Doamne, eu iubesc locașul casei Tale și locul în care este slava Ta.
Psalmul 26.8

Casa lui Dumnezeu
Mai întâi, în pustie, Dumnezeu a locuit în Cortul Întâlnirii, pe care israeliții îl făcuseră și îl ridicaseră conform instrucțiunilor Sale exacte.
Mai târziu, împăratul Solomon a construit un Templu, pentru ca Dumnezeu să locuiască în mijlocul poporului Său. Fiecare israelit care avea o relație de credință cu Dumnezeu iubea acest loc – unde El era prezent și în care Își arăta gloria – și aștepta cu nerăbdare să meargă în mod regulat la Templu, pentru a I se închina cu o jertfă.
Acum, în timpul harului, Dumnezeu are o Casă spirituală pe pământ. Toți cei răscumpărați formează împreună această locuință a lui Dumnezeu, după cum ne spune apostolul Petru: „Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți pentru a fi o casă spirituală, o preoție sfântă, ca să aduceți jertfe duhovnicești, plăcute lui Dumnezeu prin Isus Hristos” (1 Petru 2.5). Această casă este reprezentată la nivel local de cei credincioși adunați în Numele Domnului Isus. Credincioșilor din Corint, apostolul le-a scris: „Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?” (1 Corinteni 3.16).
Iubim noi această Casă spirituală a lui Dumnezeu în care El vine în mijlocul alor Săi și Își descoperă gloria? Suntem noi tot mai atrași de prezența Lui? Venim noi cu nerăbdare la adunare, pentru a ne închina Lui cu cântări de laudă și cu rugăciuni de mulțumire și pentru a asculta vestirea Cuvântului Său?
Citirea Bibliei: Deuteronom 1.29-46 · Matei 19.23-30
Categories: Pentru lucrători, Studiu biblic
Leave a comment