Nicăieri în Vechiul Testament nu găsim o astfel de urare. Nici măcar atunci când Domnul Isus trăia pe pământ nu auzim o astfel de urare. Numai după ce Domnul a înfăptuit lucrarea de la cruce și a înviat, le-a spus ucenicilor Săi: „Pace vouă!“. Mai întâi a trebuit să fie pusă pe crucea de la Golgota temelia și, prin sângele Său, să fie făcută pacea, ca apoi să se poată vorbi despre pacea pentru oamenii pierduți, vinovați.
„Deci, fiind îndreptățiți din credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos“ (Romani 5.1). Aceasta este pacea între un Dumnezeu sfânt și drept și oamenii păcătoși. După moartea și învierea Domnului Isus, aceasta este poziția cunoscută a tuturor adevăraților credincioși.
Dar Scriptura mai vorbește și despre o altă pace: „Vă las pacea; vă dau pacea Mea“ (Ioan 14.27). Aceasta este pacea pe care a savurat-o Domnul Isus când a fost aici pe pământ în împrejurări asemănătoare cu ale noastre. El a savurat o pace netulburată, din cauză că niciodată nu a existat ceva între El și Tatăl și pentru că împrejurările nu L-au putut neliniști, oricât de dureroase au fost. El a mers pe calea credinței, care este calea ascultării depline și a încrederii nemărginite în Tatăl. Tronul lui Dumnezeu nu se clatină niciodată prin necredința sau prin dușmănia oamenilor. Dumnezeu conduce toate lucrurile și nimic nu se poate întâmpla, decât ceea ce îngăduie El. Noi știm că El este Tatăl nostru și că ne iubește. Dacă avem încredere deplină în El, împrejurările nu ne vor neliniști nici pe noi și nici nu ne vor clătina. Atunci vom putea savura aceeași pace pe care o savurează Dumnezeu și pe care Domnul Isus a savurat-o pe acest pământ (Filipeni 4.7).
Daniel Brânzei: „Șilo“, metafora care ne mântuie ! 
Barzilaiendan 
Leave a comment