Ca și alte ocazii, vă supun atenției un fragment dintr-o viitoare carte. Acum este vorba despre cartea „Chemarea profețiilor“, iar capitolul este despre vremea sfârșitului, care îi preocupă acum pe foarte mulți oameni. Așatept părerile și sugestiile voastre.

Ce înseamnă „sfârșit“ ?

În teologia creștină, vremea sfârșitului se numește „escatologie“. Este un termen care derivă de la cuvântul grec „escaton“, care înseamnă „de la urmă“ și identifică sfârșitul lumii, finalul istoriei, punctul ei culminant. Alte sinonime folosite în Biblie și mai ales în Noul Testament sunt: a se crăpa de ziuă, Ziua Judecății, Ziua de pe urmă, ultima judecată. Profetul Daniel preferă să vorbească despre „vremea sfârșitului“:

„El mi-a zis: ,,Fii cu luare-aminte, fiul omului, căci vedenia priveşte vremea sfârşitului!“(Daniel 8:17; 8:19; 11:35; 11:40; 12:4) 

Dacă mai țineți minte metafora jocului de puzzle pentru înțelegerea profețiilor, după ce am pus colțurile și marginile la locul lor și după ce am consultat imaginea de pe cutie, a venit vremea să punem fragmentele în grupe de aceeași culoare. În cazul nostru, vorbind despre vremea sfârșitului, constatăm imediat că avem de a face cu trei grupe de profeții distincte.

Trei căderi de cortină

Apostolul Pavel identifică în lume trei grupe distincte de oameni. Nu trebuie să le confundăm și nu trebuie să le tratăm la fel. Iată ce-i scrie el lui Timotei:

,,Să nu fiţi pricină de păcătuire…nici pentru Iudei, nici pentru Greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu.“  – 1 Cor. 10:32

Le vom lua în ordine inversă pentru că istoria Bisericii este și cea mai scurtă dintre cele trei. Biserica este trupul duhovnicesc al lui Isus Christos, o comunitate de oameni distinctă de oricare alta și destinată să se unească cu Christos în eternitate, după ce i-a fost martoră în lume. „Grecii“ pomeniți aici sunt Neamurile care, prin înțelepciunea lor au refuzat înțelepciunea lui Dumnezeu. „Iudeii“ sunt poporul preaiubit pe care Dumnezeu l-a ales și nu l-a lepădat și nu-l va lepăda vreodată. Apostolul Pavel îl îndeamnă pe mai tânărul Timotei să țină seama de aceste trei cete distincte existente în lume. Nu este ușor și mai ales n-a fost ușor în bisericile primului secol.

Găsim aceleași trei cete distincte, lumea, iudeii și Biserica, într-un alt text al lui Pavel:

„Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii. 

Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi grecii caută înţelepciune, dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care, pentru iudei, este o pricină de poticnire, şi pentru neamuri o nebunie, dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 1: 21-24).

În biserica primară a existat o criză a trecerii de la ideea de evrei-popor ales la Neamuri-alese în Christos. Petru, deși cu autoritate apostolică, a fost tras la răspundere că a intrat în casa unor netăiați împrejur:

„Ştiţi”, le-a zis el, „că nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el, dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat. …

„Şi când s-a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiaţi împrejur şi ziceau: „Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei” (Faptele Apostolilor 10: 28; 11:2-3).

Evreii creștini au acceptat greu că ne-evreii au același statut ca și ei. Unii erau convinși că cei convertiți la Christos trebuiau să devină mai întâi evrei și numai dupa aceea să aibe parte de beneficiile harului. A trebuit să fie un Consiliu la Ierusalim (Faptele Apostolilor 15) ca să limpezească această problemă. 

Apostolul Pavel s-a grăbit să ducă această veste bună bisericilor, dar oriunde a ajuns a avut de înfruntat opoziția evreilor. Primul capitol din epistola către Galateni ni-l arată pe apostolul Pavel purtând după 15 ani de lucrare lupta pentru acceptarea ne evreilor alături de creștinii evrei. După discuții purtate la Ierusalim cu Petru, Ioan și Iacov nu s-a ajuns la un punct de vedere comun , dar s-a acceptat că există o lucrare specială printre cei din poporul Israel (la care s-au consacrat Petru, Ioan și Iacov) și o alta printre cei netăiați împrejur (la care l-au acceptat ca lucrător pe Pavel).

Diferențierea dintre creștinii evrei și creștinii proveniți dintre Neamuri a cauzat tulburări mari și mari conflicte inter-etnice în Biserica din Roma. Cum se ajunsese la starea aceasta?

Împăratul Claudiu s-a supărat la un moment dat pe evrei și i-a alungat pe toți care locuiau în Roma. A fost unul din periodicele valuri de antisemitism stârnite de Satan în lume.

,,După aceea, Pavel a plecat din Atena şi s-a dus la Corint. Acolo, a găsit pe un iudeu numit Aquila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevastă-sa Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma“ (Fapte 18:1-2).

Bineînțeles că toți membrii evrei ai bisericii din Roma, unii chiar dintre conducătorii ei, au trebuit să plece în alte părți. Prin plecarea lor, Biserica Romei a ajuns 100% compusă din Neamuri. Și-au ales alți lideri și lucrarea a continuat.

Peste câțiva ani, Nero a anulat decretul lui Claudiu și i-a chemat pe evrei înapoi. Au revenit și foștii lideri evrei ai bisericii. Numai că între ei și liderii apăruți între timp s-au născut rivalități și mari dispute ,,doctrinare“. Cine ,,merita“ să aibă întâietatea? 

Pavel îşi numeşte cititorii când evrei (2:17-29; 4:1; 7:1), când Neamuri (1:13; 11:13-32; 15:15, 16, etc.). În încheierea scrisorii, el salută 26 persoane, dintre care două treimi au nume greceşti.

Apostolul Pavel intervine în disputele de la Roma scriind această epistolă cu aceste idei principale:

Există într-adevăr o „întâietate a iudeului“. Ea este cronologică și canonică. Ei au de partea lor istoria umblării cu Dumnezeu ca popor și primirea „oracolelor“ divine (Rom. 3:1-2).

Evreii nu au însă și o întâietate „calitativă“, pentru că Dumnezeu i-a închis pe toți oamenii sub păcat ca să se poată îndura de toți (Rom. 2:1-29; 3:27-30).

Dumnezeu ne-a făcut o cale nouă spre neprihănire prin Christos. Ea este calea „credinței“. Oricine, indiferent de originea etnică, poate veni azi la Dumnezeu (Rom. 5 – 8).

Ca neam, iudeii se bucură și se vor bucura și în viitor de „credincioșia“ cu care Dumnezeu a făcut făgăduințele date lui Avraam, Isaac și Iacov. Din cauza acestui lucru, nimeni n-are voie să „se considere singur înțelept“ (Rom. 11:25) și să-i disprețuiască acum pe iudei. Dumnezeu n-a renunțat la chemarea pe care le-a făcut-o (Rom. 9 – 11). Viitorul le aparține lor în planul profetic.

În locul certurilor pentru întâietate sau poziție, creștinii din Roma sunt îndemnați la „consacrare“, „curăție“ și „caritate“(Rom. 12 – 15).

Epistola destinată romanilor s-a potrivit de minune și la alte adunări creștine ,,mixte“ din imperiul roman. Comunităţile creştine se răspândiseră pretutindeni în colţurile Imperiului trezind furia evreilor neconvertiți.  Ei puneau întrebări:

• Cum se împăca Evanghelia iertării cu „dreptatea” lui Dumnezeu?
• Ce mai rămânea din „neprihănirea” cerută de Dumnezeu dacă păcătoşii erau iertaţi prin oferta gratuită a „harului”?
• Ce fel de relaţie era între „Evanghelie” şi „Legea lui Moise”? Nu-l desfiinţa ea pe Moise?
• Ce mai rămânea din legământul „Avraamic”? Cum se putea ca „Neamurile” să aibă parte de privilegiile aceluiaşi legământ făcut cu evreii?
• Ce se va alege din nivelul moral, dacă se răspândeşte acum vestea că Dumnezeu nu-i mai priveşte pe oameni prin filtrul pretenţiilor Legii, ci prin uşa deschisă a harului?
• Nu vor ajunge oare oamenii să creadă că este bine să păcătuim mai mult ca să se înmulţească şi mai mult harul? Ce mai rămânea valabil din promisiunile făcute de Dumnezeu Israelului? Mai rămânea în picioare statutul de popor al „legământului”?
• Va mai avea Israelul, care-L respinsese pe Mesia, un rol în istoria viitoare a lumii? Nu cumva „legământul cel nou” semnifica şi lepădarea Israelului ca popor?

Multora dintre evreii evlavioşi li se părea că noua „Cale” propusă de Pavel (Fapte 22:4; 24:22) aruncă pe fereastră tocmai tradiţiile şi moştenirile care le erau cele mai dragi. 

Timp de douăzeci de secole, ramura bisericii dintre evrei s-a micșorat până ce a ajuns doar „o rămășiță“. Evreii, chiar încreștinați, n-au acceptat să se amestece cu Neamurile, așa cum untdelemnul nu se amestecă cu apa. Chiar și acum, după două mii de ani de creștinism, când acceptă credința în Isus Christos, evreii formează „adunări mesianice” distincte. 

Pentru ei, deosebirea este mult mai mare decât faptul ca n-au acceptat traducerea greacă ,,Christos” pentru consacratul termen evreiesc ,,Mesiah”, ajungând astfel să fie numiți cu caraghiosul pleonasm ,,creștini mesianici”. Ei sunt și vor să rămână pentru totdeauna „evrei“, cu un destin deosebit de al tuturor celorlalți.Asistăm la o descriminare inversă, creștinii dintre Neamuri nu se grăbesc să-și recunoască frații mesianici …

Oricum, mulțimea de adunări mesianice de azi s-ar putea prea bine să semnaleze că ,,smochinul” milenar înverzește, iar vremea sfârșitului este aproape.

„De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. 

Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.“ (Matei 24:32)

Ținând cont de existența acestori trei „cete“ distincte din lume trebuie să facem deosebire între textele biblice distincte adresate de Dumnezeu fiecăreia dintre ele. În caz contrar, riscăm să facem confuzii catastrofale și aplicații stânjenitoare. Am să vă dau două exemple.

Biserica neoprotestantă din Europa a „împrumutat“ de la evrei bisecuvântarea levitică din Numeri. Când l-am vizitat cu un grup de la biserica Bethel pe Richard Wurmbrand și l-am rugat la final pe dânsul să se roage pentru noi, am rămas surprins când ne-a cerut să-i îngăduim să rostească în ebraică această binecuvântare asupra noastră. Noi o știam aproape pe dinafară în traducerea românească: 

„Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi spune-le: ,,Aşa să binecuvântaţi pe copiii lui Israel şi să le ziceţi: 

• ,,Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească! 
• Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine! 
• Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine şi să-ţi dea pacea!“ 
• Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta’.” (Numeri 6:22-27).

Este evident că această binecuvântare este un așezământ între Dumnezeu și copiii lui Israel prin Moise. Textul vorbește despre ce să facă „copiii lui Aaron“ (nu păstorii creștini) și subliniază că este valabilă pentru „copiii lui Israel“ (nu pentru copiii neoprotestanților. Așa am aflat și eu că urmașii Reformei nu și-ai mai botezat copiii mici și erau vorbiți de rău de catolici. Cum mortalitatea infantilă era foarte mare, catolicii îi acuzau pe protestanți că-și trimit copiii direct în iad. S-a părut potrivit deci unor lideri protestanți de atunci (și tuturor păstorilor neoprotestanți de acum) să „împrumute“ pentru Biserică un așezământ tipic evreiesc, pe care astăzi nu-l mai contestă nimeni în România. La venirea în America, am fost surprins să văd că neoprotestanții de aici practică foarte rar acest lucru.

O altă „împrumutare“, de data aceasta cu consecințe stânjenitoare, este preluarea unor promisiuni pentru poporul evreu și forțarea unor „elemente“ care nu ni se potrivesc. Este vorba tot de un text din Vechiul Testament, de data aceasta din cartea profetului Isaia. Cine nu cunoaște aproape pe din afară Isaia 53 ? Am fost forțat să mă gândesc iar la el de o întrebare primită din partea unui lucrător din bisericile noastre:

„Frate Daniel,

Urmare a recentei noastre conversații (telefonice) și încurajat de bunăvoința D-voastră, dau curs câtorva din întrebările scripturale asupra cărora am cugetat de multe ori fără să ajung la un răspuns satisfăcător.

În cartea Isaia la cap. 53.4: cum trebuie înțeles că Domnul Isus a purtat suferințele noastre și că a luat asupra Lui durerile noastre, când în lume, și în lumea creștină chiar, există încă  atâta durere și atâta suferință ?

Apoi în versetul următor, v5  la final, se spune ,,prin rănile Lui suntem tămăduiți“. În ce fel tămăduiți (vindecați, deci ) când au fost și sunt încă atâtea dureri și suferințe nevindecate, pe pământ ?

Cum trebuie să înțeleg, să interpretez toate acestea ?

Cu multă dragoste și cu deosebite mulțumiri, în Christos Domnul,  V.T.

Mărturisesc lipsa mea de preocupare pentru aceste nepotriviri evidente și pentru aproape totala lipsă de acoperire a acestor promisiuni pentru Biserica creștină. I-am răspuns fratelui meu telegrafic:

„Prima explicație ar fi că Isaia 53 este o cântare de pocăință a evreilor și nu are nimic cu Biserica. Termenii folosiți în acel text nu sunt despre noi. Cântarea va fi valabilă probabil în Mileniu“.

Este evident că Isaia 53 este lamentația poporului evreu în pocăința care ve însoți întoarcerea lor la Mesia. 

„În ziua aceea, voi căuta să nimicesc toate neamurile care vor veni împotriva Ierusalimului. Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. 

Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut“ (Zaharia 12:9-10).

Atunci (și numai atunci) se vor împlini cuvintele din Isaia 53, care precizează expres amănunte valabile doar pentru Israel:

„Cine a crezut în ceea ce ni se vestise?“ (lor, evreilor, nu nouă)

„N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă“ (evreilor, pentru că noi n-am fost atunci acolo)…

,,Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă“ (ei, evreii, nu noi am făcut lucrul acesta) …

,,Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut (acest „noi“ sunt tot ei, evreii!) că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi.“ …

,,El a fost luat prin apăsare şi judecată, dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?“ (acest popor al lui Isaia sunt evreii!) …

Sper că nu jignesc pe nimeni când fac aceste precizări. Știu că mi se va spune că „toate făgăduințele lui Dumnezeu sunt „Da“ și „Amin“ în Isus Christos, dar aceasta nu înseamnă că le putem aplica de-a valma oriunde și oricând. Altfel ne vom întoarce să ne tăiem împrejur și să purtăm „haina“ evreiască cu care s-a luptat așa de mult apostolul Pavel (Galateni 4:11).

Acestea fiind spuse, să precizăm acum și aici care sunt drumurile escatologice pe care le vor urma diferit cele trei „cete“ din lumea de astăzi.

 Escatonul Bisericii 

Puțin prezentată în Vechiul Testament și prin urmare necunoscută celorlalte două mari grupe ale umanității, istoria Bisericii va trece prin câteva etape caracteristice și va culmina în escatonul specific Bisericii. Iată care sunt etapele existenței ei:

•  Persecuție  – Ioan 15:18-21; 17:14-15; 1 Petru 4:12-19
•  Răpire – 1 Tesaloniceni 4:15-18
•  Judecată – 2 Corinteni 5:10; Romani 14:10
•  Nunta – Apocalipsa 19:7-9; Efeseni 5:32
•  Revenire în slavă cu Christos – Iuda 14-15
• Domnie în Noul Ierusalim – 2 Timotei 2:12
• Cei care L-au respins pe Christos îi resping cu aceeași ardoare și pe ucenicii Lui:

Persecuție

Cei care L-au respins pe Christos îi resping cu aceeași ardoare și pe ucenicii Lui:

„Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei, dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. 

Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: ,,robul nu este mai mare decât stăpânul său“. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis“ (Ioan 15:18-21).

 Deși s-a încercat și pe alocuri s-a nădăjduit, rolul Bisericii nu este să „încreștineze“ lumea. Încercarea a fost nefericită și a eșuat lamentabil. Creștinii vor rămâne creștini și lumea va rămâne „lume“. Unul din cele mai caraghioase titluri de revistă pe care le-am văzut a fost „Lumea creștină“! Așa ceva este o contradicție în termeni. Rolul creștinilor nu este să convertească Neamurile lumii, ca națiuni întregi, ci doar să adune din aceste națiuni pe aceia care vor face parte din Biserica Lui preaiubită.

„Le-am dat Cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. 

Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume.“ (Ioan 17:14-18).

Persecuția și suferințele sunt pecetea care autentifică apartenența la Biserica Celui răstignit. Noi, ca și apostolul Pavel, permanentizăm înaintea lumii imaginea suferințelor lui Christos. În felul acesta noi „împlinim ceea ce lipsește suferințelor lui Christos“:

,,Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi, dimpotrivă, bucuraţi-vă întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea slavei Lui. 

Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi. 

Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş sau ca hoţ, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia. Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta. Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi, dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Şi, dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se vor face cel nelegiuit şi cel păcătos? 

Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor şi să facă ce este bine.“ (1 Petru 4:12-19).

Răpire

Biserica nu este nici lumea aceasta și nici poporul evreu, de aceea și destinul ei este unic, deosebit de al celorlalte două cete distincte. Nicăieri în Vechioul Testament nu scrie despre Răpire! Dar Răpirea este mângâierea și nădejdea Bisericii!

„Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. 

Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte“ (1 Tesaloniceni 4:15-18).

Nu încercați să le vorbiți evreilor despre Răpire. Nădejdea lor este cu totul alta: împărăția viitoare! 

Judecata

Pentru că are un destin special. Biserica are și o traiectorie specială. Ea va fi „prima ceată“ care va trece prin judecata lui Dumnezeu, ca să fie albită și fără prihană, gata pentru Nunta viitoare:

„Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup“ (2 Corinteni 5:10).

„Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos“ (Romani 14:10).

Nunta

Biserica părăsește pământul pentru a se uni în cer cu Christos:

„Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.” (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.) Apoi mi-a zis: „Scrie: ,,Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!“ (Apocalipsa 19:7-9).

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mamă-sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup.” Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică)“ (Efeseni 5:31-32).

Revenirea în slavă împreună cu Christos

Biserica răpită la cer va reveni apoi împreuncă cu Christos să asiste la restul finalului de istorie, escatonul lui Israel și escatonul lumii.

„Şi pentru ei a prorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele nelegiuite, pe care le-au făcut în chip nelegiuit, şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi” (Iuda 14-15).

Domnia în Noul Ierusalim

Apoteoza destinului Bisericii este domnia împreună cu Christos. Lucrul acesta este anticipat de faptul că noi suntem deja în Christos în locurile cerești și stăm pe scaunul de domnie al cerului împreună cu El.

„Adevărat este cuvântul acesta: Dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El“ (2 Timotei 2:11-12).

Trecută ea însăși prin judecată, Biserica va fi apoi de față când vor fi judecați îngerii și cei din lume („Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?“ – 1 Corinteni 6:2 și ,,Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?“- 1 Corinteni 6:3). 

În eternitate, Mireasa se va face un singur trup cu Mirele și unde va fi Christos va fi și Biserica. Aceasta este „taina cea mare“ despre acre a vorbit apostolul Pavel:

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mamă-sa şi se va lipi de nvastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup.” Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică)“ (Efeseni 5:31-32).

Cu douăzeci de ani în urmă, un evreu creștin mi-a reproșat că „pierd vremea cu Neamurile și nu vin alături de el la evreii mesianici“: „Este vremea măslinului care încolțește! Vino la cei din neamul tău!“

I-am zâmbit și i-am dezvăluit „secretul“ pentru nu sunt un naționalist creștin, ci am preferat să mă iau după mama evreică și după Sabina și Richard Wurmbrand: „Du-te tu să fii salvat cu mesianicii tăi ca să stai la masă împreună cu Avraam, Isaac și Iacov. Eu prefer să nu stau printre meseni, ci să fiu Mireasa din capul mesei, una cu Mirele meu preaiubit“. Biserica va fi o ceată distinctă de privilegiați între toate celelalte „cete“ din Împărăția lui Dumnezeu.

 Escatonul lui Israel 

Deosebite de profețiile pentru Biserică, profețiile pentru Israel vestesc:

• Vremurile Neamurilor –  Luca 21:24
• Întoarcerea – Ezechiel 36 – 37
•  Necazul lui Iacov – Ezechiel 38 – 39
•  Revenirea lui Mesia – Fapte 3:18-21
•  Împărăția preoțească –Ezechiel 40-48, Isaia 60-66

Vremurile Neamurilor

În timpul hotărât pentru pedepsirea poporului Său Israel, Dumnezeu îngăduie ca poporul ales și cetatea cea sfântă să se afle sub stăpânirea altor neamuri ale pământului:

„Vor cădea sub ascuţişul sabiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile, şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile neamurilor“ (Luca 21:24).

Întoarcerea

Când Ben Gurion a proclamat reînfințarea statului Israel, toată lumea a luat la cunoștință de împlinirea unei profeții specifice:

„Înainte ca să simtă dureri, a născut şi, înainte ca să-i vină suferinţele, a dat naştere unui fiu. Cine a auzit vreodată aşa ceva? Cine a văzut vreodată aşa ceva? Se poate naşte oare o ţară într-o zi? Se naşte un neam aşa dintr-o dată? Abia au apucat-o muncile, şi fiica Sionului şi-a şi născut fiii!“ (Isaia 66:7-8).

Această lucrare supranaturală în esența ei a fost prezisă și de profetul Ezechiel în capitolele 36-37 ale cărții lui. Și acolo este vorba despre refacerea fizică a Israelului. Ea va fi urmată de o a doua fază, când trupurile refăcute în celebra „vale a oaselor“ vor primi duh de viață și se vor transforma într-o uriașă armată.

Până la aceasta a doua fază a transformării lor, evreii rămân ca și morți față de viața dăruită, prin Isus Christos, și vor trebui să treacă încă prin multe necazuri. Ca să supraviețuiască și să-și găsească pacea, Israelul va face un „pact cu moartea“ (nu cu viața!), un fel de legământ cu puterea care va domina atunci lumea (Daniel 9:27). Aceasta va fi însă doar o farsă care-i va probuși pe evrei în …

Necazul lui Iacov

Această calamnitate este descrisă în capitolele 38-39 ale profețiilor lui Ezechiel. Tot despre această perioadă de necaz a profețit și Isus Christos în mica lui Apocalipsă din Matei 24:

„Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. 22 Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate“ (Matei 24:21-22).

Țara va fi atacată de o coaliție internațională alcătuită de Gog, plus popoarele din miază-noapte, la care se va alătura Libia, Persia și Etiopia:

„Şi spune: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului! 

Te voi târî şi-ţi voi pune un cârlig în fălci; te voi scoate, pe tine şi toată oastea ta, cai şi călăreţi, toţi îmbrăcaţi în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut şi pavăză şi care toţi mânuiesc sabia; împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia şi Put, toţi cu scut şi coif: Gomerul cu toate oştile lui, ţara Togarmei, din fundul miazănoaptei, cu toate oştile sale, popoare multe împreună cu tine! 

Pregăteşte-te dar, fii gata, tu şi toată mulţimea adunată în jurul tău! Fii căpetenia lor! 

După multe zile, vei fi în fruntea lor; în vremea de apoi, vei merge împotriva ţării, ai cărei locuitori, scăpaţi de sabie, vor fi strânşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel care multă vreme fuseseră pustii, dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi liniştiţi în locuinţele lor. Iar tu te vei sui, vei înainta ca o furtună, vei fi ca un nor negru care va acoperi ţara, tu cu toate oştile tale şi multe popoare cu tine.“ (Ezechiel 38:3-10).

Evenimentele grozave care se vor întâmpla în perioada Necazului celui Mare sunt descrise de apostolul Ioan în Apocalipsa de la capitolele 6 la 19. 

Revenirea lui Mesia

Așa cum vom vedea în capitolele următoare, Israelul ar dispare sub năvălirea acestui nor pustiitor de lăcuste, dacă n-ar interveni direct Dumnezeu. Va fi cea de a doua venire a Domnului! Glorioasa Lui revenire! Mielul se va întoarce ca un Leu care răcnește și toate popoarele lumii vor tremura înaintea Lui. Prin puterea Lui, Împăratul Isus Christos va reașeza la locul lor toate lucrurile și va instaura mult așteptata Împărăție a lui Israel:

„Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor prorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi. 

Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor – despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime“ (Faptele Apostolilor 3:18-21).

Această predică rostită de apostolul Petru a fost așezată pe temelia celor aflate direct de la Isus Christos cel înviat din morți în cele 40 de zile de după înviere:

„După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori, timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu“ (Faptele Apostolilor 1:3).

Apostolul Pavel, îndrăgostit pentru totdeauna de poporul său, Israel, așează escatonul evreilor în foarte cunoscutul text din Romani 9. Iată, pentru cei ce doriți, schița propusă de el:

• Romans 9:1-5 Întristarea lui Pavel pentru neamul lui
• Romans 9:6-13 Copiii făgăduinței
• Romans 9:14-24 Olarul și lutul
• Romans 9:25-33 O rămășiță va fi salvată
• Romans 10:1-13 Neprihănirea lui Dumnezeu
• Romans 10:14-21 N-a auzit Israelul?
• Romans 11:1-6 Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său
• Romans 11:7-15 Viață din morți
• Romans 11:16-24 Cei doi măslini
• Romans 11:25-36 Salvarea lui Israel

Împărăția preoțească

Împărățiade o mie de ani va fi instaurată la cea de a doua venire a lui Isus Christos. El va împlini atunci destinul pentru care a fost ales poporul Israel:

„Ale Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: ale Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin. Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin. (Apocalipsa 1:5b-7).

Strălucirea acestui escaton glorios al națiunii lui Israel este descris în amănunțime de două pasaje masive pe care Biserica de astăzi le neglijează cu desăvârșire, Ezechiel 40-48, Isaia 60-66. Intuitiv, Biserica simte că aceste texte nu o privesc direct. Și are dreptate!

Escatonul lumii necredincioase

Este normal ca lumea să aibă un alt final decât finalul celor credincioși din Biserică sau din poporul ales. Iată etapele parcurse de lume în marșul ei funebru către moartea veșnică:

• Vremea îndelungii răbdări, harul salvării – Romani 2:4-8
• Vremea războaielor – Daniel 9:26b
• Refuzul adevărului va atrage vremea minciunii – 2 Tesaloniceni 2:1-12
•  Necazul cel Mare – Matei 24:15-22
• Împărăția de o mie de ani – Apocalipsa 2:7-10
•  Judecata de la urmă – Apocalipsa 20:11-13
•  Iazul de foc – Apocalipsa 19:20; 20:14- 15
•  Lucrurile cele noi! – Apocalipsa 21:1-5

Vrema îndelungii răbdări a lui Dumnezeu

Vremea Bisericii este și vremea harului dat de Dumnezeu Neamurilor!

Răpirea Bisericii va declanșa pe pământ un teribil „ceas al încercării“ care va da pe față ce este în inima fiecăruia: 

„Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă , ca să încerce pe locuitorii pământului“ (Apocalipsa 3:10).

El va veni pentru că oamenii pământului și-au bătut joc de Isus Christos și de urmașii Lui din Biserică, refuzând încăpățânați harul răbdării și al salvării

„Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? 

Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.  Şi anume va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea, şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire“ (Romani 2:4-8).

O vreme a războaielor

Parte din pedeapsa lui Dumnezeu pentru cei ce refuză harul este zbaterea în conflicte interminabile. „Cei răi n-au pace!“ spune Dumnezeu. Diavulul nu este în stare, pentru că nu-i stă în caracterul lui, să dea pace omenirii fără Dumnezeu. Profetul Daniel precizează că „este hotărât că războiul va ținea până la sfârșit și împreună cu el și pustiirile“. Aceasta se va întâmpla după ce „unsul va fi stârpit și nu va avea nimic“, adică după moartea și învierea lui Mesia (Daniel 9:26).

„Secolul XXI va fi unul religios sau nu va mai fi de loc!“ Această concluzie a fost strigătul disperat al unuia care și-a dat seama ce extraordinară putere au armele moderne de distrugere în masă. Dumnezeu n-a greșit de loc când a descris-o astfel în profețiile date lui Daniel:

„După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte şi avea zece coarne“ (Daniel 7:7).

Vremea minciunii

Refuzul adevărului va atrage vremea minciunii, când personajul principal de pe pământ va fi Antichristul:

„Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. 

Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea când eram încă la voi? Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. 

Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. 

Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi“ (2 Tesaloniceni 2:2-12).

Nu este de mirare că toate acestea vor culmina în ceea ce Biblia numește …

Necazul cel Mare:

El va veni peste Israelul lui Dumnezeu (de aceea se mai numește și „Necazul lui Iacov“ și peste popoarele care l-au refuzat pe Christos. Biserica este ceata celor care au primit Adevărul, așa că ea nu va avea parte de toate aceste grozăvii ale Necazului cel Mare:

,,Vai, căci ziua aceea este mare. Niciuna n-a fost ca ea? Este o vreme de necaz pentru Iacov, dar Iacov va fi izbăvit din ea“ (Ieremia 30:7).

Despre suferințele legate de războiul final prin care Dumnezeu îl va curăți pe Israel a scris și profetul Zaharia:

„În toată ţara, zice Domnul, două treimi vor fi nimicite, vor pieri, iar cealaltă treime va rămâne. Dar treimea aceasta din urmă o voi pune în foc şi o voi curăţi cum se curăţă argintul, o voi lămuri cum se lămureşte aurul. Ei vor chema Numele Meu şi îi voi asculta; Eu voi zice: ,,Acesta este poporul Meu!“ Şi ei vor zice: ,,Domnul este Dumnezeul meu!“ (Zaharia 14:8-9)

„De aceea, când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel, aşezată în Locul Sfânt – cine citeşte să înţeleagă! – atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina. 

Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea! 

Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat. Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.“ (Matei 24:15-22).

Este clar că aceste prevestiri nu se adresează Bisericii. Ele nu i se potrivesc. Ea nu este legată nici de interdicțiile calătoriei în Sabat și nici de condițiile de climă și relief specifice țării Israel. Necazul nu este pentru Biserică, ci doar pentru cei din Israel și pentru necredincioșii lumii.

Escatonul lumii trece apoi la …

Împărăția de o mie de ani

Despre această epocă a profețit apostolul Petru atunci când i-a îndemnat pe evreii care-L răstigniseră pe Isus Christos să se pocăiască:

„Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai-marii voştri. Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor prorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi. 

Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor – despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime“ (Fapte 3:17-21).

Într-adevăr, mai toate scrierile profeților, chiar și atunci când vestesc catastrofe și suferințe pentru evrei, se încheie vestind niște vremuri viitoare de pace, prosperitate și binecuvântare. (Unul din cele mai frumoase pasaje despre viitorul lui Israel în Mileniu se găsește în Ieremia 65).

Pornite întotdeauna spre rău, Neamurile vor trece prin Mileniu ca printr-o demosntrație că firea omenească este păcătoasă chiar și fără prezența diavolului. De aceea vor trebui conduse de Dumnezeu „cu un toiag de fier“ (Apocalipsa 2:27, 12:5, 19:15). Ele vor fi pedepsite prin secetă ori de câte ori vor refuza să se suie ca să se închine la Ierusalim:

„Toţi cei ce vor mai rămâne din toate neamurile venite împotriva Ierusalimului se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, şi să prăznuiască Sărbătoarea Corturilor. 

Dacă unele din familiile pământului nu vor voi să se suie la Ierusalim ca să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, nu va cădea ploaie peste ele. 

Dacă familia Egiptului nu se va sui, dacă nu va veni, nu va cădea ploaie nici peste ea; va fi lovită cu aceeaşi urgie cu care va lovi Domnul neamurile care nu se vor sui să prăznuiască Sărbătoarea Corturilor. Aceasta va fi pedeapsa Egiptului, şi pedeapsa tuturor neamurilor care nu se vor sui să prăznuiască Sărbătoarea Corturilor“ (Zaharia 14:16-19).

Înclinațiile firii pământești păcătoase se vor vedea la finalul Mileniului, când Dumnezeu îl va dezlega pe Satan ca să mai ispitească o dată Nemurile:

„Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat şi va ieşi din temniţa lui ca să înşele neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Şi ei s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit. 

Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde sunt fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.“ (Apocalipsa 20:7-10).

Judecata cea Mare de la urmă

„Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. 

Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. 

Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui“ (Apocalipsa 20:11-13).

Pedeapsa finală a celor necredincioși va fi aruncarea în iazul cu foc și pucioasă:

„Şi fiara a fost prinsă. Şi, împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă“ (Apocalipsa 19:20).

„Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii a fost aruncat în iazul de foc. (Apocalipsa 20:14-15).

Curățată de murdăria păcatului, lumea va cunoaște apoi o transformare completă când Dumnezeu va face …

Lucrurile cele noi!

„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era.

Şi eu am văzut coborându-se, din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. 

Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: 

„Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” 

Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate”. (Apocalipsa 21:1-5).

Vor fi Neamuri în lumea cea nouă din pragul eternității? Biblia spune că da, iar noi n-avem de ce să ne îndoim de aceasta.  Dumnezeu va păstra identitatea națională a fiecăruia. Dacă Avraam, va fi din nou Avraam și dacă David va fi din nou David, tot la fel se va întâmpla și cu cei dintre Neamuri. 

„Neamurile vor umbla în lumina ei și împărații pământului își vor aduce slava și cinstea lor în ea“ (Apocalipsa 21:24).

Apostolul Ioan ne spune că în Noul Ierusalim vor fi: îngeri (Apocalispa 21:12), copiii lui Israel (Apocalipsa 21:12), Biserica reprezentată simbolic prin cei doisprezece apostoli (Apocalipsa 21:14 și Neamurile (Apocalipsa 12:24). Lucrul aceasta a mai fost precizat și în epistola către Evrei, unde ni se spune că în Ierusalimul ceresc vor fi o mulțime imensă de îngeri, Biserica, și cei neprihăniți din toate Neamurile lumii:

„Ci v-aţi apropiat de Muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi((Evrei 12:22-23). 

+++

Pentru cei cărora le plac planșele și tabelele, iată o reprezentare a acestui capitol:

Categories: Studiu biblic

Tags: Daniel Branzai