Te-a chemat pe nume?

Vezi, am chemat pe nume pe Bețaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminția lui Iuda. Și l-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu în înțelepciune și în pricepere și în cunoștință și în orice fel de meșteșug.

Exod 31.2,3

Dumnezeu i-a numit pe cei pe care El Însuși îi pregătise pentru lucrarea de construire a cortului. Aceștia erau oameni pe care te puteai baza că vor urma întocmai instrucțiunile lui Dumnezeu. Nimeni n-avea voie să-și ia de la sine acest loc de onoare, ci el trebuia să-l primească direct de la Dumnezeu. Cât de important este ca lucrarea lui Dumnezeu să fie făcută de lucrătorii lui Dumnezeu. Acreditările din partea oamenilor nu reprezintă nimic pentru lucrarea lui Dumnezeu. Doar acreditările lui Dumnezeu contează.

Acest lucru este adevărat și în ce privește zidirea Adunării lui Dumnezeu. Pavel, ca arhitect înțelept, a așezat temelia acestei construcții în totul potrivit instrucțiunilor lui Dumnezeu (1 Corinteni 3.10,11). Temelia este Hristos, iar Pavel a prezentat întreg adevărul cu privire la El, în toate relațiile Sale, în Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac. Adevărul este complet în Cuvântul lui Dumnezeu, iar noi trebuie să-l primim ca atare, fără să adăugăm sau să scoatem ceva din el.

Bețaleel era meșterul principal, pe care Dumnezeu îl umpluse cu Duhul Său, dăruindu-i înțelepciune în orice fel de lucrare pe care ar fi avut-o de făcut. El nu era doar, cum spunem noi, un om «bun la toate», ci era un «expert în toate». Un așa om neobișnuit nu poate fi decât rezultatul lucrării speciale a lui Dumnezeu, la fel cum a fost cazul și cu apostolul Pavel. Împreună cu Bețaleel, Dumnezeu l-a desemnat și pe Oholiab și, de asemenea, a lucrat în inimile altor oameni din Israel, al căror nume nu este specificat, dându-le pricepere și îndemânare pentru diferitele aspecte ale lucrării. Cât de bine este să știm astăzi că nu doar celor proeminenți, ci oricărui credincios îi este dat har de către Dumnezeu! Cel mai mic dar este prețios la locul său și trebuie folosit pentru binecuvântarea celorlalți, în vederea zidirii Adunării lui Dumnezeu.

L. M. Grant



Categories: Studiu biblic

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.