(a doua parte a studiului început aici)

Cât de lipsit de credință poate fi cineva „îmbrăcat cu Duhul Domnului”? Cam atât cât a fost și Ghedeon!

„Tot Madianul, Amalec și fiii Răsăritului s-au strâns împreună, au trecut Iordanul și au tăbărât în valea Izreel. Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului; a sunat din trâmbiţă și Abiezer a fost chemat ca să meargă după el” (Judecătorii 6:33-34).

Firea noastră pământească rămâne fire pământească cât vom trăi noi pe pământ. Ea se va obrăznicii înaintea lui Dumnezeu chiar și atunci când, aparent, acceptă să se pună în slujba Lui. Ea este de vină că Ghedeon cere iar un semn de la Domnul și … încă unul:

„Ghedeon a zis lui Dumnezeu: „Dacă vrei să izbăvești pe Israel prin mâna mea, cum ai spus, iată, voi pune un val de lână în arie; dacă numai lâna va fi acoperită de rouă, și tot pământul va rămâne uscat, voi cunoaște că vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus.”
Și așa s-a întâmplat. În ziua următoare, el s-a sculat dis-de-dimineaţă, a stors lâna și a scos roua din ea, care a dat un pahar plin cu apă.
Ghedeon a zis lui Dumnezeu: „Să nu Te aprinzi de mânie împotriva mea și nu voi mai vorbi decât de data aceasta. Aș vrea numai să mai fac o încercare cu lâna: numai lâna să rămână uscată, și tot pământul să se acopere cu rouă.”
Și Dumnezeu a făcut așa în noaptea aceea. Numai lâna a rămas uscată, și tot pământul s-a acoperit cu rouă” (Judecătorii 6:36-39).

Este păcat să ceri semne de la Dumnezeu? Este obrăznicie să ceri un semn și încă unul?

Ghedeon este un om în planul lui Dumnezeu, dar el continuă să oscileze între credință și necredință. El crede în Cel Atotputernic, dar nu este sigur că Cel ce conduce universul vrea cu adevărat să se implice și în problemele lui. Celui înstrăinat de Dumnezeu nu-i vine să creadă că Dumnezeu poate să-i fie chiar așa de aproape.

„Aș vrea numai să mai fac o încercare” a spus el, dar Dumnezeu îl cunoștea mai bine decât se cunoștea el însuși și avea deja pregătit încă un „semn” pentru el. Îl pregătise, dar mai întâi a vrut să-l dezbrace pe Ghedeon de orice fel de încredere în sine. Atotputernicia lui Dumnezeu începe acolo unde se sfârșesc puterile noastre, așa că Dumnezeu i-a cerut mai întâi să-și reducă oastea de la 32.000 la numai 300 de ostași (Judecătorii 7:1-7). De fapt, nici aceștia nu vor lupta propriu-zis. Ei vor face parte doar din decor. Lupta o va duce Dumnezeu însuși.

Semnul suplimentar dăruit de Dumnezeu lui Ghedeon a fost un vis de noapte din tabăra ostilă și tălmăcirea lui:

„Domnul a zis lui Ghedeon în timpul nopţii: „Scoală-te și coboară-te în tabără, căci am dat-o în mâinile tale. Dacă ţi-e frică să te cobori, coboară-te cu Pura, slujitorul tău. Să asculţi ce vor zice și după aceea ţi se vor întări mâinile: coboară-te dar în tabără.”
El s-a coborât cu Pura, slujitorul lui, până la întâia strajă a taberei.
Madian, Amalec și toţi fiii Răsăritului erau răspândiţi în vale, ca o mulţime de lăcuste, și cămilele lor erau fără număr, ca nisipul de pe marginea mării.
Ghedeon a sosit și iată că un om istorisea tovarășului său un vis. El zicea: „Am visat un vis și se făcea că o turtă de orz se rostogolea în tabăra lui Madian; a venit de s-a lovit până la cort, și cortul a căzut; l-a răsturnat cu susul în jos și cortul a fost dărâmat.”
Tovarășul lui a răspuns și a zis: „Aceasta nu este altceva decât sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioas, bărbatul lui Israel; Dumnezeu a dat în mâinile lui pe Madian și toată tabăra.”
Când a auzit Ghedeon istorisirea visului și tâlcuirea lui, s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a întors în tabăra lui Israel și a zis: „Sculaţi-vă, căci Domnul a dat în mâinile voastre tabăra lui Madian!” (Judecătorii 7:9-15).

Acesta a fost momentul biruinței lui Ghedeon: când s-a aruncat cu fața la pământ, căci adevăratele biruințe ale credinței nu sunt în luptele cu alții, ci în lupta grea pe care o avem de dus cu noi înșine. Restul a fost floare la ureche:

„A împărţit în trei cete pe cei trei sute de oameni şi le-a dat tuturor trâmbiţe şi urcioare goale, cu nişte făclii în urcioare. El le-a zis: „Să vă uitaţi la mine şi să faceţi ca mine. Cum voi ajunge în tabără, să faceţi ce voi face eu şi când voi suna din trâmbiţă, eu şi toţi cei ce vor fi cu mine, să sunaţi şi voi din trâmbiţă de jur împrejurul taberei şi să ziceţi: ,,Sabia Domnului şi a lui Ghedeon!” 
Ghedeon şi cei o sută de oameni care erau cu el au ajuns la capătul taberei la începutul străjii de la mijlocul nopţii, îndată după ce puseseră pe păzitori. Au sunat din trâmbiţă şi au spart urcioarele pe care le aveau în mână. Cele trei cete au sunat din trâmbiţă şi au spart urcioarele; au apucat făcliile cu mâna stângă şi trâmbiţele cu mâna dreaptă, ca să sune, şi au strigat: „Sabia Domnului şi a lui Ghedeon!” 
A rămas fiecare la locul lui, în jurul taberei, şi toată tabăra a început să alerge, să ţipe şi să fugă. Cei trei sute de oameni au sunat iarăşi din trâmbiţă şi, în toată tabăra, Domnul i-a făcut să întoarcă sabia unii împotriva altora“ (Judecătorii 7:16-22).

„Sabia Domnului și a lui Ghedeon” rămâne peste veacuri strigarea victoriilor noastre, vestea că Atotputernicia lui Dumnezeu îmbracă toate neputințele noastre și ne face parte de biruințele Lui.

Până la urmă, Dumnezeu a făcut din Ghedeon ceea ce el ar fi trebuit să fie și n-a fost. L-a luat așa cum l-a găsit, a suportat obrăzniciile și oscilările lui, l-a dezbrăcat de teamă, dar și de încrederea în sine și l-a ajutat să-și împlinească destinul și menirea. Știți ce înseamnă numele pe care-l primise, fără să-l aleagă, de la părinții lui? Providențial și profetic totodată, omul acesta fusese deja așezat în planul lui Dumnezeu. În ebraică, Ghedeon (sau Gideon) este un nume masculin (Gidh′on 𝐺𝑖𝑑ℎ′𝑜𝑛) însemnând „doborâtor”, „tăietor”, „războinic” sau „cel care taie”. Numele reprezintă puterea, curajul și îndrumarea divină.

Dumnezeu l-a făcut părtaș la biruință, dar lucrurile nu s-au terminat așa. Ghedeon n-a scăpat de obrăznicia firii pământești nici după marea victorie repurtată. Deși el a refuzat oferta poporului care ar fi vrut să-l facă împărat, în practică s-a purtat cu excesele unei astfel de demnități. În domeniul religios, el a cerut aurul adunat din jefuirea madianiților și și-a făcut o „invenție“ cultică personală, un efod al seminției lui, afară de efodul purtat de Marele Preot la Cortul întâlnirii.

„Greutatea verigilor de aur pe care le-a cerut Ghedeon a fost de o mie şapte sute de sicli de aur, afară de lunişoare, de cerceii de aur şi de hainele de purpură pe care le purtau împăraţii Madianului şi afară de lănţişoarele de la gâtul cămilelor lor. Ghedeon a făcut din ele un efod şi l-a pus în cetatea lui, la Ofra, unde a ajuns o pricină de curvie pentru tot Israelul şi a fost o cursă pentru Ghedeon şi pentru casa lui“ (Judecătorii 8:26-27).

În domeniul social, Ghedeon, vrând probabil să asigure puterea și viitorul familiei sale, și-a luat „multe neveste“ (Judecătorii 8:30) de la care a avut nu mai puțin de 70 de fii. O adevărată pepinieră de urmași. N-a fost însă să fie așa. Numeroasa lui familie era întreținută cu sudoarea și munca celorlalți. Acesta a fost motivul, pentru care Abimelec, fiul numărul 71, născut de o „țiitoare“ din Sihem (Judecătorii 8:31) a dat lovitura de stat și și-a asasinat apoi pe toți cei 70 de frați. Cum de a putut face așa ceva? Poate și pentru faptul că tatăl său, Ghedeon, îl alintase cu un nume care a fost și el tot o dovadă de obrăznicie. Vedeți, Abimelec înseamnă simplu și clar „tatăl meu este împăratul“ …

N-ar fi fost mai bine să nu amintesc aceste ultime fapte ale lui Ghedeon? Poate că da, poate că nu. Am vrut să fiu credincios imaginii pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu despre el în textul Scripturii. Țin minte ziua când Richard Wurmbrand mi-a arătat în Biblie ce înseamnă harul dat celor credincioși. Între descoperirile dumnezeiești pe care le-a primit profetul Balaam este una mai mare decât toate, una care-ți taie răsuflarea:

„El nu vede nici o fărădelege în Iacov,
Nu vede nici o răutate în Israel.
Domnul, Dumnezeul lui, este cu el,
El este Împăratul lui, veselia lui“ (Numeri 23:21).

Dumnezeu nu spune că nu există nici o fărădelege, nici o răutate în Israel. Nu! Textul ne spune cu totul altceva! Ne spune că Dumnezeu „nu vede nici o fărădelege, nici o răutate în el“. Cel desăvârșit preferă să nu vadă anumite lucruri, să le treacă cu vederea. Aceasta este descoperirea harului! Dreptatea divină este suspendată și va fi satisfăcută deplin prin marea jertfă ispășitoare de la Calvar. A făcut-o cu Ghedeon și o face acum cu toți cei care-și pun credința în Isus Christos. Este „marele scandal al harului“:

„Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus“ (Romani 3:25-26).

Nu este de mirare că Balaam este invidios pe copiii lui Dumnezeu. Iată ce mărturisește el:

„O, de aș muri de moartea celor neprihăniți
Și sfârșitul meu să fie ca al lor!“ (Numeri 23:10).

Ghedeon rămâne pentru mine un exemplu de fire pământească persistentă învinsă însă de harul divin. Chiar și faptul că un astfel de om este amintit în galeria eroilor credinței din epistola către Evrei dovedește acest lucru (Evrei 11:32). În Isus Christos, Dumnezeu a luat asupra Lui păcatele noastre, ale tuturor, și ne-a îmbrăcat pe veci în neprihănirea Lui desăvârșită. Crezi și tu lucrul acesta?

Categories: Studiu biblic

Tags: Daniel Branzai