Ce învățăm de la furnici?

Du-te la furnică, leneșule; uită-te la căile ei și fii înțelept.

Furnicile, care nu sunt un popor tare, își pregătesc hrana vara.

Proverbe 6.6; Proverbe 30.25

În Biblie, furnicile sunt amintite doar de două ori, însă ceea ce ni se spune în atât de puține cuvinte despre aceste insecte atât de mici ne oferă lecții foarte importante:

Furnicile sunt harnice! Cine le privește observă imediat că ele sunt mereu preocupate. Acest aspect poate fi transpus la munca noastră de zi cu zi: ca oameni credincioși, să fim harnici în lucrul încredințat nouă, să ne împlinim responsabilitățile care ne revin, iar în ce privește viața de credință, să ne străduim ca viața nouă să se dezvolte tot mai mult și, prin comportamentul nostru, să aducem rod pentru Dumnezeu (2 Petru 1.5).

Furnicile nu sunt un popor tare! Aceste insecte nu trăiesc singuratice, ci laolaltă, fiind foarte bine organizate. Ele muncesc împreună și depun efort unele pentru altele. Ce bun exemplu sunt pentru noi în această privință! Ca și oameni mântuiți, formăm împreună un organism viu, în care fiecare își are locul său și fiecare este util celuilalt. De aceea suntem îndemnați: „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune. Să nu părăsim strângerea noastră laolaltă” (Evrei 10.24,25).

Furnicile adună vara provizii de mâncare! Pentru ca iarna sau în sezonul ploios să nu flămânzească! Această prudență înțeleaptă, cu care Creatorul le-a înzestrat pe furnici, este o chemare pentru toți tinerii credincioși de a citi și studia intensiv Biblia, pentru a-și însuși această comoară a Cuvântului lui Dumnezeu pentru vremurile care vor veni.

Citirea Bibliei: Levitic 25.20-38 · Psalmul 70.1-5



Categories: Studiu biblic

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.