Mesajele tale la început de an

SĂMÂNȚA BUNĂ

Veniți … să umblăm în lumina Domnului!

Isaia 2.5

Veniți!

„Cu duioșie Isus azi ne cheamă: voi, cei trudiți, toți veniți!” sunt versurile unui îndrăgit imn creștin. Cât de insistent auzim în Biblie acest îndemn, de a veni la El!

„Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28).

„Veniți și cumpărați vin și lapte, fără bani și fără plată” (Isaia 55.1).

„Veniți să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâșiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile” (Osea 6.1).

„Veniți acum să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna” (Isaia 1.18).

„Veniți să ne alipim de Domnul, printr-un legământ veșnic, care să nu fie uitat” (Ieremia 50.5).

„Veniți, ascultați, toți cei care vă temeți de Dumnezeu, și voi spune ce a făcut El pentru sufletul meu” (Psalmul 66.16).

„Veniți, căci iată că toate sunt gata” (Luca 14.17).

„Veniți și priviți lucrările lui Dumnezeu” (Psalmul 66.5).

„Veniți să-L adorăm, să ne plecăm și să îngenunchem înaintea Domnului care ne-a făcut” (Psalmul 95.6).

Citirea Bibliei: Numeri 3.27-51 · Matei 3.13-17

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DĂ-I LUI DUMNEZEU TOATĂ SLAVA! | Fundația S.E.E.R. România

„Nu brațul lor i-a mântuit, ci dreapta Ta, braţul Tău, lumina feței Tale, pentru că îi iubeai.” (Psalmul 44:3)

Ai auzit de broasca aceea care a ieșit din balta care secase și a rugat două păsări s-o transporte la cel mai apropiat iaz? Ea le-a convins să țină în cioc câte un capăt al unui băț în timp ce ea avea să muște mijlocul bățului ținându-se astfel de el. Era o priveliște de pomină: două păsări, un băț și o broască la mijlocul bățului. Au parcurs o distanță bunicică până când o vacă care păștea s-a uitat în sus, a văzut trioul trecând pe deasupra capului și a întrebat: „Cine s-a gândit la așa ceva?” În acel moment broasca nu s-a putut abține. Mândria s-a impus în fața prudenței, broasca a strigat: „Euuuuu….!” – și desigur s-a prăbușit! Nu face și tu aceeași greșeală. Biblia spune că: „Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii.” (Proverbele 16:18).

De ce ești bun în ceea ce faci? Pentru propriul tău confort? Ca să economisești pentru pensie? Ca să-ți alimentezi stima de sine? Nu, toate acestea sunt bonusuri, nu principalul motiv. Ești bun în ceea ce faci – de dragul lui Dumnezeu. El este motivul, nu tu! Citește aceste cuvinte din Biblie și gândește-te la ele în inima ta: „De la Tine vin bogăţia şi slava, Tu stăpâneşti peste tot, în mâna Ta sunt tăria şi puterea şi mâna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile.” (1 Cronici 29:12).

Aducându-și aminte de victoriile, binecuvântările și reușitele pe care le-a experimentat Israel, psalmistul ne relatează adevărul din spatele lor: „Căci nu prin sabia lor au pus mâna pe ţară, nu braţul lor i-a mântuit, ci dreapta Ta, braţul Tău, lumina Feţei Tale, pentru că îi iubeai.” (Psalmul 44:3). Păstrează în mintea ta faptul că binecuvântările de care te bucuri zi de zi sunt ale tale numai pentru că Dumnezeu ți-a arătat bunăvoință și ți-a zâmbit. Acesta este adevărul!



Categories: Articole de interes general, Studiu biblic

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.