Rivalitatea dintre copiii lui Isaac s-a frânt. Momentul care a dinamitat-o a fost lipsta pe care a avut-o Iacov cu Îngerul lui Dumnezeu la Penel. După noaptea aceea, apele s-au limpezit. În întâlnirea cu Esau, Iacov a acceptat să piardă și s-a așezat în poziția de subordonat dependent de bunăvoința fratelui său mai mare, Esau. Iacov îi cumpărase dreptul de întâi născut și îi furase binecuvântarea de la Tatăl lor, dar acum este gata să renunțe la amândouă, numai să fie bine de acum înainte.

„Esau a zis: „Ce ai de gând să faci cu toată tabăra aceea pe care am întâlnit-o?” Şi Iacov a răspuns: „Voiesc să capăt trecere cu ea înaintea domnului meu.” ⁹ Esau a zis: „Eu am din belşug; păstrează, frate, ce este al tău.” ¹⁰ Şi Iacov a răspuns: „Nu, te rog, dacă am căpătat trecere înaintea ta, primeşte darul acesta din mâna mea, căci m-am uitat la faţa ta cum se uită cineva la Faţa lui Dumnezeu, şi tu m-ai primit cu bunăvoinţă. ¹¹ Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate.” Astfel a stăruit de el, şi Esau a primit“ (Geneza 33:8-11).

Rezultatul? Peste capitularea lui Iacov, Dumnezeu a intervenit cu providența Lui suverană. O vreme, amândoi fii au stat în preajma tatălui lor Isaac și au fost binecuvântați amândoi peste măsură:

„Iacov a ajuns la tatăl său Isaac, la Mamre, la Chiriat-Arba, care este tot una cu Hebronul, unde locuiseră ca străini Avraam şi Isaac. ²⁸ Zilele vieţii lui Isaac au fost de o sută optzeci de ani. ²⁹ Isaac şi-a dat duhul şi a murit şi a fost adăugat la poporul său, bătrân şi sătul de zile. Fiii săi, Esau şi Iacov, l-au îngropat“ (Geneza 35:27-29)

Fără luptă și fără ceartă, doar printr-o providențială decizie, Esau a plecat de bună voie „departe de fratele sîu Iacov“:

„Esau şi-a luat nevestele, fiii şi fiicele, toată lumea din casă, turmele, toate vitele şi toată averea pe care şi-o agonisise în ţara Canaan şi s-a dus într-o altă ţară, departe de fratele său Iacov. ⁷ Căci bogăţiile lor erau prea mari ca să poată locui împreună şi ţinutul în care locuiau ca străini nu le mai putea ajunge din pricina turmelor lor. ⁸ Esau s-a aşezat în muntele Seir. Esau înseamnă Edom“ (Geneza 36:6-8).

Ce frumos și liștit știe și poate Dumnezeu să rezolve toate lucrurile! Nu putea Iacov să creadă aceasta și să nu se lupte în firea pământească, să înțele și să fure? Bineînțeles că putea, dar el, ca și noi, a trebuit și se lupte cu Dumnezeu o noapte întreagă, care simboliza toată viața lui de până atunci și să câștige … pierzând. Aceasta este taina pe care ne-o împărtășește Dumnezeu într-o remarcabilă lămurire profetică:

„Domnul este în ceartă şi cu Iuda şi va pedepsi pe Iacov după purtarea lui; îi va răsplăti după faptele lui. Încă din pântecele mamei a apucat Iacov pe frate-său de călcâi şi, în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu. S-a luptat cu îngerul şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de el. Iacov l-a întâlnit la Betel şi acolo ne-a vorbit Dumnezeu“ (Osea 12: 2-4).

Înfrângerea lui Iacov l-a lăsat cu se semn pentru toată viața. Dumnezeu l-a lovit în coapsă și l-a lăsat șchiop pentru toată viața. Evenimentul a însemna intrarea lui Iacov în lumina unei zile noi:

„Răsărea soarele când a trecut pe lângă Peniel. Însă Iacov şchiopăta din coapsă. ³² Iată de ce, până în ziua de azi, israeliţii nu mănâncă vâna de la încheietura coapsei, căci Dumnezeu a lovit pe Iacov la încheietura coapsei în vână“ (Geneza 33:31-32).

Printr-o justiție profetică, cel ce l-a apucat pe fratele său de călcâi la naștere, „în puterea lui“, a fost disciplinat să șcioapăte el însuși toată viața. De picior l-a apucat și de picior a ajuns să șchioapete.

Ce mai! Cam toți ne naștem ca Iacov, cu firea noastră competitivă și toată viața în tragem pe alții de călcâi ca să le-o luăm înainte. Oare vom învăța ceva din pățaniile lui Iacov?

El a mers bine doar când a început să șchioapăte.

Categories: Articole de interes general, Studiu biblic

Tags: Daniel Branzai