coordonatori Bob & Debby Gass | Fundația S.E.E.R. România
„Fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte…” (Filipeni 3:13)
Să ierți pe cineva care te-a rănit profund este unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le vei avea de făcut vreodată. Știi că trebuie să ierți, pentru că a ține supărare pe cineva este ca și cum ai alăpta un copil: orice hrănești și îngrijești va continua să crească. „Dar asta nu face ca iertarea să fie mai ușoară!” – spui tu. Dar încearcă să înțelegi următorul lucru: iertarea este o decizie, nu o emoție. Dacă aștepți până când simți nevoia să ierți, riști să rămâi prins în tortura resentimentelor. Când apostolul Petru L-a întrebat pe Domnul Isus cât de des ar trebui să ierte pe cineva care i-a greșit, Isus i-a răspuns: „De șaptezeci de ori câte șapte” (Matei 18:22). Cu alte cuvinte, tu trebuie să ierți și să continui să ierți – până când treci peste…
Reține aceste patru lucruri:
1) Iertarea nu înseamnă că trebuie să reiei o relație cu ofensatorul, mai ales dacă acesta nu se pocăiește și refuză să-și schimbe comportamentul;
2) Nu înseamnă că trebuie să aprobi ce a făcut acea persoană sau să fii de acord cu ea;
3) Nu-l eliberează pe ofensator dacă nu-și cere iertare, ci te eliberează pe tine și îți permite să-ți continui viața;
4) Nu înseamnă că nu-ți vei mai aminti, ci că vei avea puterea de a te gândi la asta în mod diferit: cu bunăvoință, și nu cu resentimente.
Mare atenție: să nu-l lași pe Satan să te convingă că nu ai iertat, doar pentru că îți mai aduci aminte. Capacitatea de a ierta este o deprindere care se învață. Cu cât o exersezi mai mult, cu atât mai bine te vei pricepe să ierți… Iar acest lucru se întâmplă atunci când cauți modalități de a extinde înțelegerea față de ofensator și găsești ceva pentru care să fii plin de compasiune. Deci, când alegi să ierți, tu demonstrezi că ești născut din Dumnezeu!
Categories: Articole de interes general
The Palestinians have played the West, and here’s the awful proof
AREST LA DOMICILIU pentru Călin Georgescu, liderul Opoziției din România! La fel ca Bolsonaro. DIICOT contestă decizia instanței. Se judecă în 48 de ore! George Simion reacționează: ”O victorie a protestelor!” VIDEO LIVE de la Arestul Central Ziua a 15-a | ActiveNews
Leave a Reply