văzut că piatra fusese dată la o parte” și „era foarte mare” (Marcu 16:4). Într-adevăr, așa cum declară Efeseni 3:20, Dumnezeu „este în stare să facă nespus mai mult decât tot ce putem să cerem sau să gândim”! Aleluia! În ciuda obstacolelor, acele femei credincioase au întâlnit realitatea victoriei lui Dumnezeu la mormânt! Piatra fusese îndepărtată, mormântul era gol, iar moartea însăși fusese învinsă.

Și dacă ceea ce au trăit aceste femei nu era suficient de tulburător, ele au văzut acel înger cu înfățișare orbitoare – cu fața „ca fulgerul” și hainele „albe ca zăpada”. Apoi, îngerul le-a vorbit cu autoritatea primită de la Dumnezeu și mângâietor si plin de compasiune: „Nu vă temeți, căci știu că Îl căutați pe Isus, Cel care a fost răstignit. Veniți să vedeți locul unde zăcea. Apoi mergeți repede și spuneți ucenicilor Lui că a înviat din morți; și iată, El va merge înainte în Galileea; acolo Îl veți vedea. Iată, v-am spus.” (Matei 28:5-10). Atunci, așa cum spune Matei 28:8-10, femeile „au plecat repede de la mormânt, cu teamă și mare bucurie, și au alergat să ducă vestea ucenicilor Lui. Și iată că, Isus Însuși le-a ieșit în întâmpinare și le-a zis: «Bucurați-vă!» Ele s-au apropiat, I-au apucat picioarele și I s-au închinat. Atunci Isus le-a zis: «Nu vă temeți; duceți-vă și spuneți fraților Mei să meargă în Galileea; acolo Mă vor vedea.»”

Puterea lui Dumnezeu – sfântă, de neoprit și glorioasă – a străpuns întunericul mormântului! Cel mai mare dușman al nostru – blestemul păcatului și stăpânirea morții – a fost învins odată pentru totdeauna. Isus a triumfat asupra morții exact așa cum a spus. Isus cel înviat a venit personal să-i întâmpine pe cei care L-au iubit! Cuvântul Său de salut a fost „Bucurați-vă!” – un singur cuvânt, dar cât de profund era sensul acelui cuvânt! Era un cuvânt de pace, fericire și victorie! Aceleași femei care L-au văzut murind pe cruce, aceleași femei care au privit cum trupul Lui a fost așezat în mormânt, Îl vedeau acum viu. Ele au căzut la picioarele Lui…, I-au apucat picioarele…, El era fizic acolo, viu, în trup! Durerea lor s-a transformat instantaneu într-o bucurie copleșitoare. Doliul lor s-a transformat în închinare. Isus Însuși prevestise acest moment: „Veți fi întristați, dar întristarea voastră se va preface în bucurie” (Ioan 16:20b). Aleluia!

Nu, Isus nu S-a arătat mai întâi regilor, preoților sau vreunui VIP, ci celor ce L-au urmat cu umilință și credincioșie, celor care L-au iubit profund. Într-adevăr, harul lui Dumnezeu ajunge la cei care Îl caută cu inimile sincere! Hristos cel înviat nu îi întâmpină pe urmașii Săi nu cu vorbe de reproș, ci cu pace și bucurie. „Bucurați-vă!” – este ceea ce ne spune El! „Bucurați-vă!” – este invitația Lui către noi toți cei care credem în El! 

Bucurați-vă, slăviți-L și trăiți în speranța învierii! În Apocalipsa 1:18, El proclamă: „Eu sunt Cel viu. Am murit, și iată că sunt viu în veci de veci și am cheile morții și şi ale Locuinţei Morţilor.” Credeți în El? El a învins păcatul și moartea, iar viața veșnică este acum la îndemâna tuturor celor care cred în El! Aceeași putere care L-a înviat pe Isus luminează acum inimile tuturor celor care cred, scoțându-ne din moartea spirituală în lumina strălucitoare a vieții veșnice! Aleluia!

Isus a fost crucificat și îngropat în „Ziua Pregătirii” (Marcu 15:42), care era ziua dinaintea Sabatului săptămânal. Aceasta era ziua în care mieii de Paște erau sacrificați în ascultare de porunca lui Dumnezeu din Exod 12:6. Evrei 9:22 explică, de asemenea: „Fără vărsare de sânge nu este iertare de păcate.” Sângele acelor miei era apoi stropit pe stâlpii ușii ca semn al eliberării de păcat și de moarte. Putem vedea aici precizia perfectă a sincronizării absolute a Cuvântului lui Dumnezeu? 

Frați și surori, Cuvântul lui Dumnezeu – Biblia – este revelația Sa divină pentru noi! Isus este „Mielul nostru de Paște” (1 Corinteni 5:7) care a fost sacrificat o dată pentru totdeauna! Ioan Botezătorul a declarat despre Isus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). Fiecare detaliu despre El s-a desfășurat exact așa cum Dumnezeu a rânduit din veșnicie! Faptele Apostolilor 2:23 declară că Isus a fost dat în mâinile lor “după planul hotărât și după preştiinţa lui Dumnezeu”. Este matematic imposibil ca sutele de profeții împlinite perfect în Isus Hristos să fi fost o întâmplare! Aici nu este vorba de întâmplare, ci de precizie absolută!

Astăzi, mulți sunt cei care se identifică drept „creștini”, dar nu le pasă deloc de învierea lui Isus Hristos și de relația lor personală cu El. „Este o sărbătoare religioasă”, spun ei. „Este despre reînnoirea vieții, reuniuni de familie, mese festive, ouă vopsite și iepurași.” Ce adevărat este că acești „creștini culturali” nu sunt deloc creștini! Ei nu sunt „creații noi în Hristos” (2 Corinteni 5:17), nu au viața Lui nouă în ei!

În funcție de țara în care locuim sau pe care o vizităm, putem auzi sau nu cunoscuta fraza: „Hristos a înviat!” iar apoi răspunsul : „Adevărat a înviat!” Acesta este cel mai minunat eveniment din istorie și acest adevăr va rămâne pentru totdeauna, dar dacă ceri o explicație a ceea ce înseamnă asta, de cele mai multe ori e ca și cum te-ai lovi de un zid de cărămidă. „Aaa… Cred că e vorba despre sufletele noastre care trăiesc mai departe… trebuie să fie ceva legat de noi începuturi… poate reprezintă speranța sau reînnoirea. E vorba despre viața de după moarte.” Dacă rămâi la acest gen de jumătăți de adevăr, poți fi sigur că nu-L vei cunoaște niciodată pe Cel care este Adevărul!

Și totuși, alții se afundă și mai mult în adâncurile fără lumină și fără viață. Tot ce pot să spună sunt afirmații fără sens, precum: „E doar simbolic. E vorba în principal despre a fi un «om bun», la fel cum Isus a fost atât de bun încât S-a întors să ne învețe să fim și noi mai buni. E vorba despre a da o șansă iubirii… dovedește că toată lumea ajunge în rai pentru că Dumnezeu este dragoste… dovedește că iadul nu există decât în mintea creștinilor bigoți… e vorba despre fraternitatea eternă a oamenilor… etc.”! 

Lumea nu-L cunoaște! Ignoranța biblică domnește, la fel ca și necredința! 

Există o singură cale de a trăi adevărata înviere! Ea constă în a avea viața în Hristos. Aceasta înseamnă că noi toți, cei care ne-am pus cu adevărat credința în El, am trecut deja din moarte la viață din punct de vedere spiritual (Ioan 5:24), iar într-o zi vom fi înviați trupește pentru a trăi cu El pentru totdeauna. 

Apocalipsa 20:6a spune: „Fericiţi şi sfinţi sunt cei care au parte de prima înviere! Asupra acestora moartea a doua nu are putere.” Aparții tu lui Hristos? Atunci vei fi înviat în „prima înviere”, ceea ce înseamnă că vei fi pentru totdeauna ferit de „moartea a doua”, care este separarea veșnică de Dumnezeu în „iazul de foc” (Apocalipsa 20:14). 

Fie ca noi toți cei de aici să facem parte din „prima înviere”! 

Adevărata înviere este confirmarea triumfătoare că Isus este Domnul cel veșnic, este dovada supremă că Isus a biruit păcatul și moartea, și adevărul de neclintit că noi, cei care „prin harul lui Dumnezeu, prin credință” avem viața veșnică în El, avem parte de victoria Lui pentru totdeauna! Amin. 

Happy Resurrection Day!

Daniel

[Predică ținută în limba engleză pe 5 aprilie 2026 la Sun Ridge Church, Warner Springs, California.]

(Ca întotdeauna videoclipurile care însoțesc aceste predici sunt șterse în câteva săptămâni. Dacă doriți să păstrați vreun videoclip, trebuie să-l salvați pe computerul dvs. sau prin altă metodă.)

Categories: Studiu biblic