Trei erori cu privire la bogăție

Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?“ – Luca 12.20

Parabola despre bogatul nebun conține avertizări adresate atât celor care nu și-au pus în ordine viața și nu L-au primit pe Domnul Isus ca Mântuitor, cât și ucenicilor Domnului. Ea ne arată cel puțin trei erori pe care oricare dintre noi le putem face cu ușurință, indiferent dacă avem „multă“ sau „puțină“ bogăție:

Prima eroare: Credem că bogăția oferă siguranță. Desigur, nu este greșit să ne luăm măsuri de precauție. Dar să nu uităm cât de ușor „molia și rugina“ – pentru noi astăzi inflația, criza – ne pot devora și distruge presupusa noastră securitate. Siguranța nu se găsește în bani, ci la Domnul nostru.

A doua eroare: Credem că bogăția aduce odihnă sufletului. Ce naivitate! Domnul Isus vorbește nu numai de „molie și rugină“ care distrug bogăția, ci și de hoți. Cu cât cineva are mai multă avere, cu atât este nevoie de mai multă vigilență. Adevărata pace și adevărata odihnă a sufletului le găsim doar la Domnul Isus.

A treia eroare: Credem că bogăția potolește lăcomia. Zicala populară spune: „Cu cât omul are mai mult, cu atât vrea mai mult“. Oamenii care gândesc și trăiesc ca bogatul nebun nu au niciodată „destul“. În cele din urmă, totul se învârte în jurul propriului lor eu. La fel s-a întâmplat și cu bogatul nebun. El s-a gândit numai la el însuși, nicidecum și la ceilalți. Nu vom primi niciodată „destul“ de la bani, ci numai de la Domnul nostru.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 7.1-20 · Ioan 19.7-16



Categories: Studiu biblic

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.