Există pasaje în Evanghelie care ne spun că anumiți oameni din anumite locuri în anumite condiții „au crezut în Isus Christos“.

„Mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut”. Când au venit samaritenii la El, L-au rugat să rămână la ei. Şi El a rămas acolo două zile. Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui. Şi ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine şi ştim că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii” (Ioan 4:39-42).

Ce s-a întâmplat însă cu acești oameni „credincioși“ după aceea? Ce rost și ce urmare a avut credința lor? La cruce n-a mai crezut nimeni în El. L-au lăsat singur și „toți L-au părăsit“.

Există în Israel, pâraie temporare care apar în sezonul ploios, curg o vreme și apoi se pierd dispărând în pământul uscat. Se numesc „wadi“. Într-o astfel de apă l-a botezat Filip pe famenul etiopian (Fapte 8:26-40). Ce mult ar da evreii de azi să poată identifica locul acelui botez și ce afacere grozavă ar face transformându-l într-un bănos „punct turistic“! Dar nu-i de găsit. Nimeni nu știe unde a fost, pentru că a fost doar un „wadi“ trecător, o apă care a dispărut apoi în nisipul pustiei.

Să fi fost întâlnirea Domnului Isus cu samariteanca doar ceva temporar? Să fi rămas doar o investiție din care nu s-a ales până la urmă nimic? Să fi fost doar o pierdere de timp, iluzia unei credințe din care s-a ales până la urmă praful?

Bineînțeles că nu. Dumnezeu nu face astfel de lucruri, mai ales față de samariteni, acești nenorociți ai istoriei, cuceriți și înrobiți de Imperiul Asiriei, dezrădăcinați din țările și neamurile lor, aduși în Israel, convertiți la mozaism, dar disprețuiți apoi adânc toată viața lor de iudeii „pur sânge“:

„Împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim şi i-a aşezat în cetăţile Samariei, în locul copiilor lui Israel. Au pus stăpânire pe Samaria şi au locuit în cetăţile ei.“ 2 Regi 17:24).

„Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii“ (Ioan 4:8).

Investiția făcută de Isus Christos în Samaria, numită în textul Bibliei „trezirea din Samaria“ a încolțit și a dat roadă mai târziu, în perioada primelor evanghelizări descrise în Faptele Apostolilor.

„Cei ce se împrăştiaseră mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul. Filip s-a coborât în cetatea Samariei şi le-a propovăduit pe Hristos. Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit şi au văzut semnele pe care le făcea. Căci din mulţi îndrăciţi ieşeau duhuri necurate şi scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi. Şi a fost o mare bucurie în cetatea aceasta. În cetate era un om numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea şi punea în uimire pe poporul Samariei. Toţi, de la mic până la mare, îl ascultau cu luare-aminte şi ziceau: „Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numeşte mare”. Îl ascultau cu luare-aminte, pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui. Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezaţi, atât bărbaţi, cât şi femei. Chiar Simon a crezut şi, după ce a fost botezat, nu se mai despărţea de Filip şi privea cu uimire minunile şi semnele mari care se făceau.

Petru şi Ioan în Samaria

Apostolii, care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan. … După ce au mărturisit despre Cuvântul Domnului şi după ce l-au propovăduit, Petru şi Ioan s-au întors la Ierusalim, vestind Evanghelia în multe sate ale samaritenilor“ (Fapte 8:4-14).

Și toate acestea au început într-o amiază toridă în care Isus Christos s-a așezat însetat la marginea fântânii lui Iacov și a stat de vorbă cu o femeie samariteancă …

Samaria a rodit! Cum stai tu cu rodirea ta? Nu uita că ești o investiție a harului adus prin Isus Christos!

Categories: Studiu biblic

Tags: Daniel Branzai