O adiere blândă m-a trezit spre dimineață. M-am uitat la ceas. Era exact 3:14, una din constantele infinite din matematică, cunoscută sub numele de „pi“. Am înțeles că trebuie să mă duc la computer și să scriu ce primisem de la Domnul pentru studiul de vineri seara. Suntem puțini acolo, dar uneori se deschide mintea și pricepem Scripturile ca niciodată altă dată.

„Noroadele vorbeau mult în şoaptă despre El. Unii ziceau: „Este un om bun”. Alţii ziceau: „Nu, ci duce norodul în rătăcire”. Totuşi, de frica iudeilor, nimeni nu vorbea de El pe faţă. Pe la jumătatea praznicului, Isus S-a suit la Templu. Şi învăţa norodul. Iudeii se mirau şi ziceau: „Cum are omul acesta învăţătură, căci n-a învăţat niciodată?” (Ioan 7:12-15).

În capitolul 7 al Evangheliei lui Ioan, lui Isus i se contestă persoana, învățătura și autoritatea.

„Cum are omul acesta învăţătură, căci n-a învăţat niciodată?”

Ioan lasă întrebarea aparent fără un răspuns, dar răspunsul este în chiar persoana Celui ce învăța. Pe vremea aceea, ca să ști ceva despre Dumnezeu trebuia să mergi la o școală. Erau multe atunci: școala lui Gamaliel, școala lui Șamai, școala lui Hilel …

De ce-ar fi trebuit să meargă Isus la școală? Ca să învețe de la ei.
Dar ei de unde știau? De la rabinii dinaintea lor.
Dar rabinii dinaintea lor de unde știau? Din cărțile sfinte, de la Moise și de la proroci.
Dar ei, Moise și profeții de unde știau? De la Dumnezeu bineînțeles!

Atunci de ce-ar fi trebuit Isus să meargă la școlile lor, când El însuși era chiar Dumnezeul care le-a insuflat învățătura celor din vechime învățătura?

Răspunsul la nedumerirea lor era în dumnezeirea lui Isus Christos! Acesta a fost răspunsul pe care li l-a dat Isus:

„Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine. ¹⁷ Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine. ¹⁸ Cine vorbeşte de la sine caută slava lui însuşi; dar cine caută slava Celui ce l-a trimis, acela este adevărat şi în el nu este strâmbătate. …
Şi Isus, pe când învăţa pe norod în Templu, striga: „Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde sunt! Eu n-am venit de la Mine Însumi, ci Cel ce M-a trimis este adevărat, şi voi nu-L cunoaşteţi. ²⁹ Eu Îl cunosc, căci vin de la El şi El M-a trimis.” (Ioan 7:16-18, 28-29).

Isus striga!, ne spune Ioan. Acestea nu sunt vorbe de taină, ci vorbe care trebuiesc spuse tare și în auzul tuturor.

Era praznicul corturilor, sărbătoare care amintea despre un Dumnezeu care a fost cu ei în pribegia pustiei (Levitic 23:33-36), dar și anunța vremea Împărăției când Dumnezeu avea să fie iar cu ei pe pământ. Evreii o țineau tot într-o veselie timp de șapte zile. N-aveau voie să facă nici o lucrare de slugă, ci trebuiau să trăiască asemena unor musafiri. Erau corturi multe și mergeau unii la alții, azi la unul, mâine la altul. Mâncau, beau și se veseleau.

Din acest context religios s-a născut și promisiunea: „Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentru ca, atunci când veţi muri, să vă primească în corturile veşnice“ (Luca 8:9).

Și tot din acest context s-a născut și propunerea lui Petru pe Muntele Schimbării la față: „Petru a luat cuvântul şi a zis lui Isus: „Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie” (Matei 17:4).

El era atunci cu ei. A venit la „ai Săi“ și ai Săi nu l-au primit. Va reveni însă a doua oară și orice ochi Îl va vedea. Va veni și va locui cu ei în Împărăția Sa glorioasă!

Categories: Studiu biblic

Tags: Daniel Branzai