Se luptau din greu să o salveze de sub dărâmături. La un moment dat unul dintre bărbați îi spune fetiței: “Îți văd mâna, ia o sticlă de apă să bei și rezistă că te scoatem imediat” “Aia nu ea mâna mea. Este al mamei mele care nu mai zice nimic de câteva ore”.

O asistentă povestea cum a reușit să scape opt nou născuți care erau în responsabilitatea ei. I-a pus pe toți într-un pătuț cu roți, i-a luat în brațe apoi simțind că nu face față cu patul mobil și a fugit cu ei pe scări. “Nici nu mai știu cum i-am ținut pe toți în brațe, ca niște pungi pe care le cari ieșind din supermarket, așa i-am cărat”

Un bărbat povestea cum a asistat la moartea celor trei copii ai lui. Erau toți sub betoane, fără posibilitatea de mișcare, a văzut cum încet, încet toți copiii au murit sub ochii lui. Când au ajuns voluntarii să-l salveze nu voia să iasă de acolo. L-au scos cu forța.

Cifrele de azi arată groaznic: 43.556 de morți, peste 100.000 de răniți. Zeci și sute de mii de oameni pe străzi, în corturi, în mașini și pe unde mai apucă. Cei mai avuți au plecat în alte orașe. Ceilalți au rămas acolo pe străzi să-și plângă morții. Nici ei nu știu ce așteaptă. I-am dat un pachet de șervețele umede unui bărbat și mi-a mulțumit de zeci de ori. Când l-am întrebat ce perspective are mi-a spus că niciuna.

Voi ce planuri aveți? Toți avem niște planuri până când primim prima lovitură.

Maranata! Pregătiți-vă!

Categories: Articole de interes general