De manazilnica pe august 7, 2025

DOMNUL ESTE APROAPE
Iată, Ție Îți place adevărul în omul dinăuntru.
Psalmul 51.6

Evanghelistul Luca ne prezintă în mod special umanitatea Domnului Isus. În Evanghelia sa, Îl vedem pe Domnul rugându-Se de paisprezece ori – o mărturie a dependenței Sale perfecte (Luca 3.21; 5.16; 6.12; 9.16,18,28; 10.21; 11.1; 22.17,32,41-44; 23.34,46; 24.30). În nicio altă Evanghelie nu sunt prezentate atât de multe pasaje în care Domnul S-a rugat.
În viața Domnului n-a existat nicio discrepanță între învățătura și practica Sa. El a trăit tot ceea ce a predicat, și El a fost exact ceea ce le vorbea oamenilor (Ioan 8.25). El a iubit nu numai cu cuvântul, ci și cu fapta și cu adevărul (1 Ioan 3.18). Viața Sa a fost de asemenea cel mai bun exemplu cu privire la ce înseamnă ca cineva să se roage și să nu obosească (Luca 18.1).
Înainte să predice Cuvântul lui Dumnezeu în sinagoga din Nazaret, El l-a aplicat la Sine Însuși în pustie, când a fost ispitit de Satan. Nu este deci de mirare că citim despre El că dădea învățătură cu autoritate și cu putere, în contrast cu cărturarii ipocriți (Matei 7.28,29).
Dumnezeu dorește realitate și sinceritate în viețile noastre. El caută oameni care să trăiască ceea ce mărturisesc și predică. O zicală spune așa: «Faptele tale țipă atât de tare, încât nu mai aud ceea ce spui». Dacă viața noastră nu confirmă ceea ce le vorbim altora, atunci cuvintele și mărturia noastră nu au nicio putere și nicio autoritate morală. De exemplu, dacă mărturisim că suntem călători pe acest pământ și că adevărata noastră casă este în cer, în timp ce căutăm o poziție cât mai confortabilă pe acest pământ, mărturia noastră nu este una credibilă.
P. Svetlik
Categories: Pentru lucrători, Studiu biblic
Leave a comment