Și credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.

Evrei 11.1

Ai credință în Dumnezeu? Îl cunoști? Există o legătură între sufletul tău și El? Te poți încrede în El pentru orice lucru? Te sprijini în momentul acesta pe El, pe Cuvântul Lui și pe brațul Lui? Ia seama bine că, dacă există orice îndoială sau ezitare în privința acestor lucruri, atunci nu poate fi vorba de niciun devotament. Orice devotament adevărat se bazează pe temelia solidă a credinței personale în Dumnezeul cel viu. Nu putem insista prea mult asupra acestui aspect în zilele pe care le trăim, caracterizate de o mărturisire superficială de credință. Nu este suficient să spunem că noi credem; există mult prea multă mărturisire goală, făcută doar cu buzele.

Este ușor să spunem că avem credință, însă, așa cum Iacov scrie, „ce îi folosește cuiva să spună că are credință?“. Credința este o realitate divină, nu un efort omenesc. Ea se întemeiază pe revelația divină, nu pe lucrarea rațiunii omenești. Credința leagă sufletul de Dumnezeu cu o legătură vie și puternică, pe care nimic nu o poate rupe. Ea înalță sufletul și-l poartă în biruință, orice ar veni. Pot veni tot felul de lucruri de natură să clatine încrederea și să dărâme sufletul – faliment și confuzie, greșeli și căderi, stare de răceală și de moarte, certuri și diviziuni, cedare și renunțare, poticniri și inconsecvențe –însă credința va continua să meargă pe calea ei, neclintită și plină de pace, neabătută și netulburată. Credința se sprijină doar pe Dumnezeu și își găsește toate izvoarele în El. Nimic nu poate schimba credincioșia lui Dumnezeu și nimic nu poate zdruncina încrederea inimii care, în mod simplu, Îl ia pe Dumnezeu pe cuvânt.

Credința înseamnă să crezi ceea ce Dumnezeu a spus, fiindcă El a vorbit. Înseamnă să gândești gândurile lui Dumnezeu, nu gândurile tale. Ce simplu! Dumnezeu S-a revelat, iar credința umblă în lumina acestei revelații. Dumnezeu a vorbit, iar credința crede Cuvântul Lui.

C. H. Mackintos

Evrei 11.1

Ai credință în Dumnezeu? Îl cunoști? Există o legătură între sufletul tău și El? Te poți încrede în El pentru orice lucru? Te sprijini în momentul acesta pe El, pe Cuvântul Lui și pe brațul Lui? Ia seama bine că, dacă există orice îndoială sau ezitare în privința acestor lucruri, atunci nu poate fi vorba de niciun devotament. Orice devotament adevărat se bazează pe temelia solidă a credinței personale în Dumnezeul cel viu. Nu putem insista prea mult asupra acestui aspect în zilele pe care le trăim, caracterizate de o mărturisire superficială de credință. Nu este suficient să spunem că noi credem; există mult prea multă mărturisire goală, făcută doar cu buzele.

Este ușor să spunem că avem credință, însă, așa cum Iacov scrie, „ce îi folosește cuiva să spună că are credință?“. Credința este o realitate divină, nu un efort omenesc. Ea se întemeiază pe revelația divină, nu pe lucrarea rațiunii omenești. Credința leagă sufletul de Dumnezeu cu o legătură vie și puternică, pe care nimic nu o poate rupe. Ea înalță sufletul și-l poartă în biruință, orice ar veni. Pot veni tot felul de lucruri de natură să clatine încrederea și să dărâme sufletul – faliment și confuzie, greșeli și căderi, stare de răceală și de moarte, certuri și diviziuni, cedare și renunțare, poticniri și inconsecvențe –însă credința va continua să meargă pe calea ei, neclintită și plină de pace, neabătută și netulburată. Credința se sprijină doar pe Dumnezeu și își găsește toate izvoarele în El. Nimic nu poate schimba credincioșia lui Dumnezeu și nimic nu poate zdruncina încrederea inimii care, în mod simplu, Îl ia pe Dumnezeu pe cuvânt.

Credința înseamnă să crezi ceea ce Dumnezeu a spus, fiindcă El a vorbit. Înseamnă să gândești gândurile lui Dumnezeu, nu gândurile tale. Ce simplu! Dumnezeu S-a revelat, iar credința umblă în lumina acestei revelații. Dumnezeu a vorbit, iar credința crede Cuvântul Lui.

C. H. Mackintos

Categories: Studiu biblic