Anticipări primăvăratice pline de speranță

“Între noi există o poveste frumoasă care așteaptă să fie scrisă.”

Este primăvară la noi. Aprilie este gata să se răstoarne în mai. Copacii au înflorit într-o explozie care anunță un rod bogat. Iarba cosită proaspăt trimite în aer aroma unei virilități vegetale. Lămâiul, portocalul și mandarinul sunt un concert de albine venite la furat de nectar, totul alcătuind un concert de lumină, sunet și arome amețitoare. Viața care aștepta după colțul calendarului a pornit cascadă înspre noi.

Avem anul acesta câteva surprize neașteptate. o familie de veverițe și-a mutat odrasla într-un cuib improvizat între crengile purtătoare de grepfruits. Din când în când, minunea mică de păr răvășit alunecă printre crengi și cade la pământ. Mama coboară grijulie, îl apucă cu dinții și-l recuperează spre înălțime. Sunt primele lecții din școala vieții.

În fața ușii de la intrare avem un mic candelabru metalic care luminează noaptea. Trecem toată ziua pe sub el și nu ne-am gândit vreodată că o familie de colibri minusculi îl va alege ca loc adăpostit pentru cuibul lor. Au făcut-o și depus acolo două ouă mititele ca două boabe de mazăre. Nopțile sunt încă reci, așa că Daniela a decretat că lumina de deasupra cuibului rămâne aprinsă, improvizând astfel un fel de incubator grijuliu. Ca să nu deranjăm, am început să folosim ușa laterala a casei, o complicație complice cu bucuria noastră de a găzdui astfel de oaspeți.

Soția mea și-a adus aminte că mama ei, Maria Ban, a iubit foarte mult păsările pe când locuia în aceeași casă a bisericii și le obișnuise să le dea de mâncare. Am înțeles aluzia și am acceptat să ne transformăm casa într-un sanctuar aviar. Ne-am dus și am cumpărat o “adăpătoare” specială pentru colibri și un dub special în care se pun semințele pentru păsări.

Ajunși în toamna vieții, primăvara aceasta este un vestitor al învierii care va veni …



Categories: Amintiri, Articole de interes general

Tags:

1 reply

  1. Adorabil…mulțumesc pentru acest “crâmpei” de primăvară…

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.