DOMNUL ESTE APROAPE
Și voi înșivă, ca niște pietre vii, sunteți zidiți o casă spirituală, o preoție sfântă, ca să aduceți jertfe spirituale bine primite lui Dumnezeu prin Isus Hristos.
1 Petru 2.5

Dacă l-am fi întrebat pe unul dintre fiii lui Aaron cum devenise preot, el ne-ar fi răspuns fără îndoială că acest lucru se datora,
- în primul rând, datorită nașterii sale,
- iar în al doilea rând, datorită faptului că fusese instalat în slujba de preot prin intermediul spălării cu apă,
- al stropirii cu sânge
- și al ungerii cu untdelemn, așa cum era poruncit în Exod 29.
Și noi suntem preoți prin naștere. Fiind născuți din Dumnezeu, suntem preoți ai Lui. De asemenea, suntem spălați cu apă prin Cuvânt (Efeseni 5.26). Am fost răscumpărați prin sângele scump al lui Hristos (1 Petru 1.19) și am primit Duhul Sfânt. Am venit la Hristos și astfel suntem preoți, la fel cum fiii lui Aaron erau preoți, fiind asociați cu tatăl lor în slujirea preoțească.
Toți credincioșii din ziua de astăzi sunt preoți. Trebuie să ne aducem aminte însă că una este să fim preoți și cu totul alta este să ne exercităm în mod practic slujirea preoțească.
În limba latină, pentru preot se folosește cuvântul „pontifex“, care înseamnă făcător de poduri. Preoția nu este un scop, ci un mijloc. Un preot este un mijlocitor între Dumnezeu șu om.
Prima funcțiune a preoției noastre este către Dumnezeu, prin aducerea de jertfe de laudă. Aceste jertfe Îi sunt plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, fiindcă El este Marele nostru Preot. Tot ceea jertfim, jertfim prin El.
A doua funcție a podului este către oameni.
F. B. Hole
Categories: Studiu biblic
Daniel Brânzei: „Șilo“, metafora care ne mântuie !
Leave a comment