„După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage singur la o parte. Se înnoptase, şi El era singur acolo“ (Matei 14:23).

Isus Christos Își avea disciplina Lui, felul Lui de a-și petrece și proteja timpul. Știa când și cât să stea cu noroadele. Știa când să se izoleze de noroade în cercul restrâns al ucenicilor și știa când să fugă și de ei, pentru a petrece un timp singur, singurel. O făcea chiar dacă trebuia să folosească noaptea, când toți ceilalți dormeau.

Acum câteva sute de ani, ca și mai înainte, oamenii aveau surse reduse de informații: câteva ziare (pentru puținii care știau să citească) și ceea ce li se spunea în discursurile, mai mult sau mai puțin partinice și oficiale. De la „stăpânire“ se răspândeau uneori comunicate care trebuiau răspândite la cei din popor.

Astăzi suntem bombardați de o mulțime pestriță și pătrunzătoare de „știri“, care de care mai „importante“. Ne intră în casă, vin neîncetat „la purtător“ prin telefoanele mobile, curg spre noi în sălile de așteptare de la aeroporturi, de la doctori, de la … orice loc în care ne pot prinde. Nu mai avem timp să le mestecăm, să medităm la ele, pentru că ne sunt „mestecate“ gata de tot felul de specialiști în domeniu. Măcar dacă ne-ar spune toți și toate aceleași lucruri …, dar nu! Fiecare țipă mai tare decât celelalte în numele unei exclusivități cu autoritate maximă. Fiecare spune o variantă proprie (de obicei a finanțatorilor care le comandă). Nu poți avea încredere în niciunul pentru că atunci când se schimbă finanțatorul, se schimbă și convingerile celui care până mai ieri spunea că-i albă, dar astăzi se dă de ceasul morții să te convingă că este neagră rău. Fiecare are varianta lui. Fiecare vrea neapărat să te convingă, să te panicheze, să te încoloneze în armata lui de simpatizanți. Fiecare partid își are ziarele lui. Fiecare politician, fiecare personalitate mai mare, a devenit „publică“ și și-a făcut televiziune proprie, site de Internet, podcast și încinge rețeaua, transformându-te peste noapte în „prieten“ sau „simpatizant“. Lucruri personale și ținute „la privat“ sunt afișate acum pe „pereți“ cu acces la mahalaua cetății și am ajuns să ne cântărim valoarea în funcție de numărul de oameni care vin să vadă cum ne „dăm în spectacol“ și ne punem poalele în cap.

În trecut, dacă doreai muzică „te duceai“ la un concert. Era un act de cultură selectivă. Astăzi ai concerte „la purtător“, care-ți sunt oferite „la căști“ care pretind că te izolează de zgomoturile din jur.

Imaginează-ți o sală mare plină de oameni în fața cărora se ridică unul și spune ceva. Toți ceilalți îl ascultă. Există o unitate dată de sursa unică de informare. Apoi se mai ridică altul și vorbește și el. Necazul este că o face concomitent cu celălalt, iar tu nu mai știi căruia să-i dăruiești atenția. Apoi se mai ridică unul … și încă unul .., până ce încep toți să vorbească într-o larmă colectivă din care nimeni nu mai înțelege nimic, pentru că nimeni nu mai ascultă de fapt pe nimeni! Toți vorbesc în același timp, cu pretenția că sunt cei mai importanți și că au dreptul la atenția celorlalți. Este o cacofonie generală!

Imaginează-și că pe scenă vine unul care cântă o melodie, dar apoi i se alătură un altul care cântă și el, dar cântă altă melodie. Apoi apar unul după altul alți „artiști“ care-și cântă fiecare propria arie, propriul recital. Oricât ar fi de strălucit el, nici unul nu se mai distinge de gălăgia generală. Nu mai este muzică! Este o asurzitoare tortură a timpanelor.

Singurul lucru care ne lipsește este … liniștea de altă dată. Chiar așa, unde putem merge să auzim … liniștea?

Domnul Isus recomanda izolarea în „cămăruța ta“, dar foarte puțini Îl mai bagă în seamă. Ca să te auzi pe tine însuți și ca să-L poți auzi pe Dumnezeu trebuie să ai neapărat o astfel de „ascunzătoare“. Când aveam copiii mici și locuiam împreună cu părinții, eu intram în singurătate mereu după ora 12. Eram bufniță de noapte. Și azi mai am acest obicei. Mă concentrez și gândesc mai limpede în miez de noapte. Azi, când nu mai locuiesc nici cu copiii și nici cu părinții, o numesc insomnie. Mi s-a fixat în bioritmul meu specific.

Nu știu care este situația ta și care este soluția pe care ai găsit-o tu. Mi-ar place să ne-o împărtășești și nouă ca să vedem cum putem evada din cotidian în singurătatea care ne normalizează viața. Dacă Fiul lui Dumnezeu n-a putut să funcționeze fără să se izoleze de asaltul zarvei de fiecare zi, e semn că nici unul din noi nu poate. Tu cum procedezi?

P.S. – În trecut, oamenii nu știau pentru că … nu știau. Azi, oamenii nu știu pentru că știu prea multe. Veștile sunt de multe ori contradictorii, dincolo de minciună și exagerări, de parcă cineva ar urmări intenționat să instaureze un climat de relativism al neîncrederii. Ni se sugerează că adevărul nici nu există, ci că fiecare are drept la adevărul său, alegând să-și alcătuiască singur realitatea care-i convine. Oare cine câștigă dintr-o astfel de stare generală?

Categories: Pentru lucrători, Studiu biblic

Tags: Daniel Branzai