M-au întrebat dacă mi-a plăcut … Bineînțeles. Mi-a plăcut mult mai mult decât faraonica matahală numită Casa Poporului. Mi-a plăcut mult mai mult decât dacă ar fi ridicată în locul ei o moschee sau un arc de triumf … Mi-a plăcut și pentru că i-a confruntat cu prezența lui Dumnezeu pe politicienii atei în frunte cu cei doi mari care trăiesc în curvie. Deocamdată erau numai zâmbete. Nu cred că ar mai fi zâmbit dacă s-ar fi întâlnit cu adevărat și cu Dumnezeu clădirii.

România este țara est-europeană în care se află aproximativ 1800 de biserici. Înaintea ei, ca densitate la suprafață, sunt Vatican, Malawi, Angola și Rwanda. Bună companie …

Cel mai mult mi-a plăcut însă o poezie pusă de Nicolae Moldovan pe muzică:

1. În temple zidite de mâini omenești,
Tu, Doamne, nu stai niciodată,
/: Căci Duh şi Lumină şi Dragoste eşti,
Și Dragostea-i templul ce Tu-l locuieşti
Când ea se păstrează curată!

2. În inima-n care credinţa-i veşmânt,
Și-n sângele Tău curăţită,
/: Tu vii cu iubire, Stăpâne Preasfânt
E singurul templu dorit pe pământ,
De inima Ta fericită!

3. Atunci când iubirea adună cu dor
Copiii luminii divine,
/: Cobori cu grăbire în mijlocul lor,
Căci Tu le eşti Templu şi Har sfinţitor,
Și Templu sunt ei pentru Tine!

4. Credinţa şi pacea şi-al dragostei jar,
Și viaţa în Duh şi-n lumină,
/: Sunt toate lucrări izvorâte din har,
Sunt Templu-Adevărului, fără hotar
Umplut cu Fiinţa-Ți Divină!

5. Aici, în Lucrările Tale mereu,
Tu stai şi-Ți găseşti desfătare,
/: În ele să stau pe deplin vreau și eu
Căci ele sunt Templul adâncului meu
În care Ți-aduc închinare!

I: Cântările Harului – volumul 1, cântarea 178.

Categories: Articole de interes general