Și a fost o foamete în țară. Și Avram a coborât în Egipt, ca să locuiască temporar acolo, pentru că foametea era mare în țară.

Geneza 12.10

Aceasta a reprezentat, foarte evident, o abatere a lui Avraam de la drumul normal. Și care au fost consecințele? Acele zile au fost pierdute, iar el a trebuit să se întoarcă înapoi în punctul din care s-a abătut și să facă un nou început. Astfel că în Geneza 12.8 citim: „Și de acolo a trecut la muntele dinspre răsărit de Betel și și-a întins cortul, având Betelul spre apus și Ai spre răsărit; și acolo a zidit un altar Domnului și a chemat Numele Domnului”. Apoi, după întoarcerea lui din țara Egiptului, citim: „Și a mers în călătoriile sale din sud până la Betel, până la locul unde fusese cortul său la început, între Betel și Ai: la locul altarului pe care-l făcuse acolo întâi; și acolo Avram a chemat Numele Domnului” (Geneza 13.3,4). Tot timpul petrecut în Egipt a fost pierdut. Acolo nu a avut nici altar, nici părtășie, nici comuniune; iar Avraam a trebuit să meargă înapoi, în același punct în care se abătuse, și să facă un nou început.

Așa stau lucrurile de fiecare dată; iar aceasta se va răsfrânge, din nefericire, într-un progres foarte lent pe care unii dintre noi îl fac în ceea ce privește umblarea lor pe drumul credinței. Cădem, ne abatem, ne îndepărtăm de Domnul și suntem aruncați în întuneric spiritual; iar apoi glasul Lui plin de dragoste ne vorbește și ne restabilește, aducându-ne înapoi în punctul din care ne-am abătut. Urmarea este că sufletele ne sunt restabilite, însă timpul pierdut și suferința pricinuită sunt incalculabile. Acesta este unul dintre cele mai serioase subiecte, iar însușirea lui ne va face să umblăm cu grijă și cu vigilență sfântă, astfel încât să nu ne abatem de pe cale, pierzând ceea ce nu mai poate fi recâștigat niciodată. Este adevărat că rătăcirile, poticnirile și eșecurile noastre ne fac să ne cunoaștem inimile și să nu ne încredem în noi înșine, arătându-ne, în același timp, harul fără margini și de neschimbat al Dumnezeului nostru. Toate acestea sunt perfect adevărate; însă există și un fel mult mai înalt de a învăța adevărul despre noi și despre Dumnezeu, decât cel obținut prin rătăcire, poticnire și cădere. Eul, în profunzimea lui teribilă, trebuie judecat în lumina sfântă a prezenței divine; acolo, sufletele noastre vor crește în cunoașterea lui Dumnezeu, așa cum S-a descoperit El pe Sine Însuși, prin Duhul Sfânt, pe fața lui Isus Hristos și pe paginile prețioase ale Sfintelor Scripturi.

C. H. Mackintosh

Categories: Articole de interes general, Studiu biblic