Vin de la o nuntă. Ovidiu Răuca, tata socru, a spus printre altele că fiecare familie este modelată de ceva: unele de moda societății contemporane, altele de ceea ce au văzut la părinții lor, iar altele de tradiția colectivă a neamului sau a bisericii din care face parte.

Mi-a plăcut ce a spus și m-am gândit la câteva exemple din Biblie.

1. Adam și Eva au primit porunca „creșteți, înmulțiți-vă și stăpâniți pământul“. Cum oamenii trăiau pe atunci câte 600-900 de ani, au avut timp să împlinească această poruncă. Cain se teme că „cine-l va găsi îl va ucide“, ceea ce înseamnă că Erau deja pe pământ o droaie de oameni care nu-l cunoșteau direct, pentru că locuiau la distanțe mari unii de alții.
   
2. Ghedeon a avut 71 de copii, „pentru că a avut mai multe neveste“, plus încă un fiu de la o concubină din Sihem (Judecători 8:30). Ghedeon a trăit pe vremea ocupării țării. Numărul celor veniți după cei 40 de ani de pribegie prin pustie era insuficient pentru ocuparea țării:, de aceea Dumnezeu își adaptează planul la această realitate „Nu-i voi izgoni într-un singur an dinaintea ta, pentru ca ţara să n-ajungă o pustie şi să nu se înmulţească împotriva ta fiarele de pe câmp. Ci le voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta, până vei creşte la număr şi vei putea să intri în stăpânirea ţării“ (Exod 23?29-30). Fiecare familie de evrei se grăbea să se înmulțească și să ajungă puternică. Tot pe vremea Judecătorilor, Iair, avea 30 de fii care călăreau pe treizeci de mânji de măgari (Judecători 10:4). „După el, a fost judecător în Israel Abdon, fiul lui Hilel, Piratonitul. El a avut patruzeci de fii şi treizeci de nepoţi, care călăreau pe şaptezeci de mânji de măgari“ (Judecători 12:13-14).
   
3. Ideea înmulțirii pentru stabilitate și putere a rămas permanentă și vremea împăraților. Nu știu cum de Saul n-a avut mulți copii, dar știu că David a avut cel puțin 8 neveste și peste 18 fii și fiice. Unul din psalmii lui pleda pentru „fii ca niște săgeți“ cu care-și poate umple cineva tolba ca să nu rămână de rușine când vor vorbi cu dușmanii lor la poartă“ (Psalm 127:4-5).
   Vă las pe voi să văi maginați câți copii a avut Solomon de la cele 300 de neveste și 700 de concubine …

Cu un destin terestru, ca popor între popoare, prietene sau dușmănoase, Israelul a avut mereu probleme de populație.

Surprinzător, când trecem la viața Bisericii, în Noul Testament, porunca și preocuparea aceasta dispare. Biserica nu este un popor terestru cu teritoriu bine delimitat și nu are de luptat cu nimeni cu armele firii pământești. Ea are o perspectivă cerească și este stăpânită de anticiparea febrilă a revenirii Domnului Isus. Din perspectiva apostolică, Pavel este exact invers decât cei din Vechiul Testament. El nu numai că nu pledează pentru nașterea de copii, dar merge până acolo că nu recomandă nici măcar căsătoria. Pentru Pavel, eEa ar „complica doar lucrurile“ și ne-ar răpi pasiunea pentru cer, din cauza grijii pentru viața de familie (1 Corinteni 7).

Principiul lansat de apostolul Pavel nu este o obligativitate. Marele apostol își dă seama că riscă să pară „un ciudat“ și-și încheie pledoaria cu aceasta:

„Dar, după părerea mea, va fi mai fericită dacă rămâne aşa cum este. Şi cred că şi eu am Duhul lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 7:40).

Care este deci principiul lansat de apostolul Pavel în privința căsătoriei și a neșterii de copii:

„ …este slobod să lucreze cum vrea … Astfel, cine îşi mărită fata bine face, şi cine n-o mărită mai bine face.“ (1 Corinteni 7:37-38).

„Însă, dacă te însori, nu păcătuieşti. Dacă fecioara se mărită, nu păcătuieşte. Dar fiinţele acestea vor avea necazuri pământeşti, şi eu aş vrea să vi le cruţ“ (1 Corinteni 7:28).

Bineînțeles că cine are nevastă și mai are și opt copii are mai multe necazuri decât ceilalți … De aceea, Pavel nu face o lege, nu stabilește un merit, ci dă libertate deplină.

Cât despre părerea unora care susțin morțiș că cei din biserică trebuie să aibă neapărat mulți copii pentru că „femeia va fi mântuită prin nașterea de fii“ (1 Timotei 2:15) eu zic că o astfel de părere este rudimentară și absurdă.

Dacă așa ar sta lucrurile, ar fi vorba despre „o mântuire prin fapte“ (și încă ce fapte!). Mai mult, ar fi vorba că cei care nasc băieți sunt binecuvântați (textul spune băieți, „copii“ în general), dar cei care nasc fete nu sunt. O asemenea „doctrină biblică“ a dus pe alocuri la monstruozități, cu frați care au fost refuzați din Comitet sau Pastorație pntru că n-au suficient copii. (Înapoi la treabă, băieți!). Ce ar fi făcut astfel de biserici cu apostolul Pavel și cu Timotei. Caraghioasă situație …

Textul din 1 Timotei 2:15 spune că femeia, nu amăndoi soți, este mântuită prin nașterea de fii. Deci, bărbatul unei asemenea femei rămâne nemântuit? Grosieră interpretare! Sensul real al textului este că femeia este scoasă din aparenta ei poziție de inferioritate prin privilegiul pe care i l-a dat Dumnezeu de a fi educatoarea celor ce vor deveni bărbații conducători din viitoarea generație.

În islam se zice: „Pântecele femeii musulmane este bomba atomică cu care vom cuceri lumea“. Sper că nu vrea nimeni să avem și noi aceeași „tactică de luptă“. Nu de altceva, dar noi nu avem datoria „să cucerim lumea“.

Categories: Studiu biblic

Tags: Daniel Branzai