Întoarce-te, suflete, la odihna ta, căci Domnul ţi-a făcut bine!
Da, Tu mi-ai izbăvit sufletul de la moarte, ochii din lacrimi și picioarele de cădere.
Psalmul 116.7-8

Ce adevăruri insondabile sunt cuprinse în acest scurt verset din Psalmi, în care Dumnezeu este deopotrivă Mântuitorul și Mângâietorul nostru!
Mântuitor! Datorită lucrării de răscumpărare a Domnului Isus, Dumnezeu ne‑a mântuit din starea noastră pierdută și ne‑a adus la Sine. Ca răscumpărați, acum suntem copiii Lui preaiubiți. În fiecare zi, El are grijă de noi. „Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne copleșește cu darurile Sale, Dumnezeu, mântuirea noastră“ (Psalmul 68.19)! Zilnic experimentăm ajutorul asigurat de acest Salvator minunat.
Mângâietor! „Binecuvântat să fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, Cel care ne mângâie în orice necaz al nostru“ (2 Corinteni 1.3,4). Nu există situație în care El să nu poată mângâia! Uneori suntem excesiv de triști și ne gândim cu durere: „Ah, dacă ar fi fost mai puțin dificil…“, însă, în astfel de cazuri, suntem în pericol să respingem mângâierea Lui.
Păstrătorul! Călătoria credinței nu decurge nicidecum fără probleme. Inamicul pune capcane pentru a ne doborî. Calea este îngustă. Este nevoie de toată atenția pentru a nu face niciun pas greșit și pentru a nu ne rătăci. Dumnezeul și Tatăl nostru știe despre aceste pericole și vrea să ne apere de cădere. De aceea, să stăm aproape de El!
Citirea Bibliei: Neemia 8.1-12 · Proverbe 14.13-25
Categories: Articole de interes general, Studiu biblic
Leave a comment