Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necaz, sau strâmtorare, sau persecuție, sau foamete, sau lipsă de îmbrăcăminte, sau primejdie sau sabie?
Romani 8.35

Apostolul nu spune că aceste încercări nu vor fi prezente. Ele există și le vom simți în toată greutatea lor. Fiul lui Dumnezeu Însuși a trăit aceste încercări și suferințe ca Om, a experimentat toate mijloacele prin care dușmanul oamenilor lui Dumnezeu încearcă să-i facă să cadă, atunci când ei umblă pe calea ascultării și a separării de rău.
Nu există suferințe, dureri sau încercări ale credinței prin care El Însuși să nu fi trecut, iar El le-a simțit mult mai profund, dar din toate El a ieșit Biruitor. De aceea apostolul și mulți alții au experimentat adevărul din aceste cuvinte: „Pentru Tine suntem dați morții toată ziua, suntem socotiți ca oi de înjunghiere”.
Chiar dacă întâlnim suferințele și greutățile din versetul 35, credința poate spune cu încredere: „Dar în toate aceste lucruri suntem mai mult decât învingători prin Acela care ne-a iubit” (versetele 36 și 37).
Aceste cuvinte sunt de o putere și de o frumusețe deosebită. Ce L-a determinat pe Domnul nostru să străbată acel drum greu prin lume? De ce a luat El asupra Sa, pe lângă suferințele ispășitoare, toate aceste suferințe și necazuri? Nu a fost oare o dragoste minunată, incomparabilă, aceea care L-a condus? Dragoste pentru noi, cei săraci și vrednici de ură!
Astfel deci, nu doar că puterea Sa lucrează în noi, niște făpturi slabe, și ne ajută să trecem prin toate greutățile, ci, înainte de toate, dragostea Sa, această dragoste pe care o manifestă față de noi, ne încurajează, ne ridică și ne îndreaptă privirile spre gloria a cărei dovadă o reprezintă tocmai aceste suferințe (2 Corinteni 4.17,18). Da, cine ne va despărți de această dragoste?!
R. Brockhaus
Categories: Pentru lucrători, Studiu biblic
Leave a comment